1,025 matches
-
Subscrisul roagă pe onorata și competenta critică să nu-i denunțe acest plagiat. E o poveste veche, pe care o iscălește numai întrucît i s-a părut că nu-i rău să o înnoiască."? Sau să judecăm "înnoirea" după toată rescrierea caragialiană, aceea care conferă aerul de familiaritate, senzația de ...déjà lu, nota de lejeritate spumoasă, sistarea prin etc., ș.c.l., a ...urmării diegetice, a "vorbei lungi", graba spre poanta lui, nu neaparat cea finală, canonică? Exemplele ne trag de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
plăcerea de a (se) amesteca nestingherit (în) toate lucrurile aparent diferite, aparent serioase -, deconstruindu-le, încălcînd bunele convenții și rezervînd cititorului un traseu intertextual. Multe din soluțiile comicului caragialian vin din amestecul discursurilor "de gen". Dincolo însă de potențialul evident al rescrierii ironice, de parodia ca formă de intertextualitate, ne aflăm, cu citarea ostentativă a propriilor teme / clișee, într-o altă cheie a partiturii artistului. Anecdota Partea Poetului, în care personajul titular ajunge la porțile cerului, voind a-l întîlni pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
un narator camilpetrescian! Criticul efectuează un ritual de recitire, găsind, cu perspicacitate, "desenul de covor" (uneori, nici scriitorului nu-i este dat să-l privească în lumină, ne reamintește Nicolae Manolescu). Alteori, recitirea este mult mai simplă decît forma de rescriere amintită mai sus, caz în care semnificații neașteptate se arată în detalii revelatoare. Un "Karenin (...) obsedat de ideea de onoare, adică de felul cum se înregistrează purtarea sa și a familiei sale în opinia mondenă" este restiuit cititorului în analogie
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care le inspiră. De data aceasta, cazul este special: plecând de la peliculă 2 lui Terry Gilliam, The Fisher King3, Leonore Fleisher va scrie, după scenariul lui Richard La Gravase un adevărat poem filmic, care nu este altceva decât o superbă rescriere a legendei căutării arthuriene a Sfanțului Graal, translata în plin secol XX. Românul nu se ridică la nivelul peliculei care l-a inspirat, drept dovadă faptul că este mai puțin cunoscut, citat, tradus. În plin secol XX, într-un limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
ori ezoteric. Ordonând în continuare afinitățile Camil Petrescu-Eminescu, zăbovim, poate speculativ, asupra cifrei sacre 33. Coincidența a mai fost, de altfel, sesizată. Eminescu se stinge spiritual la vârsta morții și reînvierii. Tot ceea ce creează, după 1883, este constituit doar din rescrieri din memorie ale unor poezii deja finisate, chiar publicate. Perioada celor șase ani de cumplită suferință fizică și psihică (1883-1889) reprezintă, pentru el, un adevărat drum al Golgotei. Este ajutat și susținut financiar de prieteni, privit cu o condescendență creștinească
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
un fel de evanghelie filosofică a Zeului ("o voință fără scop"), încercând, cu peruasive probe stilistice, să-l definească, prin gura ypatiei, pe înțelesul receptivului Baudolino. De la acea altitudine spirituală se nasc pagini de scăpărătoare dicțiune poematică, în fond o rescriere a dialogurilor platonice în lecțiunea Marsilio Ficino. A căror rezonanță în actualitatea noastră creștină este indeniabilă. Căci noi n-am fi decât efectul emanării de sine a Zeului, a îmbolnăvirii sale de multiplicitate reziduală malignă. Frumoasa ypatie, în canonul ei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
compus muzică. Canișul divei, carte al cărei titlu original este Marele Bagaronzy și de care ne vom ocupa mai jos, a fost ecranizată în 1999. Actualmente Helmut Krausser trăiește din scris la München. Dacă "Melodien. Muzica diavolului" este o grandioasă rescriere a mitului lui Orfeu, dar mai ales o odă închinată magiei muzicii inspirate de dumnezeire, chit că pe urmă va să se îndepărteze de ea, și care recreează frumusețea din plămada durerii umane și a misterului vieții, Canișul divei (Humanitas
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
europeni, unii dintre ei distinși cu premiul Nobel (José Saramago, Le Clézio, Herta Müller), aceea ce nu exclude, ci dimpotrivă reclamă plutonul noilor veniți, tip Alessandro Baricco, Apostolos Doxiadis, Michel Faber, Martin Page, Bernhard Schlink, Ian McEwan, Helmut Krausser etc. Rescrierea infernului dantesc pare a fi tema obsedantă a autorilor comentați, în special a celor italieni; un infern terestru, pus la cale și administrat de oameni, spre suferința altor oameni, încât naratorii sunt aproape obligați să consemneze că moartea, injustiția și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
