2,703 matches
-
O geografie aparte, privilegiată se desprinde din paginile Amintirilor, tributară unei sinestezii care are darul de a reînvia o lume, grație unui talent literar autentic: „Spre deosebire de văzul captator și tactilul posesiv, mirosul și auzul sunt simțurile evanescentului, ale diafanului și reveriei. Definitiv livrată fascinației olfactive, Zoe Cămărășescu are o senzualitate fascinată deopotrivă de miniatural și de respirația largă, de peisajul intens și detaliul strălucitor“; pe lângă acestea, sunt de savurat suculentele portrete, uneori acide, alteori admirative, mereu percutant ale unor personalități din
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
atâta aștepta, ca să se laude încă o dată cu succesele la dame obținute în fericiții ani ’30. Unde mai ai ocazia astăzi să vezi picioare ca ale fetelor din trupa lui Tănase? se extazia monsieur Silvestre și privirea i se înmuia în reverii confuze. Cele mai odihnitoare clipe, domnul Sarafoleanu le petrecea în compania părintelui Diniță. Fuseseră colegi de școală și împărțiseră împreună aceleași nebunii necugetate ale tinereții. Îl vizita o dată sau de două ori pe săptămână în casa parohială a bisericii Sf.
Tablouri dintr-o expoziție by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Journalistic/2940_a_4265]
-
prin aluzie - vezi fotografia icoanei unui sfânt creștin în modulul Souyuz sau statueta lui Budha în stația chinezească. Regizorul încearcă să transgreseze către simbol nivelul well done al activității americane în cosmos. O vedem pe Ryan abandonându-se parcă unei reverii amniotice într-o poziție fetală pe care o accentuează prezența cablului de prindere a costumului similar unui cordon ombilical, urletele de lup aruncate în eter sub semnul unei singurătăți copleșitoare, sau ridicarea din mâlul propriei planete ca un efort prometeic
Zero și infinitul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2906_a_4231]
-
șerpii? Pentru că ei leagă între ele tărâmul din afara și cel din adânc (Bachelard îi numește "rădăcini animalizate") - și, nu întâmplător, tot acest episod magic are loc în pădure. Poeta ne dă, în treacăt, o indicație liniștitoare: totul e, poate, o reverie... Culcata "în ierburi legănate", sub arcade de crengi "în falnica desfășurare", ea refuză efectul narcotic vegetal: "și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mirezmă". O putem crede, dar tocmai insistența asupra stării de veghe ("Eram prin ierburi
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
creatori, e o stare prielnica poeziei. În Țiganiada (cantul V), mama lui Parpanghel sufla într-un fluier magic: "scoasă o vrăjita din sân piscoaie/ și cât poate de trei ori tipoaie"... Nu știm cum procedează poeta, adormita sau doar în reverie; ea emite un șuier, care nu e un simplu semnal, ci o modulare de sonuri - "o fluierare" ce se constituie în "necunoscutul cânt", "cantul ce chiamă șerpii". Or, aceștia se aflau pretutindeni: "Erau încolăciți pe ramuri că lanțul iederei vicleni
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
al naturii”, continuator în parte al liricii transilvane mesianice, îmbinate subtil cu modernismul și lirica înnoitoare de sorginte blagiană. Prezentarea poeziei se face urmărind motivele fundamentale, cu aprecieri originale de cele mai multe ori: natura, protestul liric împotriva Dictatului de la Viena (1940), reveria, lumea poveștilor și a legendelor, crezul poetic, nostalgia copilăriei, motivele religioase în poezia lui Emil Giurgiuca. Dacă temele dominante ale liricii „poetului podișului someșean” (natura, durerea la pierderea Transilvaniei în acel an de jale, 1940) le întâlnim la mulți poeți
Un studiu monografic despre Emil Giurgiuca by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3373_a_4698]
-
