3,827 matches
-
reflecție. Să se remarce fecunditatea cu care viciile se propagă, în concepțiile lui Machiavelli. El vrea ca un rege necredincios să-și încoroneze necredința cu ipocrizie; el crede că oamenii vor fi mai degrabă mișcați de devoțiunea unui principe, decît revoltați împotriva relelor tratamente care li se aplică și pe care le suportă din partea lui. Există persoane care-i împărtășesc opinia. În ce mă privește, cred că avem întotdeauna indulgență pentru greșelile acelora care speculează, atunci cînd ele nu antrenează corupția
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în preajma lui de mai mult timp, nu vor putea să-și ascundă cu totul defectele față de el: cu cît principele este mai pătrunzător, cu atît mai ușor le va descoperi. Suveranii care nu sînt și filosofi se impacientează repede, se revoltă împotriva slăbiciunilor celor care-i slujesc, îi dizgrațiază și-i termină. Principii care judecă lucrurile mai în profunzime cunosc mai bine oamenii; ei știu că toți stau sub semnul omenescului, că nu există nimic perfect pe lumea asta, că marile
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
plus; voiau stima, deși meritau oprobriul. Pentru principii vicioși, lingușirea este o otravă mortală, care înmulțește semințele corupției lor; la principii merituoși, lingușirea este ca o rugină care se așterne pe gloria lor, luîndu-i din strălucire. Un om inteligent se revoltă în fața lingușirii grosolane, îl respinge pe adulatorul neîndemînatic. Există un alt fel de lingușire, care este sofista defectelor, retorica ei diminuîndu-le; este cea care furnizează argumente pasiunilor, care dă austerității caracterul dreptății, care face o asemănare atît de perfectă între
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se poate spune că oamenii sînt în general ingrați, schimbători, ascunși, lași, interesați; cînd le faci un bine, dar nu ai nevoie de ei, sînt cu tine, îți oferă totul: sîngele, averea, viața, copiii; dar cînd le ceri ceva, se revoltă... Iar principele care a mizat pe cuvîntul lor, fără a-și lua alte măsuri de precauție, se prăbușește. Oamenii se tem mai puțin de a-l ofensa pe cel care se face iubit, decît pe cel care se face temut
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Abia am putut să-i descifrez un titlu, pesemne al rubricii de reportaje, n-am să-l uit În veci: Din toată țara. M-a copleșit, ca de multe ori după aceea, o rușine a neputinței, simțeam nevoia să mă revolt, să plîng, să mă ascund. Nu mai țin minte cum a izbutit el să mă rețină locului. Și, În fața acelui semn evident al sorții care nu lucra cu noi și pentru noi, a pus stăpînire pe el o amintire pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
casa lui Lazăr din Betania. Maria din Betania, sora Martei și a lui Lazăr, este cea care toarnă parfum peste picioarele lui Isus, ca în Luca, și apoi I Le șterge cu părul, precum femeia păcătoasă din Luca. Iuda se revoltă, dar Isus îi răspunde că femeia a făcut asta gândindu-se la apropiata Sa înmormântare. Tot Ioan, în 11,2, introducând episodul învierii lui Lazăr, vorbește despre Maria ca despre „cea care L-a uns cu parfum pe Domnul 9
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
decât la Marcu și Matei. El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele trei ispite din pustiu, relatate în capitolul 4. Iuda merge la arhierei nu pentru că s-ar fi revoltat împreună cu apostolii de risipirea parfumului prețios, ci pentru că pur și simplu diavolul s-a înstăpânit asupra lui. Explicația e tranșantă și definitivă. Luca nu va mai reveni asupra personajului, nici măcar la Cina de Taină, unde remarca lui Isus despre apropiata
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
La Marcu, am văzut, doar „unii dintre cei prezenți” se arată supărați de risipă; Matei vorbește despre „apostoli”, referindu-se probabil la toți apostolii, fără discriminare. Luca dă alt sens „ungerii”. Ioan însă precizează scurt și tendențios: singur, Iuda se revoltă și-L ia la bani mărunți pe Mântuitor, reproșându-I că n-a vândut parfumul pentru a împărți apoi banii săracilor. De ce a făcut asta? Ioan vine cu un amănunt inedit, care desăvârșește diabolizarea: nu pentru că i-ar fi păsat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la disperarea orgolioasă a omului. „și s-a spânzurat” din relatarea mateină mai apare o singură dată, în Septuaginta, în 2Regi 17,23, în legătură cu Achitophel, unul dintre sfătuitorii regelui David, care trecuse în tabăra lui Abessalom, când acesta