2,564 matches
-
praf. - Mandatul meu Încetează la miezul nopții. Odată cu autoritatea mea. Lămurește-mă ce se Întâmplă, repede. De ce toată desfășurarea asta de forțe fără un ordin din partea mea? Întrebă el arătând cu degetul spre arbaletierii care acționau cu furie pârghiile armelor, rezemate În suporturile purtate de servanți. - S-a descoperit un complot Împotriva siguranței Florenței... priorule. Sub motiv că proclamă o cruciadă, șefii ghibelinilor adunau oameni Înarmați, cu siguranță ca să răstoarne Comuna și administrația populară. Căpetenia pare să fie acel Brandan, fals
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
umbră, târându-și adversarul după el. Lumina provenită de pe acoperișul În flăcări le lumină fețele dintr-o dată. Dinaintea lui, cu trăsăturile strâmbate de spaimă și cu fața plină de sânge, se afla Cecco Angiolieri. Încă tremurând de surescitare, Dante se rezemă de o coloană. Lăsă arma jos, fixându-l și nevenindu-i să-și creadă ochilor. Prietenul său purta un coif cu panaș, demn de un Împărat roman, și o platoșă groasă din piele. Însă, pe dedesubt, se zăreau vesta bufantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
țesăturii alunecase, descoperindu-i fața. Era drept să se afle acolo, se gândi Dante. Încă nu trecuseră două ceasuri de la moartea lui, iar sufletul Îi rătăcea la hotarele Împărăției umbrelor. Încă putea vedea. Una câte una, cele opt plăci fură rezemate de câte un perete. Bonatti urmărea perimetrul construcției, indicând din memorie unghiurile, ca și când ar fi trasat pe piatră un ultim, extraordinar horoscop. Dante Îl urmărea, verificând cu o lumânare ca fiecare oglindă să capteze imaginea tovarășei sale din dreapta și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
izbucnit un incendiu În San Giovanni. Când am sosit, baptisteriul strălucea În noapte de parcă mii de torțe ardeau Înăuntru. Ce s-a petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele din pereți. Și cine a spart balustrada cristelniței? Ai fost domnia ta? Ai Înnebunit? Vei da seamă pentru asta, mai rosti el solemn, cu o nudă de satisfacție În glas. Dante nu Îl auzea. Continua să fixeze Întunericul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Atunci l-am luat la întrebări pe Marcel Crouche, factorul poștal, care nu reușea niciodată să-și termine drumurile, din cauza opririlor prin localuri, fiindcă nu refuza niciodată un pahar de vin, cafea cu rom, Pernod sau vermut. Către amiază, sfârșea rezemat de peretele toaletei, ținând discursuri politice, apoi adormea sforăind, cu geanta lângă el. Iar Castelul era cam la sfârșitul drumului său, când mergea deja de parcă ar fi pășit pe puntea unui vas zgâlțâit de furtună. — Scrisori, bineînțeles că erau scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care i-o dăduse Bourrache. „O adevărată Sfântă Fecioară“, îmi spusese tatăl ei. Și avea dreptate. Chipul micuței avea ceva religios, o frumusețe lipsită de orice artificiu, o frumusețe pură, de simplă splendoare. În a treia fotografie, Lysia Verhareine, rezemată de un copac, cu mâinile așezate pe scoarță, cu haina puțin ridicată și buzele întredeschise, părea că așteaptă sărutul celui care o privea și care făcuse instantaneul. Era așa cum o cunoscusem. Numai expresia feței era alta. Nouă nu ne arătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îi servise repede, apoi plecase acasă la ea, Tara lătra pe afară, nefericită, Loredana ar vrea s-o aducă înăuntru, dar Maestrul fusese categoric: miroase a câine prea tare în casa asta, să mai stea și afară! Acuma, bărbatul e rezemat cu fruntea de ușa de la intrarea în casă, ușă decupată pe toată înălțimea, pusă sticlă la mijloc, așa încât, în depărtare, se poate vedea grădina în toată frumusețea ei. Bună arhitectă am avut!, exclamă el, se uită spre merii plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
