18,995 matches
-
Conu’ Leonida înăbușit de cenzura comunistă și nu a mai fost invitat în țară decît acum ceva vreme, la Teatrul Național din București, sub conducerea lui Ion Cojar, pentru un Caragiale, și anume, O scrisoare pierdută. Ritmul de lucru al regizorului nu a coincis cu cel autohton, așa încît, după cîteva repetiții, totul a fost abandonat. Și pentru Oedip, regizorul a venit extrem de bine pregătit și documentat. Nu sînt critic muzical, nu pot vorbi din punctul acestuia de vedere. De aceea
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
Teatrul Național din București, sub conducerea lui Ion Cojar, pentru un Caragiale, și anume, O scrisoare pierdută. Ritmul de lucru al regizorului nu a coincis cu cel autohton, așa încît, după cîteva repetiții, totul a fost abandonat. Și pentru Oedip, regizorul a venit extrem de bine pregătit și documentat. Nu sînt critic muzical, nu pot vorbi din punctul acestuia de vedere. De aceea se află în această pagină opinia avizată a doamnei Ada Brumaru, colaboratoarea noastră. Pot însă să spun că m-
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
această pagină opinia avizată a doamnei Ada Brumaru, colaboratoarea noastră. Pot însă să spun că m-a interesat teatral această propunere, m-a interesat să ascult muzica, să urmăresc integral partitura și pe tînărul protagonist Ștefan Ignat, să descopăr gîndurile regizorului Petrică Ionescu și modul în care s-a implicat trupa. Interpretarea regizorului este fundamental plastică aș spune. Decorul este absolut monumental, blocuri de marmură care se desfac la vedere și lasă să se arate sala tronului cu scări și construcții
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
să spun că m-a interesat teatral această propunere, m-a interesat să ascult muzica, să urmăresc integral partitura și pe tînărul protagonist Ștefan Ignat, să descopăr gîndurile regizorului Petrică Ionescu și modul în care s-a implicat trupa. Interpretarea regizorului este fundamental plastică aș spune. Decorul este absolut monumental, blocuri de marmură care se desfac la vedere și lasă să se arate sala tronului cu scări și construcții metalice, somptuoase, de bronz patinat. Peste tot este o viermuială continuă, zeci
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
spune că viziunea lui Petrică Ionescu mi se pare excesivă uneori. Nu mă integrez părerilor care vorbesc despre o punere în scenă prea comercială - astăzi se întîmplă multe în montările de operă, iar la noi domnește o prăfuială teribilă. Meritul regizorului este și acela de a scoate trupa dintr-un secol și a o aduce în secolul cu care este contemporană artistic. Ce mi s-a părut mie excesiv se leagă de dimensiunile scenei, parcă reduse pentru asemenea spectacol al grandorii
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
impactului într-un anumit tip de societate. Chiar dacă în exces pe ici, pe colo, și în special la nivelul dimensiunilor, al raporturilor proiectate parcă pentru un spațiu cu respirație mai mare, în care să se citească limpede fiecare intenție, interpretarea regizorului mi se pare că duce distribuția, cel puțin, pe drumul suplu al modernității, că inerțiile de toate felurile au fost, în sfîrșit, dizlocate. Marina Constantinescu
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
nivelul scenariului) cu romanul omonim al lui Pascal Bruckner. Un lungmetraj care are toate premisele să fie bun: un text care le-a înfierbântat mințile cititorilor, o distribuție viabilă (Hugh Grant, Kristin Scott-Thomas, Peter Coyote și Emmanuelle Seigner) și un regizor celebru (Roman Polanski). El preia tot teribilismul lui Bruckner, tot cheful lui de a sparge tabuurile sexuale, dar filmul are un mesaj mult mai clar decât cartea și, până la urmă, mai catolic decât papa: dragostea, pigmentată cu prea mult sex
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
Zeta-Jones interpretând All That Jazz, care acționează ca un semnal pentru cinefili: invocă - după părerea mea - cel mai bun musical realizat vreodată, e drept, în cheie tragică și, în consecință, face o promisiune spectatorului: acest lungmetraj va fi la înălțime. Regizorul Rob Marshall, debutant în film, dar veteran pe scenă, reușește o sinteză minunată: scenariul și muzica sunt consubstanțiale, se desfășoară pe același ritm. Filmul te poartă într-o lume aparte, care nu are pretenția de realism, ci pe aceea de
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
Și atunci, ce mai contează că luptă pentru libera exprimare, dacă tot ce vrea să exprime e doar pornografic? A devenit de Sade un fel de predecesor al lui Larry Flynt? De altfel, era de așteptat, având în vedere că regizorul Philip Kaufman a mărturisit că medicul care încearcă să-l "calmeze" pe marchiz, personajul Royer-Collard (Michael Caine), i-a fost inspirat de Kenneth Starr... Păcat de scenariu, altfel succint și la obiect, și de Rush, a cărui interpretare e, ca