s-a revoltat. Dar cum Abessalom nu i-a ascultat sfatul, cu toate că era cel potrivit, preferându-l pe cel al unui inamic infiltrat, Achitophel, spune textul, „și-a pus șaua pe asin, s-a ridicat și s-a dus acasă, în cetatea sa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scenariile inverse, care pun accentul pe căința sinceră a personajului. Din lectura intertextuală și intratextuală a mărturiilor, aș propune următoarea ipoteză. În privința sfârșitului, cred că Matei ne oferă versiunea cea mai plauzibilă. Aflând verdictul în procesul lui Isus, Iuda e revoltat și răvășit. Într-un prim moment, el merge la templu și restituie banii. Apoi „se retrage”, luându-și viața, copleșit de remușcări (va fi și interpretarea lui Origen). Ruperea de Isus și de cercul apostolilor este radicală și autodistructivă. Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
corbi (ultimele trei, grecii) și încă un taur alb (Avraam). În felul acesta, parcurgem toată istoria sfântă a poporului lui Israel (simbolizat printr-o oaie albă începând cu Iacob-Israel), de la Avraam până în zilele autorului (164 î.Hr.)98. Ultimul episod este revolta „mieilor albi” - „pioșii” (hasidim) -, care au pus mâna pe arme, alăturându-i-se lui Iuda Macabeul. Versetul 20 al capitolului XC deschide viziunea Judecății de Apoi: în pământul „gustos” al Palestinei se ridică un tron, pe care șade Păstorul oilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
făcu mare, bun de însurat. În noaptea nunții însă se abătu nenorocirea: fiul muri în camera conjugală. Atunci, de durere, ea își luă lumea-n cap și fugi în pustie (adică în câmpul unde se afla și Ezdra). Ezdra se revoltă: cum își îngăduie această femeie să ajungă într-un asemenea hal de disperare egoistă (pentru un fiu!), când însuși Sionul agonizează, când însuși poporul lui Israel e amenințat să dispară de pe fața pământului?! („Acum e momentul să plângi, acum plângem
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prea târziu. Nando, lovit ca de o măciucă în moalele capului, rămase mai întâi fără grai, apoi revolta legitimă făcu să-i urce tot sângele la cap. Spiritul său justițiar se trezise din adormire. Bineînțeles, puteam să-mi închipui!... se revoltă el. Capisco bene alora! Molto benissimo!... O bandă de asasini, care nu se împacă cu gândul că le-a trecut timpul!... În cazul ăsta ar fi o crimă, dacă aș rămâne cu brațele încrucișate!... Nando, pentru Dumnezeu, nu începe iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la categoria "dușmani ai regimului", pentru neînsemnatul motiv ca se întâmplase să posede câteva hectare de pământ în plus și nu aceiași inși inspirați de doctrina marxist-leninistă ar fi fost gata să-l arunce în închisoare, dacă s-ar fi revoltat sau dacă nu ar fi consimțit în cele din urmă să "doneze" pământul?... Se întâmplase un fapt care amintea nu întâmplător de ceea ce pățeau odinioară drumeții atacați de tâlhari în codrii Vlăsiei: dădeau tot ce aveau la ei, numai ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
așteptau de aproape o oră zadarnic, fiindcă, după cât se părea, pe traseu era o pană de curent și circulația se întrerupsese. Doi pensionari îmbrăcați în haine ponosite, croite după moda din urmă cu o jumătate de veac, vorbeau cu glasuri revoltate despre necazurile pe care le aveau de suportat zilnic cu mijloacele de transport în comun din capitala țării: Dacă n-ar trebui să merg în fiecare zi la piață, m-aș lăsa păgubaș, tocmai zicea unul, vânturându-și prin aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
acordați durerii maxime ce ați suportat-o." Durerea de naștere ! scapă involuntar din gura Dorei. Clasic ! Răspuns clasic dat de femei ! La atât pot aprecia femeile durerea maximă, ține profesorul să precizeze cu sarcasm. Dora ar avea chef să se revolte, să spună măcar ce îi trece instantaneu prin minte: "Normal, voi bărbații, tu profesore inclusiv, nu aveți cum cunoaște ceea ce noi, femei limitate, cunoaștem." Vorbele care îi ies din gură sunt însă controlate de distanța impusă de halatul scrobit închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