așezat pe scaunul din dreapta... Departe, între nori, Muntele Kogaion crește greu, întunecat de cețuri, ascuns aproape, se vede numai dacă te uiți atent, pădurile sunt șterse și misterioase, ca și cum ar veni dintr-un întuneric cărunt. Bătrâna e la poartă, stă rezemându-și coatele pe stâlpul mic de înălțime, e îmbrăcată în hainele ei de biserică, bisericuța la care mergea în fiecare duminică dimineața și asculta slujba, cântă și acum în cor, are o voce frumoasă, voce care se dusese și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
veni. A dumitale, Myra St. Claire R.S.V.P.“ Se afla de două luni la Minneapolis și efortul principal pe care-l depunea era să ascundă de „ceilalți băieți de la școală“ cât de superior se simțea față de ei. Totuși convingerea asta se rezema pe nisipuri mișcătoare. Într-o zi se dăduse rotund la ora de franceză (făcea parte din clasa de avansați), spre deruta totală a domnului Reardon, al cărui accent Amory Îl Înfiera disprețuitor, și spre amuzamentul colegilor. Domnul Reardon, care cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Găsește pe cineva. Pe oricine. Te las pe tine să te ocupi, Tom. Amory a intrat În dormitor. Primul lucru pe care l-a văzut acolo a fost o fotografie de-a lui Rosalind (pe care intenționase s-o Înrămeze), rezemată de oglinda de pe masa de toaletă. A privit-o fără nici un sentiment. După viile imagini mentale ce o Înfățișau și cu care se hrănea În prezent, portretul fotografic părea ciudat de ireal. S-a Întors În studio. — Ai o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a intonat Requiem eternam. Toți cei prezenți erau Îndurerați, pentru că depinseseră Într-o oarecare măsură de Monsignor. Durerea lor era mai mult decât un sentiment față de „frângerea vocii lui sau oprirea din mers“, cum se exprimase Wells. Acești oameni se rezemaseră pe credința lui Monsignor, pe priceperea lui de a găsi motive de bucurie, de a face din religie ceva alcătuit din lumini și umbre, de a face din lumini și umbre reprezentări ale lui Dumnezeu. Lumea se simțea În siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
răzbăteau sunetele Înăbușite ale unei tobe În ritmuri de rap. Partea interioară a ușii probabil era capitonată cu câteva straturi de materiale antifonice. Muzica se auzea foarte slab, dar aveam impresia că difuzoarele dinăuntru erau date la maximum. Yazaki se rezemă de ușa din fața lui, descuie una câte una cele cinci yale și intră În cameră. Ușa dădea Într-o cameră imensă, care părea să aibă de zece ori mărimea apartamentului meu din Tokio. Avea pe puțin șaptezeci de metri pătrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am dus în dormitor și am scotocit pe sub pat după valiza în care păstram cămăși vechi și prosoape rărite, ca să nu mai zic de toate cârpele de praf de rezervă. Când m-am ridicat și m-am scuturat, ea stătea rezemată în ușă, fumând din țigara mea. Suflă cu insolență un inel perfect din fum în direcția mea. Credeam că voi, fetele de la „Credință și Frumusețe“, nu aveți voie să fumați, i-am spus, încercând să-mi ascund enervarea. — Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
burduf de vin, pe un cordon pe care îl aruncase peste umăr, astfel încât arăta ca un corn de suflat la șoldul lui. Numai că el a zis că era plin cu șnaps. Am dat din cap satisfăcut, și m-am rezemat de sofa, întrebându-mă cum ar fi fost să mi-o fi pus totuși cu ea. Am observat pentru prima dată pielea decolorată și gălbuie a mâinilor ei, care nu era nicotină, icter sau trăsătura ei naturală, ci un indiciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fost următoarea lui întrebare: Sunt evreică? Mai că i-am spus că nu sunt, doar așa, ca distracție. Dar mi-era teamă că o să descopere și că o să dau de necaz, așa că i-am zis că sunt. Atunci s-a rezemat de spătarul banchetei și i-a spus șoferului să pornească. Fără vreun alt cuvânt. A fost foarte ciudat. De parcă eu mă evaporasem. Foarte bine, Sarah. Acum, ia spune-mi. Ai zis că ai crezut că sunt polițiști. Purtau uniforme? Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am zis. Ne îndreptăm spre un orășel aflat la sud de Paderborn. Wewelsburg. Sunt sigur că-l știi. Mă gândeam că n-ai vrea să ratezi Curtea de Onoare SS din cauza mea. Cu coada ochiului l-am văzut zâmbind și rezemându-se de banchetă, sau, cel puțin, atât cât putea să o facă: — Asta îmi convine. Știi, chiar mi-ai dat bătaie de cap, Herr Doktor. Să-mi împuști așa martorul vedetă. Urma să dea o reprezentație specială pentru Himmler. Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
