1,378 matches
-
redactor la Radiodifuziunea Română, Editura pentru Literatură (din 1960) și Editura Eminescu (1969-1975). P.M. scrie o poezie de notație lirică în volumele Curcubeul (1987), Sunetul luminii (1989), Al cincilea anotimp (2003), cu unele accente de sentimentalism desuet, apelând la o recuzită imagistică lipsită de relief. Dominate de sentimentul vremelniciei, versurile câștigă în profunzime și dramatism în Al cincilea anotimp, carte scrisă după pierderea unei ființe apropiate. P.M. compune texte și pentru melodii de muzică ușoară, aducând un spor de seriozitate într-
POPA MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288902_a_290231]
-
el este interesat de originile, de „formele primare”, de geneza fenomenelor abordate. Aceastea sunt raportate la alte rituri arhaice, la nivelul de mentalitate care le-a generat. Sunt urmărite stadiile de evoluție a ritului ori a întregului obicei, seriile tipologice, recuzita rituală, textele poetice de ilustrare, mutațiile intervenite în mentalul colectivităților tradiționale. Nu lipsește nici perspectiva comparativă, mai cu seamă contextul sud-est european, pentru a semnala elementele de poligeneză ori de conculturație. Și studiile rămase în periodice se caracterizează printr-o
POP-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288884_a_290213]
-
atârnă noaptea zdrențele pe ramuri,/ Își bagă luna nasul bleg pe geamuri; Strivit în pumni de nouri, cerul des/ Îngenunchează mohorât pe zări/ Și drumul singur rătăcit pe șes/ Se-afundă, șchiopătând, în depărtări...”. Ceea ce pare însă fidelitate neabătută față de recuzita simbolistă se dovedește a fi o proiecție onirică a propriei interiorități. Visul este poate motivul cel mai frecvent al poemelor lui P., iar spațiul oniric se încheagă la limita dintre real și simbolic. Oglinzile, de pildă, sunt suprafețe subțiri între
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
ar fi procedeele, poetul continuă să fie mai aproape de Hérédia decât de Verlaine. Noi progrese sunt realizate în Grădina între ziduri, dar și aici simbolismul rămâne în bună parte exterior. P. scrie ca simboliștii fără a deveni simbolist. El împrumută recuzita școlii, vorbește de „domnița-nlănțuită de vrăji medievale”, de parcuri în care „frunza cade arămie”, de „zeul toamnei trist și singur”, de „apele tăcerii”, în care se privește un „palid Narcis”, de „o țară fabuloasă cu crânguri de polip”, însă toate
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
Premiul „Suplimentului literar-artistic al «Scânteii tineretului»” (1983), Premiul Uniunii Tineretului Comunist (1984), Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor (1998, 2001), Premiul „Mihai Eminescu” al Fundației Scrisul Românesc (2000). Deși debutul lui P. prefigurează o accentuată preferință pentru banalizarea intenționată a recuzitei poetice tradiționale, pentru acuta autoreflexivitate a eului, sunt căutate sursele de inspirație în cadre și situații dintre cele mai derizorii („în noaptea asta/ vreau să scriu cel mai lung poem/ de dragoste/ e ora zero unu/ sunt schimbul trei/și
PREDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289003_a_290332]
-
stilul poeziei autentice în cărțile ulterioare, inițiativa sa cade în exces imagistic, risipire de tropi și vertij al unei metafizici în care simbolurile de bestiar fabulos eșuează deseori în grotesc, iar temele (iubirea, moartea) nu depășesc stadiul unor elemente de recuzită, încât astfel de producții nu ajung să dea impresia unui lirism meditativ: „Parcă asul de ghindă/parcă cerul cu oase/de îngeri,/ totuși/poate gările - aprinse - /fiindcă trecem uniți/peste ape ce-ntreabă,/fiindcă răspunsul/aruncat ni-e în față
RACHICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289078_a_290407]
-
mai înainte, în 1911. Prin binoclul întors, ciclul final al volumului, surprinde trăirea celui ce privește tulburat, dar și cu intermitentă distanțare, reminiscențe ale copilăriei (Vedenii). Cărțile ulterioare, Orașele dezamăgite (1914), Neliniști (1927), Renunțările luminoase (1939), părăsesc într-o măsură recuzita simbolistă, poemele proiectând un peisaj sufletesc conturat de neliniști și aduceri-aminte, tristeți și contemplație. Într-un registru nedramatic, imaginația substituie banalului cotidian o lume de dincolo de realitate. Un volum antologic, Poeme (1967), cuprinde și câteva inedite. În istoriografia literară R.
