3,228 matches
-
cu serviciul lui, Virgil nu mai avea destul timp ca să se ocupe și de treburile gospodărești, astfel că greul cădea mai mereu pe umerii Marianei. Așa se făcea că seară de seară, când revenea în sfârșit acasă, Mariana îi aducea reproșuri amarnice și uneori îl amenința chiar să le lase pe toate baltă și să-și ia lumea-n cap. Virgil tăcea și înghițea, știind că supărarea soției sale era îndreptățită și temându-se în sinea sa ca nu cumva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
când ți-am zis că mintea românului este ascuțită ca briciul?... Da, domnule, ai avut dreptate! recunoscu Norica, de astă dată fără nici o intenție ironică. Dar de ce dumnezeu te-ai apucat să dai revistele alea?... strecură ea în chip de reproș, ca o mamă prevăzătoare și grijulie. Nu te-ai gândit că poate o să aibă nevoie mai târziu de ele Anicuța și Tudorel?... Fiindcă Victor ăsta o s-ajungă matematician! îi replică Sever scurt și sec, pe un ton care nu admitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sfârșise de mâncat iaurtul și acum îi privea pe amândoi, cu ochii ei iscoditori și rotunzi, ca de viezure. A, voi matematicienii!... Ei, ce să mai vorbim! făcu fata, cu un aer comprehensiv. N-am de gând să-ți fac reproșuri... Dar îmi fac eu, insistă el. Mă rog, dacă ții neapărat..., zise fata. Victor se așeză pe patul din fața ei și se aplecă spre ea. Știi că, totuși, te-am căutat?... îi mărturisi el, având grijă să vorbească mai încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
suferinței. Nu îndrăznește să-și ridice pleoapele care s-au lăsat peste lumina ochilor. Îi este teamă de momentul reîntâlnirii cu Dora, de care simte că începe să îl despartă un secret, secretul vinovăției. Teama de necunoscut, așteptarea angoasantă, oboseala, reproșul ce și-l face pentru momentele petrecute în brațele altei femei pe când Dora era la bariera între viață și moarte îl paralizează. "Dar oare a fost adevărat sau numai o halucinație dată de oboseală ?", se întrebă Victor pentru a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
au evoluat... Iar eu acum știu, am intervenit de câteva ori, iar ultima oară chiar azi la nervul IX... De ce n-aș încerca ?" Rațiunea care a îndepărtat până acum acest gând cu veșnicul răspuns "E prea târziu" se confruntă cu reproșul obsesiv că și-a abandonat copilul și nu a încercat pentru el chiar și imposibilul. Se refugiase în profesie și reușise să aducă atâtor pacienți o ușurare. Mâinile lui destoinice readuseseră din neant atâția bărbați, femei, copii... Numai pentru fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu greutate profesorul. Necunoscutul ridică la înălțimea ochilor profesorului rucsacul pe fondul căruia, de un gri murdar, se poate citi : "Nu există Dumnezeu." Profesorul este zguduit de ceea ce pare să fie o încercare de comunicare, ce ascunde în ea toate reproșurile inconștiente ale necunoscutului în care nu își poate recunoaște copilul. Inconștiente ? Cine poate ști unde se termină conștientul și unde începe inconștientul persoanelor care trăiesc în lumi diferite ? Să încercăm să Îl descoperim împreună, fiule, spune într-un târziu profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îi uite. Ochii lui Margo... La oră de după amiază târzie, profesorul bate cu timiditate la ușa camerei de gardă din spital, în căutarea doctoriței Alindora Bosch. Simte nevoia să plângă pe umărul cuiva, să își descarce conștiința prea încărcată de reproșuri, să găsească înțelegere și sfat. Alindora îl ascultă cu calm și îi pune cu delicatețe întrebări. Se pare că profesorul a ales într-adevăr interlocutorul cel mai potrivit căruia îi poate istorisi fără rezerve drama vieții lui. Alindora ascultă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lucrarea vieții mele", zicea el pe ton de glumă amară. Iar eu, în afara câtorva întrebări din vârful buzelor, uitate deîndată ce erau puse, nici nu m-am interesat cu adevărat la ce lucra, ce anume îl preocupa. Poate aici, în reproșul amar de a nu-l fi cunoscut și iubit suficient se găsește și explicația hotărârii mele nestrămutate de a-i căuta urmele. Și iată că acum îl descopăr în memoria altei femei, amanta lui, mama surorii mele vitrege, femeia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
