1,050 matches
-
ei, rămânând câteva momente tăcuți unul lângă altul. Nici frunzele nu se mai mișcau, nici păsările nu mai zburau, doar timpul îi neliniștea fiindcă pașii lui erau repezi. Nicol părea o păpușică frumoasă. Dinții îi erau strălucitori și albi, părul răvășit în șuvițe negre, iar buzele își pierduseră din culoarea lor naturală părând mult mai roșii datorită sărutărilor lui Alin. Acesta se simțea eliberat de starea aceea euforică de dinainte. Îi zâmbi lui Nicole și lăsă ochii să vorbească în locul lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sunt de cinste, dar, de crezi că aiasta îți aduce un strop de alinare... Facă-se voia ta! Mărturisește-te! Avem o noapte lungă înainte. Te ascult fiule. Vorbește! Ștefan pășește șchiopătând, cocoșat, copleșit, cufundat în el, căutându-și gândurile răvășite, mormăie înăbușit: Osmanlâii hălăduie prin țară! Mi-o ard! Mi-o siluiesc! Mi-o robesc! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia! Cu pușcile bat să cuprindă cetățile! Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate, flutură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rece, severă, necruțătoare ca Destinul, ca o Zeiță a Răzbunării. Trebuie! Vreau să-mi amintesc tot! Tot! Vreau să mă sfâșii! Când dau piept cu coșmarul, când îl înfrunt, asta mă mai ușurează. Fugeam, continuă ea cu aceeași privire pierdută, răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
E singura mea viață. Nu pot scăpa... Nu pot uita... Eu sunt rănită pe viață. De moarte sunt rănită. Ce putem face, Maria? oftează el. Asta ne-a fost viața... Soarta... Destinul... Timpul... Poate timpul... Uitarea... Toate trec... Maria, sfârșită, răvășită, ca țărmul după furtună: Și viața noastră a și trecut. Dragul meu unchi, îl îmbrățișează ea cu căldură, cât îți datorez... Îmi amintesc, într-o noapte neagră cu tunete și fulgere, m-ai luat în spinare; nu știam unde mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu-i liniște, nu-i... șoptește Ștefan. Ce noapte... Ce noapte, șoptește el tulburat. Maria, ca o stană de piatră, cu ochii pierduți în gol, undeva, departe... Voichița, lipită de zid nu îndrăznește nici ochii să-i ridice... Ștefan tulburat, răvășit, se oprește la fereastră. La orizont, dincolo de coline, o geană de lumină: mijesc zorile... Tăcere... Într-un târziu, vocea lui Ștefan, răgușită, obosită, privind departe, departe, șoptește: Voichițo... Mi-ai... mi-ai cerut slobozenia... Ți-o dau. Ești liberă... liberă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lor albe înălța-voi altar întru a lor pomenire, acolo unde a fost războiul. Războieni să se cheme în veac! Dumnezeu să-i așeze în ceata drepților. Amin! Ștefan dă roată chiliei șchiopătând, cu ochii în pământ, gârbovit, cu gândurile răvășite: Dumnezeule! Turcii mi-o trec prin foc și sabie! Mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia!... Pe turnul cel mai înalt al Sucevei, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
blesteme. Nu știu dacă și la predici creștinești. Patriarhul Ierusalimului, însă, a cam „luat-o pe scurtătură”, cum se spune. Furat de tonul molcom al Spiritului domnesc, am rămas cu privirea agățată de crucea turlei clopotniță a bisericii, cu gândurile răvășite...Revolta din mine nu se mai potolea însă. Am stat așa câtăva vreme, până când vocea Spiritului domnesc s-a auzit din nou: - Dragule, mă tem că nu prea mai avem ce face pe aici și ar cam fi nevoie să
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
până și irișii din grădina-i sunt atrași de bolta plină cu vrăbii. Fântâna dintre arborii vieții își tace izvorul ascultând susurul străbunilor din adâncurile subterane. Pe buze rămâne gustul tristeții, sarabanda imaginilor însoțitoare se pierde și ea printre copacii răvășiți. Cuvintele se izbesc suferind de colțurile sticloase ale stâncii. Unde-i veșnicia? E doar în piatra timpului fără de timp. Veșnicia lui, încă simțindu-se om, e doar în slăbiciunea clipei atinse de-o stea. În urmă, amprentele de gheară temerară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și împotriva lui însuși, el continuă să creeze acele imagini pitorești, asemenea unui haos organizat, pe care le înviorează cu pete de culoare” (p. 62). O fire bivalenta observa și Ion Alex. Angheluș - poetul Hușilor: „prima oara era iritat, palid, răvășit, neliniștit, sumbru”, „a doua oară, aprins, vibrând în fața peisajului hușean”. Aidoma, Mircea Deac îl caracterizează „ca om și artist ciudat, izolat, nemulțumit, răzvrătit, neînțeles”, „neîncrezător în oameni, desi îi iubea”, arta fiindu-i „un crez și un foc nestins” (p.
