791 matches
-
să cadă spre Dunăre și Marea Neagră. Vom vedea întinzându-se trei trepte de relief major proporționale, simetrice și dispuse concentric 9 (în cadrul cărora sunt cuprinse mai multe unități geografice distincte). Să urmăm firul pâraielor și izvoarelor cu apă limpede care răbufnesc din munți, rostogolindu-se printre stânci. Observăm cum se desfășoară sub ochii noștri Carpații (Orientali, Curburii, Meridionali, Banatului și Apuseni). În curgerea lor, pâraiele și izvoarele se adună pentru a forma râuri învolburate ce străpung Subcarpații, podișurile (Transilvaniei, Moldovei, Getic
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în scris. Greu de crezut că lucrurile se petrec până la capăt așa. Doar că, în scris, rolurile sunt altele. Cioran își reproșează adesea neputința de a depăși barierele politeții, pe ale bunului simț, pe ale convențiilor sociale. Nu-i vorbă, răbufnește adesea și nu rare sunt accesele de violență. Or, în notele nedestinate tiparului, ca și în scrisori, tocmai această sumă de contradicții e înregistrată cu disperare, căci Cioran se identifică în permanență în marginea negării de sine, a autonimicirii, raportându
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dintre a ști și a vrea, Cioran e, în permanență, fie celălalt, pe care-l regretă sau pe care-l blamează, fie o sumă de contradicții. Ne vom opri asupra acestei sume imposibile, asupra acestei sinteze ratate Ă din care răbufnește suferința. Într-un loc, Cioran constată: „E în mine ceva dintr-un călugăr și dintr-un estet, fără vreo posibilitate de sinteză. În fiecare clipă, cineva protestează și se tânguie în mine, așteptând să iasă învingător” (I, 353). Are în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vreo posibilitate de sinteză. În fiecare clipă, cineva protestează și se tânguie în mine, așteptând să iasă învingător” (I, 353). Are în el ceva de palavragiu și de călugăr trapist. E laș sau umil, se declară, însă, înțelept, pentru a răbufni apoi în accese de violență. Orice ar fi, orice ar face, Cioran regretă, căci e în permanență neputința de a fi. Disprețuind tribul, lui Cioran îi face plăcere să se confunde cu el, fie în locuri „căzute”, fie în spații
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca să scape de abulie, citește o carte despre Napoleon. Vrea să se întărească prin exemplul altora. Or, exemplul altora nu-i provoacă decât un și mai puternic sentiment al neputinței. Așa încât, în loc să urmeze exemplul lui Napoleon, se trezește din nou răbufnind: „De dimineață până seara nu fac decât să mă răzbun. Pe cine? Pe ce? Nici eu nu mai știu, de vreme ce tuturor le vine rândul... Nimeni nu știe mai bine decât mine ce e aceea furie disperată... O, explozii ale decăderii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ale trecutului, ale acelui trecut marcat de steaua roșie bolșevică, și răsfirînd nădejdi care se îndărătnicesc să pîlpîie. Un aer de nefiresc învăluie scena în care entități bizare se confruntă. Se confruntă și se înfruntă... De aici, nervozitatea lor crescîndă, răbufnind în violențe de limbaj. Suntem, parcă, martorii unui canon fără sfîrșit, un canon cu aparențele izbăvirii la care cu toții s-ar părea că rîvnesc. Și Dosar numărul, și Obiectiv numărul, și Sursa dublă, dacă nu chiar, chinuit și imund, și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
transformă pasiunea în cântare: "Și poate că n-ar fi fost nimic/ Dacă nu intra să sape/ Cu cântecul, și degetul tău cel mic". În univers, feminitatea se află peste tot, materială și ideală, în spațiul terestru sau cosmic, unde răbufnește instinctul erotic refulat. În ființa bărbatului ea dă viață și distruge, sugerează cântarea (poezia), umanizează, eliberează instinctul, ca o reacție împotriva "ascezei mortificatoare", are revelația vulnerabilității ("Mi-s/ Șubrede bârnele ..."), provoacă stări de incertitudini: "De ce-ai cântat? De ce te-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
În orașul de provincie, cu ploi reci, sentimentul dominant e de incomunicare, monotonia și urâtul funebru devin amenințătoare, atmosfera cețoasă înăbușă totul, în față apar priveliști fantomatice și poetul pare strivit sub apăsarea unei lumi egoiste, mercantile. În unele poeme răbufnesc ploile dătătoare de nervi, în altele căldurile toride descompun cadavrele. Noaptea este neagră și udă, cu felinare afumate și triste, cu crâșme insalubre, cu ziduri inundate: Și-auzi tușind o tuse-n sec, amară - / Prin ziduri vechi ce stau în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
