848 matches
-
-se și deschizând creația în viziuni, sau să-i îndepărteze prin demers „reflexiv”, uneori ironic, crustele hrănițe și sporite cu seva din marele proces al conotației și să facă, uneori, din această îndepărtare, “subiect” pentru avansările poetice. Ori să împingă reflexivitatea în aerul rarefiat și plin de traseele teoreticului, din preajma universalului. Însă o altă cale, și cea mai largă și bătătorita, este cea pe care călătoresc poeții sub deviza: „Înapoi la individual!”. Ea s-a bifurcat în nenumărate cărări în spațiul
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
în cazul lui, pentru că, în ciuda vârstei, avem și nu avem de-a face cu un "tânăr poet". Claudiu Komartin e un autor deja format: el s-a găsit foarte repede în contextul generației sale, impunând o poezie de o maladivă reflexivitate. E mai puțin jucăuș decât colegii săi, dar nu-i displace jocul. Joc al unei sensibilități ieșite din comun, jocul copiilor maturizați parcă peste noapte. Seriozitatea și indiscutabilul său talent, mâna sigură cu care își conduce discursul, soliditatea lecturilor sale
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/14196_a_15521]
-
-se și deschizând creația în viziuni, sau să-i îndepărteze prin demers „reflexiv”, uneori ironic, crustele hrănițe și sporite cu seva din marele proces al conotației și să facă, uneori, din această îndepărtare, “subiect” pentru avansările poetice. Ori să împingă reflexivitatea în aerul rarefiat și plin de traseele teoreticului, din preajma universalului. Însă o altă cale, și cea mai largă și bătătorita, este cea pe care călătoresc poeții sub deviza: „Înapoi la individual!”. Ea s-a bifurcat în nenumărate cărări în spațiul
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
personaje pus să dialogheze metafizic, cât o conștiință duală nemulțumită de evidențele viețuirii, mereu ambiționată să identifice determinații secrete ale originalului ontologic. între "darul lui Dumnezeu" (traducerea numelor reale ale lui Filip-Teodor, Matei și Bogdan în trei limbi diferite) și reflexivitatea pernicioasă a omului, creatură nedemnă de Creatorul său, se întinde abisul tuturor interpretărilor asupra actului Creației și a responsabilităților Ființei. Este exact materia din Comisionarul, exploatată copios de Andrei Oișteanu: "Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? (...) Pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
doar își execută pedeapsa dată de lege, nu mai avem, probabil, de-a face cu adevărata morală, dar nici nu ne situăm în afara moralității, în măsura în care aceasta este reflectată în lege, iar legea este aplicată corect. Pe când acolo unde nu există reflexivitate, nici pedeapsă pe măsura crimei, nimic nu poate să restabilească echilibrul pierdut. De aceea eu cred că, în ciuda oricăror aparențe, a pleda pentru iertarea pură și simplă a celui care nu ajunge nici la autopedeapsa presupusă de morala reflexivă, nici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
ar fi avut la ce să reflecteze, a reușit să-și mențină firea de criminal și să fugă de lege și de pedeapsă, nu sunt doar de constatat, ci și de neacceptat. Aceste cazuri-limită sunt în măsură să demonstreze că reflexivitatea care nu-l duce pe făptaș în fața legii este inoperantă sub aspect moral. Nu întâmplător, morala reflexivă a eroilor tragediilor antice nu eludează morala tranzitivă, în ciuda nevinovăției cu care au căzut ei în hybris, așa după cum i-a fost fiecăruia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
Clitemnestra există și o Electra. Este fiica lui Agamiță. Acrivița, și chiar dacă nu recurge (întocmai) la soluția Electrei, ea este setoasă de sînge, Răzbunătoarea Acriviță nu va mai putea fi oprită și ucide, pe lîngă Filiași, cuplul adulter. Moment de reflexivitate și mai ales de compasiune pentru Acrivița-Electra, a inspectorului O'Neill, "transferat din State": "Din jale se-ntrupează fata asta. Boboc!". Ar trebui să ne luăm cuvintele din predoslovia lui Horia Gârbea: "ironie mereu și mereu parodie!" și să închidem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
a romanului, în care arta se îmbină cu psihologia, psihanaliza cu filosofia. Scrisul tinde să devină act de cunoaștere, iar romancierul renunță la modelele și idealurile epocii, cultivând subiectivitatea și autenticitatea sau, în termenii lui Tudor Vianu, diminuează tranzitivitatea în favoarea reflexivității creației lor, a autoreferențialității și a autocontemplației. Astfel, autenticitatea, ca și concept estetic și soluție narativă, derivată din literatura de tip memorialistic și eseistic, ajunge să cuprindă întreg romanul din primele decenii ale veacului al XX-lea. În sens larg
