650 matches
-
piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească, ori mai degrabă părînd răsărită din lutul albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne că pe întreaga creastă existase, cu multă vreme în urmă, o obcină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească, ori mai degrabă părînd răsărită din lutul albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne că pe întreaga creastă existase, cu multă vreme în urmă, o obcină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
el știută, spre minunata și zbuciumata lume a căutărilor îmbrăcate în curcubeul speranțelor... Dar Ilinca nu avea nici un licăr de privire pentru el... Părea și ea un fel de umbră, abia atunci descoperită cu adevărat în luminișul nefiresc al depărtărilor, răsărită însă din ochii lui Virgil... Și Bărzăunul înțelese în clipa aceea, mai bine ca niciodată, că degeaba o mai așteaptă în poiana lui de mult pustie... Ilinca nu putea fi niciodată aidoma celei din visele lui. Dar totodată își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui nepoți, lua de la fiecare rămurica, se prefăcea a o folosi, după care o arunca socotind-o netrebuitoare. Aceasta, aproape stinsă, o dată ajunsă în vatra încă încinsă cu jăratic, se reaprindea. Întotdeauna, la asemenea prilejuri, Vișinel, unul dintre cei mai răsăriți copii din șatră se afla la dreapta, și Voica, o fetișcană plină de incuri, la stânga bulibașei, sorbindu-i fiecare cuvânt ca pe o literă scoasă dintr-o carte sfântă. După un timp, văzând că starostele întârzie începerea povestirii, copiii nerăbdători
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mai fi avut chef de taifas, când fasolea râdea cu dinții ei de sidef, chemătoare! Câte o cană de apă încheie festinul și fiecare din membrii șatrei porni spre locul deja știut: bărbații și flăcăii la ridicarea corturilor, tinerii mai răsăriți cu caii, catârii și măgarii la păscut, iar bătrânii, obosiți de timp, își luară luleaua și, aprinzând tutunul negru și iute cu mâinile tremurânde, începură să trimită spre cer rotocoale de fum, sporind întunecimea pe cale a se instala. Se aflau
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
spre înalt trâmbe de fum, asemenea unor stâlpi în stare să sprijine un colț de cer. Pulberile de scântei aurii creau în întunericul nopții un spectacol feeric. Puradeii, care nu cunoșteau oboseala zilei, jucau în fața corturilor tananica. Printre cei mai răsăriți, se afla și Voica, nepoata bulibașei. O drăcoaică în carne și oase prin venele căreia se vedea că nu curge sânge, ci foc viu, strecurat, gata oricând să dea în clocot, însemn de netăgăduit al nației sale. În tabăra copiilor
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și dancii le urmau fără crâcnire. De altfel tot ea orânduia așternuturile din cortul părinților și tot ea deprinsese de mică, de la bunica ei, tainele ghicitului în cărți de tarot și în ghioc. În șatră erau și câțiva puradei mai răsăriți care, postați la marginea satelor, chipurile să se joace, știau cum să cheme o pasăre să-i urmeze spre ceaunul cu apă clocotită sau să o așeze cuminte pe un jar încins ce se afla în fața corturilor. În seara aceea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
a văzut cimitirul cu clopotnița chiar la intrare. A coborât pe cărare, sărind peste firicelul de apă, a ajuns la cimitir unde s-a închinat. După ce a trecut de cimitir, sus, sub geana dealului a văzut un pâlc de salcâmi răsăriți acolo ca să oprească venirea dealului la vale. Și-a întors privirea spre imașul care era gard în gard cu cimitirul și s-a uitat, și s-a uitat îndelung la el. Chiar când se uita, pe cărarea care venea din
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
suc de către copii. Mă uit la el și chipul lui de copil așteaptă nerăbdător răspunsul meu. - Bine, nepoate, astăzi voi începe a-ți spune povestea vieții mele, căci am trăit multe și am trecut prin vârtejurile vieții ca un pom răsărit care dă roade, rezistă la căldura soarelui, la gerul aspru al iernii, la vânturile care-l bat uneori liniștit sau la furtunile care se dezlănțuie ca și la vifornițele iernii. Ca să ți le spun pe toate, miar trebui 1001 de
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
