107,135 matches
-
autorul elaborează o teorie nouă și o demonstrație convingătoare, într-un limbaj deloc sofisticat, „profitînd“ admirabil de reproducerea anastatică a textului lui Eliade. Ceea ce nu însemnă neapărat că studiul acesta scurt e lipsit, la rîndu-i, de inocență... Textul lui Eliade poartă măști. „Descoperirea“ lui Marcel Tolcea poate însemna două lucruri. Aceasta poate fi cea mai spectaculoasă dintre particularitățile stilistice ale scrisului lui Eliade, dar și un nou cap de acuzare, din moment ce îl pune într-o companie „ideologică“ deloc străină de extrema
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
de acuzare, din moment ce îl pune într-o companie „ideologică“ deloc străină de extrema dreaptă. Sînt lucruri pe care Marcel Tolcea nu le spune, cel puțin nu direct. Un singur lucru îmi displace la cartea-obiect. Una dintre primele file ale volumului poartă o dedicație - îi aparține Georg Lecca, cel care a propus manuscrisul spre tipărire și a îngrijit, admirabil, această ediție. Clișeizatul gest nu își găsea poate locul într-o astfel de carte. Eliade par lui-même S-a tot spus, referitor la
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
de Sabina Fînaru, apărut de curînd la Editura Univers și intitulat chiar așa, Eliade prin Eliade. Studiul are mai bine de trei sute de pagini - spațiu suficient pentru a ne aștepta la o lectură completă și complexă a beletristicii scriitorului - și poartă, pe coperta a patra, recomandarea lui Sorin Alexandrescu, care admiră „curajul autoarei în a aborda un autor «clasic-modern» cu atîta prospețime și inventivitate.“ Dincolo de încercarea - altminteri eșuată pentru că analiza autoarei nu aduce nimic nou - de a-l citi pe Eliade
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
o parte în alta este un lucru aproape subînțeles. În Mesagerul lui Ulisse, scriitorul mai mult sau mai puțin veleitar Romulus Decebal dă ochii cu personajul romanului său Nostalgia mării, Virgil Codrună, iar în Sinuciderea se amînă cititorul Dumitru Cărăbulea poartă o conversație cu un personaj al lui Dostoievski. Ambele povestiri ar putea fi citite și ca niște foarte interesante eseuri despre relația dintre lumea literaturii și lumea reală, dintre viața scriitorului/cititorului și viața personajului. Cel puțin scrisoarea lăsată de
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
stil clinic, avînd în vedere importanța cardinalăe acordată de autor mesajului - acesta complet lipsit de ambiguități. Criticii compară “stilul” lui Houellebecq cu cel al lui Camus din Străinul și al lui Conrad din Inima întunericului 2. Naratorul din Plateforme, care poartă prenumele autorului - Michel, încarnează un “om fără însușiri” al postistoriei occidentale. Literatura-mitralieră În al doilea rînd, Michel Houellebecq este un franc-tireur. Recalcitranța sa nu este întotdeauna autentică, dar opțiunea pentru retorica ei nu se poate să nu se fi făcut
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
fără sfîrșit” (Terra ballerina). Sau ca o evocare a Genezei, punctînd idealul platonician al androginului: „Preabunul n-a făcut/ omul în afara omului/ pînă astăzi bărbatul e în femeie/ și femeia-n bărbat.// ca un pendul care ne traversează/ cum ar purta un animal invizibil/ în lesă pe străzi/ cineva plimbă prin noi/ androginul în lanțuri.// lătratul lui roșu/ se-aude cînd se vede.// la sfîrșitul veacurilor/ bărbatul va fi femeie și femeia/ bărbat” (ibidem). Sub egida Nopții absolute, resimțite ca o
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
și astfel am intrat în Veneția.// era sînge pe străzi/ soarele se înălțase/ era timpul/ de-aceea împodobindu-l cu pene și flori/ am dat drumul violoncelului plin cu lacrimi pe apă” (Veneția). Abil regizor al „stării de poezie” care poartă normele sale inexorabile, Ion Mircea o extinde în direcția dublu profitabilă a belșugului de corespondențe. Pe de o parte, „starea” în cauză se străduiește a reface modelul universal, neadmițînd granițe și parcelări (însăși utopia țelului degajă calorii lirice), iar pe
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
noi/ și soarele roșu/ ca un pește cu nasturi așezat în fotoliu.// am întrebat-o n-ai vrea/ să ai un falus/ și un tată cu un singur ochi?// mi-a răspuns: am/ cunoscut anii trecuți un domn/ care-și purta peste tot propriul sînge/ într-o valiză de mînă” (Valiza de mînă). Astfel poezia se identifică cu rețeaua de infinite relații ce ar putea restaura cosmosul, suportînd fascinația dureroasă a unui infinit totuși intangibil, precum un alt subtext metafizic al
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
e femeia care a născut un orb). Ion Mircea e un poet intens care confruntă două stări-limită ale artei d-sale, transcendența care e supraverbală, riscînd a „amuți” textul dizolvat în trăirea extatică, și aventura destructurării sensibile, a „dezordinii” care poartă numele de avangardă, riscînd a sufoca textul cu un exces de materialități în debandadă. Neutralizîndu-se reciproc, cele două primejdii sînt constrînse a se manifesta ca surse energetice ale creației.