decât să întărească ceea ce bănuiam să fi fost doar halucinația rațiunii mele adormite de anestezie. Minodora... A avut un copil pe când era doar un copil, un copil al deportării, al siluirii. Avea toate motivele să urască bărbații și să fie revoltată de ceea ce i-a rezervat scurta viață, căci a fost scurtă, era cu doi ani mai tânără ca mine. Iar fetița ei, Alindora, ce drum o fi parcurs ca să ajungă de la pruncul înfășat în scutece mizerabile, născut în Gulagul siberian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Kaput ! Nain ! Kaput !" Mi-a mai trebuit o zi și o noapte până să aflu de la Hans cutremurătorul adevăr : cei patru bărbați și doi copii ai familiei Cozmei fuseseră executați cu toții împreună cu încă vreo câteva zeci de deținuți care se revoltaseră împotriva hranei mizerabile care o primeau numai ciorbă de varză și mămăligă mucegăită. Tăcerea se lasă odată cu seara care învăluiește din nou casa singuratecă, cu mult în afara teritoriului localității ucrainene XЛИБOKА. În sfârșit, dintre buzele Dorei care e cutremurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sa de absolvire a studiilor și nu la libera alegere sau la mica înțelegere ca la iarmaroc. Că doar vorbim despre îmbunătățirea procesului instructiv-educativ. Ca atare, tovarășei Sidonia, normal, i s-a oferit catedra de germană, dar dumneaei s-a revoltat și ne-a spus că mai bine rămâne pe română decât să predea limba aceea total compromisă a criminalilor de război, pe care n-are decât s-o propună Pepy care a colaborat cu fasciștii, zicea. Directorul și-a continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
putut capta. Mă cam plictisea aerul invariabil de levănțică ieftină care se degaja din poala Ninetei, dar rezistam stoic ispitei de a mă ridica, fiind din plin premiat de farmecul armoniilor mârâite de Jojo. Decriptam în tânguirile ei canine când revoltă, când resemnare, când umilință, și mă bucuram nespus că nu mă poate detrona de pe piedestalul pe care Nineta mi-l înălțase. E drept că Jojo nu era prea inventivă. Linia sa melodică era mereu aceeași. Uneori însă, pentru că începusem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cea mai ciudată ființă. Sunt atât de liberă, încât știu că pare absurd mi-aș dori să am un stăpân. Dar uite: în secunda în care un om mi-a spus că viața mea este controlată, cenzurată, fișată, m-am revoltat organic, am refuzat prezența stăpânului. Și-am vrut să-mi demonstrez că sunt liberă, liberă, foarte liberă. M-am plimbat a doua zi, dimineața, ostentativ, pe lângă Liublianka, și nu s-a mai întâmplat nimic. Chiar mă gândeam dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
împreună cu ai ei o așteptau, fiindcă Leontina îi anunțase. — De ce nu l-ai adus și pe Gelu, au întrebat-o văzând o singură. — N-a putut veni, că are niște treburi de rezolvat. — Dar dulceață și plăcintă ar mânca?se revoltă Natalia. Nu știți cum sunt bărbații. -la plăcinte înainte, la război înapoi, completează Natalia. —Ai dreptate, Natalițo! Ai să te convingi și de Aurel al tău. — Te rog să nu te legi de iubitul meu. Ne iubim la fel de mult cum
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
putea așeza pe colac până în spate, lăfăindu-te comod, ca în fotoliu (exceptând, bineînțeles, cazul unei corpolențe generoase). A fost această încrâncenare, viscerală aproape, a negației, care mi-a trezit apoi suspiciunile. De ce reacționam așa? Ce anume, din mine, se revolta instinctiv la acest gând, lucru la care japonezii erau imuni? Nu am reușit decât să însăilez un șir palid de asociații: un oarecare sentiment de disconfort legat de ideea golului care mi s-ar căsca astfel sub mine, un hău
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
deja în cei câțiva adolescenți supraponderali), că bogatele pizze în stil american, uriașele fripturi cu cartofi prăjiți și prăjiturile grele cu ciocolată vor începe, treptat, să rotunjească măcar superficial pântecele retractile și simbolice ale japonezilor de azi. Nutriționiștii s-ar revolta, pe bună dreptate, dacă ar citi umilele și neinspiratele mele rânduri, dar nu aceasta este miza. Viața este palpitantă și plină de surprize până când intervine un fenomen dizgrațios și tezist, moartea, ca s-o curme. În scurtul interval pe care
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu se poate face nimic, dar a rămas intact spectrul abrutizării eroului : „toate sevele vitale, puterile, temeritatea, curajul i s‑au consumat la ruletă“. Acesta, ca multe alte personaje ale lui Dostoievski, are complexul unei copilării tiranizate, Împotriva căreia se revoltă. Toată tirada sa Împotriva modului nerusesc, „nemțesc“ de acumulare a averii prin sacrificiul succesiv al cîtorva generații provine din descoperirea neconcordanței dintre model și viața adevărată. „Ei bine, totul e exact ca În cărțuliile moralizatoare nemțești cu ilustrații : aici, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]