2,886 matches
-
ta , și fă-mă să-ți aud glasul , Căci glasul tău este dulce . Cântarea cântărilor 2:14 Și iubita (mireasa ) , iată ce spune : ” Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a lui. El își paște turma între crini. Până la răcoarea zilei și până la lungirea umbrelor . Întoarce-te iubitule , sai ca o căprioară , sau ca puiul de cerb peste munții ce ne despart .” Cântarea cântărilor 2: 16,17 Domnul Isus , cel mai iubit om dintre oameni , pe drept e numit așa
CEL MAI FRUMOS DINTRE OAMENI de IOAN DANIEL în ediţia nr. 1998 din 20 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383603_a_384932]
-
încălzea: ,,E timpul să muncești drag greieraș, Din fânul cald ia fă-ți pulovăraș!” Dar el, nici n-o lua în seamă Și tot cânta din zori în seară, Zbura zglobiu din floare-n floare, Dormea apoi în poieniță, la răcoare. Apoi și un bondar l-a sfătuit, Când în trifoi se ciubărea la asfințit: ,,Adună-ți și tu câteva merinde, Că-n iarnă, nimeni nu le vinde!” Pe-o crizantemă timid s-a așezat, Dar încruntată ea l-a alungat
GREIERAȘUL de MARGARETA MERLUȘCĂ în ediţia nr. 2272 din 21 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382886_a_384215]
-
atâta plăcere. Trăia un basm scris parcă pentru ea anume. Artiștii au urcat pe scenă. Primele aplauze, la care participă și ea cu emoție și cu răsuflarea tăiată. Toți îmbrăcați în frac și rochii negre lungi. În sală era destul de răcoare, însă niciun impediment nu ar fi alterat atmosfera de bal regal care însoțea această reprezentație. Concertmaistrul se ridică și cere tonul celui de la oboi. Toată orchestra își acordează instrumentele la acest sunet. Urmează câteva momente de liniște. Se mai aud
CAP.28 O SEARĂ LA ATENEU de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2248 din 25 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382872_a_384201]
-
Întinderi nesfârșite cu o vegetație joasă, uscată, ard vară de vară, la temperaturi de 50 grade C si chiar mai mult, străjuite de cactuși singuratici, contorsionați în poziții înspăimântător de umane, ciuruiți de păsări care caută în trupul lor umbra, răcoarea și seva de care au nevoie ca să poată supraviețui. Pământ dur și sterp, unde rege incontestabil este scorpionul. Dealuri dantelate, fumurii în praful din zare. Munți goi de verdeață, impresionanți în măreția lor apăsătoare și întunecată, pe care stânci verticale
CÂND ,,CERUL SE SPARGE CRUNT ŞI CADE ÎN OCEANE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382962_a_384291]
-
-i simt misterul, dar în copilărie și adolescență , ei bine, atunci trăiam cu mult mai intens emoția, era un spațiu fabulos, fiecare copac putea fi cine știe ce personaj sau putea ascunde o lume pe care voiam s-o descoperim, umbra și răcoarea pădurii, apoi foșnetul și miresmele ei de mușchi, de mânătărci sau de lemn ce-și rafinează existența seculară, trecerea grațioasă a vreunei căprioare sau iuțeala șopârlelor, urmele de animale ce înfiorau doar pentru că s-ar putea ivi de ici sau
TEZE ȘI TAIZE de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382991_a_384320]
-
-n mine răsare o nouă speranță-n mai bine. Și tună și tună din nori de durere când viața mai bună devine-adiere. Și plânge și plânge în mine destinul în timp ce în sânge-îmi sporește seninul. Și-adie și-adie o dulce răcoare în lumea-mi pustie ce-a viață tresare. Și totul e pace ce dulce răsună de-o vreme încoace când ninge, când tună. Anatol Covali Referință Bibliografică: Și totul e pace / Anatol Covali : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1793
ŞI TOTUL E PACE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383073_a_384402]
-
geam oameni cu fețe zîmbitoare, e foarte frumos!” “Să mergem”, i-am spus, “am să vă conduc pînă acasă și pe drum vom mai vorbi de trenuri și de poduri, ba poate chiar și despre vreo pădure, de ce nu, acolo răcoarea este suverană. Eu, să știți, m-am născut într-o pădure, am visat marea cu ochii deschiși toată viața și trăiesc în acest oraș dintr-o eroare care a durat deja prea mult”. (Din volumul “Duminica poemului mut”) Referință Bibliografică
ÎN AFARA SOARELUI de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383062_a_384391]
-
Acasa > Poezie > Amprente > RĂCOAREA DIN URMĂ Autor: Dragoș Niculescu Publicat în: Ediția nr. 2327 din 15 mai 2017 Toate Articolele Autorului Simt că se-apropie vara, o simt în amintirea Celui pierdut prin frunze și răstignit sub ploi, Cînd cenușia toamnă mă scufunda-n