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
tot texte de origine africană, din Madagascar și din Oceania, pe care le-a folosit apoi la seratele Cabaretului. În program erau anunțate versuri ale triburilor Aranda, Kinya sau Loritja... Hugo Ball era mereu la baterie, iar Maya Chrusecz dansa purtînd măștile lui Iancu, pe texte de Tristan. Mișcarea se lansase. «În fiecare seară - constată Iancu - grupului nostru i se alătură noi prieteni.3) Denumirea «Dada» a fost găsită din întîmplare, răsfoind un dicționar. Și certurile ridicole ce vor izbucni mai
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
aici trage învățături esențiale pentru propria lui bătălie. Ultimul strigăt al avangardei În revistele grupului se resimt aceste tatonări. În iunie 1916, membrii trupei sărbătoreau apariția primului număr al Cabaretului Voltaire. Placheta, destul de sobră, are vreo treizeci de pagini și poartă amprenta lui Hugo Ball. Ansamblul, alcătuit fără pretenții, e serios, ca o «culegere literară și artistică». Cuvîntul Dada apare aici pentru prima oară, fără vreo precizare. De altfel, nu găsim nici un text teoretic care să lămurească obiectivele mișcării ce se
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
poemul dumneavoastră. Decupați-l. Tăiați apoi cu grjă fiecare cuvînt din articol și puneți-le pe toate într-o pungă. Scuturați-o ușor. Scoateți apoi tăieturile din ziar una cîte una. Copiați conștiincios, în ordine...» Ce succes! Prietenii l-au purtat pe Tzara în triumf și au început să circule cele mai absurde zvonuri despre adevărata sa identitate... Alberto Savinio, care apare în sumarul lui Dada 1, mărturisește: «Mai mult decît o ființă în carne și oase, Tristan Tzara este un
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
a întîmplat așa ceva. E foarte ciudat. Cu prietenul meu muribund vorbeam despre război.(...). După o clipă de tăcere, el mi-a spus „Știi, uneori voiam să mor”. Sînt lucruri despre care nu se poate vorbi. Dar cred că fiecare sentiment poartă în el contrariul său. Nu există sentimente pure din punct de vedere chimic. Nu scrii cu mîna, scrii cu capul. Scrii cu corpul... RB: Ascultîndu-vă, am avut sentimentul că prin simplul fapt de a vă auzi povestindu-vă amintirile mă
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
înșeală soțul. Intriga nu înseamnă nimic. Importante sînt mijloacele pe care le folosești pentru a spune ceva. Aceasta este important. RB: Dacă literatura nu exorcizează, poate ea prelucra un trecut neasumat pe deplin, ca acela al unei dictaturi? Poate ea purta această povară? În cărțile dumneavoastră, există personaje, eroi ratați, supraviețuitori ai unei catastrofe politice sau personale. Dar, cînd în cauză este dictatura, iar Portugalia a făcut și ea această experiență, cum ar putea fi ea abordată literar? ALA: Nu cred
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
toți evreii. Așa a ajuns Zigu la Botoșani, unde a trebuit să învețe să se descurce singur în viață. De mîncat, nu prea aveau ce mînca. De jucat, nu erau primiți să se joace de către copiii de români din oraș. Purtau steaua galbenă și erau vulnerabili. Din ce reușea să economisească, Zigu își cumpăra doxuri și Jules Verne. Rămas fără bani, s-a gîndit să se facă negustor. Împreună cu un văr, a început să fabrice moriști. Afacerea ar fi izbutit probabil
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13520_a_14845]
-
ele: La transcendance de la norme; L’enchantement de l’intériorité; La naturalisation de l’idéal; L’art du détachement. Cînd se vorbește despre roman, majoritatea exegeților au în minte specia ajunsă la maturitate în Anglia secolului al XVIII-lea și purtînd semnătura prozatorilor “clasici” Richardson, Fielding, Smollett, Sterne etc. Alții văd primul roman demn de acest nume în Don Quijote ori în La Princesse de Clèves, adică în secolul al XVII-lea. Cartea de față nu numai că pune sub semnul întrebării
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
mea din amintirile altora, subiective, ale celor ce-au văzut Revizorul lui Pintilie de la Bulandra. A fost primul lucru de care m-am atașat în redacție. Schița de decor am primit-o cadou, acum doi ani, de ziua mea. Ea poartă semnătura extraordinarului artist Paul Bortnovschi și este pusă la loc de cinste în casa mea. Aspirația mea aș numi-o scenografie de stare. Aspir către un decor de stări, doresc crearea scenică a unei structuri de stări, a unor sisteme
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
