764 matches
-
seama că sunase în tot acest timp. Oricine ar fi fost începuse și să bată în ușă. Deschide ușa, i-am spus lui Suki. Haide, du-te! S-a uitat la mine pentru o secundă și s-a conformat. După pustietatea din ochii ei puteam vedea că intrase în stare de șoc, ca o mumie; s-ar fi supus oricui i-ar fi dat primul ordinul. A dispărut pe coridor și apoi am auzit o voce ridicată pe care am recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mai are puțin și se transformă direct în personaj de film. Urmărind-o la televizor, ai sentimentul că te uiți la o reîncarnare a lui Buddha. Sau chiar la fondatorul budismului, în persoană. Zici că a stat câțiva ani în pustietate și acum, plină de înțelepciune și de meditații, a ajuns să-și povestească experiența sa de iluminată. Iar toți cei din juru-i o recunosc ca pe un mare maestru, în fața căruia nu ai întrebări, iar răspunsurile îți leagă sinapsele aproape
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
habar n-aveam. Mi se reaprinde speranța că nu-i totul pierdut în biata țărișoară. Sâmbătă, 15 dec. Nimic îmbucurător. Duminică, 16 decembrie. Paginez „Orizontul“. Îl sun pe Józsi Tasi să ne facă ceva haios pentru copertă. E în creierii pustietății, la Socolari și n-are Internet, dar o să se dea de ceasul morții să ne ajute. Luni, 17 dec. Seara, în fața Operei, tinerii din Timișoara care au împlinit 18 ani în luna decembrie, 70 la număr, fac o cruce uriașă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
chipiu țanțoș, cu uniformă cu nasturi lucitori, bombați, având ștanțați pe ei o roată aurie cu aripioare, mândru de rostul lui pe pământ, ridica paleta rotundă în aer, dând „plecarea“... salutând cu mâna la cozoroc, surâzător, nemișcat, zeu minuscul al pustietății feroviare, pe mecanicul locomotivei, pe fochist, pe conductorul blegit de inactivitate... așa... pe toți călătorii și călătoarele înciorchinate la geamuri... Dar cu cel mai strașnic năduf înjurau o fântână seacă, înfundată cu mortăciuni, puțind feeric vara, adăpostind cuiburi de rândunici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
de dragoste/iubire și de pasiune. Acest roman ne prezintă iubirea dintre Tristan și Isolda, o iubire împărtășită cu multe greutăți. Acest roman este un roman de iubire și pasiune bazat pe paricid și incest“. „Tristan și Isolda trăiesc în pustietate până își dau seama că nu-și oferă condiții și o aduce regelui, dar tot se întâlnesc noaptea sub un copac în grădină. În final cei 2 se despart și mor“. Vreți să aflați de ce n-am făcut stop cardiac
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
venea să creadă că totul fusese posibil, că omul acela, Dimitrie, o luase cu el pe Fana. Ovidiu plecase și el s-o conducă pe Larisa, acum, desigur traversau în diagonală parcul, poate el se va arăta curtenitor profitând de pustietatea din jur, întărâtat de toată marea de verde ce-i înconjura, era o oră așa matinală, ora la care simțurile amorțite înclină către voluptate, logic părea imposibil ca ei să taie parcul ca doi străini, fără să se atingă măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe Lună. — Nu-i așa că-i fantastic? Calmează-te, Ted, Îl liniști Harry. Beth observă: — De fapt, este ciudat cât de puțină viață este aici. Ați remarcat? Nici o gorgonă, nici un melc, nici un burete, nici măcar vreun pește rătăcit. Nimic altceva decât pustietatea asta brună. Trebuie să fie una dintre acele zone moarte ale Pacificului. O lumină strălucitoare se apropie din spatele lui Norman; umbra lui se proiectă Înainte pe fundul apei. Privi În urmă și o zări pe Edmunds ținând camera video și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ca esential sub raport valoric a subiectelor abordate În Înțelegerea contemporană. Un exemplu este menționarea unor școli literare protoromâne funcționale după retragerea aureliană din Dacia romanizată. Se Întrevede situația că după retragerea romană, În ținutul dacic nu a rămas o pustietate; a existat o existență civilizată, o spiritualitate ce a continuat În forma de astăzi. Revelarea unor creații protoromâne combate “pustietatea” din sec. al IV-lea așa cum se susține În descrieri neavizate. A existat o cultură, o literatură și o istorie
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