RĂCOAREA DIN URMĂ de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2327 din 15 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383090_a_384419]
-
frunze și răstignit sub ploi, Cînd cenușia toamnă mă scufunda-n iubirea Unui destin de rană, lucrînd în amîndoi. O ruginie spaimă, în arșițe confuze... Pe trupu-mi tot leșia, fierbînd, se va lăsa, Nenumărate zile de foc vin să acuze Răcoarea milenară din sufletu-mi de nea. Isterice incendii și plumb topit prin clipe... Voi deveni o baltă cu apă, stuf și pești Cînd frunza din octombrie în iulie o să țipe A putregai și-a lacrimi, prin visele lumești. Și-o să
RĂCOAREA DIN URMĂ de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2327 din 15 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383090_a_384419]
-
veci s-or fi zidit. Și, totuși, vine vara, și-o secetă solară Presimt cum mi se lasă în fiece atom, Ca neatinsa creangă mă scutur de povară Și mă transform în ploaie și-n umbra unui pom. Referință Bibliografică: Răcoarea din urmă / Dragoș Niculescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2327, Anul VII, 15 mai 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Dragoș Niculescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare
RĂCOAREA DIN URMĂ de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2327 din 15 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383090_a_384419]
-
vorbeau, erau atît de palizi, că parcă aveau o lumină galbenă în jurul capului, le cam tremurau mîinile și nucile se mai ciocneau în buzunarele lor adînci și largi. Aș fi putut, în acele perioade, să-mi construiesc un templu în răcoarea plenară a dezmembrării fără reper, fără prag limită al începutului și sfîrșitului, ce putea aduce lesne a indiferență, dar zornăiau tot timpul în mine niște chei mari, pierdute, și o poartă străjuită de doi vulturi uriași, cu labe de lup
PURTAU ÎN BUZUNARE NUCI de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383091_a_384420]
-
în Ediția nr. 2319 din 07 mai 2017. Ades ai stat de veghe La margine de ape; Te-au sărutat, în noapte, Un val și-un pescăruș. Nisipul ți-a fost patul Și-un lotus, perna moale, Iar vântul și răcoarea Te-au învelit în puf. Ai fost ținut în brate, De moliciunea apei; Ca o femeie tandră, Te-a mângâiat pe trup. Ți-a picurat, gingașă, Pe buzele uscate, Un strop din vraja lunii, Sărut de dor și drag. Ades
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
Vară, cald, prea cald, îmi târăsc picioarele până la umbra unor stejari stufoși, mă așez pe iarba înaltă, răcoarea și moliciunea ei îmi fac bine. Mă las pe spate, privesc printre frunzele copacului cerul senin, fără strop de nor, o pasăre cântă pre limba ei, ceva duios, melancolic, parcă ar regreta ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a moleșit, pleoapele le simt grele ca de plumb, abia reușesc să țin ochii între deschiși. Creierul a rămas blocat, refuză să gândească , căldura la stors de vlagă, pun capul pe iarba grasă, răcoarea ierbii mă înfioară plăcut, simt sângele cum începe să circule prin vene. Încet revin la viață, îmi amintesc că sunt pe munte, mai am puțin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulți
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
cum începe să circule prin vene. Încet revin la viață, îmi amintesc că sunt pe munte, mai am puțin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulți oameni vor fi găsit adăpost și răcoare de-a lungul timpului, la umbra acestor făloși arbori, sunt bătrâni, coaja este brăzdată de șanțuri adânci, mușchiul mare, crescut pe partea de nord, ne arată că stejarul meu, nu este chiar la prima tinerețe. Simt pleoapele din ce în ce mai grele, somnul
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
zece?2-3 septembrie 2016, Constanța... XXVIII. DINTR-ODATĂ - TEIULUI LUI EMINESCU, de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2112 din 12 octombrie 2016. Oare Este soare Peste floare De cicoare? Oare doare Când mai moare? Și din boare De răcoare, Și rumoare, Și splendoare, Și candoare, Iese-un flutur Și mi-l scutur Peste-un țurțur Din pridvorul casei mele, Părăsit de rândunele. Oare-n aur De balaur Șade-un faur Cât un graur, Pe tezaur? Oare vine, Cu mâini
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
