1,192 matches
-
traseul benzii desenate americane (ca de fapt al întregii societăți) l-a constituit dezastrul atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Deși tragedia a fost asociată cu Pearl Harbor, banda desenată nu mai răspunde în aceleași coduri, ci rămâne încleiată în relativism moral, în cinism și ambiguitate. Dacă Steranko a fost critic la adresa acestor tendințe, exprimându-se pentru necesitatea unei noi "cointeresări naționale", Miller apără dreptul la metaforă, rezistând nihilist tentației patriotarde: "M-am săturat de steaguri! M-am săturat de Dumnezeu
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
cu tineri chinezi, indieni, negri, într-un efort de abolire a granițelor, în vederea construirii unei noi lumi).695 Nimic mai potrivit decât amara constatare a lui Céline: "lupta conta miturilor vremii a devenit imposibilă, miturile se apără bine". Fig. 19 Relativism în maniera "Hara-Kiri" Dar în Franța banda desenată a fost privită vreme îndelungată cu mefiență, în mod paternalist, condescendent (poate și datorită satirei politice vehiculate în această formă). În lumea academică se manifestă cu tărie o ostilitate față de imagine (organizându
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
intelectualilor era fățișă, de atunci încep să apară analize universitare, care legitimează banda desenată și îi sporesc capitalul cultural (datorită în primul rând nevoii de subiecte inedite în disciplinele "suprapopulate", ca limba engleză, literele, psihologia, dar și ca urmare a relativismului cultural, care favorizează transferul obișnuințelor academice, pe filiera "categoriei de mijloc" a lumii universitare, care nu poate face față în câmpul disciplinelor "tari", nedispunând de o pregătire specifică robustă și nici de cunoașterea limbilor clasice). Rămâne însă în zonele marginale
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
de arbitrar și de contradictoriu propozițiile fundamentale. Paradox cât se poate de explicabil: transformismul și voluntarismul inerente mitologiei comuniste i-au devorat fără scrupule propria substanță."921 Trebuie asumate și sentințele intransigente, verdictele robuste care spun ceea ce trebuie spus, căci relativismul nu își are locul pe terenul crimei: "sistemul comunist este cea mai mare aberație creată de oameni împotriva oamenilor", "un act suicidar la nivelul speciei".922 Concluzii finale Sondarea însemnătății mitului și a mitologiei pentru existența umană este întotdeauna o
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
vitalitatea acestora, a fost pragmatismul lui Dewey. Un caz de inconsecvență însă la cel mai înalt nivel îl oferă Claude Lévi-Strauss, cel care a întâmpinat ostilitatea conservatorilor care îl acuzau că urmărește în studiile sale să abolească ierarhiile culturale în numele relativismului cultural, unde nu se permite emiterea de judecăți de valoare și se recomandă doar o abordare descriptivă, dar care, în același timp, își expunea antipatia față de muzica rock și față de banda desenată, considerându-le simple "fenomene sociologice". Deși a plasat
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
diferă în mod semnificativ de corespondetul său pozitivistdeoarece presupune că: nu există nici un adevăr absolut și perfect delimitabil în realitatea umană și, drept urmare, nu poate exista nici o singură modalitate de lectură sau interpretare a unui text. Aboradarea narativă susține pluralismul, relativismul și subiectivitatea. Cu toate acestea, cercetătorii au responsabilitatea de a oferi atât argumente sistematice și coerente în susținerea opțiunii pentru anumite metode, cât și o expunere clară a demersurilor de cercetare care i-au condus înspre anumite rezultate. Aceste aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
esențialiste sau istorice care examinează povestea sau orice altă relatare verbală ca pe o reprezentare (mai mult sau mai puțin exactă) a realității exterioare sau interioare. În cadrul acestui domeniu contestat, poziția noastră este una de mijloc. Nu suntem de partea relativismului absolut,care tratează toate narațiunile ca fiind ficțiune. În schimb, nu considerăm narațiunea ca având o valoare nominală de reprezentare exactă și completă ale realității. Credem că poveștile sunt de obicei construite în jurul unui nucleu de factori sau evenimente din
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
corolarul ei, diferența. Odată stabilită disocierea culturi/ civilizație, autorul întreprinde o fină analiză a relațiilor dintre cei doi poli privind influențarea reciprocă, interacțiunea, aportul specific, cu deschideri pertinente spre chestiuni intens vehiculate în discursul filosofic contemporan: problema contactelor dintre culturi, relativismul cultural, disonanțele apărute în procesele modernizării între cultură și civilizație, „intrarea” culturilor în civilizație (testul „intrării în timp”). Produs a ceea ce raportul Clubului de la Roma numește prima revoluție globală, geomodernitatea, transformare radicală a modernității, implică și nevoia oamenilor de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287971_a_289300]
-