după retragerea aureliană din Dacia romanizată. Se Întrevede situația că după retragerea romană, În ținutul dacic nu a rămas o pustietate; a existat o existență civilizată, o spiritualitate ce a continuat În forma de astăzi. Revelarea unor creații protoromâne combate “pustietatea” din sec. al IV-lea așa cum se susține În descrieri neavizate. A existat o cultură, o literatură și o istorie protoromână așa cum demonstrează Nestor Vornicescu prin citarea a numeroase nume. Au existat centre spirituale, cel dintâi centru fiind localizat la
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
mai multe posibilități, dar era deja trecut bine de miezul nopții și trupul ei nu mai făcea față. — Vino, te conduc acasă. Își luă geanta enormă, plină cu evaluări de buget, estimări de tiraj și de personal, și stinse lumina. Pustietatea redacției era deconcertantă. Ziarele sunt locuri care ar trebui să debordeze de viață, însă redacția goală era mai tăcută decât o casă plină de copii adormiți. Prin contrast, liniștea părea încă și mai profundă. — Un singur lucru. Crezi că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
coloana... —Aha-aha! zise doctorul și începu a râde. Vra să zică până acuma, dacă nimereau ceilalți toți, nimeream și noi, da’ acu în adevăr că-i nevoie să știm drumul... Căci drept să-ți spun, dragă, e cam primejdios prin pustietățile acestea.. Uite, mergem de-un ceas: n-am văzut un om... Și de-acu cine știe unde-om da peste un sat... Caporalul dispăruse. Doctorul se uita la mine râzând. Apoi ochii mari, bulbucați, deodată se opriră asupra unui soldat mărunțel, slăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parcă. —Vra să zică, pe-aici e drumul! vorbi doctorul, oftând greu. Dar cred că n-o fi fiind așa departe până la Hârlău... Acum mergem și singuri, nu mai suntem coadă de șarpe... Dar eu nu înțeleg, dragă, de ce atâta pustietate... Unde-or fi fiind casele cucoanei Roza?... Apoi zice că nu se văd... Așa-i, nu se văd... șopti doctorul, căscând plictisit. Tăcură multă vreme. În urmă-ne se deșirau miriști și lanuri pustii. Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grăbit spre sinagogă; altul colindă casele cu oala nouă în care fiecare lasă să cadă banul morților. Iar drumul spre fundul mahalalelor acestora e totdeauna plin de mâzgă și anevoie te scoate în câmpul acoperit de ciulini, unde, într-o pustietate întristătoare, se arată heigheșul, fără o floare, fără un arbor, cu lespezile albe de piatră deasupra lăcașurilor veșniciei. Spre șabăs, deodată toată viața aceasta se oprește. Se aprind lumânările; stăpânul familiei, la masa curată, își începe ruga. După o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre curtea boierească. Pământuri goale se întindeau în toate părțile, în urmă, de unde venea el, și spre răsărit până la apa Prutului. Călcase poște, fără să dea de o așezare omenească; ținuturile de la Jijia și de la Prut pe-atuncea erau niște pustietăți. Niță trecu printre coșere. Într-un șopron se auzeau glasuri și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iute muiere! Așa grăiește totdeauna... Vrea să-i simțim stăpânirea... Da’ altfel nu-i ră la inimă... Stă de vorbă cu Marghiolița - ș-apoi îi spune o mulțime de-ale ei... Ce să-i faci? N-a venit ea prin pustietățile noastre, pentru c-a alungat-o binele de pe unde-a fost... „Madama“ trecu iar grabnic, ca o dungă neagră, pe după geamlâc. Apoi se auziră pași îndesați și boierul deschise ușa. Oamenii își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un pahar de băutură: tu ești din alte părți, de la câmp; Mihalache Prescurie e de peste Prut; Gheorghe Barbă a venit de la munte când era un copil; și toți câți sunt aici, venetici din toate părțile, toți s-au adunat în pustietatea asta, la pământ mai mult și la lărgime. Iaca și eu, mă vedeți un biet bătrân, mâne-poimâne am să mă duc. Iaca și pe mine m-a așezat Dumnezeu aici. Asta-i puterea lui. Că eu, măi băiete, în tinereța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de lux... Ș-a răsădi boierul și flori și copaci pentru dânsa... —O! ia, mormăi neamțul, trebuie și droșca cu glanț... —Așa-i, așa-i... adăogi vesel cojocarul, cătră madama de la curte. Dacă-i domnișoară nobilă, cum are să