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
poftă, o târguiește pe roabă. Aceasta e smulsă brutal din sălașul în care-și are iubitul. Amândoi se împotrivesc cu disperare. Intervine biciul. Fata e înșfăcată de arnăuții zarafului, târâtă de picioare, cu sânii goi în praf, cu părul negru răvășit afară din basmaua desfăcută, țiganul tânăr e sfâșiat cu gârbaciul (Roaba vândută, în Cântare cetății lui Bucur, 1959). Toată epica aceasta, cam melodramatică și oarecum tendențioasă în spiritul anilor ’50, dar, cum spuneam, foarte plauzibilă în datele ei istoricește obiective
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care pus accentul pe căința sinceră a personajului. Din lectura intertextuală și intratextuală a mărturiilor aș propune următoarea ipoteză. În privința sfârșitului, cred că Matei ne oferă versiunea cea mai plauzibilă. Aflând verdictul În procesul lui Isus, Iuda e revoltat și răvășit. Într-un prim moment, el merge la templu și restituie banii. Apoi „se retrage”, luându-și viața, copleșit de remușcări (va fi și interpretarea lui Origen). Ruperea de Isus și de cercul apostolilor este radicală și autodistructivă. Iuda nu poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
a spus că strigam ceva, într-o limbă necunoscută, cu voce bărbătească. Era un fel de îndemn la luptă, fiind foarte agitată în somn. Noroc că n-a durat mult, altfel te trezeam, mi-a spus Criss. Dimineața aveam patul răvășit, cearșaful tras de pe el , deși e foarte bine fixat. Eu nu-mi amintesc nimic... E minunat acest castel devenit Hotel de Yama. Are o poziție extraordinară; muntele pe trei laturi și lacul „Ashi”... pe o latură. Este căldură peste tot
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
vine fragmentul acesta: „Heureux celui, ma fille, qui te conduira, candide et rougissante, au seuil de sa maison“. După factură, pare-mi-se, e din Herman și Dorothea lui Goethe, în versiunea franceză. Vreau să mă adun; sunt împrăștiată și răvășită: viața, bucuria de a te simți trăind, chiar pentru bucuria altora (e și bucuria mea), pulsul de viață nobilă, pe care tu o înnobilezi, toate m’au buimăcit. Odaia ta, cu cele șase crisanteme galbene, străjuind fotografia ta, îmi pare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cartea pe care o luasem cu mine, o culegere de evocări. Am coborît relaxat, chiar vesel, însă zîmbetul mi s-a șters de pe față imediat ce am văzut-o pe Lucica. Alerga spre mine cu fața scăldată în lacrimi. Lîngă ea, răvășit, hirsut, era Radu, bărbatul său. Nu-mi amintesc care dintre ei a spus mai întîi: „A murit mama!”. Am rămas cu toții cîteva minute între linii, eu cel mai descumpănit. După ce mi-am înghițit nodul care-mi blocase respirația, am întrebat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
i s-au adus telegramele de la „Tribuna” și de la regizorul Petru Valter: „Citește-le, Mișule!” Pe hol cu pălăria pe cap, sta doctorul evreu. În birou, pe marginea canapelei, erau hainele cu care Mișu fusese îmbrăcat în seara precendentă. Stăteau răvășite, așa cum le lepădase. Sergiu a vrut să copieze poezia rămasă în mașina de scris, în care se vorbea de imposibilitatea unei călătorii pînă la capătul lumii (adică al vieții) cu „oasele moi și cu inima mea”, poezia considerată premonitorie. N-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
3-4 ani. Luni 24 iulie 1995- Creta- Hania (camping în afara orașului) Este ora 17.00. Stăm pe stâncile de care se sparg valurile Mediteranei. În zare se proiectează munții insulei, reci și tăioși. Marea are o culoare dumnezeiască. Liniștea mării răvășite ne odihnește și ne alungă spaimele prin care am trecut. Am călătorit de la ora 20.00 (duminică) până la 6.00 dimineața (luni). Am dormit pe punte. Puțin frig, puțină frică. Am debarcat și am pornit în căutarea campingului. Prețurile sunt
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ocupat împreună cu Lucian Blaga și O.W. Cisek. Înălțat pe coturnii unei megalomanii în proces, conferenția adesea la Fundația „Regele Carol I”, la Asociația Studenților Creștini din România și în alte locuri, intrigând auditoriul cu înfățișarea lui stranie și mimica răvășită, sugerând o insuportabilă combustie lăuntrică, de om mistuit de idei. De la o vreme, apelul la divinitate devine obsesiv în expunerile lui, trădând o fatală alunecare în manie religioasă, cu imprevizibile manifestări agresive. Deriva e sesizabilă și în proza, de naive