tabloul ca repere ale unei „formări umaniste”, se schimbă oare ceva în destinația tristei noastre derive? Analfabeți la capitolul liturghie, ideologii știu să debiteze sloganuri, și nu stări de spirit. Seducția ambiguitățiitc "Seducția ambiguității" Poate că totul a început cu relativismul nominalist al modernității. Filozofii au renunțat la căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
perspective este ușor de probat faptul că politica ecumenismului reprezintă un eșec. Idealul reconcilierii a încetat să mai însemne deschidere inteligentă și fără frică față de celălalt, devenind în schimb ideologie. Ecumenismul tinde să idolatrizeze birocrația de tip socialist, interiorizând standardele relativismului secular. Apologeții săi vorbesc doar despre dialog și niciodată despre convertire; abundă estetica politeții și arareori apare acribia discernământului; sunt rescrise incertitudinile fondatoare ale ereziei și este abandonată asceza reîntoarcerii la tradiție. Ecumenistul voiajor nu iubește vigilența și preferă în locul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ani mai târziu el a ajuns să conducă Institutul Cultural Român din București. Implicarea activă în viața cetății a dictat mereu un discurs critic, „la pas cu impasul”. Cărturar de vocație, Patapievici a decis în favoarea construcției instituționale în lupta cu relativismul ideologic, pentru care „miza nu este adevărul, ci performativitatea”1. Asumarea directoratului revistei Idei în dialog (2004) poate fi înțeleasă în exact această suită de gesturi publice, fapt care a generat pentru prima oară în România postbelică resurecția unei conștiințe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
postmodernității survin aproape aleatoriu (mai puțin ¬33-35) în descrierea condiției de posibilitate a omului recent (cu excepția devastatoarei critici a „neființei” din ființa nihilismului, ¬85-¬87 și ¬127-129). Referințele en passant la adresa „spiritului subversiunii”, „sfârșitului moralei”, a „temporalității degradate” sau a „relativismului” în postmodernitate nu sunt comensurabile cu analiza modernității europene, înțeleasă ca proiect definitiv al emancipării umane. Cititorul care se așteaptă să citească o fișă clinică la zi sau un portret-robot al subiectului postmodern - după modelul unor autori anglo-saxoni precum Allan
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
MacIntyre? Trebuie, dimpotrivă, forjat un concept de raționalitate universală, așa cum propune mai degrabă papa Benedict al XVI-lea în alocuțiunea recentă de la Regensburg (2007)? Cum poate oare gândirea politică să scape de ispita universalismului inchizitorial, fără a cădea în păcatul relativismului oportunist? Cum evită religiile Cărții să devină o ideologie a săbiilor? În ce fel poate fi evitat sincretismul sau facila rezoluție de tip ecumenist care proclamă, în gamă socialistă, reconcilierea contrariilor într-un plan al voinței imaginare, care sfidează fracturile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prejudecățile. „Mizeria istorismului” are ambiția de a spune că știm nu ceea ce în principiu nu putem ști (cum ar fi cauzalitatea profundă a unui eveniment din trecut). Istoria trebuie să rămână un discurs prin definiție deschis viitorului și, deci, surprizei. Relativismul profesat de creștini este nutrit de un paradoxal optimism eshatologic: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu” (I
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui Dumnezeu, atât la slujbe, cât și din Scripturi, într-o limbă pe înțelesul tuturor. Totuși, gheara tăioasă a regimului ateist și-a lăsat amprenta asupra educației noastre. În plus, după cinci decenii comuniste, postmodernismul ne îmbie astăzi cu evanghelia relativismului. În acest context, cele câteva „ore de religie” obligatorii pentru școlari nu cred că sunt mai mult decât o provocare indirectă pentru părinții care mai nutresc, cumva, nostalgia paradisului. Nevoia de catehizare a credincioșilor este probată de succesul predicatorilor neoprotestanți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cosmologie nu mai poate fi stabilită; „subiectul Dumnezeu” este ancorat în masa de adevăruri propoziționale tematizate de rațiunea discursivă. Revoluția scotistă schițează deja condițiile de posibilitate ale agnosticismului deist, denunțat de Immanuel Kant în Critica rațiunii pure (1781). Agnosticismul și relativismul epistemologic nu puteau să apară decât într-un context secular modelat de cel puțin doi vectori: (a) intenția de demonstrare a existenței lui Dumnezeu prin exercițiul rațiunii separate de conținutul existențial al credinței, care implică considerarea economiei divine a mântuirii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
putea renunța la îndepărtata relație dintre subiect și obiect, a celei dintre gândire și realitate, în general la dualismele și la modelele epistemice care universalizează structuri de limbaj și interpretare. Deci, ne-am orienta către o gândire contextuală și un relativism pragmatic, fără obsesia ultimului context, a corespondenței reprezentării cu o realitate obiectivă și ne-am referi la scopurile urmărite de actorii sociali în situații concrete. Renunțarea la ideologia comensurabilității înseamnă să acceptăm succesiunea și firescul întâmplărilor care pot fi interpretate