trăiască în pustietatea aceasta? întrebă cu oarecare oțărâre călugărița. Aici cine poate trăi? Aici nu-s petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu știu, eu am trăit altfel... Eu am trăit la Iași... Ceilalți o ascultau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acu cine știe ce-a mai fi!... Iona se întoarse spre vataf și-l privi pieziș, cu sprâncenele puțin încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-are să desfacă pe boier de pustietățile noastre... Iana nu răspunse; își aținti ochii arzători asupra săniei care venea domol acuma; privi lung obrazul trandafiriu învăluit în blănuri al cucoanei celei tinere; după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când s-a întors boierul, ne-am rugat și eu și Marghiolița, să ne cunune el cu cuconița lui.. Apoi ca să ne cunune, a trebuit să ne ducem noi la târg la Ieș. Cuconița nu voia să mai vie în pustietatea noastră, dar de cununat a spus că ne cunună pentru credința mea... când erau ei în petrecere la Marea cea caldă... Ș-apoi atunci am umblat noi o bucată de țară ș-am văzut târguri și sate așezate, și tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să plec; ar fi aruncat vina pe mine, că nu mi-a plăcut calitatea marmurei, că am făcut mofturi, că nu eram un om serios cum impunea un asemenea proiect măreț; și ce sculptor ar mai fi venit vreodată în pustietatea aceea? Dacă aș fi știut că lucrurile stăteau astfel, m-aș fi răzbunat; m-aș fi jucat cu ea, i-aș fi tulburat simțurile și pe urmă i-aș fi zis: Ce v-ați închipuit, doamnă? Că sânt un câine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
șosea. În spatele meu sunt străzile. Ulițele copilăriei, cum le-ar numi Ionel Teodoreanu. Le-am evitat și astăzi, așa cum le evit de cincisprezece ani încoace, de atunci de când „la țară, la bunici“ a devenit simplu „la țară“. Mă înconjoară o pustietate și o liniște pe care foșnetul slab al frunzelor de porumb o face și mai tăcută. Din prea multă căldură și din puțină melancolie, mă descalț și pornesc cu pași mărunți spre șosea. Cu un zâmbet în colțul gurii și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
locul, speriată când ajungea în dreptul unui scrin sau fotoliu sau dulap sau a unei măsuțe, ca niște munți de spaimă neagră ghiciți în întunericul albăstrui, însă temându-se și mai mult să aprindă vreo lumină care alunga umbrele, dar sporea pustietatea casei, nelăsând-o să arate așa cum era, obișnuită, dacă nu chiar mică, ci dându-i impresia că e gata oricând să se lungească și să se lățească, de parcă s-ar afla sub o vrajă, ajungând să semene cu un transatlantic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a întors ochii de la acel Rumpelstilzchen blând, neiertător și numai memorie și privea pe fereastra largă răsăritul de soare și acoperișurile caselor mici dezvelindu-se din aburii zdrențuiți ai dimineții... Partea a treia Primul cerîc) Erau singuri în toată acea pustietate și aerul adia cu o răcoare gravă. Ședeau pe banca de lemn cu stinghiile lustruite de foița de gheață, înghesuiți unul în altul, el în paltonul cadrilat ros la mâneci, cu mâinile înmănușate întinse pe pulpele picioarelor, cu capul descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
oriunde“, îi zisese, „hai la Snagov“. Străzile erau aproape goale, șoseaua pustie, oamenii dormeau încă sau rămăseseră pe la casele lor după noaptea Anului Nou. Conducea încet, nu temătoare de oglinda de gheață a șoselei, ci doar obosită și bucuroasă de pustietate, își întorcea tot timpul capul spre el, zâmbitoare, fără să-i vorbească. O singură dată îl întrebase cum se simte, apoi nu se auzeau decât torsul egal al motorului și alunecarea roților pe astalt, ca o sfâșiere interminabilă de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar, pentru că știa că până la urmă va afla ce nu voia să afle, își impunea să nu se gândească și să privească jocurile de iarnă înainte ca ele să se închidă din nou în pânzele și gravurile vechi, în acea pustietate care era mult prea vie și în care erau singuri și aerul adia cu o răcoare gravă. Al doilea cerîc) O vreme, ceea ce simțea putea foarte bine fi numit mulțumire sufletească. Dar asta ar fi spus-o numai mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]