1,361 matches
-
sale, astfel apare (Dinastia Umayyad). În anul 656 califul este omorât în Medina de răzvrătiții din Egipt și Irak. Dușmanii califului Uthman, erau din neamul șiiților care-l sprijină și-l aleg calif pe „Ali ibn Abi Talib”. Însă Muawiya, regentul Siriei, care era din linia califului ucis (Umayyad) refuză să-l recunoască pe noul calif, ceea ce cauzează „Bătălia de la Siffin” (657) de pe Valea Eufratului, (Siria). Lupta care durează trei luni se termină cu negocieri și cu desprinderea unei ramuri musulmane
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
au fost pierdute după bătălia de la Harran din 1104, în care regele Balduin I al Ierusalimului a căzut și el prizonier. În ceea ce îl privește pe Bohemund, acesta a fost eliberat în 1103, însă l-a menținut pe Tancred ca regent, el plecând în Italia, cu scopul de a angaja mai multe trupe, în 1104. Cu toate acestea, Bohemund a folosit respectivele trupe pentru a ataca Bizanțul, în 1107, fiind însă înfrânt de către trupele lui Alexios I Comnen la Dyrrachion în
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
din 1097 ca orice teritoriu cucerit de către cruciați (cu excepția Palestinei) să fie retrocedat Bizanțului. De asemenea, Bohemund a atacat Alepul alături de Balduin I și de contele Josselin I de Edessa; atunci când Balduin și Josselin au fost capturați, Tancred a devenit regent și în Edessa. Bohemond l-a lăsat pe Tancred ca regent încă o dată și a revenit în Italia, unde a murit în 1111. Împăratul Alexios dorea ca Tancred să restituie integral Principatul de Antiohia Bizanțului, însă Tancred avea de partea
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
fie retrocedat Bizanțului. De asemenea, Bohemund a atacat Alepul alături de Balduin I și de contele Josselin I de Edessa; atunci când Balduin și Josselin au fost capturați, Tancred a devenit regent și în Edessa. Bohemond l-a lăsat pe Tancred ca regent încă o dată și a revenit în Italia, unde a murit în 1111. Împăratul Alexios dorea ca Tancred să restituie integral Principatul de Antiohia Bizanțului, însă Tancred avea de partea sa pe contele de Tripoli și pe regele Ierusalimului; de fapt
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
în 1113. Totuși, în 27 iunie 1119, Roger a fost ucis în bătălia de la Ager Sanguinis ("Câmpul Sângelui"); ca urmare, Antiohia a devenit un stat vasal al Regatului Ierusalimului, avându-l pe regele Balduin al II-lea al Ierusalimului ca regent până în 1126 (cu toate că Balduin și-a petrecut cea mai mare din timp fiind captiv în Alep). Bohemund al II-lea, care s-a căsătorit cu fiica lui Balduin, Alice, a condus vreme de numai patru ani, iar principatul a fost
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Alep). Bohemund al II-lea, care s-a căsătorit cu fiica lui Balduin, Alice, a condus vreme de numai patru ani, iar principatul a fost moștenit de către fiica sa minoră Constanța; Balduin al II-lea a activat din nou ca regent până la moartea sa din 1131, când puterea a fost preluată de Fulc de Anjou. În 1136 Constanța, având pe atunci doar 10 ani, a fost căsătorită cu Raimond de Poitiers, în vârstă de 36 de ani. Raimond, ca și predecesorii
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
de către același comandant musulman în timpul sosirii trupelor cruciadei a doua. Cea mai mare parte din estul principatului era pierdută, iar Raimond a căzut ucis în bătălia de la Inab din 1149. Nominal, regele Balduin al III-lea al Ierusalimului a devenit regent în numele văduvei lui Raimond, Constanța până în 1153, când aceasta s-a recăsătorit cu Rainald de Châtillon. La rândul său, Rainald a intrat imediat în conflict cu bizantinii, de această dată confruntările desfășurându-se în Cipru. Noul principe a încheiat pace
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
cuplului. Albert a fost încoronat în iunie însă Elisabeta nu a călătorit la Praga pentru a lua parte la acest ritual și și-a petrecut vara următoare guvernând Ungaria. După decesul soțului ei, ea a preluat controlul asupra Ungariei ca regent. Era însărcinată și convinsă că va avea un fiu. S-a pregătit pentru alegerea următorului monarh al Ungariei și și-a format un partid politic de adepți. Până în 1440, Elisabeta era "de facto" monarhul Ungariei și ordinele ei erau respectate
Elisabeta de Luxemburg () [Corola-website/Science/335470_a_336799]
-
vreme, Elisabeta a murit la vârsta de 33 de ani. Zvonurile au spus că a fost otrăvită. Singurul ei fiu, [[Ladislau Postumul]], a murit fără moștenitori. [[Categorie:Nașteri în 1409]] [[Categorie:Decese în 1442]] [[Categorie:Femei din Evul Mediu]] [[Categorie:Regenți]] [[Categorie:Regine ale Germaniei]] [[Categorie:Regine ale Ungariei]] [[Categorie:Praghezi]]
