1,185 matches
-
ochii pe jumătate închiși. Nu exista nimic mai deconcertant decât Ariella când își juca rolul de Capo di tutti Capi. Poate mă poți ajuta și tu cu ceva la un moment dat. Ori avea laringită, ori adoptase dinadins un mormăit răgușit, à la Don Corleone. Am nevoie să-mi faci o favoare, pot conta pe tine? Muncesc din greu pentru tine, îmi venea să-i spun. Înainte să se întâmple toate astea, obțineam mai multă acoperire media decât oricare alt agent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Vrea să-ți spun că te iubește, că ești un băiat bun, Ray. Lacrimile curgeau șiroaie pe obrajii rumeni ai lui Ray și ni s-au arătat cadre cu mai multe alte persoane care plângeau. —Mulțumesc, doamnă, a zis Ray răgușit și s-a așezat, în timp ce oamenii de lângă el îl băteau încurajator pe spate și îi strângeau mâna. Următoarea scenă prezenta oamenii care ieșeau rânduri-rânduri din sală pe hol, spunând lucruri ca: — Nu-mi pare rău să vă zic că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
plânseserăm cu toții, convinși că avea să moară, dar, după o intervenție minusculă, care nici măcar nu presupusese o anestezie locală, își revenise deplin. Deodată Ariella a adoptat o atitudine foarte calmă. Neliniștitor de calmă. Vocea ei a scăzut la o șoaptă răgușită. —Anna, nu m-am purtat bine cu tine? Mi s-a făcut greață. —Desigur, Arie... Dar nu era cale s-o oprești. Va trebui să ascult tot monologul. Nu am avut grijă de tine? Nu te-am îmbrăcat? Când îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o nesfârșită noapte de plâns, însă din ochii ei, acum uscați, se desprindea acea seninătate care însoțește ades producerea unei drame prea multă vreme așteptate. Și-a îngăduit chiar să facă ironii pe seama edictului regal, recitând cu voce de bărbat răgușit frazele pe care le ținuse minte: — Ni s-a adus la cunoștință de către inchizitori și alte persoane, că relațiile dintre evrei și creștini atrag după ele relele cel mai cumplite. Evreii încearcă să le ademenească pe creștinele proaspăt convertite, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lungi, și-a tras-o înapoi, a trecut-o peste chipul meu, apoi peste ceafă, peste care m-a bătut ușurel. M-am ridicat aruncându-mă în brațele lui. — Pregătește-ne de mâncare, i-a zis el Wardei cu voce răgușită. Avem de vorbit. Ea s-a grăbit să plece. În materie de discuție, nici el, nici eu n-am spus mare lucru. În clipa aceea, important era să rămânem astfel împreună, de la bărbat la bărbat pentru întâia oară, așezați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pasager m-a interpelat: — Hei! Tu de colo! Du-te de scoală un marinar! Văd în apă o bucată mare de lemn care ne va fi de folos mâine la bucătărie! N-am gustat nici tonul de ienicer, nici glasul răgușit, nici îndemnul făcut în toiul nopții. Cu toate astea, din considerație pentru vârsta lui, i-am răspuns fără să fiu nepoliticos: — E miezul nopții, ar fi mai bine să nu trezim pe nimeni. Dar cu siguranță că aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a învins? Dar eu îl am deja pe Skorpius... Nimeni nu-i mai puternic decât el. Skorpius e cu neputință de învins, iar sângele celor pe care îi învinge îl închin lui Marte. — Păzește-te de Orpheus - glasul vrăjitoarei devenise răgușit și profund, părând că iese din gura unui monstru aflat în adâncul infernului. — Orpheus! strigă Vitellius. Spune-mi cine este Orpheus! Cel mai puternic gladiator? Unde-l pot găsi? — Orpheus... Da, este cel mai puternic. Păzește-te de Orpheus, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
degetele în jurul gâtului rețiarului. Skorpius se clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas răgușit, când Valerius îl eliberă din strânsoare. Imediat, pumnul lui Valerius îl făcu să se dea câțiva pași înapoi și să se lovească de Flamma, care se ridicase între timp. Unii gladiatori erau indignați de cuvintele lui Skorpius, alții îi dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încerca să deschidă un cufăr bătut cu nestemate. — Ajută-mă! îi porunci lui Listarius. Băiatul deschise cufărul. Vitellius se aplecă deasupra lui și scoase dinăuntru o centură împodobită cu plăcuțe de aur. — Ajută-mă s-o pun, porunci cu glas răgușit. Și caută ceva de