o veche vamă a portului. Au pornit-o spre casă pe plajă, de-a lungul țărmului înalt, din care marea mușcase golfuri adânci. Negura se ridicase ca o cortină, formând acum nori albi-pufoși cu marginile tivite în roșu, anunțând apropiatul răsărit al Soarelui. Apele mării, din negre și clocotitoare, se domoliră, căpătând liniștea înșelătoare a luciului de oglindă și transparența verde a ochilor de felină la pândă. Departe, în zare, împotmolit într-un banc de nisip, un vas naufragiat peste noapte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Ilie Radu Ignătescu Cărări ce vin... cărări ce pleacă... ceruri se-mbăiază-n ape, și pământu-i tot o reverie, ai apărut tu, tu, dulce poezie, coborâtă dintr-o răsărită, furată din cea mai frumoasă galaxie. Când vii, când treci, în urma ta răsar poteci însămânțate-n flori. Câte culori!... Câte culori!... Și păru-ți despletit din soare, dă zilei zorii, și ouă-n cuiburi pui, cu ciripitu-n sine și
Cărări ce vin... ce pleacă... : poezie strecurată pentru tine / by Ilie Radu Ignătescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/490_a_734]
-
țară de alta, dacă până și granița dintre viață și moarte fusese desființată!? Copiii nu se mai nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare stâlp de telegraf era un cuib, pe fiecare horn, pe fiecare copac mai răsărit sau cumpănă rămasă În picioare. Clămpăneau din ciocurile lor lungi și roșii, acompaniind toaca și bătăile clopotelor ce vesteau sosirea vecerniei. În zori Își părăseau cuiburile și plecau lopătând peste fâșia de pământ ce delimita granița și reveneau la căderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la marginea trotuarului. Noimann trăgea cu nesaț aerul proaspăt În piept, care se răspândea Înăuntrul lui ca un balsam binefăcător, curățindu-i fiecare celulă, fiecare atom de mâzga adunată de-a lungul nopții ... Contemplându-și umbra prelungă pe care soarele răsărit undeva În spate o Întindea Înaintea lui, Noimann pășea, călcând agale, pe trotuar, cu pași moi, ce parcă nici nu simțeau atingerea asfaltului de pe care se ridicau aburi subțiri de ceață. Ziua Începea pe un ton vesel, optimist. Inhalând aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ajuns la marginea de dincolo a unui cartier periferic. Simțeam apropierea câmpului. Străbăteam o uliță prăpădită, cu șanțuri năpădite de buruieni. Casele păreau nefiresc de mici, niște cocioabe. Patru copii se ghemuiseră pe scara de ciment a unei clădiri mai răsărite, pesemne o măcelărie, și mă urmăreau cu privirile, bănuitori. După un timp m-am oprit. Locul acela îl căutasem, o curte imensă, împrejmuită cu un gard de lemn vechi și putrezit, înăuntru câteva scânduri îngălbenite de ploi și de soare
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
caselor trebăluiesc rândașii sau câte un țigan rob. Acesta este semn că aceea este o casă boierească...Glasurile precupeților se întretaie în văzduh ca gâzele în zbor. Călugărul își pune mâna streașină la ochi și, arătându-mi o dugheană mai răsărită, mă întreabă: Vezi dugheana aceea? E a „Tofanei jupînesăi răposatului Ilie ce au fost spătar mare”. Și ce-i cu asta, părinte? Afară de faptul că e mai arătoasă, încolo seamănă cu toate celelalte. Dar poate ascunde niște tâlcuri... Este o
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
am oarece dreptate. „Adecă eu, Tudora călugărița,...dat-am acestu adivărat zapis al meu la mîna dumisali giupînului Pascal neguțitoriul precum,...am dat danie...o casă cu loc cu tot la uliță pîn-în țintirimul Curălarilor și locul din sus, dispre răsărit, pînă în streșinile chiliilor călugărițelor...Deci eu, fiind la bătrînețile meli și neavînd cine mă căuta,nime din rudele meli nu s-au aflat, nici din feciorii mei, ce eu rugîndu-mă dumisali giupînului Pascal, dumnealui și-au făcut pomană de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
niște stropi albi ștergeau orice sugestie neconformă cu așteptările, era mai mult decât o determinare a stării de rugăciune. În acel portret, roua, la lumina blițului unui aparat foto, la lumina brichetei noaptea, la lumina zorilor strecurați printre bețele de răsărită, proiecta relativul într-un concret fără limite. Neliniște, curiozitate, spaimă, senzație, emoție, extaz! Lacătul lăzii de metal în care taică-său ținea comoara despuiată ceda la prima atingere. Inima, cât un purice. Între înger și demon, Dumnezeu nu a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