Elisabeta de Luxemburg () [Corola-website/Science/335470_a_336799]
-
susțină luteranismul suedez, a fost încoronat rege al Suediei în 1594; pentru o perioadă scurtă de timp a existat o uniune personală între Republică și Suedia (Uniunea polono-suedeza). A încercat să conducă Suedia din Polonia, lăsând Suedia sub controlul unui regent, unchiul său Ducele Carol. În 1596 el a reușit să creeze Uniunea de la Brest, prin care încerca să aducă o parte a religiei ortodoxe în cea catolică. În același an, el a transferat capitala Poloniei de la Cracovia la Varșovia. După ce
Sigismund al III-lea Vasa () [Corola-website/Science/318135_a_319464]
-
moare, iar Ludovic al XV-lea fiind copil, "ducele de Orléans" devine Regent. Finanțele regatului erau dezastruoase ca urmare a deceniilor de război. Datoria se ridica atunci la 3,5 miliarde de livre , adică echivalentul a zece ani de încasări. Regentul îl întâlnește din nou pe Law și, convins de sistemul acestuia, l-a impus consilierilor săi, Noailles, Rouillé și Amelot. La data de 2 mai 1716, Law este autorizat prin edict să creeze o bancă privată, după modelul Băncii Angliei
Sistemul lui Law () [Corola-website/Science/323616_a_324945]
-
restul de monedă metalică în circulație în regat pentru a o înlocui cu bani de hârtie, garantăți de puterea economică a Franței. Potrivit lui Law, aceasta din urmă este în mod virtual nelimitată: ea se sprijină pe exploatarea coloniilor franceze. Dacă Regentul a fost câștigat de aceste teorii, ele nu întâlnesc decât puțin sprijin în alte părți. Doar abatele Dubois, și ducele de Saint-Simon îi sunt partizani, la drept vorbind doar călduți. "Banca Generală" devine "Bancă Regală", la 4 decembrie 1718, bancnotele
Sistemul lui Law () [Corola-website/Science/323616_a_324945]
-
și grație”. Insulele Filipine au fost numită după el. Filip și-a făcut debutul în guvern la șaisprezece ani în 1543. Tatăl său, Carol al V-lea, după Revolta Comunităților Castiliene avea obiceiul să plaseze un membru al familiei ca regent în timpul absențelor sale. Până atunci, împărăteasa Isabela a efectuat această sarcină dar decesul ei în 1539 l-a forțat pe împărat să atribuie această funcție prințului Filip flancat de un consiliu de regență în fruntea căruia se găsea cancelarul și
Filip al II-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/302898_a_304227]
-
nepot al regelui Ludovic al XIV-lea și viitor rege sub numele de Ludovic al XV-lea), Bourbon a fost al treilea în linia succesiune la tron, fiind precedat de Filip al II-lea, Duce de Orléans, care a devenit regent, și de fiul acestuia, Louis d'Orléans, Duce de Chartres. A fost prim-ministru în timpul domniei regelui Ludovic al XV-lea din 1723 până în 1726. Probabil înainte de a împlini vârsta de 25 de ani, în urma unui accident la vânătoare, și-
Louis Henri de Bourbon, Duce de Bourbon, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/320170_a_321499]
-
domniei regelui Ludovic al XV-lea din 1723 până în 1726. Probabil înainte de a împlini vârsta de 25 de ani, în urma unui accident la vânătoare, și-a putut folosi un singur ochi. În septembrie 1715, Philippe d'Orléans, care tocmai devenise regent în numele micului rege în vârstă de 5 ani, Ludovic al V-lea, l-a numit pe ducele de Bourbon, pe atunci în vârstă de 23 de ani, în primul său Consiliu de Regență, cel mai înalt corp consultativ al guvernului
Louis Henri de Bourbon, Duce de Bourbon, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/320170_a_321499]
-
din 1704 cu sprijinul regelui Carol al XII-lea al Suediei. A pierdut tronul după cinci ani deoarece susținătorul său a fost învins de Petru cel Mare, la Poltava. Stanislaus s-a refugiat inițial în Germania, apoi în Franța, unde regentul i-a dat o casă la Wissembourg în Alsacia, o pensie de cincizeci de mii de livre, plătite neregulat, și, ca un semn de respect, câteva regimente de soldați drept gardă de onoare. "Proprietățile lui în Polonia au fost confiscate
Louis Henri de Bourbon, Duce de Bourbon, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/320170_a_321499]
-
au fost înființate primele ordine militare, iar granițele regatului au continuat să fie să fie extinse, odată cu cucerirea orașului Tir (1124). Influența Ierusalimului a continuat să se extindă asupra Edessei și Antiohiei, unde Balduin al II-lea a funcționat ca regent atunci când liderii locali au fost uciși în lupte, deși până și Baldwin însuși a fost luat prizonier de mai multe ori de selgiucizi, ceea ce a dus la instaurarea unei regențe la Ierusalim, până la reîntoarcere regelui pe tron. Fiicele lui Baldwin