Scriitorilor. Nu mi-ar fi revenit în minte un atât de neînsemnat episod al anului 1948 dacă, citind deunăzi un număr recent din revista Luceafărul, nu aș fi avut plăcuta surpriză de a-mi găsi numele într-o amplă discuție purtată între d-nii Marian Popa și Marius Tupan, pe teme scriitoricești, cu apăsate trimiteri la neobositul Adrian Păunescu. Se întreba, retoric, dl. Marian Popa, de ce nu au atras și nu atrag alți scriitori mase de români? Mircea Zaciu, bunăoară, sau Augustin
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]
-
Ionuț; vînzătoarea de loz în plic a orașului; muncitoarea perfecționistă; soția respectabilă a șoferului; soldatul cel semeț și supus datoriei; baba Sofica, justițiara; Dida, rezistenta; plina de rîvnă, Evelyn. La acest ceas, orașul este o floare. Dar el trebuie să poarte un nume. Fie numele lui Slobozia.” (p. 11) Povestirile care compun „romanul mozaicat” sînt complet diferite ca tematică și chiar ca tehnică narativă, singurul element de legătură fiind dat de faptul că personajele lor sînt legate într-un fel sau
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
Jauss, satira adoptă punctul de vedere al oficialității, ridiculum-ul ei atacă direct orice se opune acestei instanțe, subliniază diferențele (rire d’exclusion) contestînd părții indignate orice drept de a-și susține cauza”. Francezii observă și ei respectarea convenției sociale care poartă numele de la bienséance (buna cuviință) ce de regulă e înregistrată, în scrisul moraliștilor, la plural: les bienséances („dovadă fiind acest amănunt al preocupării pentru analitic, pentru formă”). La bienséance apare corelată cu le bon sens (bunul-simț), indispensabil comportamentului rațional, conturînd
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
liberalizarea societății, canonul aristocratic a intrat în declin. În consecință, ridicolul își „spiritualizează” accepția, eliminînd din planul său preocupările „frivole” cum ar fi cele privitoare la vestimentație: „Cui i se mai pare astăzi ridicol ca un președinte de stat să poarte blugi și adidași, ca tinerii să se îmbrace, tundă, miște fistichiu, ca moda să fie impusă de fantezie, nu de gustul unei categorii sociale? Exclamația E ridicol! a devenit aproape un tic verbal și nu este consecventă simțului ridicol. În
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
Val Gheorghiu Te-nfurii și pleci. Pe cine? Încotro? Te-nfurii pe toți și pe toate și pleci unde vezi cu ochii. Nici chiar așa... Se poartă sastiseala înverșunată, neducînd de fapt la nimic. Toți împotriva tuturor și cu asta... Nu. Pur și simplu, mă urc la volan (e ora 7 dimineața) și-o iau, premeditat, spre geana de zare muntoasă, cea pe care Conu’ Mihai pretindea
Peste Ilici dus-întors by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13553_a_14878]
-
adevăruri”) care oferă profilul complet al epocii și al oamenilor care i-au trăit și i-au scris istoria. Prima grijă a prozatoarei este aceea de a fixa starea, „atmosfera” timpului și semnificația lor în ordinea evoluției istorice: „Nerăbdarea generală poartă cuibărită în ea, ascunsă cu grijă și superbie, apatia străveche, scepticismul bătrînesc și impetuozitatea superficială a tinerilor”; această nerăbdare este marca epocii, personajele romanului - oameni celebri sau cu totul anonimi - trăindu-și mistuitor existența și participînd la toate evenimentele mari
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
strada Occidentului chiar spre redacția României literare, când mi-a sărit în față o prea frumoasă domnișoară îmbrăcată într-o rochie lungă de in de culoare deschisă, cu guler înalt de tip oriental à la In the Mood for Love, purtând pe umăru-i grațios un coș portocaliu de paie. Ei bine, această domnișoară atât de fragedă privea pierdută de plăcere balconul îngropat în flori al unei case de altfel destul de neîngrijite. Cum stătea ea acolo roșie ca mărul și fascinată de
Orașul, amorul și domnișoara cu coș portocaliu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13551_a_14876]
-
n-a izbucnit un scandal de o asemenea amploare. Azi în schimb, cînd regalitatea a devenit istorie, presa nu mai poate de grija sacralității istoriei României. Ne supără azi că rromul Stănescu și-a sfințit coroana la Curtea de Argeș. S-o poarte sănătos. Într-un fel acest bulibașă a luat mai în serios un loc simbolic al regalității românești decît au făcut-o mulți dintre noi după 1989. În afară de EVENIMENTUL ZILEI, nici un ziar nu s-a revoltat că Sergiu Nicolaescu a atîrnat
Revista Revistelor by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13560_a_14885]