exprima niște intuiții. Numai că muzica nu este un limbaj. Ea nu spune nimic sub unghiul cunoștințelor, de aceea e o cerință ineptă să te întrebi ce spune cutare simfonie sau ce transmite cutare cvartet. Mai mult, cine cade în reverie ascultînd un concert e un ageamiu, căci a te lăsa în voia reprezentărilor e un mod de a terfeli rostul muzicii, imaginația fiind o piedică în trăirea sunetelor. În plus, un comentariu în marginea unui concert nu are legătură cu
Sunetul crud by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3202_a_4527]
-
a muzicii, o receptare a ei în condiții de letargie, ci doar tensiunea cerută de o participare spontană la epifania sonoră. Epifania e irepetabilă, la fel ca tensiunea pe care o trăiești în acel moment. O astfel de tensiune exclude reveriile idilice, cum exclude și reprezentările unei imaginații bogate. Muzica e dezvăluirea unui numen care se manifestă prin om. Omul nu e creator, ci mijlocitor. Un compozitor nu „creează“ muzică, el doar scoate din latență condițiile de apariție a muzicii. Iar
Sunetul crud by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3202_a_4527]
-
umană este intențională, adică este „conștiință a ceva“, nu are sens din punct de vedere muzical. Pentru un meloman, condiția ascultării e conștiința goală, desprinsă de orice relație cu altceva, ceea ce etimologic înseamnă „conștiință absolută“. „Conștiință a ceva“ înseamnă imagine, reverie, adică ingredient lumesc, o piedică sigură în degustarea armonicelor. Cine vrea să interpreteze armonicele face comentariu în cadrul unor cronici muzicale, dar nu face muzică. Interpretarea înseamnă deformare cu ajutorul cuvintelor a unui fenomen care nu are nimic lexical în el. Conferința
Sunetul crud by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3202_a_4527]
-
de azi. Nu se poate altfel, pentru că imaginația neliniștită a Povestașului trebuie să justifice explicațiile inedite, care oferă, specifică naratorul, „un fel de topoi ai locuirii. Dar și ai imaginarului creator”. Pentru a demasca apoi adevărata intenționalitate: „Joc literar și reverie identitară”. Iată miza docuficțiunilor lui Daniel Vighi. Cititorul este absorbit în istoriile misterioase ale mănăstirilor dervușilor, petrece în instituțiile publice (vakîf) și în lumea muzicii imperiale, poposește în băile publice, savurând isprăvile lui efendi Radogna, inginer și arhitect al vilayetului
Arheologii culturale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3269_a_4594]
-
domesticește tăcerea”, el însuși mărturisește că se desprinde foarte încet „din îmbrățișarea timidă a spicelor” și își adresează întrebări reticent-compensatoare: „Cine îmi spune/ cît de tare strălucește un astru/ cînd între mine și el/ sporește/ liniștea inimii?” (Frezii). Sau o reverie a însingurării consolator feerice: „N-aș spune că-i tîrziu - mă derutează/ freziile pictate într-un tablou reușit./ Porumbeii sălbatici bat încă din aripi,/ mai pot să-mi înalț privirile./ Nu anunț nimic.// Culoarea verii au revenirile mele - /albe poveri
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
găunoase și sacrosancte ale propagandei, ceea ce face, fapt previzibil, ca totul să alunece în grotesc și derizoriu. Ca și în Legenda activistului în inspecție, îndelung pregătitul eveniment nu va mai avea loc, lăsând doar un orizont de posibilitate încărcat de reverie tovarășei alese pentru onoarea supremă. O serie de flash back-uri paseiste filmate într-un alb-negru spălăcit reprezintă tot atâtea decupaje ale unei existențe umile, care prin sugestie se contaminează de cenușiul peliculei. Însă cu abilitate, Stere Gulea reușește să facă
Estalgie și puțină uitare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3275_a_4600]
-
dar cu o incredibilă luciditate. Nu cred că erau mulți, în epocă, cei care să fi văzut lucrurile, precipitate și haotice, cu acuratețea plină de nuanțe cu care le vede Alice Voinescu. Isteria istoriei pare s-o trezească din propriile reverii ale inutilității. Despre mâine-le unui ieri de care lumea se desparte ireversibil, din a doua parte a Jurnalului, urmează să scriu.