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
în cele două războaie mondiale. Câteva dintre cărțile sale au fost distinse cu Premiul Societății Scriitorilor Români (1932) și cu Premiul revistei „Argeș” (1971, 1984). M. cântă în versuri delicate, în ton domol, cadrul domestic, interiorul desuet provincial (elemente de recuzită: malacoafe, uniforme vechi, trandafiri, policandru, pendul), apoi peisajul, umanizat, al grădinilor patriarhale (cu păuni și alte orătănii, cu arbori și flori, mai ales crini și trandafiri) și al împrejurimilor târgului de sub munte, cu zile ploioase sau însorite, vegetație, cai, mărunte
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
argintii (1959), Visele de dimineață (1961), Unde e orașul de argint? (1965) sunt cărți analizabile sociologic și prea puțin estetic, cu toate că sunt departe de multe din aberațiile propagandistice ale epocii. Eroismul programatic, triumfalismul și idilismul revoluționar din epoca șantierelor socialiste, recuzita esenian-labișiană ce contamina bruma de melancolie și erotism sunt lizibile astăzi dacă nu chiar cu sarcasm, în orice caz cu circumspecție. În privința acestui trecut acționează - spune Paul Georgescu în convorbirile cu M. - „pluricazualitatea etajată”, a cărei retrospectivă nu exclude cinismul
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
triștii șoimi ce ne fac umbră cu aripi răcoroase” -, Bizanțul) amorsează o simbolistică obscură doar în aparență, în realitate efectul fiind obținut prin forțare lexicală sau supraîncărcare culturală. Debușeul și finalitatea poemelor se dovedesc a fi adesea doar elemente de recuzită din zona emoționalului patriotic, tranzacționat uneori fără preliminarii: „Închinare acestui nufăr de aur:/ România,/ țară pe care istoria/ o întinde cu amândouă mâinile/ stelelor celor mai pure!” Oricum, rămâne ca un caz oarecum atipic în poezia perioadei faptul că moneda
MUTASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288335_a_289664]
-
angoasei, a incertitudinii etc. De aici, un efect mai curând decorativ, de litanie monoton-frapantă, liniștitoare în fond, admirată uneori, cu măsură, de comentatori tocmai pentru aceste însușiri. Poezia, vădind o incontestabilă capacitate de a prelua plauzibil o retorică și o recuzită ideatică prestigioase în epocă, pare în ultimă analiză autotelică, principalul ei sens fiind chiar consemnarea propriei elaborări. Ceea ce, în principiu, ar fi susceptibil să-i asigure o anumită savoare și mai ales legitimitate estetică, dacă ar lipsi insistența inadecvată a
NEAGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
la încheieturi.” Aventura eului liric se configurează ca o expediție cinegetică de înlănțuire a realului. E drept că Strada Castelului 104 (1984) dezvoltă o anume figurație medievală, trubadurescă, galantă, iar poetul se abandonează adesea în voia unor convenții facile, însă recuzita lirică e mereu subminată prin ironie, prin telescoparea actualității sau prin destrămarea vrajei. De fapt, există o pronunțată componentă antivizionară, cum se întâmplă în această revelație ratată, ce readuce subiectul liric sub zodia acelui hic et nunc propriu poetului: „În
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
tiparului și câte două romane pe an, neabătându-se nici un moment de la „linia partidului”, au contribuit la rescrierea falsificată a unor perioade din istoria interbelică și postbelică. Se găsesc în cărțile sale mai toate poncifele ideologice ale anilor ’50, întreaga recuzită tematică proletcultistă, propagate și dincolo de limita cronologică a „obsedantului deceniu”. Fie că au în centrul lor personaje provenite din rândul dăscălimii rurale „progresiste”, ca în romanul Învățătorii (I-II, 1961-1964), sau ingineri agronomi, ca în Moara Săracă (1967), muncitori ori
NEDELCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288400_a_289729]