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
o veleitate de "fare da se"125 se simțea în mediile politice de la Roma. Portofoliul Afacerilor Externe era deținut de marchizul de San Giuliano, dublat de un subsecretar, prințul de Scalea, sicilian ca și el. San Giuliano avea o figură răvășită, așa cum se vede în tablourile spaniole religioase din secolul al XVII-lea, un cap cu o claie de păr și barbă roșcovane de sfînt ce îndura un supliciu de om blestemat. Crizele de reumatism articular acut făceau din viața lui
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
spuneam, de această nu rareori grosolană politizare a culturii și mai spre Vest, deși ironia istoriei m-a făcut să o reîntâlnesc În literatura mea natală, În ’90, la Întoarcerea mea definitivă În România. Am trăit Într-un un secol răvășit, aș zice convulsionat de politic și de politicieni, cu demagogiile lor cu tot - ridicate la rangul de ideologii - și e cumva firesc ca și cultura să fi purtat - sau să poarte! - amprentele acestor valuri, ale căror creste nocive au răsturnat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
la cam zece kilometri depărtare de Iași, oameni cu șapte copii, cărora li se luaseră pământ ul fie la o tovărășie de tip comunist, fie la IAS Copou, unitate nou înființată cu pământul țăranilor deposedați. Ca sa le fusese și ea răvășită și devastată în timpul evacuării, odată cu venirea trupelor și cu obiceiurile rusești, încât părinții ei nici nu mai aveau cu ce să-și hrănească copiii. Cum se ajunsese aici, am aflat tot mai apoi. Părinții ei, la căsătorie, aveau două hectare
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
și cere să fie „scăpată de el”. Deci dus la azil, căci altundeva unde?! G.Călinescu are, în ochii posterității lesne judecătoare, dreptate! Ce bestie, această doamnă „burgheză” care cere să-i fie luat de pe cap poetul național cu mintea răvășită! În realitate, judecătorii postumi ar trebui, pentru lămurire, să facă o experiență. Să găzduiască în casa lor, fie și câteva zile, un scriitor contemporan dintr-o anumită categorie. Nu dintre cei care, ca Eminescu, sunt bolnavi grav, cu acte în
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
urmându-l pe fratele ei în slujirea Domnului!». «Hei nu, asta nu se va întâmpla niciodată!», izbucni contesa oripilată; și, salutând cu curtoazie, a plecat. Urcase la San Zeno in Monte cu propuneri belicoase, iar acum se întorcea spre casă răvășită. I-a spus confesorului ei, părintele Natale al lui Isus, că a rămas tulburată. A căzut într-o epuizare puternică. Părintele Natale i-a sugerat să meargă să stea o perioadă de odihnă la domnișoara Angela De Battisti, în așteptarea
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
aceasta: «N-ați auzit, surorilor, ce i s-a întâmplat lui don Antonio B.?». În fața privirilor interogative ale femeilor uimite, continua: «Eh, sărmanul, și-a scos haina [reverenda]!». O soră care îl cunoștea bine și îl stima pe acel preot, răvășită exclamă: «O, Doamne, nici măcar sfinții nu se mai simt în siguranță!». Iar don Calabria, cu un zâmbet tăinuit: «Păi ce credeți, chiar ieri seară, înainte de a se culca, și-a scos haina!». Și adunarea generală se topea în râsete. Faima
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
fi internați în alte spitale, cu Surori, asistenții și medicii noștri, pentru a valorifica astfel cât mai bine caritatea creștină, unicul mijloc pentru a-l readuce pe Domnul nostru Isus Cristos în societatea de azi, atât de tulburată și de răvășită». Un far strălucitor Gândirea lui don Calabria asupra complexului spitalicesc o putem vedea dintr-o scrisoare pe care a adresat-o directorului Spitalului Sacro Cuore, fratele doctor Antonio Consolaro, pe 31 august 1953: «Nu pot, nu trebuie să evit să
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
strigat, a urlat. Eforturile lui au fost zadarnice. N-a putut nici să spargă sicriul nici să ridice în spate pământul care- l acoperea. A stat inconștient mai bine de două ore fără să mai facă eforturi. Prin pământul aruncat, răvășit, primea puțin aer. Și-a zis că poate nu-i în groapă, ci că visează că ar fi în groapă. Totuși, simțea răcoarea mormântului. S-a convins că a fost îngropat. A înțeles că cei ce voiau să scape de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]