747 matches
-
23), în numele unei fericiri misterioase, alimentată mereu de întrebări care nu-și găsesc răspuns: „Dar dincolo de Fortăreață ce se afla oare? Cum arăta acest Regat al Nordului, pietrosul deșert pe care nu-l străbătuse nimeni nicicând?” (p. 21) Apăsat de pustietatea fortului, Drogo, abia ajuns aici, nu-și dorește decât să plece mai repede. Consimțind să rămână totuși pentru patru luni la fortăreață pentru a nu da de bănuit printr-o plecare subită, el este cuprins treptat de rutina vieții militare
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
au scăpare. Puterea obișnuinței constituie esența acestei atracții. Din rutina la care sunt supuși clipă de clipă cei pentru care fortul este un adevărat microunivers se naște de fapt speranța că într-o zi se va întâmpla ceva deosebit în pustietatea aceea, ceva din care să se nască eroismul. Tot mirajul începe așadar prin această putere a obișnuinței, fapt pe care scriitorul îl subliniază textual, într-un mod aproape excesiv, în capitolul al X-lea, în care nu mai puțin de
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
modul antagonic în care ei se raportează la sacru. Bătrâna rămâne singura care merge în fiecare duminică la biserică, dar ea pleca întotdeuna cu inima grea, căci ea trebuia să plece singură și să-i lase pe dânșii singuri la pustietatea aceea de cârciumă. Soacra e urmărită de ostilitatea spațiului, de condiția lor de "insulari", victime supuse clar atacurilor din afară. Ea știe ceea ce Ghiță doar intuiește: deși acum bine așezată, cârciuma-casă a lui Ghiță e înconjurată de "locuri rele" și
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
sunt, așadar, abandonate de oameni, dar și locurile din sălbăticie, pustii sunt de cele mai multe ori suspectate de a fi blestemate. Hanul Ciorilor, ca și cel de la Moara cu noroc, sunt astfel de așezări. Și unul și celălalt sunt ridicate în pustietăți. "Locurile rele" sunt semnalate de la început de narator prin surprinderea peisajului sinistru: Dacă aruncai privirea împrejur, la dreapta și la stânga, vedeai drumul de țară șerpuind spre culme, iară la vale (...) afară de câțiva arini ce stăteau grămadă din jos de podul
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
care încălcau legea devenea nobilă, viața lor aventuroasă era admirată..." "Ce tare freamătă tînărul nerăbdător din casă", în această formulare îl regăsim pe Cap de aur, eroul claudelian care îi invită să-1 urmeze pe toți cei pe care îi obosește pustietatea "plicticoaselor săptămîni". De fapt, e vorba de apelul de a părăsi o casă cu zidurile strîmbe, de a te abate de la drumul clar marcat care te duce într-acolo, e vorba de un refuz al confortului și al toropelii din
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
meu, în apropierea Nimicului acolo jos, în abis, eu îmi conduc singur lupta 183. În Dincolo de linie, el își încheie considerațiile pe marginea aceluiași motiv, deschizând o perspectivă optimistă: Propriul piept: aici se află, ca odinioară în Tebaida, centrul oricărei pustietăți și ruine. Aici se află peștera spre care se înghesuie demonii. Aici, fiecare, de orice condiție și rang, își conduce singur și la persoana întâi lupta, și prin victoria sa schimbă lumea. Dacă el își ia cea mai bună parte
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Ca orice vrăjitoare de tip matriarhal, ea reușește, prin farmece ori prin rugă adresată puterilor divine, să se metamorfozeze pentru a străbate mai aprig tărîmurile. Cu înfățișare de corboaică, neagră maica bătrînă din folclorul carpatic se arată fiului pierdut în pustietate: Dar voinicul ce grăia ? - Uș! corboaică neagră, Nu mai cloncăni ! Mă-sa ce grăia ? - Măre, voinicele, Cu cușma de miele, Cu ochi de șoimele, Nu-s corboaică neagră, Și sunt maică-ta. Voinic ce grăia ? - De-ai fi maică-mea
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și obligatoriu demers hermeneutic. Punînd în mișcare instrumentalul analitic al lui Martin Heidegger din Sein und Zeit, autoarea dovedește perfectă aplicare pe teren mioritic în ce privește constituirea și fenomenologia Dasein ului. Se constată că nu numai despre un Păstor pierdut în pustietate geografică este vorba în Miorița, în primul rînd, ci despre Ființă ca prototip al umanității, care știe să-și chivernisească actele sub presiunea unui soroc, fără drept de recurs, plasat într-un timp imprevizibil. Orice inscripție de cimitir, chiar dacă se