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
și Cătălin Babliuc. Un spectacol însoțit de o poezie a luminilor. Miniaturale Acum ceva ani am văzut la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț Romanțioșii de Edmond Rostand, o punere în scenă de o maximă delicatețe și în același timp, forță, a regizorului Vlad Massaci. Și el aflat atunci, cred, imediat după debutul atît de promițător. Mi-i amintesc pe Ioana Flora și pe Bogdan Talașman, minunați, costumele lor albe, dantelate, pure, jocul lor proaspăt, studiul făcut de Massaci asupra limitei între inocență
Șase nopți cu Casandra (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12010_a_13335]
-
dantelate, pure, jocul lor proaspăt, studiul făcut de Massaci asupra limitei între inocență și mimarea ei. Montarea de la Casandra, deși în mare, ca propunere, pare aceeași, ea se mulează în fapt pe disponibilitățile complexe ale celor din distribuție, pe care regizorul nu ezită să le pună într-o lumină rafinată. Haz, spirit ludic, relații frumos construite și susținute de Radu Micu, Pavel Bîrsan, Sorin Sandu, Andreea Samson. Și, revelația mea la această Gală: Bogdan Cotleț (Percinet). O apariție extrem de interesantă și
Șase nopți cu Casandra (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12010_a_13335]
-
Marina Constantinescu Privesc de cîteva săptămîni serialul de la televiziune făcut de George Banu și regizorul Dominic Dembinski. O incursiune deopotrivă savantă și umană în lumea personajelor majore din istoria dramaturgiei universale, personaje rîvnite, obsedante, visate, simțite de orice actor de pe planetă, personaje cu povești, cu tensiuni, cu iubiri, împliniri și trădări. Sondarea propusă de acest
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
în abis. Piesa nu este ușoară, are o tensiune care crește, imprevizibil pînă la un punct, și are un zaț de viață pe care nu-mi închipuiam că un artist tînăr îl poate depista atît de corect pe scenă. Contaminarea regizorului se trage, fără îndoială, și de la maturitatea, exprimată ferm în primul rînd de actrița Mihaela Sîrbu, și de la implicarea asumată, evidentă, a actorului Mihai Călin. Îi remarcasem cu adevărat pe amîndoi, în ordinea aceasta, în Bash. O trilogie contemporană, un
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
construiesc și își conduc relația, gesturile, suspiciunile, tatonările, intuițile. Soția care acceptă fuga de la oraș a familiei ca să salveze reputația maculată a soțului său, medic, precum și cuplul lor, pulverizat în minciună și viciu. Există, oare, vreun fel de salvare? Propunerea regizorului Peter Kerek, limpede și matură, a scenografului Andu Dumitrescu - un artist complex, cu potențial și inventivitate, din ce în ce mai variat și mai prezent - și a celor trei actori - Mihaela Sîrbu, Alina Berzunțeanu, Mihai Călin - este tocmai aceea de a amplasa sub lupă
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
în cînd, o mașinuță teleghidată rătăcește prin scenă. Ciclul acesta rotund însumează suferințele și neputințele fiecăruia în relație cu celălalt. Dozele de cinism cresc văzînd cu ochii. Cei trei actori sînt foarte atenți la dozaje. Trei actori maturi pe care regizorul Peter Kerek se bazează. Dincolo de iluzia unui spațiu domestic, creată de decorul lui Andu Dumitrescu, se pătrunde în lumina întunecată a cărărilor din uriașul tablou de pe perete. Încă o situație trecută cu vederea, o mimare a împăcării, alte cercuri de
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
este azi titulatura celei mai importante școli de acest gen. Oricum, școala cu cea mai însemnată tradiție. Au fost ani cînd mergeam la examenele din timpul școlii, la Săptămîna Ușilor Deschise (o idee minunată). Pe mulți, pe foarte mulți dintre regizorii și actorii absolvenți de după 1990 îi știu chiar de la începuturile lor, de la primele exerciții. Și este într-adevăr formidabil să privești evoluția sau involuția, să vezi cine s-a dus mai departe, cine a abandonat, cine a țîșnit. Sînt surprize
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
involuția, să vezi cine s-a dus mai departe, cine a abandonat, cine a țîșnit. Sînt surprize de toate felurile. Sînt șanse și neșanse greu de calculat, de prevăzut în anii studenției. Am urmărit aplicat și consecvent profilurile tinerilor actori, regizori, păpușari (am fost ani în șir în comisia de selecție pentru participarea la Gala Tînărului Actor și am văzut cum se lucrează și în școlile particulare unde Margareta Pogonat rămîne un model absolut). Am un tablou destul de bine populat și