suprafață textuală dură, volițională, specifică unui cod poetic ce lucrează mai puțin cu posibilități și himere și mai mult cu certitudini. Poeta preferă, în chiar momentul insinuării perfide a lamentației, o schimbare de registru și de tonalitate a se vedea rescrierea ironică, deși nu mai puțin sensibilă, a bocetelor populare în câteva texte sau refugiul într-un alt spațiu al recluziunii, al interiorității mai puțin tenebroase. Celălalt uter, cealaltă față a ultimei patrii în care își recapătă întotdeauna forțele este cuvântul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
De aceea, din confortul chiliei, mi-am închipuit că-mi scriu versurile pe un perete de firidă goală, în singurătate, pe întuneric, cu unghia". Chiar și în exersările parodice selectate mai sus, este cât se poate de evident un fapt: rescrierea înseamnă, în cazul lui Ovidiu Nimigean, asumarea nu atât a unui cod poetic, ci a unui cod ontologic subsumat categorialului negativ. Autorul reciclează, altfel spus, discursuri ale suferinței de sine și de lume, suferință pe care, în loc să o estompeze, rictusul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
paradigmatică, fie parodic ori burlesc. Colocviile (Editura Cronica, Iași, 1993), Ruga pentru anotimpurile din noi (Editura Cronica, Iași, 1995), Cel ce ridică piatra (Editura Helicon, Timișoara, 1995) sau Ultimul paradis (Editura Spiru Haret, Iași, 1993) dovedesc îndeosebi apetența poetului pentru rescrierea în maniera celui pe care E. Lovinescu l-a considerat "adevăratul stegar al mișcării simboliste" românești. Mai mult decât orice altceva, rescrierea (uneori într-o cheie ludică, relaxată, alteori într-una apăsat parodică) denotă, firește, admirația nedezmințită pentru modelul poetic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
piatra (Editura Helicon, Timișoara, 1995) sau Ultimul paradis (Editura Spiru Haret, Iași, 1993) dovedesc îndeosebi apetența poetului pentru rescrierea în maniera celui pe care E. Lovinescu l-a considerat "adevăratul stegar al mișcării simboliste" românești. Mai mult decât orice altceva, rescrierea (uneori într-o cheie ludică, relaxată, alteori într-una apăsat parodică) denotă, firește, admirația nedezmințită pentru modelul poetic minulescian, ceea ce implică mai întâi utilizarea unei recuzite de împrumut, specifice primei vârste a simbolismului românesc. Astfel se explică preferința pentru teme
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
e decât aparentă, din moment ce, singur, talentul nativ nu o poate produce, în lipsa unui exercițiu îndelungat cât o inteligență ascuțită, pliată pe o empatie nu numai literară. Cum am mai afirmat și cu alte prilejuri, parodia nu este doar o simplă rescriere a modelului parodiat (rescriere, ea însăși, foarte dificilă), ci și o meditație asupra felului în care autorul vizat vede și gândește lumea. Pretextul parodiilor semnate de Dumitru Spătaru este, natural, fie livresc, fie biografic: Promisa călătorie "spre fericitul nicăieri" a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
singur, talentul nativ nu o poate produce, în lipsa unui exercițiu îndelungat cât o inteligență ascuțită, pliată pe o empatie nu numai literară. Cum am mai afirmat și cu alte prilejuri, parodia nu este doar o simplă rescriere a modelului parodiat (rescriere, ea însăși, foarte dificilă), ci și o meditație asupra felului în care autorul vizat vede și gândește lumea. Pretextul parodiilor semnate de Dumitru Spătaru este, natural, fie livresc, fie biografic: Promisa călătorie "spre fericitul nicăieri" a lui Daniel Corbu, frustrările
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dragostea romantică. Maupassant surprinde într-un singur alineat dramă legăturii cu o astfel de femeie, în care raportul dominat/dominant se schimbă și demitizează vraja puterii feminine fatale 60. E.Roy-Reverzy menționează predilecția operelor realiste pentru punerea în abis și rescrierea parodica a miturilor: Fedra în La Curée, Geneză în La faute de l'abbé Mouret. Zugrăvirea acestei lumi de ființe fără contur accentuează raporturile acestui univers mitic cu infernul lui Dante. Nana este mitul distrugerii unei societăți de către o femeie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
rang, mai apropiați de epocă lui Quasimodo și, în orice caz, apreciați de el (Pascoli, D'Annunzio) sau pe care i-a cunoscut direct (Montale, Ungaretti), deoarece prin intermediul lor autorul nostru ar fi putut cunoaște și asimilă diversele interpretări și rescrieri ale creației antecesorului romantic. Ecourile primelor lecturi ale tânărului Salvatore (Foscolo, Manzoni, Leopardi, D'Annunzio, Pascoli, poeți simboliști francezi, iar mai tarziu clasici ai literaturii ruse) se regăsesc într-o seama de poezii din prima perioadă de creație, reunite în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
versiuni în limba italiană constituie subiectul unuia dintre puținele studii comparative ce apropie opera autorilor discutați. Criticul Gregory Hays își axează demersul pe variantele lui Quasimodo din Safo și dovedește că ele nu sunt simple tălmăciri ale poeziilor antice, ci rescrieri ale relațiilor pe care le stabilesc cu textul de pornire sau cu alte hipotexte inspirate de cele din urmă. Hays arată că Safo din varianta quasimodiană Lui Hermes nu este altceva decât o figură plăsmuita de imaginația poetului sicilian pe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