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Crezi? — Așa se pare. — Știi, egumenul de la mânăstirea Sfânta Ecaterina s a ținut de vorbă, mi-a trimis un om, un călugăr, pentru metocul Sinaia. — Antim? — Da. Îl cunoști? — Nu este bun pentru metoc. Nu e făcut să stea în pustietăți. Are școală multă. S-a călugărit la Sfântul Munte, la mânăstirea Ivir. E o poveste lungă cu el. Dacă-i poveste... Chiar vrei s-o auzi? Atunci să intrăm în casă, că s-a făcut întuneric și vin țânțarii. Lavinia
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de cetate de jur-împrejur pentru că, spre răsărit, după ce treci Valea Argovei, călărești în galop grăbit o zi de dimineață până seara fără să întâlnești sat sau bordei până la Balta Brăilei. Obileștii sunt un ultim pinten, de aci pornind Bărăganul Mostiștei, pustietate de ierburi cenușii și pufoase, pelinuri fel de fel și colilii care sub arșița soarelui se usucă înmiresmând văzduhurile. De cum se opresc ploile Sfântului Ilie, Bărăganul țiuie de greieri, dropii mari și grase ies de nu se știe unde la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Gheneralul M[irkovici]. Nu sânt în stare, domnilor, să vă descriu tăcerea și mâhniciunea ce înfățoșa Iașul. De-abea de la margine până la cvartirul Gheneralului întîlneam când și când câte un chip de om. Era ceva în aer și pe ulițe din pustietățile de care vorbesc scripturile; în locul mulțimei de trăsuri, neguțitori, de miimile de jidovi, domnia tăcerea grozavă a unui oraș de șaptezeci mii de oameni ce se rumpe numai de cârâiturile cioarelor, de urletul turmelor de câini sălbăticiți și de călcarea
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
deșertul de podișurile înalte. Acolo, pereții stâncoși, verzi și negri către miazănoapte, trandafirii sau violeți spre miazăzi, se înălțau la hotarul veșnicei veri. Îl numiseră într-un post aflat mai la nord, chiar pe podiș. La început îndurase cu greu pustietatea și tăcerea acestor pământuri sterpe, unde, cât cuprindeai cu ochii, nu vedeai decât pietre. Ici-colo, brazde adânci, aducând cu niște arături, fuseseră săpate pentru a scoate la iveală o anume piatră de construcție. Oamenii din partea locului nu arau decât ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat, caporalul încremeni cu fața spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia un ofițer. Își veni în fire de-abia când auzi pașii. Tresări și, întorcîndu-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
orice timp, ori unde, Aceleași vecinice-ntrebări ascunde? {EminescuOpIV 378} STELELE-N CER Stelele-n cer De-asupra mărilor Ard depărtărilor, Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele Vase de lemn: Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. Sboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere - Asta e tot... Floare de crâng, Astfel viețile Și tinerețile Trec și se stâng. {EminescuOpIV 379} Orice noroc Și-ntinde-aripele, Gonit de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de propriul ei cânt, Să mor de-ntăia rază din ochii tăi cei reci... O marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind de asprul vicol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! {EminescuOpIV 431} {EminescuOpIV 432} Din lumea de mizerii și fără de-nțeles Cu ochii cei de ghiață
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
1) sunt județele universal-afirmative; 2) universal negative, d[e] ex[emplu]: Nici un vițiu nu este stimabil; 3) particular-afirmative, d[e] ex[emplu]: Unii români sunt buni patrioți; 4) particular-negative, d[e] ex[emplu]: Unii români nu sunt buni patrioți. PENTRU PUSTIETATE SAU SINGURĂTATE. DIN CUGETĂRILE LUI OXENSTIERNA. TRADUCERE DIN 1750 2307 Fericit acela ce se depărtează de învăluiturile cele turburătoare ale lumei, pentru că se bucură cu desfătările unei dorite singurătăți și a căruia cea mai aleasă tovărășie este o dulce întîlnire
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
treacă furia lucrului de peste zi și au observat mirate mormanul de haine aruncate de-a valma pe plajă. Priveau uluite, agitate cum capetele lor pluteau deasupra mării și alunecau spre țărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele: - Cine or fi în pustietatea asta? Se întrebau nedumerite până i-au recunoscut, - Nicio grijă... sunt din tabăra adversă, a mecanizatorilor ! Și-au spus încet calmându-se. Liniștea pusese stăpânire pe țărm, nu erau valuri, zgomotele de pe șosea se pierdeau în imensitatea spațiului, iar lumina