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ca pe un țesut care își face singur cuib din propria sa țesătură, ieșind mereu în afară de sine și întorcându-se de fiecare dată, într-o mișcare de între-țesere și încrucișare cu sine. Cuvintele au atins un grad prea dezinvolt de reflexivitate, ceea ce nu înseamnă că reflectăm la sensul lor, ci că ele sunt atât de „disponibile“, că le pronunțăm „reflex“, adică tocmai împotriva cererii de sens în vederea căreia noi vorbim. Putem admite că, în ziua de azi, când așa-zisele „media
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ce se pierde în vederea realizării sciziunii eului și a dublei priviri este recuperat aici pentru a se obține crisparea proprie prostiei. Cel prost nu poate spune niciodată "sînt prost", pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sânt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala, lehamitea și sațul, cântărirea lucrurilor și tentația renunțării. Instalat în proiect, el nu are simțul relativității, pentru că nu poate compara. Cel prost cade în proiectul propriu în chip admirativ; întrucît
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să descopere în teribila lor suferință acea realitate din care ceilalți vor avea de câștigat ("astfel mă înțelegeam în melancolia mea și pentru acest rol mă vedeam ales"). K. - "spion în slujba divinului". Deformarea pe care o aduce cu sine reflexivitatea: lipsa de acces la imediat, deci la vârsta copilăriei și a tinereții, la timpul simțit în instantaneitatea lui. În schimb, reflexivitatea are avantajul de a fi o propedeutică la eternitate, pentru că spiritul pe care-l trezește nu se recunoaște în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și pentru acest rol mă vedeam ales"). K. - "spion în slujba divinului". Deformarea pe care o aduce cu sine reflexivitatea: lipsa de acces la imediat, deci la vârsta copilăriei și a tinereții, la timpul simțit în instantaneitatea lui. În schimb, reflexivitatea are avantajul de a fi o propedeutică la eternitate, pentru că spiritul pe care-l trezește nu se recunoaște în elementul timp ca în propriul său mediu ("fericirea mea crește cu fiecare zi cu care îmbătrînesc..., căci temporalitatea nu este și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
său mediu ("fericirea mea crește cu fiecare zi cu care îmbătrînesc..., căci temporalitatea nu este și nu va fi niciodată elementul spiritului, ci, într-un sens, al suferinței sale"). Interesant de văzut că în cultura europeană abolirea timpului e opera reflexivității și că spiritul este determinat esențial ca reflexivitate. După-amiază am discutat cu Andrei în marginea lui K. despre raportul dintre speculație și edificare (vezi Prefața la Traité du désespoir, practic împotriva vorbei lui Hegel "die Philosophie darf nicht erbaulich werden
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu care îmbătrînesc..., căci temporalitatea nu este și nu va fi niciodată elementul spiritului, ci, într-un sens, al suferinței sale"). Interesant de văzut că în cultura europeană abolirea timpului e opera reflexivității și că spiritul este determinat esențial ca reflexivitate. După-amiază am discutat cu Andrei în marginea lui K. despre raportul dintre speculație și edificare (vezi Prefața la Traité du désespoir, practic împotriva vorbei lui Hegel "die Philosophie darf nicht erbaulich werden"). Ne-am propus să-l întrebăm pe Noica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu problema lui "știu că știu". Ajunge la bietul Schopenhauer, pentru care problema lui "știu că știu" se reduce până la urmă tot la faptul simplu de a ști: lui Schopenhauer îi scapă în felul acesta tocmai miracolul filozofiei, care este reflexivitatea. Dar dacă aici ajungi după ce întreprinzi pe două sute de pagini "analiza logică a două noțiuni" - cum își subintitulează Hintikka lucrarea -, dacă ajungi tot la prostia lui Schopenhauer de acum un secol (ce-i drept, demonstrată cu mijloace formale), dă-mi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lăsa o dâră de sânge și de fum după tine, ca simboluri ale dramei și ale morții ființei tale, înseamnă a fi nefericit în așa măsură, încît ți-e scârbă de tot fenomenul acesta al gândirii și te întrebi dacă reflexivitatea nu e o pacoste pe capul omului. Multe sânt de regretat în lumea în care n-ar trebui să regret nimic. Și mă întreb: merită lumea aceasta regretul meu? INSATISFACȚIA TOTALĂ Ce blestem o fi pe capul unora de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Căci toată existența mea este o prăbușire care, fiind nemărginită, niciodată nu poate fi definitivă. Oare există alte întristări decât întristările de moarte? Nu, fiindcă adevăratele tristeți sânt negre, lipsite de farmec și de vis, cărora li se substituiește o reflexivitate bizară. Oboseala din tristețe este incomparabil mai mare decât cea din melancolie, este o oboseală care duce la dezgust de viață, la o deprimare teribilă și iremediabilă. Ceea ce diferențiază tristețea de durere este predominarea elementului reflexiv la întîia, pe când