5,766 matches
-
reușit în fine să-i îndoi picioarele și sacul în același timp, era și mai greu de transportat, iar capul ieșea mai mult ca înainte. Când voi reuși să scap cu-adevărat de tine, Jojo? îi spuneam și, de câte ori îl răsuceam, părul fixat cu briantină, nodul cravatei ieșind din sac ca dintr-un pulover, un pulover de pe vremea când el era în pas cu moda. Poate Jojo ajunsese la moda acelor ani cu întârziere, când nu mai era la modă nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din care nu puteam scăpa Tot așa, aplecându-mă de pe terasă, priveam către fundul acelei curți interioare. Cerul se lumina, dar acolo jos era tot întuneric beznă și abia puteam distinge pata neregulată în care se transformase Jojo, după ce se răsucise în gol cu poalele hainei întoarse, ca niște aripi, și după ce-și rupsese toate oasele cu un zgomot ca de armă de foc. Sacul de plastic îmi rămăsese în mână. Îl puteam lăsa acolo, dar Bernadette se temea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
că nu aveau nici nouăsprezece ani. La vârsta asta, toți tinerii sunt nemuritori și-și închipuie că vor trăi veșnic. Or să afle ei, cugetă domnul J.L.B. Matekoni sumbru. Or să descopere că sunt exact ca noi, toți ceilalți. Se răsuci în scaun și se uită pe cealaltă fereastră. În partea asta priveliștea era mai plăcută: dincolo de curtea garajului se vedea un pâlc de arbuști țepoși ițindu-se din vegetația uscată, iar ceva mai încolo, ca niște insulițe înălțându-se dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
trezesc în toiul nopții și nu mai pot să adorm la loc. Stau în pat, mă zvârcolesc ca peștele pe uscat și nu-mi pot scoate din cap o idee. E acolo, în mintea mea, și o tot sucesc și răsucesc pe toate părțile. E doar o întrebare, pe care mi-o pun iar și iar. Și n-ați găsit încă un răspuns, zise Mma Makutsi. Noaptea e un sfetnic prost când vine vorba de întrebări fără răspuns. Domnul Badule se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
J.L.B. Matekoni încuviință dând din cap și, după ce fetița se apropie în scaunul cu rotile, îi arătă unde era problema. — Vrei să ții asta? o rugă el. Așa. Luă cheia franceză și o ținu ferm. — Bravo, o lăudă el. Acum răsucești asta aici. Vezi? Nu prea mult. Așa e bine. Luă cheia franceză de la fată și o puse în cutia de scule. Apoi se întoarse și se uită la ea. Se aplecase înainte, cu ochii strălucitori de curiozitate. Cunoștea genul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
îl duci la inimă și dup-aia ți-l pui pe degetul mic de la mâna stângă. Că sufletu’ morților intr-acolo și capeți puteri uite-așa, ridică mâna din cot, poți să faci ce vrei, numa’ pocnești din degete, îl răsucești oleacă și-ți cad toți la picioare, o să lingă podeaua, fără să-ți dai seama, ca să zic așa... A început să-mi pâlpâie o luminiță între sinapse și l-am și vizualizat pe Herr Direktor, cu fața lui de corcodușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tâmple, începe să mi se plimbe prin tot corpul, escaladează spre cerebel, alunecă-n stomac, unde mă scurmă aciditatea, circulă prin duoden, zgândărind vreo două zgaibe pe-acolo și se instalează în rotule. Tocmai când două cupluri se încolăceau, se răsuceau, se înnodau și se deznodau ca o sfoară marinărească, în mijlocul unui ring improvizat, la-la-la-ala-la, săreau de pe un picior pe altul, parcă le cădeau brațele ca un sul de hârtie, fâlfâiau, și mie mi-a trecut prin minte sau chiar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
știu leacul... Atunci trebuie să le smulgi puii, noaptea, să-i duci în pat umed, unde respiră. Numai atunci... Trebuie să le vorbești... Să nu râzi, chiar trebuie să le vorbești! O vreme vor plânge după rădăcinile lor, se vor răsuci în cutii... Nu durează floarea, trebuie să fii acolo, s-o pândești, s-o auzi cum mișcă... Știi că floarea tremură și cântă când se deschide? Ai gustat vreodată din rădăcina arborelui-om? E acră, acră-amăruie ca agurida... Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