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nevăzuți prin ținutul dobrogean. Au parcurs într-o clipită drumul, de la apa curgătoare la Marea cea mare, trecând prin sate părăsite de arșița zilelor, ajungând în sfârșit la cealaltă cetate. Histria, îi aștepta flămândă, gata să-și sacrifice mileniile de pustietate. Pelicani majestoși se abăteau în cohorte flămânde asupra lacurilor din împrejurimi. El, vroia să-i ofere pește... un pește deosebit să întărească legătura lor neîntreruptă cu supușenia, neîngrădită de perspectiva imprevizibilului. Au lăsat papucul alb pe un drum pierdut în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și ce pot să fac eu?" "Să te duci la nevastă-sa românca și să-i ceri niște bani împrut, nu se poate să nu te ajute, îți dai seama ce bine o să-i pară să audă românește aici în pustietatea asta?" Era nebun gagiul. "Cîte neveste are Bokassa ăsta?" întreb. Așa, să mă aflu în treabă. "Că doar n-o fi numărul unu la neveste, n-o fi a noastră cea mai tare?" În jumătate de oră mi-a aflat
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
cârpă. Am găsit până la urmă și școala, o clădire veche de peste o sută de ani, îngălbenită ca o măsea putredă. Am intrat în curte. Aerul se făcuse atât de roșu, încît panourile de baschet, strâmbate grotesc, păreau negre ca smoala. Pustietatea urla, pur și simplu, în jurul meu. M-am întors acasă încremenit de dezolare. N-aș fi crezut niciodată că aveam să rămân acolo zece ani de zile, predând gramatică, mâncând cu muncitorii la bufetul de la Automecani-ca, strângând maculatură, sticle și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Cum așa? Păi nu e rob? - Rob este el, dar se zice că numai Marele Preot îl întrece în cunoașterea tainelor lumii. Și știe toate limbile pământului. - Pentru ce l-au adus? - Numai el știe să descurce drumul prin asemenea pustietăți. Iahuben mulțumi sutașului și se apropie, cât îi era îngăduit, de corturile stăpânilor. Când avea prilej, îl urmărea pe sclav cu luare aminte. Stătu așa multă vreme. Înfățișarea sclavului îi plăcea. Dar începu să se lase noaptea și soldații intrau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la căderea nopții în oază și nu vom putea sau nu vom voi să ardem nici unul din copacii care dau oamenilor negri hrană și umbră. Soldatul nu știa ce să răspundă. Tăcu. Iar în noaptea a doua, mergând tot prin pustietatea de nisipuri, Iahuben înțelese că sclavul nu era prost. Vreascurile lor, ațâțate bine pe coama unei măguri de nisip, făcură flacără aproape cât și un copac. - N-or să se rătăcească? întrebă totuși Iahuben încălzindu-se la foc. - Se vede
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toate armele sale. Într-o zi descoperi în sine neîntîrziata nevoie să-i mărturisească aceasta, în vreun fel totuși în care mândria să nu fie rănită. Socoti că e mai bună calea ocolită a unei întrebări: - Cum umbli tu prin pustietăți, ziua și noaptea, și nu te rătăcești? Noaptea umbli după stele, am văzut, ca și corăbierii. Dar ziua? Ziua nu-i nimic de văzut, numai nisip... Auta râse ușor: - Ziua se vede umbra soarelui. Iahuben îl privi țintă și clătină
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu tăcere. Oricât de puțin s-ar fi descurcat în secretele deșertului, de la o vreme Iahuben începu să se mire că nu întîlnesc oameni și că se opresc numai în oaze aproape sterpe și părăsite. Știa de la alții că în pustietatea acestei țări sunt și oameni, și ierburi, și fântâni, mai rare decât în alte țări, dar că sunt. Neputând dormi decât puțin, se gândea mult. Și, gîndindu-se astfel la toate, i se înfipse în minte ca un spin întrebarea: unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar ai venit cu dușmanii neamului meu, care m-au robit. Ce să cred despre tine? Auta vru să mai stea cu el de vorbă, ca să vadă de unde vine înțeleaptă și îndrăzneață mândrie a arcașului din această oază pierdută în pustietatea nisipurilor, dar nu mai avu când; un soldat veni în fugă să-i spună că-l cheamă la sine Tefnaht. După plecarea străinilor, în jurul arcașului Mai-Baka se adunară câțiva băștinași: bătrânul Agbongbotile, Tatrakpo, care din căpetenie ajunsese rob ca și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]