asociază planeta Saturn cu plumbul ca metal; poemele saturniste au la bază sentimentul de melancolie. Alcătuită din două catrene simetrice, poezia valorifică motivul morții, sugerat de cavou (casa, orașul, trupul), "sicrie de plumb", "funerar vestmânt". În cele două strofe simetrice răbufnesc melodii stranii, interiorizate, obsedante, într-un ton elegiac dat de iamb, rima masculină, cuvântul "cheie" plumb, repetat de trei ori în fiecare strofă, imperfectele/ "dormeau", "stau", "era", atârnau", sonoritățile din cuvintele "vestmânt"/ "vânt", efectele onomatopeice: "scârțâiau", "strig", "frig". Moartea este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este un învins: "Gheorghidiu e creat din pasta acelorași "suflete tari", epigoni ibsenieni rătăciți în viață și neadaptați la compromisuri" (Pompiliu Constantinescu). Protagonistul, sublocotenent într-un regiment de infanterie, este concentrat, asistă la popotă la o discuție despre dragoste și răbufnește: "cei care se iubesc au dreptul de viață și de moarte unul asupra celuilalt". Memoria involuntară îi aduce în prim-plan amintirea propriei povești de dragoste. Sunt două realități temporale: a) timpul cronologic (obiectiv) în care se povestesc întâmplările de pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cinică; este "semeț și cu nasul în vânt", "sfidător" când discută cu Vasile Baciu despre zestre. Se poate vorbi de o metamorfoză a protagonistului "de la brutalitate și violență, la prefăcătorie și încântare". După ce patima pentru pământ a fost potolită, a răbufnit patima iubirii pentru Florica, grăbind sfârșitul eroului. Ion este primul erou literar realizat în mod obiectiv. Caracterizarea Anei Ana reprezintă o ipostază a eternului feminin, având un destin trist, o existență tragică, o configurație sufletească lineară. Ea este un personaj
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
părea până atunci să-i aparțină și să formeze un tot unitar cu propria lui ființă. Ca să nu ți se pară o discriminare între sexe... Castrarea feminină este, la rândul ei, foarte precoce, începând din prima copilărie. Complexul de castrare răbufnește din nou atunci când o fată sau o femeie are deja parteneri sexuali, numai că ea a învățat până atunci stilul masculin de a fi, cu numeroase atribute de putere și capacități; nu vă dau decât un exemplu: femeia româncă, ținând
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
o relație dorește doar o viață sexuală limitată, dar - încins de dorință - este capabil să declare că o iubește. Devine tot mai insistent, chiar dramatic, mo ment în care isteria, pe care mulți bărbați o au înglobată în personalitatea lor, răbufnește sub forma unor scene. Aceste scene declanșează la ea mecanisme empatice și materne me nite să producă un atașament puternic. La rândul lui, ata șamentul este securizant și de aceea devine posibilă capi tu larea sexuală a femeii. Misterul din jurul
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
istoriei". Mirarea în fața acestui fenomen stăruia și la cei mai lucizi analiști. E atât de straniu acest lucru? Decenii în șir, un neam oprimat, umilit, redus la condiția de sclav fără nădejde, a strâns în el obida. Și obida a răbufnit spectaculos la trecutul solstițiu hibernal, în forme ce au surprins oarecum lumea. Se părea însă că odată cu lichidarea vârfului dictaturii, simbolizând ce era mai aberant în vechiul regim, viața îți va relua cursul, purificată, ca după un ritual expiator. Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
celelalte romane, nevoia unei alte identități este resimțită acut de personaj. Singurele alinări care-i rămân în viață sunt noaptea și ploaia, noaptea pentru visele și întunericul ei binefăcător și ploaia pentru liniștea ei, pentru toată tristețea, toată melancolia ce răbufnesc în rafalele de apă și voalurile ei duse de vânt, și aruncate în fereastră, în șuvoaie ce memorează sticla cu rădăcini și copaci de picături lunecânde 324. Căderea ploii ca metaforă a morții amintește de textul bacovian. Visul revine ca
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
al IV-lea să recurgă în continuare numai la colaborarea notabililor 146, membri adunărilor acestora fiind desemnați de rege. În Anglia stările se adunau în Parlamente. Nobilimea engleză, ținută în ascultare de autoritatea lui Henric al II-lea (1154-1189), a răbufnit sub Ioan fără Țară (1199-1216) și Henric al III-lea (1216-1272). În Evul Mediu se aprecia că "domnia celui mai rău rege era de preferat celei mai scurte perioade de anarhie"147. Regele Ioan fără Țară a "reușit" cel dintâi
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
puterea regală și să participe la guvernare. Lupta pentru putere a fost, în esență, o luptă a monarhiei contra reprezentanților stărilor privilegiate, iar în final o luptă contra Parlamentului. Îngenuncheate de autoritatea lui Henric al II-lea, nemulțumite, stările au răbufnit sub Ioan fără Țară, dar nu pentru a răsturna ordinea legală, ci pentru a împiedica pe rege să abuzeze de puterea sa. Cum deja am mai menționat, Ioan fără Țară a "reușit" să unească toți supușii contra sa, stârnind o