mâncare... Repede. Listarius petrecu centura în jurul șoldurilor grase ale lui Vitellius, pe care îl înfășură din nou în mantia neagră. — Dau o fugă până la bucătărie, apoi vin la tine. Să nu-ți scoți mantia asta, împărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajuns să vadă chipurile obosite și furioase ale soldaților, ca să-și dea seama că nici unul nu-l cunoștea. Vreo zece se năpustiră spre el, îl ridicară și îl lipiră cu spatele de perete. — Împăratul a fugit! strigă Vitellius cu glas răgușit. Eu sunt paznicul. El e în drum spre Tarracina... A fugit, vă spun... Eu sunt paznicul grădinilor. Soldații îi dădură drumul și ieșiră în grabă. Vitellius râse în sinea lui, nevenindu-i să creadă că reușise să se salveze. — Buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mesaj, ceva? — Nu, domnule. Nici un mesaj. — În regulă. Mulțumesc. — Mhm. Am pornit-o spre sud, îndreptându-mă spre șerpuitorul Broadway. Ce-i toată prostia asta cu mhm? Am trecut printre duhurile mâncătoare emanând din gurile de metrou. Am auzit mugetul răgușit al sirenelor, soneriile bicicliștilor și ale celor pe skateboard-uri, drogați, țâncii din cărucioare, windsurferi. Am văzut mașinile și taxiurile în plină viteză, împinse în față de puterea claxoanelor lor. Am simțit plutind în aer toată încrâncenarea, democrația, toate cursivele. Ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
din urmă am rămas în cameră și m-am îmbătat. Necazul e că mai întâi le-am făcut pe toate celelalte. Am impresia, uneori, că viața trece pe lângă mine scoțând fuioare de abur și scântei din roți și un muget răgușit, de putere sau de groază. Ea trece și totuși eu sunt cel care face toate mișcările. Eu nu sunt gara, eu nu sunt stația: eu sunt trenul. Eu sunt trenul. * — Povestește-mi totul despre țâțe, moșule. Prezintă-mi-le cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cădere nervoasă. Încă mai îmi curgeau lacrimile când am dat-o la closet Nici o îndoială în privința asta, absolut nici una: Davis avea să fie un nume mare, mare de tot. În Autocrat m-am întors spre Fielding și l-am întrebat răgușit: — Știe să vorbească? În sensul strict al cuvântului. — Spunk? Sigur că da. A făcut Richard al Doilea la un teatru care nu-i pe Broadway, toamna trecută. Eram cam neliniștit din cauza accentului, dar de articulat? O face superb. Bun, moșule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de vârsta mea, cu un corp plăcut. O mai văzusem pe undeva. Încântat de cunoștință, am spus eu. Am auzit atâtea despre dumneata, John, a spus Vron. — Vron e azi o fată cât se poate de fericită, spuse tatăl meu răgușit Nu-i așa, scumpa mea? Vron își înclină capul în semn de aprobare. — E o zi deosebită pentru Vron. Arată-i, Vron. Vron se ridică, adunându-și cutele capotului. Se duse la măsuța de serviciu și luă de sub ea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am întrebat eu. Dar Lorne rămase încordat. — Trage pe dreapta, mârâi el, scuipă el, pe când ne croiam drum prin Central Park West. Apoi se trânti pe locul lui, cuprins de o ușurare fără margini. — Niciodată prin Park, John, spuse el răgușit. Niciodată! Așa să-i spui. De data asta ai făcut-o, dar niciodată nu-l vei mai duce pe Lorne Guyland prin Park. Niciodată! L-am întrebat de ce ocolea parcul. — Elicopterele, John, îmi răspunse el cât se poate de calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
plină. E prea târziu să mă mai schimb. Ea mănâncă meticulos și are un apetit ponderat. Sunt surprins de apetitul ei. Cafea? Cafea sau o infuzie macabră din est. Ea spală și eu usuc. Mai e și muzica. Nu baladele răgușite și moralizatoare pe care le mai ascultă uneori Selina - ci jazz, operă, muzică clasică. Îmi citesc și cartea, Freud, să zicem, sau Hitler. Nu Banii. Banii îmi produce panică, chiar și atunci când tipul povestește despre sistemul bancar italian sau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ținându-i coapsa ca o menghină, și cu cât urcam, cu atât el își trăgea genunchiul sub greutatea corpurilor noastre, țintuindu-l la pământ, punând o presiune îngrozitoare asupra lui. De fiecare dată când îl loveam, scoteam un sunet greoi, răgușit, care umplea aerul din jurul nostru. Lumea mea părea că se redusese la corpurile noastre, încolăcite într-o parodie de intimitate, dar toate simțurile îmi erau încă ascuțite la maximum. Când Belinda s-a mișcat, am auzit-o. — Rămâi acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