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
destul de bine populat și colorat în ceea ce privește imaginea acestui loc de pe Matei Voievod. înainte de '89, mii de candidați rîvneau să intre pe cîteva locuri, doar, la actorie sau la regie. Nu e locul aici să-i amintesc pe marii actori și regizori care au format generații de personalități ale scenei, care au lucrat aici cu dăruire, cu nebunie, de ce nu. Fascinînd pe scenă, în roluri mari, creînd spectacole memorabile, fascinau și la cursuri, cînd numai prezența lor tăia respirația. Deși Cortina de
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
prielnic artei adevărate. Sînt tineri care se cramponează să rămînă în București, sperînd că astfel sînt mai vizibili. Alții eșuează rapid în cine știe ce teatru de provincie. Există și acele excepții, fericite, cînd ajung într-o trupă, cînd managerii invită acolo regizori mari, cînd fac o a doua școală. Și depinde doar de ei ce înțeleg din ce li se întîmplă. Ca și în societatea noastră, și în mediile universitare, și în școlile de teatru, oricum mai vulnerabile, lucrurile s-au degradat
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
la temporalitate), Ovidiu Pecican ( Despre tribunul insomniac), Horia Lazăr (Eros, dizidentul), Rodica Marian ș.a., precum și un interviu luat de Claudiu Groza lui Mircea Ghițulescu prilej pentru criticul dramatic să dezaprobe cam pripit munca tinerilor: În ce îi privește pe tinerii regizori, și mă refer la cei sub treizeci de ani, dacă mai există, fie că nu au respirație lungă, fie că sunt ținuți în viață prin injecții critice cu hormoni (Radu Afrim, Radu Apostol, Vlad Masacci etc.) Ceea ce se poate afirma
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
minimă perspectivă, refuzând, pe cât se poate, condiția jurnalistică a cronicii de spectacol, dacă ar proiecta activitatea lor într-o viitoare carte, poate că ar reuși să depășească fragilitatea speciei. Dacă citești astăzi Oglinda spartă de Marian Popescu sau Șah la regizor de Cristina Modreanu îți dai seama ce viață scurtă au luările de atitudine, militantismul, mania de a vorbi despre politică și administrație, când comentezi un spectacol cu Romeo și Julieta." Un frumos poem de Fermin Heredero Salinero, Din înalturi până-n
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12038_a_13363]
-
înainte, Miles ezită să se arunce. Oricum, anticipezi că sfârșitul va fi "în coadă de pește". Prestația actoricească e onorabilă, cinematografia și montajul la fel, dar ultimul are un moment de inventivitate defazată, inadecvat restului lungmetrajului. S-a spus că regizorul are un al șaselea simț pentru detalii. Da, când e vorba de decoruri, de micile contraste de apartament, dar acest comentariu se făcea și despre Greenaway. Or, regizorul și co-scenaristul Alexander Payne e la o distanță de ani-lumină de predecesorul
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
un moment de inventivitate defazată, inadecvat restului lungmetrajului. S-a spus că regizorul are un al șaselea simț pentru detalii. Da, când e vorba de decoruri, de micile contraste de apartament, dar acest comentariu se făcea și despre Greenaway. Or, regizorul și co-scenaristul Alexander Payne e la o distanță de ani-lumină de predecesorul său. Oricum, regia funcționează în acest film ca o cârjă pentru personaje și, posibil, pentru scenariu. Ce mă deranjează la acest lungmetraj e că, oricum l-ai lua
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
principal (Geoffrey Rush) își abandonează din când în când personajul pentru a impersona altele. Astfel sugerează că Sellers, actor gol pe dinăuntru, se adăpa din manierismele oamenilor din viața lui fără a-i cunoaște/ a vrea să-i cunoască realmente. Regizorul Stephen Hopkins mizează corect pe Rush. Chiar mi-e greu să-mi imaginez un alt actor care să poată interpreta cu atâta vitalitate un om lipsit de personalitate, a cărui viață e o succesiune de întâmplări, un om care poate
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
în direcții diferite, măcar vezi o ambiție în acest lungmetraj, ambiție care e complet absentă în filmul discutat anterior. Dintre producțiile aflate pe ecrane, Nu te mișca e cu siguranță cel mai complex. Nu doar pentru că e cel mai intertextual: regizorul îți face cu ochiul non-stop în direcția neorealismului italian, inclusiv gros-planul tipic cu gambele delicate ale unei femei în pantofi cu tocuri pășind cu dificultate pe un teren viran. Și acest film face o prioritate din jocul actorilor, doar regizorul
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]