reverențios ușa ajutând să coboare doi militari. Când s-au apropiat, mi-am dat seama că erau mari în grad. Copiii nu erau în preajmă iar noi, femeile, i-am întâmpinat cu capetele plecate ca și cum am fi așteptat ca cine știe ce reproșuri sau pedepse să cadă asupra noastră. Motive nu erau, dar oare trebuiau motive ca un deținut să fie înjurat, bătut, călcat în picioare, ucis ? Am fost surprinsă auzind câteva cuvinte de laudă "Harașo ! Crasivaia capusta !" Apoi cel care părea șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un nume nu contenește să mă tortureze și până acum nu am putut să o formulez nici măcar pentru mine însămi. Dar în noaptea asta, diferită de toate pe care le-am trăit până acum, ascultată de tine și incitată de reproșul abia ascuns al tatălui meu, cred că o să reușesc. Te ascult, Dora. Nu te grăbi și cercetează-ți bine străfundurile sufletului. Știu că nu este ușor, am și eu experiența mea. Relația mamă-fiică este una din cele mai delicate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
primele ore și învață de zbârnâie româna la toate clasele. Țin să mai precizez că aceleași afirmații le-am făcut în tr-o manieră cât se poate de colegială și transparentă în cadrul colectivului nostru profesoral, când mi s-au adus aceleași reproșuri și aceleași amenințări. Acesta este temeiul pentru care am fost etichetat în scrisoare drept antisemit și samavolnic. Mai pot adăuga că este posibilă și o revenire la formula veche de alcătuire a catedrelor, dar acest lucru, numai cu un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
dragă, să nu ne stea în drum prosopul tău pe care l-ai lepădat. O privii cu sictir și pusei prosopul deoparte. Apoi trebui să suport privirile cercetătoare ale Améliei. Când Angi nu băgă de seamă, Amélie mă privea cu reproș: Și dacă se întâmpla ca Angi să o surprindă țintuindu-ne cu privirea, se prefăcea că se uită în gol. Și tot așa era atmosfera, când era pace. Căci mai fură dăți când între toți existau reproșuri, ieșeau la iveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mă privea cu reproș: Și dacă se întâmpla ca Angi să o surprindă țintuindu-ne cu privirea, se prefăcea că se uită în gol. Și tot așa era atmosfera, când era pace. Căci mai fură dăți când între toți existau reproșuri, ieșeau la iveală frustrări mai vechi, cum ar fi de pildă între Françoise și Eduard. Și astfel investii bine, încheie el o conversație despre afaceri. Măcar atât ai putut și tu să faci, spuse Françoise înțepat. Adu-ți aminte de cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
tristețe incurabilă. Cuprindea marea cu ochii, atât de departe-i era privirea. Și, acum că te-ai întors, întrebă Alice, ce planuri ai? Aș vrea să recuperez timpul pierdut. Ei, cu toții am vrea asta, spuse Angi cu un ton de reproș. Îți urez succes, spuse Alice. Mulțumesc. Și eu îți urez toate cele bune, pe mine mă scuzați, trebuie să mă retrag, zisei și plecai în fugă. Iar Angi mă petrecu cu privirea până dădui colțul străzii. Și rămase cu Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fain care are din prima grijă de mine, și de care am și eu, din prima, grijă de el. · · · · Să punem sare și piper amintind de mătușa mea. Ea este o ființă acră, rea, mereu cu gura pe mine și reproșuri. Însă eu o las să vorbească, fiindu-mi dragă așa. · · · · Fă ceva! · Am un vis și nu știu dacă e frumos sau un coșmar. Cred că e o poveste despre pasiune. E o poveste tristă, șoptită de sufletul meu. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că era el ( moment în care l-aș fi pupat) profită. Ce crezi că faci? Calmul lui era înfiorător pentru că eu știam că, deși se stăpânea ireproșabil, e nebun de furie pe mine. De ce mă întrebi? Întreb eu demn, fără reproș, indiferentă și surprinsă de faptul că el s-a interesat. Deși furioasă, emoția, teama când el m-a întrebat, ironic, "De ce?" m-a făcut să nu mă pot întoarce când el se apropie de mine. Iar când mâna lui îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
timp, ceva din cale-afară de neplăcut ar putea să se petreacă. În aerul 184 Rareș Tiron de acolo, plutea deja mirosul unei nenorociri iminente. Totuși, neputând deloc să se înfrâneze, el începu numaidecât să vorbească pe un strident ton de reproș, dând glas puternic și energic opiniilor sale. Făcea asta cu gesticulații atât de vii și de ample, mișcând mereu din mâini și din picioare în toate părțile, încât parcă ziceai că-i proaspăt desprins dintr-o scenă de balet. - Ei