Yesterday’s tomorrow by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2967_a_4292]
-
de transformare epifanică prin medierea celor trei femei din existența lui: Clara Copperfield (mama care moare departe de fiul ei, oferindu-i astfel, subit, autonomia), Dora Spenlow (prima soție a lui David, un fel de substitut matern, o materializare a reveriilor personajului principal, reverii venite dintr-o copilărie frustrată) și Agnes Wickfield (cea de-a doua soție a protagonistului, exponentul palierului maturității lui). Construcția în trepte a psihologiei lui David Copperfield încredințează, bănuiesc, orice cititor actual al romanului că valoarea lui
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
prin medierea celor trei femei din existența lui: Clara Copperfield (mama care moare departe de fiul ei, oferindu-i astfel, subit, autonomia), Dora Spenlow (prima soție a lui David, un fel de substitut matern, o materializare a reveriilor personajului principal, reverii venite dintr-o copilărie frustrată) și Agnes Wickfield (cea de-a doua soție a protagonistului, exponentul palierului maturității lui). Construcția în trepte a psihologiei lui David Copperfield încredințează, bănuiesc, orice cititor actual al romanului că valoarea lui Dickens trece dincolo de
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
românești de Ioana Em. Petrescu, după o circumscriere a mizei teoretice și analitice a cărții, criticul resimte provocarea unor întrebări stârnite de lectura acestui studiu despre modernitatea poetică românească: "Stimulați de ideile cărții, mărturisește Simuț, ne cufundăm într-o fertilă reverie intelectuală, cu întrebări pentru noi înșine. Sunt reductibile, în ultimă instanță, mutațiile operate de Eminescu, Ion Barbu și Nichita Stănescu la diferențele dintre romantic, modern și postmodern? Nu ar putea fi detaliate și în cazul lui Arghezi, mai devreme decât
Paradoxurile revizuirii critice by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15353_a_16678]
-
carnea vie a amintirii, sunt cele ale dandy-ului, eleganța unui pas, galanteria, pioșenia, senzațiile amestecate, grotesc și tragic, prost-gust și plăcere aristocratică, șoapta și insinuarea, solemnitatea și derizoriul, calmul și voluptatea, dorința și răsfățul, mizeria și încrâncenarea, spaima și reveria". Figura oximoronului pare, astfel, emblematică pentru jurnalul lui Baudelaire, un jurnal al trăirilor nude, al unei expresii torturante și torturate, ce se vrea demistificatoare și în care contrariile coexistă mereu, alimentându-se chiar din opoziția lor neostoită. În jurnalul lui
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
nestrămutată în ridicarea unui curcubeu benefic deasupra mlaștinilor aparent nesfîrșite. Mai exact: implicarea în desfășurarea tărăgănată, cu opinteli inestetice, suișuri searbăde, coborîșuri abrupte... așezarea umărului, a trupului în muncă, da, în munca de-a înălța "curcubeul" amintit, visat... Nimic, nici reveria nu-i fără efort! Să-mi ordonez gîndurile, bucățile de "pricepere". Să-mi curăț, să-mi șterg rafturile îmbîcsite de praful inevitabil al vîrstei, de rumegușul rînced al renunțării... Să-mi chem întruna autorii dragi în preajmă, să-i rog
Editura Timpul asurzitor by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16664_a_17989]
-
silabe, sintagme, versuri, versete, pasaje. Întreaga urbe se legăna ca o verticală umbră de chiparos pe colina Asissi, se desfăta precum o meduză într-o noapte chopiniană, lehuză Foile se desprindeau de cotor. Militarii, soldații culegeau risipitele pagini Apoi, în reverie, rosteau poeme de Ana Blandiana de Mihai Ursachi, de Ioanid Romanescu, fragmente din „Tatăl meu, Rusia”, de Cezar Ivănescu... (Din direcții diferite, ca doi frați siamezi contemporanii poeți Adrian PO și Gabriel CHI se îmbrățișau în Agora - ca într-o