tată, milostivule, cum de m-ai trimis la București? Ce, n-aveam și la Moscova votcă?“ L-am urcat în taxi. Aproape adormise. I-am spus șoferului unde să-l ducă. Matvei începuse să cânte ceva. Avea o voce groasă, răgușită, venind parcă din plămâni cavernoși. O voce ciudată, învăluitoare, ca un geamăt de om bolnav, crustat de tăieturi adânci, care nu se mai ostoiesc. O voce stranie, în trupul lui firav, de lungan gata parcă să se îndoaie după cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dornică de pipăieli. Mi se părea feroce acum. Nu atât prin ceea ce spunea, cât prin brusca dezvăluire a virulenței ei. O priveam și parcă atunci o vedeam pentru prima dată. A sfârșit. S-a așezat, oftând, cu vocea ei puțin răgușită: „Na, am spus-o!“. Am prins să chicotesc. — Ce-i de râs? a șoptit ea. Nu știam ce să-i răspund. Era un râs înăbușit. Din frică. Mă gândeam cât de ușor putea fi lovit un om. N-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spunea nimic pentru că mintea i se stinsese. Într-o seară, la șase luni după incendiu, pe cînd eram doar noi doi În Încăpere, m-am aplecat și l-am sărutat pe frunte. — Te iubesc, i-am zis. Un sunet amar, răgușit, s-a ridicat din botul acela canin la care i se redusese gura. Avea ochii Înroșiți de lacrimi. Am vrut să i le șterg cu o batistă, Însă a repetat sunetul acela. — Lasă-mă, spusese el. „Lasă-mă.“ Editura Cabestany
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de Apoi... Acolo nu va mai fi nevoie nici de cravată, nici de frac. Costumul lui Adam va fi de-ajuns... Nu e prea plăcut, dar asta-i situația...” „Eu am să mă Îmbrac În fusta Evei”, se auzi glasul răgușit al domnișoarei Lily... „Mai aveți un pic răbdare, nu vă Înghesuiți”, surîse inginerul. „În curînd, dacă mai curge un pic de vreme, diferența dintre Adam și Eva se va atenua... În ce mă privește...” „În ce vă privește, dumneavoastră, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Tâmplele Începură să-i zvâcnească, iar fruntea i se acoperi de broboane de sudoare. „Poate că ar trebui să mă compătimiți, de ce nu?” răspunse Stanovski cu aceeași intonație În glas. „Dar de ce, mă rog?” se auzi hodorogind prin Întuneric glasul răgușit al domnișoarei Fundyfer. „De aia”, zise Satanovski și Începu s-o gâdile pe tălpi. Femeia râdea, țipa, leșina și iarăși Își revenea În simțiri, În timp ce inginerul o tot Întreba, trecându-i bărbia peste sâni: „Acum Înțelegi?”. „Înțeleg, Înțeleg”, țipa aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
spre sat uitând de reproșul plin de furie pe care te pregăteai să-l faci femeii. Alergai acum de-a lungul drumului de pământ În direcția din care venise tractorul cu cele două remorci. Atunci te-ai auzit strigat, vocea răgușită a femeii descoperise brusc numele tău, și n-ai putut să te opui, ai Întors capul. Ea rămăsese pe loc și-ți arăta cu mâna ceva care rămăsese la picioarele ei În iarbă. Ai realizat că nu ai cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
chinuri. Un fel de intuiție personală ce o găsești numai în freamătul pădurii de foioase. Ploile de ninsori așteaptă să rumege împletitura dureroasă a crengilor arzând gingășia unui cuib de voci pierdut prin Templul zeiței Hator. Gonind veșnicia printre glasurile răgușite ale pietrelor puse s-aleagă arma cu plasmă a stăpânei! Contur filigranat în porțelan albastru de Prusia.
P?ntec cu laser privit dintr-o parte. Feeling by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83720_a_85045]
-
ce frumoși arătau și cât lapte curgea din ei! În toamna aceea tropicală acest scenariu îl repetam zilnic, de multe ori. Eu te urmăream cuminte dar nerăbdător, îți mistuiam privirea catifelată până-n străfunduri și- ți tot spuneam și-ți repetam răgușit: - Plânge, i-e foame copilului! Te scăldai în ochii mei cu multe surâsuri pe buze; îți lăsai sânii uriași cu sângele albastru să țâșnească prin bluza albă cu dantele macramate* și mă îmbiai să îi privesc, să îi ating, să
Iubiri proscrise by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83732_a_85057]