-
Revista literară”, „Epigrama”, „Pițigoiul”, „Păcală”, „România literară” ș.a. A devenit membru al Societății Scriitorilor Români încă din 1927. A mai semnat Pavel Mihăileanu, Glauco Pena, Pirc. Prima „vîrstă” a poeziei lui P. corespunde intensei colaborări la „Bilete de papagal”. O recuzită romantică (motive, teme) este resuscitată de o sensibilitate modernă, cu rădăcini în trăirea proprie, dar în cadrele unei evidente retorici argheziene. Ziduri, chilii, călugări și atmosferă „gotică” sunt prezente aici, gustul pentru universul desuet-romantic păstrându-se, altminteri, constant. Dar tonalitatea
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
ce stimulează reflecția, iar nu scriitura profetică. Desfășurarea alegorică a versurilor, nutrită de parabole biblice, nu este o simplă transpunere plasticizată a unor episoade evanghelice, ci mai curând o asumare a spiritului acestora. Ușurința de a utiliza „materialul” biblic și recuzita din domeniu îl face pe autorul volumului Grădina lui Ion (2000) să proiecteze imagini sacrosancte peste o realitate comună și să evite turnurile livrești ori abordarea „partizană”. Așa se explică apariția tensiunii lirice la limita dintre carnal și spiritual, dintre
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
e valorizat liric fără idilizări convenționale, fiind corelat uneori cu evocări paseiste, menținute la nivelul sugestiei; destule poeme amintesc de Blaga, cel din În marea trecere (un poem e intitulat chiar Despre Trecerea-cea-mare). Notabile sunt câteva crochiuri discret exotice, cu recuzită orientală: Zugrăveli dintr-un chioșc (ceramică chineză), Panopticul pisicii mele. Varietatea prozodică și tematică a operei acestui poet sumbru și luminos, tensionat și calm, nocturn și solar, contemplativ și „activ” e cumpănită de omniprezența unificatoare a unei stări de nostalgie
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
care „aerul, pământul, focul și apa se contopesc într-o ceață propice, cuprinzând sensul ascuns al lucrurilor”. Singurul mistic autentic este poetul, „orbul clarvăzător”, al cărui limbaj este capabil să sfărâme dogmele, pentru că „POEZIA este o știință a acțiunii”. Preluând recuzita romanelor gotice și a romantismului negru, Castelul orbilor este o incursiune fabuloasă în universul nocturn, ale cărui personaje principale sunt liliecii, spiritele și fantomele. În drumul său către Castelana Vânturilor, poetul târăște după sine, prin sălile castelului cu candelabrele distruse
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
1980), Obiectele verii (1980), Existența poetului (1982), Vara pierdută (1989). O antologie de autor, Mai mult pasăre decât înger, este imprimată după mai mult de un deceniu de tăcere, în 2002. Încă de la început N. își conturează principalele direcții lirice, recuzita obiectelor poetice și, odată cu acestea, un registru stilistic ce se va menține în esență același, în pofida aparentelor schimbări de tonalitate sau de strategie textuală. Materia poemelor din Cuvintele, frumoase flori gravitează în jurul câtorva obsesii fundamentale, nuclee și teme permanente: timpul
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
curgerea duratei, de la fisura apărută în porțelan până la ciclicitatea astronomică, acestea antrenând, succesiv sau chiar simultan, o foame frenetică de trăire și, concomitent, spaima îmbătrânirii, teama de ruină și mortificare. Poeta aude respirația secundelor, „plămânii de lupi suri”, lacul - din recuzita romantică - se preface într-un ceasornic absorbind lucrurile, lumina însăși poate fi „îmbătrânită”. De altfel întreaga natură este antropomorfă printr-o abundentă atribuire metaforică: hainele albesc la cusături, pleoapa cerului cerne cenușă, văzduhul mîngâie. Dar, prin supralicitare, procedeul devine manieră