acțiune, crește cumpătat peste noapte, pe ascuns, neavând un nivel de aspirație atât de sus. Dansatoare fragile par salatele verzi cu rochițe de domnișoare, cu luciul primilor stropi de ploaie. Morcovul pornește niște firicele verzi la vedere ca și mustățile răsărite ale unui flăcău, care așteaptă cu nerăbdare să devină remarcate, iar el luat în seamă. Costumele de dame în care s-au îmbrăcat doamnele cu numele de Mazăre, tronează cu eleganța unor bibelouri, pe fondul pământului închis la culoare, de la
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
cu ele. Mai mare nevoie aș fi avut de-un car, iară dumneata, cumetre Onofrei, m-ai cam pus pe gânduri. Zici că nu prea era marfă de soi în târg... ONOFREI: Cam așa ceva. DĂNILĂ: Da... Și-un car mai răsărit care-a fost l-ai umflat dumneata. ONOFREI: Ba, mă iartă, precum ai văzut mai mult m-a umflat el pe mine; că, de nu te-ntâlneam să-mi sari în ajutor, acu' aș fi fost în fundul râpii, cu car
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
expresie lirică, de trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării / Dă orizon nemărginit / Singurătății mării"; gândul în seninătate apolinică domină fuga timpilor: "Priveliștile sclipitoare/ Ce-n repezi șiruri se diștern/ Repaosă nestrămutate/ Sub raza gândului etern"; răsfrânte în ape și în suflet, înălțimile albastre dau măsura ceasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se simți îmbobocind. Era în baie. Își făcea toaleta de dimineață. Se pomeni dintr-o dată cum șuvoiul de apă de la duș nu mai cădea chiar pe trupul ei, ci pe un fel de lujer înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului ei. Un lujer bucuros în răsfățul atingerii sale de lumină, trezit abia atunci la viață și molcom, nedumerit, șovăitor descoperind frumusețile Lumii. Se privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
morții gălbeneală pieriți ei sunt la față... Ei simt c-a lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă. {EminescuOpI 98} " Arald! strigă crăiasa - las-fața să-mi ascund, N-auzi tu de departe cucoșul răgușit? O zare de lumină s-arată-n răsărit, Vieața trecătoare din pieptu-mi a rănit... A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund". Arald încremenise pe calu-i - un stejar, Păinjenit e ochiu-i de-al morții glas etern, Fug caii duși de spaimă și vântului s-aștern, Ca umbre
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
prezentatoare de știri, horoscop, curs valutar și reclame la telefonia mobilă. Când trecea Ea. Localnicii traversau distanțele dintre blocuri cu curelele de la pantaloni pe cablurile TV. Telefericele umane erau urmate de telescaune pentru sicrie, care trebuiau să ajungă la cimitirele răsărite ca ciupercile după ploaie, neatinse, neurmărite de Ea. Câteva fulgere neurmate de tunet sclipiră în plin cer senin, semn că, probabil, heruvimilor le-au scăpărat obrajii de palmele primite pentru obrăznicia de a fi privit printre gardurile norilor, prin gaura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
2014( refăcut) Străina... Undeva, la poalele unui munte, putea fi zărit un orășel mic, ce nu părea a atrage ochiul privitorului. Cartierul Villaggio Prealino se afla situat Într-o zonă mărginașă, având puține case și dintre acestea, doar câteva mai răsărite. Străzile dau o senzație stranie de pustiu. Cei care locuiesc aici sunt mai ales bătrâni, care arar ies la plimbare. Din acest peisaj șters, mohorât, nu lipsește, nici biserica, nici cimitirul. „Străina” a ieșit să facă primele cumpărături. Cu sufletul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ceau luat În stăpânire cele două maluri și pândesc (pândă Îndelung exersată) cu ochi agil fundul prăpăstiei, prăpastie În care s-au prăvălit săracii, infirmii, visătorii și neobosiții căutători de adevăruri, ce-au lăsat pete de sânge pe florile miraculos răsărite pe câmpurile de luptă unde doar vântul mai geme ca o amintire. Primii căzuți nu mai au nici șansa, și nici speranța de a mai vedea lumina bunăstării, ci doar Întunericul cel mai de jos al sărăciei. Cei aflați pe
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]