tezaur? Oare vine, Cu mâini pline, Pentru mâine Și poimâine, O mireasmă, O fantasmă, O idee, O femeie, O atee - Alizee, Pentru iarnă, Să mă cearnă ... Citește mai mult OareEste soarePeste floareDe cicoare?Oare doareCând mai moare?Și din boareDe răcoare,Și rumoare,Și splendoare,Și candoare,Iese-un fluturși mi-l scuturPeste-un țurțurDin pridvorul casei mele,Părăsit de rândunele.Oare-n aurDe balaurșade-un faurCât un graur,Pe tezaur?Oare vine,Cu mâini pline,Pentru mâineși poimâine,O mireasmă,O
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
pe străzile curate ale orașului de câmpie, gândurile îi zburau la scena petrecută în debara, într-un fel regreta, că nu îi primise avansurile, însă nu a a vrut, să profite de slăbiciunea ei. Soarele apusese , cerul devenise sângeriu, o răcoare plăcută îmbrățișase străzile încinse de căldura de peste zi. Frunzele copacilor se mișcau lin, atinse de mângâierea vântului ușor; două păsărele cântau o melodie duioasă ca o chemare a îngerilor. În colțul străzi un om îmbrăcat în niște haine de firmă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
pe străzile curate ale orașului de câmpie, gândurile îi zburau la scena petrecută în debara, într-un fel regreta, că nu îi primise avansurile, însă nu a a vrut, să profite de slăbiciunea ei. Soarele apusese , cerul devenise sângeriu, o răcoare plăcută îmbrățișase străzile încinse de căldura de peste zi. Frunzele copacilor se mișcau lin, atinse de mângâierea vântului ușor; două păsărele cântau o melodie duioasă ca o chemare a îngerilor. În colțul străzi un om îmbrăcat în niște haine de firmă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
față. În fiecare dimineață la ora ... XX. O EXCURSIE LA MUNTE., de Ionel Cârstea, publicat în Ediția nr. 2163 din 02 decembrie 2016. Vară, cald, prea cald, îmi târăsc picioarele până la umbra unor stejari stufoși, mă așez pe iarba înaltă, răcoarea și moliciunea ei îmi fac bine. Mă las pe spate, privesc printre frunzele copacului cerul senin, fără strop de nor, o pasăre cântă pre limba ei, ceva duios, melancolic, parcă ar regreta ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a moleșit, pleoapele le simt grele ca de plumb, abia reușesc să țin ochii între deschiși. Creierul a rămas blocat, refuză să gândească , căldura la stors de vlagă, pun capul pe iarba grasă, răcoarea ierbii mă înfioară plăcut, simt sângele cum începe să circule prin vene. Încet revin la viață, îmi amintesc că sunt pe munte, mai am puțin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulți
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
cum începe să circule prin vene. Încet revin la viață, îmi amintesc că sunt pe munte, mai am puțin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulți oameni vor fi găsit adăpost și răcoare de-a lungul timpului, la umbra acestor făloși arbori, sunt bătrâni, ... Citește mai mult Vară, cald, prea cald, îmi târăsc picioarele până la umbra unor stejari stufoși, mă așez pe iarba înaltă, răcoarea și moliciunea ei îmi fac bine. Mă las
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
stejarul. Mulți oameni vor fi găsit adăpost și răcoare de-a lungul timpului, la umbra acestor făloși arbori, sunt bătrâni, ... Citește mai mult Vară, cald, prea cald, îmi târăsc picioarele până la umbra unor stejari stufoși, mă așez pe iarba înaltă, răcoarea și moliciunea ei îmi fac bine. Mă las pe spate, privesc printre frunzele copacului cerul senin, fără strop de nor, o pasăre cântă pre limba ei, ceva duios, melancolic, parcă ar regreta ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a moleșit, pleoapele le simt grele ca de plumb, abia reușesc să țin ochii între deschiși. Creierul a rămas blocat, refuză să gândească , căldura la stors de vlagă, pun capul pe iarba grasă, răcoarea ierbii mă înfioară plăcut, simt sângele cum începe să circule prin vene. Încet revin la viață, îmi amintesc că sunt pe munte, mai am puțin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulți
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
cum începe să circule prin vene. Încet revin la viață, îmi amintesc că sunt pe munte, mai am puțin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulți oameni vor fi găsit adăpost și răcoare de-a lungul timpului, la umbra acestor făloși arbori, sunt bătrâni, ... XXI. CĂLĂTORIE NETERMINATĂ IV, de Ionel Cârstea, publicat în Ediția nr. 2151 din 20 noiembrie 2016. Cinci zile mai târziu Andrei era în camera din pensiune împreună cu Violeta. Discuția
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]