L-am nimerit pe Zagan cu o piatră trasă cu praștia. Nu știu de unde a apărut, încercam să țintesc nucul. De fapt, asta ne speria pe toți, îl vedeai dintr-odată lângă tine și te lua de gușă, ți-o răsucea între degete, te străfulgera durerea. - De ce mi-ați crestat bostanii? Am găsit și harbujii cu țencușe-n ei! - Zagan-bolovan-coadă-de-curcan... Zagan-bolovan-coadă-de-curcan... Fugeam care încotro, mai ales că avea și-un ochi de sticlă pe care nu putea să-l închidă niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-i acolo, s-au împânzit tufele, s-au sălbăticit, a crescut mohorul, de la ploile astea, nu te vezi călare din el.” Pământul e moale, dacă dau cu vârful papucilor, se iau brazde cu tot cu iarbă. Când le întorc, găsesc râme, se răsucesc deranjate de soare, unele sunt rozalii, altele mai galben-cenușii. Altele bat spre verde. Dacă le rup în două, ele încă mai mișcă și fiecare poate s-o ia în altă direcție. Și amândouă au cap și coadă. - Râmele înoată? - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de gât și de față. Așez căciula și-i leg sforile. Acum putem vorbi amândoi pe prag. Acum ne putem așeza amândoi picior peste picior, mi-am făcut și eu o țigară din ziar și din mătase de porumb, am răsucit-o, am dat cu limba s-o lipesc. Cerneala n-are gust bun. Am aprins țigara de mătase, o țin cu două degete, o apropii numai până la gură, dar nu trag din ea, suflu aerul, pufff, și scutur scrumul într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se usuce... Nu că nu s-a uscat, dar s-au întins petele și mai mult... lilieci încălecați, capre cu coarne pe spate, cu șorțuri roșii, în două copite, babe cu două capete, păianjeni cu țâțe, muște cu trompe uriașe răsucite peste mașini, copaci cu cap de mâță... orice poți să vezi aici unde eu am pictat, după toate regulile bizantine, sfinții... - Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios... psalmodiază ucenicul. Miluiește... - Nimic nu prinde! Așa ceva n-am mai pomenit... - Ostenit-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Apoi Evie lasă pușca să cadă. Cu fața murdară în palmele murdare, se așază și-ncepe să hohotească, de parcă plânsul ar rezolva ceva. Pușca încărcată, calibru 30 și ceva, zăngăne pe scări în jos și alunecă pe pardoseală în mijlocul holului, răsucindu-se pe-o parte, cu țeava spre mine, spre Brandy, spre Evie, care plânge. Nu c-aș fi vreun animal de laborator, detașat, programat să ignore violența, dar, primul meu gând e că poate mai avem vreme să presărăm bicarbonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
No 5 și am aruncat peste el o invitație de nuntă aprinsă, și bum, uite că reciclez. E ciudat, dar până și cel mai mare și tragic incendiu nu-i decât o reacție chimică intensă. Oxidarea Ioanei d’Arc. Încă răsucindu-se pe jos, pușca se-ndreaptă spre mine, se-ndreaptă spre Brandy. Alt lucru ciudat e că, oricât de mult crezi că iubești pe cineva, te dai la o parte atunci când balta de sânge scurs din el se-apropie prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu siguranță o s-avem un accident. Lacrimile, felul în care fața lui umflată și-a pierdut umbrele tari care i se strângeau sub frunte și pomeți, felul în care mâna lui Seth se va furișa în sus și-și va răsuci sfârcul prin cămașă și gura i se va căsca și ochii i se vor da peste cap - hormonii sunt de vină pentru astea. Estrogenele conjugate, Premarinul, estradiolul, etil estradiolul, toate au reușit să se strecoare în Cola dietetică a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
calea? Alt panou publicitar: Nubby’s e Localul Barbecue Obligatoriu pentru Aripi de Pui Savuroase, Gustoase. Alt panou publicitar: Dairy Bite - Guma de Mestecat cu Aromă de Brânză Adevărată cu Nivel Redus de Grăsimi. Seth chicotește. Seth roșește și-și răsucește părul pe deget. Zice: — Mă faci să par un obsedat sexual. Milă. Lângă el mă simt așa de masculină. — O, iubițel, zice Brandy, nu-ți amintești nici jumătate din alea cu care ai fost. Zice: Păi, sper să reușesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