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
P. Asemănător cu Tudor George, P. este un poet mai puțin fertil, însă - foarte probabil - un poet mai bun, mai profund, mai puțin artizan decât colegul său de boemă. Răzvrătit în cuget și în atitudini, frecvent și în tematica și recuzita poemelor, rămâne în fond un clasicizant, desigur în cadrele modernismului. Adesea e deliberat desuet, prin arborarea, după cum remarca Gheorghe Grigurcu, a unui „limbaj defunct” și a unor „sentimentalități tocite din epoca Cerna - Iosif”. Manierist, el cultivă cu minimă autoironie implicită
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
din Norul de marmură, pare mai conformistă și mai conservatoare decât cea a altor optzeciști, vădind mai degrabă înclinația pentru exprimarea în filiația „înaltului modernism” postbelic, decât evoluția către soluțiile postmoderne. Modernismul rezidă nu atât în expresie, dicție, mijloace și recuzită, în imagistică și sintaxa specifică, cât în poziționarea filosofică. De postmodernism eul poetic al lui P. se „teme”, se pune la adăpost („În fața zilei cad;/ mă ridic și iar cad.../ Postmodernismul, ca niște ape /ieșite din matcă, /îmi inundă casa
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
atribuit unui Anonim: „Nu citiți cărți de dragoste. Iubiți-vă! Cea mai frumoasă carte despre iubire e iubirea însăși”. Romanul Orga de argint (1994) - cel mai reprezentativ pentru tipul de proză abordat de P. - reiterează lirico-poematic, tot prin apelul la recuzita romantică, povestea de dragoste primordială. În ipostaza de istoric literar, P. se dedică, practic exclusiv, unui singur scriitor: Ion Creangă. Studiul cel mai important, Ion Creangă. Măștile inocenței (2000), este precedat de monografia Bojdeuca „Ion Creangă” (1984) și de Povestea
PARASCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
din viața de toate zilele, cvasimitizate de dificultatea obținerii lor, fie cele din lumea liberă și prosperă, uimitoare, neverosimile, semne ale unor paradisuri terestre posibile dar inaccesibile, întrezărite fulgurant, contemplate cu un jind impersonalizat, melancolic - dețin un loc important în recuzită. Emblematice sunt câteva personaje cu care eul liric intră în comunicare: în universul casnic, Magdalina - cea „refractară față de poezie” (Eugen Simion), iar în cel public - impiegatul de mișcare cu veleități de poet, colegele de navetă, elevii amărâți de la țară (un
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
lăsat peste o scenă poetică unde coexistă bucolicul și ermeticul modernist - acestea ar putea fi ecouri sau influențe ale frecventării Antichității. Chiar și Adevărata întoarcere depășește stângăciile debutului. Tonul de un clasicism aparent (impresie datorată interferențelor elegiacului, limbajului abstract sau recuzitei din care nu lipsesc decorurile unei naturi stilizate) integrează în fapt din plin experiența modernismului. De regulă, poemele sunt etanșeizate semantic, ritmul - sau muzica - premergând sensului. Dar chiar când nu e vorba de o enigmă propriu-zisă, poemele par să ascundă
MIRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288168_a_289497]
-
cuvintele comune printr-o sumă de tehnici simbolice retorizante (abstractizarea prin trecerea adjectivelor și adverbelor în clasa substantivelor, comparația abstractizantă, cu inversarea termenilor, utilizarea majusculei ca grafem simbolic, polisemia ș.a.), prin paralelisme, repetiții și refrene, dar mai ales printr-o recuzită specifică poeticii simboliste: misterul numerelor fatidice (mai ales cifra 3), enigma estetizantă (are și un poem, Spre Insula enigmă), preferința pentru funebru și macabru, căutarea de noi orizonturi și călătoria (corabia, pelerinul, drumul, gările), geografia exotică (cu o toponimie sonoră
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]