SIMFONIA A 14-A SAU LISTA LUI VLADIMIR PUTIN by Lucian Vasiliu () [Corola-journal/Imaginative/2406_a_3731]
-
cu volume: spre Est, spre Beijing și Pădurea Împietrită spre Vest, spre Lisabona și mănăstirea Jeronimos spre Nord, spre Oslo și Fiordul Vechi spre Sud, spre Ierusalim (Doamne, ce lecturi pe lista lui Vladimir Putin, în țintirim!) Mă trezi din reverie muzica de geampara nocturnă de pe strada istorică Alexandru Lăpușneanu (strigătul urmașilor urmașilor otomanului Ilderim)
SIMFONIA A 14-A SAU LISTA LUI VLADIMIR PUTIN by Lucian Vasiliu () [Corola-journal/Imaginative/2406_a_3731]
-
literalmente suspendat din punct de vedere informațional, iar cine nu avea neamuri pe lîngă frontieră bea nechezol pînă intra în spital și vedea guma de mestecat doar în secvențele de pe stadioane. Pînă și Marea Neagră devenise un fel de cîmp al reveriei pe care ne exersam psihologic îndemînarea de a proiecta libertatea ca orizont vast, ca spațiu incomensurabil, dar și ca drum explicit către Istanbul. După 1990, totul s-a schimbat brusc și definitiv. Lumea și civilizația europeană, alături de structurile euro-atlantice, s-
Handicapul Dunărea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11080_a_12405]
-
dimensiune a ființei noastre. L-am aruncat ca o zdreanță în umbra lăsată de strălucirea imaginilor în vogă, eclipsîndu-l și denaturîndu-l fără putință de revenire. Urmarea eclipsării cuvîntului este neglijarea felului în care folosim cuvintele: vorbim urît și fantasmăm frumos. Reveriile noastre sînt mirabile, de o frumusețe nespusă, atîta doar că putința noastră de a le exprima e jalnică. Cum s-ar spune, bogăția imaginativă a minții noastre este însoțită de o sărăcire a expresiei mergînd pînă la penuria lexicală de
Bietul Gutenberg by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11077_a_12402]
-
ei: înapoi la lectură și la lumea fantasmelor noastre. Nu există cale mai bună de a stimula imaginația unui om ca lectura făcută în ceasurile de singurătate. Ei îi datorăm universul nostru interior, cum tot ei îi punem în seamă reveriile și idealurile. Și astfel, disciplina căreia îi imputasem mai înainte excesul superstițios al cuvîntului - filozofia - își dovedește rostul salutar: ca disciplinare a imaginației prin rigoarea adusă de distincțiile conceptuale, filozofia rămîne un mijloc de instrucție căruia nu i s-a
Bietul Gutenberg by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11077_a_12402]
-
știri la ora 19.00 (TVR1, Pro Tv, Antena 1...), fiecare dându-ne câte o știre ,în exclusivitate" de care aflasem cu o oră înainte de la alte televiziuni (Prima, Realitatea, Antena 3...). Parcă nimic nu mai contează, doar dezmeticirea din reverie de către prietenul Haralampy intrând vijelios în bucătăria transformată în sufragerie... - Domnule, îmi zice (totdeauna mă respectă când intră încălțat în sufragerie...), lasă teve-ul și ghicește ce am aici... Și-l văd fluturând prin semiobscuritatea încăperii un petec de hârtie. Las
"Niciodată educația nu va mai fi cenușăreasa bugetului" by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11105_a_12430]
-
într-o oglindă uitucă, într-o pasiență de om răbdător. E, în felul cum le inventează, grav, fără să se joace, Andrei Oișteanu, un amestec de magie neagră și albă nostalgie. Un dor fără vise și fără memorie. Sau, poate, reveriile unui cinic învins de fantasme. Viața (și al său mode d'emploi) nu contează cîtuși de puțin - Carol vrea să-și ia zilele, Bătrînul renunță fără regret la toate ,utilitarele", pe măsură ce nu mai are loc - și totuși, pe ea, imprevizibilă
Cal de poștă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11115_a_12440]