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
monarhilor lor. Nobilii formau "Înalta Curte din Ierusalim", unul dintre primele parlamente care au apărut la vest-europeni. Curtea era formată din cardinali și marii nobili și era responsabilă pentru confirmarea alegerii noului rege, (sau, dacă era necesar, a unui nou regent), pentru colectarea taxelor, baterea de monedă, alocarea de bani pentru cheltuielile publice sau pentru lista civilă a regelui și pentru recrutările de soldați. "Înalta Curte (Haute Cour)" era singura în măsură să judece nobilii regatului, în jurisdicția sa aflându-se
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
urmat recucerirea Edessei, eforturile de război s-au îndreptat către obiectivul stabilit la început de regii occidentali. Cruciada a doua a sfârșit în 1148, odată cu înfrângerea dezastruoasă a cruciaților din timpul asediului Damascului. Regina Melisende a continuat să domnească ca regent chiar și după ce Baldwin a devenit major. Fiul și-a detronat mama în 1153. Cei doi au ajuns la un compromis, urmând să împartă regatul în două, cu Baldwin la conducerea nordului cu capitala la Acra și cu mama sa
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
la Ierusalim. După numai puțină vreme însă, Baldwin a invadat jumătatea sudică de regat, l-a învins pe comitele Manasses și și-a asediat mama în Turnul lui David. Regina Melisende s-a predat și a renunțat la pretențiile de regent, lăsându-și fiul ca singur monarh, dar Baldwin a revenit asupra hotărârilor sale și și-a reinvestit mama ca regent și prim-consilier în anul următor. Baldwin al III-lea a cucerit de la fatimizi Ascalonul, ultimul avanpost egiptean pe coasta
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
și și-a asediat mama în Turnul lui David. Regina Melisende s-a predat și a renunțat la pretențiile de regent, lăsându-și fiul ca singur monarh, dar Baldwin a revenit asupra hotărârilor sale și și-a reinvestit mama ca regent și prim-consilier în anul următor. Baldwin al III-lea a cucerit de la fatimizi Ascalonul, ultimul avanpost egiptean pe coasta palestiniană. În același timp însă, situația generală a cruciaților a devenit mult mai rea, Nur ad-Din reușind să cucerească Damascul
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
sale, ca și în cele ale continuatorilor "Cronicii lui Ernoul", reputația politică și sexuală a reginei-mamă a fost grav afectată de afirmațiile nefondate și răutăcioase. Contele Raymond al III-lea de Tripoli, vărul primar al tatălui regelui, a fost "bailli" - regent în timpul minoratului lui Baldwin al IV-lea. Baldwin a atins majoratul în 1176 și, în ciuda bolii, a dovedit că nu are nevoie de sprijinul niciunei regențe. De vreme ce Raymond era cea mai apropiată rudă pe linie masculină, acesta avea pretenții la
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
Maria de Montferrat. În 1210, Maria a fost căsătorită cu un sexagenar experimentat, Jean de Brienne, care a reușit să păstreze în relativă siguranță micul regat. Regina a murit la naștere, Jean continuând să se afle în fruntea statului ca regent al fiicei sale, Iolanda-Isabella. S-au făcut planuri pentru recucerirea Ierusalimului, dar a cincea cruciadă convocată în acest scop a fost un eșec. Jean de Brienne a călătorit prin Europa în căutarea ajutorului monarhilor vremii, dar nu a primit asistență
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
islamică au fost suficiente pentru reocuparea fără luptă a Ierusalimului și a altor orașe, (Betleem, Nazaret) și a unui număr de castele. Toate acestea au fost consfințite într-un tratat cu sultanul Ayyubid Al-Kamil. Totuși, nobilii din Transiordania, conduși de regentul Jean de Ibelin, au considerat că prin acțiuni militare s-ar fi putut recupera un teritoriu mai vast și, în plus, s-au opus încercărilor de impunere a autorității imperiale asupra micului lor regat, ceea ce a dus la un număr
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
acum legată direct de suveranii puternici ai Europei, în perioada 1229 - 1268, monarhul a locuit în Europa, unde conducea un teritoriu mult mai întins, lăsând guvernarea Regatului Ierusalimului pe seama "Înaltei Curți". Regii Ieruslimului erau reprezentanți de "baillii" lor și de regenți. Titlul de rege al Ierusalimului a fost moștenit de Conrad al IV-lea al Germaniei, fiul lui Frederick al II-lea și al Iolandei, iar mai târziu de fiul acestuia, Conradin. După moartea lui Conradin, coroana regatului a fost moștenită
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]