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
păduri, câmpii și văi. După o bună bucată de vreme a ajuns într-un sat. Și mergând tot așa, pentru că era liniște, Dondică a început a fluiera. De după un gard, înalt peste măsură, cineva l-a întrebat sub formă de reproș: -De ce fluieri măi, te crezi în pădure? -Iaca și eu, doar n-oi merge ca prostul pe uliță .... a răspuns Dondică aceluia de după gard și a continuat să-și vadă de drum, adică „prostul cu proștii și călătorul cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
continuat: -Știu că ești Craiul bărbaților, iar eu sunt Crăiasa inimilor în suferință și am venit din depărtare să limpezim un necaz mare. De data asta Craiul bărbaților a ascultat fără clipire vorbele crăiesei și i-a aruncat totuși un reproș: -Dacă nu știi să fluieri, n-ai ce căta în pădure. Crăiasa a stat pe gânduri un moment apoi i-a răspuns în același ton: -Dacă ar ști tot omul că în pădure trebuie numaidecât să fluiere și nu știe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
5, 3). Educație în spiritul respectului reciproc Cât de complexă este și problema educației: de la revoluția culturală din 1968, stilurile, metodele și figurile educative părinți, maeștri, profesori trăiesc o criză profundă. Se văd expuși la o imensă critică și la reproșuri intolerante din dreapta și din stânga: prea conservatori pentru unii, prea progresiști pentru alții; prea politizați pentru unii, prea apolitici pentru alții; prea autoritari pentru unii, prea permisivi pentru alții. Perplexitatea și confuzia sunt pretutindeni. Ce anume îmi spune mesajul creștin în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
caretă zăvorâtă, deci n-ai nici o șansă. Trebuia să-ți fi luat tălpășița Înainte de-a veni noi să te umflăm, omule. Ai avut timp berechet s-o faci. Privirea pe care i-o aruncă Saldaña căpitanului era Încărcată de reproș. Să ard În focul gheenei dacă mă așteptam să te găsesc aci! — Unde mă duci? Nu pot să-ți spun. Și-așa am vorbit mai mult decât se cuvine. Eu rămăsesem În ușa celeilalte odăi, foarte tăcut și nemișcat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o sfântă și-alta, goală, răspunse Calzas, porcos, regelui i se cam scoală. Râdea, mucalit și răutăcios, văzându-l pe Dómine făcându-și cruci peste cruci și privind Îngrozit Împrejur. La rândul lui, căpitanul Alatriste Îi arunca grele priviri de reproș că vorbea cu atâta dezinvoltură În prezența mea, iar tânărul pictor pe care Îl chema Diego de Silva, un sevilian de douăzeci și trei sau douăzeci și patru de ani, simpatic, vorbind cu puternicul accent al ținutului de baștină, se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
privind coridorul pustiu, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă pe femeie întorcându-se, după care închise ușa și se duse să se întindă în pat, cu sufletul plin de amărăciune. Îi părea rău că-i făcuse lui Arm reproșuri în legătură cu Liviu, fiindcă își dădea seama că nu avea nici un drept să se amestece în viața ei, și se temea că n-avea să-i mai calce pragul niciodată. Tăria sufletească îi era pusă la grea încercare. „Doamne, ce prostie
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
La început, nu părea să-l deranjeze faptul că nu mai avea locuință, pentru că suma impresionantă pe care o avea compensa celelalte nevoi. Totul a fost bine până în ziua în care „sacul” plin cu bani s-a golit. Abia acum reproșurile foștilor săi vecini căpătau sens : „Totdeauna când îi ziceam să se angajeze și să își cumpere o cămăruță pe undeva spune că are el timp sau că își va lua. Și așa a trecut timpul,banii s-au dus și
Destinul tragic al unui om care a avut totul la picioare. Reportaj De Ce News () [Corola-journal/Journalistic/80524_a_81849]
-
ei, câteva lucruri frumoase, dar și, cât cuprinde, desuetudine în exces și un ligament precum trupu-ți (care la alții, din păcate foarte mulți, perseverează în chipu-ți, plopu-ți, timpu-ți, și mă mir că nu-i deranjează cum sună!). Mai mult reproș nu v-aș aduce, deocamdată, căci pastelul dvs. poate fi perceput mai degrabă ca o poezie de dragoste, care și desuetă fiind, poate impresiona pe aceea căreia i se adresează. Dar cred că am îndrăznit prea mult: "Stimată doamnă ce
Poemul și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7859_a_9184]