la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a pune pe același plan de viață sufletească pe toți acei oameni care seamănă, exterior și aparent, în realizările lor. Donjuanismul este interesant și simptomatic numai la aceia la care apare ca un fruct al disperării, al unei prea bogate reflexivități și preocupări lăuntrice. Cine pe culmile disperării nu este un donjuan, acela nu și-a asimilat disperarea organic, nu a trăit intens stările de limită, arderile și consumările supreme, ci le-a încercat artificial, ca într-un vag presentiment. A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lor, deoarece drama se distribuie pe întreaga sferă a vieții și nu se reflectează în conștiință, nu suferi o dramă unică, individuală și chinuitoare în afară de lume; nu încerci dualismul care izolează pe om în lume din cauza hipertrofiei conștiinței. Prin conștiință, reflexivitate și interiorizare, depășești iraționalul; dar numai pentru a ți se revela într-o deconcertantă proeminență. Căci această depășire nu se poate realiza decât în gândire; prin biologicul din noi nu facem mai puțin parte din iraționalitatea în genere. Iar când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înțelege raportul dintre gândire și realitate este ca luarea în vizor a unei ținte abile. Felul în care privim lumea o schimbă, făcând imposibilă cunoașterea perfectă. Totuși, ne putem îmbunătăți puterea de înțelegere, deși nu vom atinge perfecțiunea∗. Conceptul de reflexivitate Dacă admitem că modul nostru de a înțelege lumea în care trăim este imperfect prin natura sa îpe scurt, failibil), deja am făcut un progres substanțial. în loc să gândim în termenii unei relații unidirecționale în care enunțurile noastre corespund sau nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
corespunde realității, iar dacă deciziile noastre s-ar baza pe cunoaștere, rezultatele ar fi pe măsura așteptărilor. însă acest lucru nu se întâmplă, întrucât cele două funcții se intersectează și, acolo unde interferează, pot apărea obstacole. Am numit interferența lor reflexivitate, ceea ce nu înseamnă că am descoperit ceva nou; fenomenul acesta a fost studiat încă din Antichitate sub diverse denumiri. Caracteristică situațiilor reflexive este absența corespondenței dintre perspectiva participanților și starea concretă de fapt. Să luăm, de exemplu, bursa de valori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
implice cunoaștere. în absența acesteia din urmă, participanții trebuie să apeleze la un alt element de judecată ori subiectivitate atunci când iau decizii. Ca atare, este probabil ca rezultatele să fie diferite de așteptări. Este important să ne dăm seama că reflexivitatea aduce un element de incertitudine și de neprevăzut nu numai în imaginea participanților despre lume, ci și în realitatea cu care se luptă aceștia. Realitatea poate deveni radical diferită de ceea ce ar putea fi dacă participanții ar lua doar decizii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
deseori piața financiară, nefiind în nici un caz permanente. De asemenea, voi aplica noțiunea respectivă în situații politice și sociale. Când anume persistă asemenea condiții constituie o problemă deosebit de provocatoare, care nu a fost cercetată în mod adecvat, deoarece conceptul de reflexivitate nu era în general recunoscut. M-am dedicat studiului condițiilor departe de echilibru atât în teorie, cât și în practică. M-am confruntat cu acestea la o vârstă fragedă, când Germania nazistă a ocupat Ungaria în 1944 și eu, ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
o transformare a sistemului sovietic), am făcut o analogie cu procesul expansiune-recesiune îboom-bust), caracteristic piețelor financiare. Mai recent, am aplicat aceeași analogie când am descris politicile administrației Bush după atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001. Reconsiderarea conceptului de comportament rațional Reflexivitatea are loc într-un segment relativ îngust al realiății, dar care are cea mai mare semnificație pentru noi ca participanți, și anume situația la care luăm parte, caracterizată de interferența dintre funcția cognitivă și cea participativă. Prin urmare, dispunem de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
participanți, și anume situația la care luăm parte, caracterizată de interferența dintre funcția cognitivă și cea participativă. Prin urmare, dispunem de o înțelegere incompletă a situației, iar deciziile noastre au consecințe neintenționate. Interferența nu poate fi eliminată, dar admițând existența reflexivității ne apropiem mai mult de înțelegerea realității decât prin postularea comportamentului rațional. Dacă acesta din urmă nu poate fi atins, cum de a ajuns să joace un rol atât de important în imaginea noastră despre lume? Răspunsul constă în faptul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]