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
o poezie stenică, proaspătă și solară, care crede în ritualuri de esență sau expresie creștină, în miracole și epifanii. Prin urmare, chiar și în cazul în care fața aurorală a lirismului său se crispează deprimist, pânza freatică a discursului nu răbufnește la suprafața poematică decât aburi mirosind a tămîie. De altfel, prin Caii din Perugia pătrunzi într-o geografie spiritualizată în care miroase a salcâm, a floarea-soarelui și a turtă coaptă pe plită, în care corpul uman este un templu pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mai des: credința fanatică, jihadul împotriva necredincioșilor și acceptarea pasivă a gimat-ului sau destinului, de unde seninătatea cu care se pleacă la moarte omorînd nenumărați nevinovați. De fapt, între lumea islamică și cea creștină există o lungă tradiție conflictuală, care a răbufnit din nou în ultimele decenii. Criza petrolieră din anii '70, povestea ostaticilor americani luați în Iran și Liban în 1980, atentatele din Egipt, Algeria, Yemen, Indonezia ș.a., conflictul din Somalia, războiul din Golf, ca și cele recente din Afganistan și
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
încolăcește zadarnic, încercând să evadeze. "Cele patru poezii de mare curaj din 1984 (Eu cred că suntem un popor vegetal, Cruciada copiilor, Totul și Delimitări cu cuvintele-cheie "foame", "frică", "gratii", "fuga") marchează o nouă etapă din creația Anei Blandiana. Ceea ce răbufnise din adâncuri, pentru că ținea de ființa ei intimă, de experiențele profunde care o marcaseră încă din copilărie (arestările la care fusese supus tatăl ei, eminent preot al catedralei din Oradea), și care se manifestase deja prin splendidele nuvele din volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bâjbâise astfel ani de zile, strunindu-și de bine, de rău dorința de răfuială, pentru că nu vroia să strice înțelegerea bănoasă făcută cu ei după Revoluție. Și n-ar fi stricat-o și nici dorința de răfuială n-ar fi răbufnit în el, secătuitoare, dacă unul din foștii săi colegi de la școala de ofițeri nu i-ar fi povestit că azvârlirea lui în Dunăre din greșeală devenise materie de studiu pentru viitorii apărători ai ordinei stabilite. - Se sufoca de râs colegul
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
enervare febrilă care face ca sufletul meu să sufere la fel de mult ca trupul". Presentimentul unei boli subtile, infinit periculoase face inevitabil consultul medical (18 mai). Remediul: "Trebuie să fac dușuri reci și să iau bromură de potasiu". Anxietatea îndelung distilată răbufnește; starea de expectativă, de întâmpinare a unei primejdii indefinite, dar iminente devine tot mai puternică (25 mai). Somnul este întrerupt de vise îngrozitoare, asemănătoare, ca forță de persuasiune, coșmarelor recurente din proza lui Edgar Lucas White: "un coșmar mă bântuie
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
dintre două morți: "Dăschise ochii, se trezi, se clătenă pe picioare, își perdu cumpătul și, țipând desperat, se prăvăli din vârful dudului". Detaliile sunt consemnate cu răceală, însă tocmai brevitatea de proces verbal le imprimă o notă de muzicalitate subtilă: "Răbufni de pământ, la picioarele mele, scăldat în sânge, cu capul zdrobit". Naratorul nu uită să ne prezinte testamentul olograf al sinucigașului involuntar, încheiat cu o solicitare simplă, dar care, în virtutea desfășurării acțiunii, capătă contururi premonitorii: "[v]ioara să mi se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ta fizică și spirituală atât urmașilor, cât și micilor/marilor tale realizări. Este legea firească a permanentelor reluări, asigurată de complicata lume de îngeri, arhangheli și sfinți creștini, după atâtea lumi populate cu zeii religiilor păgâne romane și grecești. Când răbufnește individualismul liberalist, atunci atitudinile față de moșteniri cuprind nemulțumiri, imputări și chiar revolte. Nu-i de mirare, pentru că omul este în unele momente și "liberalist", ignorându-l temporar pe celălalt de pe pozițiile eu-lui solipsist. Poate că oamenii de astăzi au un
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Nordul Africii; menținerea calmului și ordinii în republicile fostei Iugoslavia; "înghețarea" conflictelor transnistrene, georgiene și caucaziene; supravegherea Coreei de Nord și a Iranului, hotărâte să fabrice bombe atomice, și altele. Adesea, puterile antiliberale susțin escaladarea înarmărilor atomice. În cadrul Uniunii Europene răbufnesc nemulțumiri între marii contribuabili la bugetul comunitar și guvernele unor țări cu deficite bugetare și datorii excesive, precum Grecia, Italia, Spania, dar și România, Bulgaria, Irlanda, Portugalia și altele. Marea temere este, repetarea succesiunii criză- război din deceniile patru-cinci ale
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]