final, de operă leopardiană, ce nu o dată i-a oferit cuvinte potrivite. Cercetătoarea Marinella Cantelmo demonstrează, pornind de la termenul cheie siepe, tradus de Eta Boeriu liber prin desiș, ca primă strofa a poeziei quasimodiene Cuvânt nu este altceva decât o rescriere a celei mai cunoscute creații leopardiene, Infinitul.22 Întoarcerea la această capodoperă ascunde, în opinia autoarei, refuzul ermeticului de a îmbrățișa clasicismul manierist promovat de Gabriele D'Annunzio, pe care, la drept vorbind, tânărul sicilian îl divinizase în anii primei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nu te-am iubit. Departe / erai, departe ești, dar te zăresc / și tu cu mâna ostenita înspre mine arăți. Cuvintele retranspun finalul cantului Silviei: c-o mâna / moartea mi-arăți din depărtări și goală / o groapă în țărâna.47 În ciuda rescrierii distorsionate ori cu intenții parodice a versurilor aceluia care a influențat întreaga literatura ce a urmat, generația lui Guido Gozzano a arătat faptul că și prin intermediul detractorilor vocea să continuă să exercite o influență remarcabilă.48 În acest context și-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
venite din afară, așa cum istoricii literaturii și recenzenții din epoca au arătat în repetate rânduri, trebuie subliniat din nou și anticipat faptul că în cazul preluărilor din Leopardi nu avem de a face cu împrumuturi nemeditate, neelaborate, ci cu veritabile rescrieri ce poartă, incontestabil, marca stilului quasimodian. Considerând că argumentele enumerate până acum justifica necesitatea de a detalia corespondentele, rândurile următoare vor arăta că substratul leopardian constituie o componentă tematica esențială pentru emul, care îl filtrează și îl metamorfozează conform propriei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pe care poetul recanatez a fost nevoit să o traverseze în urmă întreruperii dialogului cu natura. Contextele în care sunt prezente celelalte două coordonate principale ale imaginarului quasimodian, bazat pe elementele primordiale ale naturii: aerul/vântul și pământul sunt, parțial, rescrieri ale unor fragmente scrise de romantic. Versul vântul mă poartă când prin ține plutesc (Pământ, trad. MB) pare a fi o rescriere oarecum stângace a experienței de cunoaștere din Infinitul. La Quasimodo dilatarea eului determina, printr-un mecanism de tip
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
două coordonate principale ale imaginarului quasimodian, bazat pe elementele primordiale ale naturii: aerul/vântul și pământul sunt, parțial, rescrieri ale unor fragmente scrise de romantic. Versul vântul mă poartă când prin ține plutesc (Pământ, trad. MB) pare a fi o rescriere oarecum stângace a experienței de cunoaștere din Infinitul. La Quasimodo dilatarea eului determina, printr-un mecanism de tip cauză-efect, apariția vântului în vreme ce în Infinitul lui Leopardi intelectul devine atotcuprinzător datorită acestuia. Imaginea oferită de scriitorul ermetic este, mai curând, o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în propriul univers imagistic original. Dat fiind că preluarea este departe de a fi servila, ermeticul distanțându-se și de data asta de predecesor, Vânt la Tìndari și Convalescenta nu pot fi catalogate drept imitații ci, eventual, drept reinterpretări și rescrieri parțiale ale Infinitului. Următoarele versuri, o rescriere a aceleiași miniaturi, dezvăluie un alt tip de atitudine a lui Quasimodo față de poezia maestrului: iar vântul, vântul rece nu revarsă / sunete-n corzi și-iluminări neașteptate / și chiar și ceru-i singur
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
că preluarea este departe de a fi servila, ermeticul distanțându-se și de data asta de predecesor, Vânt la Tìndari și Convalescenta nu pot fi catalogate drept imitații ci, eventual, drept reinterpretări și rescrieri parțiale ale Infinitului. Următoarele versuri, o rescriere a aceleiași miniaturi, dezvăluie un alt tip de atitudine a lui Quasimodo față de poezia maestrului: iar vântul, vântul rece nu revarsă / sunete-n corzi și-iluminări neașteptate / și chiar și ceru-i singur când el tace (Viața tainica).359 Epifania
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
revizionismului pervers, voit, fără de care poezia modernă ca atare n-ar putea exista. Supunând motive leopardiene propriului imaginar, Quasimodo le-a inserat în opera să, încă din primele volume. Vânt la Tìndari, dar și Convalescenta sunt, s-a constatat, veritabile rescrieri, reinterpretări parțiale ale Infinitului: pe malurile groase ale boltii / mă caut în neștiute armonii / de-adânci treziri. Vântu-mi pătrunde / blând în sânge / și se transformă-n voce, în naufragiu.523 Titlul celei de-a doua poezii, Convalescenta, ne-a îndreptățit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]