by Claudiu Coman [Corola-publishinghouse/Science/1072_a_2580]
-
linia" adevărului" (ibidem, 107)80. Pompiliu Crăciunescu (2000, 69 et all.) reproduce desenul "quadraturii cercului" și îl relaționează la preocuparea obsesivă a lui Eminescu, mai ales în intervalul 1880-1883, pentru definirea individului (am adăuga, pentru înțelegerea și salvarea lui de la relativism): "Ineditul acesteia [...] constă în dominanța ideii de tensiune dinamică (s.a.) pe care, sugerează Eminescu, orice entitate o presupune". Individul este existentul care are un singur punct de gravitație sufletul. Nu este ceva static, punctul de gravitație aleargă acolo unde dezechilibrul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Mihai Eminescu, București: Editura Libra. o avatar GUILLERMOU Alain [1963] (1977) Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, traducere de Gh. BULGĂR și Gabriel PÎRVAN, Iași: Editurea Junimea, Colecția "Eminesciana" (La Genèse intérieure des poèsiesd'Eminescu, Paris: Librairie Marcel Didier). o relativism IORGA Nicolae (1977) Istoria literaturii românești. Introducere sintetică, București: Editura Minerva. o influența în opera lui Mihai Eminescu. IRIMIA Dumitru [1979] (2012) Limbajul poetic eminescian, Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Prefață de Mihai ZAMFIR (același titlu pentru prima ediție
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dimensiunilor, denunțată inclusiv autoironic [E foarte curios să vedem cum Eminescu își bate joc astfel, într-o măsură, de propria lui filozofie. Dar sub aparențe grațioase și amuzate, bucata ascunde o semnificație profundă. Această parodie nu e un simplu joc. Relativismul, sub semnul căruia e scrisă întreaga nuvelă, își găsește aici confirmarea: Eminescu este sceptic față de propriul lui scepticism. Filozof, el își face meseria denunțînd iluzia universală a lumii. Pisică filozof, el ar predica aceeași dogmă, iar pisica devenită popă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cărți, fără acordul Editurii, constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA MICHEL MAFFESOLI Revrăjirea lumii O etică pentru timpurile noastre Traducere de Elena Gabriela STOIAN INSTITUTUL EUROPEAN 2008 Cuprins Prefață / 7 Discurs preliminar. Un relativism generalizat / 17 Capitolul 1. Țesătura realului / 33 Capitolul 2. O morală saturată / 61 Capitolul 3. Înțelepciunea sălbatică / 77 "A fi cool" / 79 Situații-limită / 93 Capitolul 4. Etica relianței / 111 Participare / 113 Capitolul 5. Deontologie / 131 Lumina neagră a sentimentelor / 133
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
numeroasele sale lucrări (20 de titluri traduse în peste 20 de limbi de pe toate continentele), nu este organizată într-un sistem închis. Chiar am putea spune că suita completivă a lucrărilor sale este un model de gândire anti-sistem și de "relativism intelectual" în sensul pozitiv al termenului. Autorul este mereu atent să "simtă" (să înțeleagă) pulsațiile realității societale născânde în prezentul postmodernității, încât devenirea istoriei postmoderne și devenirea operei fac corp comun, integrându-se într-un "parcurs inițiatic" solidar, deopotrivă ontologic
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
prin manifestări anomice, violente, între care terorismul apare ca cea mai teribilă și devastatoare. În lectura emergenței postmodernității ca schimbare istorică de paradigmă societală (și sociologică), Michel Maffesoli identifică trei axe majore ale transmutației în ordinea morală a lumii: 1. relativismul generalizat (ca reacție la substanțialismul și "moralismul universal"); 2. parcursul inițiatic (ca trecere de la "individualizarea" modernă, înscrisă în activismul faustian sau prometeian, la "individuarea" postmodernă în fuziuni comunitare; și 3. ethosul comunitar, ca reînviere a arhetipurilor umanității toate conducând la
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
eternă (2000) lumea este redescoperită ca trăire a unei suite de momente și efemerități "eterne", și mai ales ca o revenire a tragicului în ciuda proeminenței hedonismelor și a ludicului în societățile postmoderne. Nu putem înțelege "imoralismul etic" al postmodernității, circumscris "relativismului" generalizat, ca ordonare valorică opusă substanțialismului și moralismului modernității, în afara acceptării socialității ca "relianță socială" și ca "lume a vieții" (Lebenswelt) și dacă nu ieșim din optica dihotomică a Binelui și Răului, într-un înțeles propriu abstracțiilor transcendentale, adică depășind
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Iar calea cea mai bună pentru o deontologie reală este aceea a socializării inițiatice, a învățării unor noi moduri de "a fi împreună", întemeiate pe densitatea și intensitatea (de sorginte ancestrală) a relației cu altul. Din nou, argumentarea sa pentru relativismul moral, intelectual, existențial este îndreptată spre înlăturarea fantomei lui Unul. Postmodernitatea și în ordine morală este opusul modernității și reînvierea umanului ancestral ca întruchipare originară a dualității intrinseci a Binelui și Răului (nimic rousseauist, deci, în gândirea lui Michel Maffesoli
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]