știu despre mine. Capitolul 10 Sari la Brandy Alexander care mă culcușește într-un pat din Seattle. Asta e seara Acului Spațial, seara în care viitorul nu are loc. Brandy poartă metri după metri de tul negru înfășurat în jurul picioarelor, răsucit în sus și-n jurul mijlocului său ca de clepsidră. Un văl negru îi brăzdează sânii-torpile și saltă-n sus și trece peste părul ei roșcat. Toată învăpăierea asta care se apleacă peste patul meu ar putea fi modelul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în față, ridicându-se de pe scaun. Ochii ei urmăresc ceva sus și la dreapta, afară din cadru. Eu știu că e vorba de monitor. Gwen se privește spunându-și povestea. Gwen strânge degetele până ce numai arătătorul mai stă întins și răsucește încet mâna ca să-și arate ambele laturi ale unghiei în vreme ce vorbește. — ... ca să se apere, majoritatea fetelor de pe stradă rup o bucățică de lamă și-o lipesc cu clei sub unghie. Fetele vopsesc lama-unghie așa încât să arate ca o unghie normală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
unul dintre biscuiții ăia cu moț și-l pune între dinții lui îmbrăcați în porțelan. Și mestecă. Și-și lasă pe spate fața chipeșă cu maxilar pătrățos și închide ochii, Manus își închide ochii de-un albastru electric și-și răsucește încet capul dintr-o parte în alta și înghite. Părul negru și des, cum are Manus, îți amintește că părul oamenilor nu e decât o blană rudimentară dată cu fixativ. Un cățelandru cu păr sexy, așa-i Manus. Fața cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
asta. Mă simțeam foarte implicată emoțional, dar nu era decât o lungă, lungă poveste sexuală care se putea sfârși în orice clipă, pentru că, în definitiv, totul nu e decât o descărcare. Manus închidea ochii săi de-un albastru electric și răsucea încet capul, așa, dintr-o parte în alta, și înghițea. Și, Da, îi ziceam lui Manus. Îmi venise exact când îi venise și lui. Taclale de pat. Aproape întotdeauna îți spui că iubești pe cineva, când de fapt numai te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
un fel de nepot al lui Emanuel Stan, directorul Siguranței, o ciudățenie în Serviciu, pentru că Mihai Mihail dorea să fie absolut autonom, să nu aibă de-a face cu alte instituții apropiate ori îndepărtate, dar cam din aceeași lume nesigură, răsucită în sine, semănînd în mintea lui Leonard Bîlbîie cu șarpele Uroboros care-și mușcă singur coada. Acest George Stan ar fi făcut, probabil, o carieră fulminantă în subordinea unchiului, fiind un copoi înnăscut, om de acțiune și plin de nerăbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
peste umăr exact către intrarea de la Athénée, de unde tocmai fuseseră dați afară atît de elegant încît nici nu-și dăduseră seama de asta decît în stradă. Era un ticălos. Un parșiv, un nenorocit. I-a venit în minte să se răsucească pe călcîie și să-l lase acolo, să plece și să-l lase definitiv. Așa-i trebuia dacă a dat dovadă de slăbiciune. O slăbiciune omenească și de aceea de neexplicat. "Nu ești în stare, dom'le? Ești prea mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
făcînd cute mari, revărsîndu-se peste gulerul tare al cămășii. Un miros amestecat de tutun bun și lavandă stăpînea odaia, aducîndu-ți aminte de toate cîte scriau ziarele în ceea ce privea viața mondenă a lui Mihai Mihail. Într-un tîrziu s-a răsucit greoi, ca un lup, cu tot corpul, a pufnit pe nas și atunci Bîlbîie a văzut că avea ochii albaștri, ușor îngălbeniți, o față mare, cu trăsături ferme, semănînd foarte mult cu un actor care te impresionează fără să scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
strîns cît a fost în stare și cu dreapta a înfipt cuțitul în locul la care nu se gîndise nici o clipă în gît. Cu un urlet străin, nu-l recunoștea, nu-l cunoștea, era urletul lui, care acoperea horcăitul soldatului, a răsucit lama și apoi a sfîșiat cartilagiile, tendoanele, mușchii și pielea, simțind sîngele cum țîșnea cu o presiune uriașă printre degetele sale. L-a împins pe soldat lăsîndu-l să cadă în iarbă și în partea cealaltă s-a prăbușit el, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
afacerile Serviciului. Era ca și cum ar fi lucrat într-o fierărie cu niște clești lungi, prin care căldura metalului încins abia se simte. O percepea, îi provoca un fior de plăcere, de îngrijorare, dar treaba lui era să răscolească jarul, să răsucească metalul în flacăra albăstruie a mangalului și să-l modeleze cu lovituri repezi și precise. Toate acestea, pentru a oferi celor ce aveau nevoie ceea ce le era de trebuință. Asta era, un meșter care lucra cu foc și cu metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]