maluri Peșteră cu intrarea ascunsă, ciudată Șerpuită de apa coborâtoare în valuri Nestrămutat așteaptă! Altar din piatră modelată Și multe ierburi, vie ofrandă Celui fără de margini, fără de hotar doar chip legendar Duh Risipit în văzduh Veghetor Deasupra norilor Așteaptă! Invocatorul Rezemat de spectrul luminii în răsărit Numără pietrele albe, Cercetează stigmatele aleșilor Pătrunzând nepătrunderea lor Fruntea sa, plină de lumină-între plete albe Și ochii luminoși ca astrele în serile albastre adânci ca o pădure a plaiurilor noastre neistovit surâs lăuntric, traversat
MEMORIA STATUILOR (POEME) de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364394_a_365723]
-
înet, încet, sprijinită de brațul lui, a coborât treptele și au ajuns pe locul unde căzuse. Dintr-o dată a simțit cum amintirile năvăleau în ea cu toată durerea. Atunci nu observase că în apropiere era un palmier, așa că s-a rezemat de el și a privit ca hipnotizată locul. S-a aplecat apoi și a aprins o lumânare pentru sufletul băiatului ei, iar Isac a făcut același lucru. Când a ridicat ochii, se simțea ca o umbră și a privit lung
DREPTUL LA VIAŢĂ de SILVIA KATZ în ediţia nr. 87 din 28 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364429_a_365758]
-
ai să te oprești și vei face cu noi un zid la fel ca cel care se află în tine. El va semnifica trecutul tău, păcatele și moartea ta. De acum încolo el va fi casa ta și vei trăi rezemată de el. Așa vei fii mereu cu noi, deoarece acesta este destinul tău. Noi, păcatele tale! Știm că ne iubești, ne vrei în mintea și ființa ta, iar nouă ne ești foarte dragă. Ne hrănim cu viciile tale, cu destrabălarea
VIAŢA CA UN ZID de SILVIA KATZ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364441_a_365770]
-
câte una din noi și așază-nene frumos până faci un zid. Nu ai nimc în viața decât pe noi. Nu ai avut și nu vei avea niciodată o casă a ta. Mulțumește-te cu un zid de care să te rezemi și ai să vezi că nu îți va părea rău. Aici vei putea să duci din nou viața dulce de altădată. Când vom deveni o bucată de zid, vor crește pentru tine, fructe și plante exotice care te vor hrăni
VIAŢA CA UN ZID de SILVIA KATZ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364441_a_365770]
-
și simțea că viața ei se schimbase. Era o altă ființă, iar îngerul venea uneori și îi aducea merinde și o felicita când vedea câ pietrele erau pe terminate. După câteva zile zidul era gata iar ea s-a așezat rezemându-se de el și așteptând ca îngerul să apar Zadarnic, acesta uitase de ea. După două zile a apărut un bărbat care a vrut să facă dragoste cu ea, dăruindu-i mâncare și haine frumoase dar ea l-a refuzat
VIAŢA CA UN ZID de SILVIA KATZ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364441_a_365770]
-
atenția, dat fiind mulțimea turismelor de acest fel care circulau pe străzile municipiului. Șoferul, purtând aceiași ochelari de soare cu lentile fumurii, era preocupat să citească un ziar local pe care-l ținea desfăcut larg, peste nivelul bărbiei, cu brațele rezemate de volan. Aparent, căci privirea sa era ațintită asupra Violetei. O examina, din cap până-n picioare, pe măsură ce se apropia de el și până a trecut de mașină și a intrat pe scara blocului. Abia atunci bărbatul a aruncat ziarul pe
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361348_a_362677]
-
între cei doi și de multe ori se întreba ce simte sora ei, când băiatul o sărută pe gură sau când o pipăie pe micuțele mere aflate în plină creștere, ori când mâinile lui curioase, îi pipăiau pulpele picioarelor. Stătea rezemată cu spatele de câte un copac și-i privea atentă ce fac. La cei doisprezece ani ai săi încă nu avea nicio tresărire sexuală. Era insensibilă parcă la aceste reacții. Chiar se întreba, ce poate fi așa de deosebit, când
ROMAN CAP. V de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363770_a_365099]
-
crezut că s-a întors doctorul, poate uitase ceva, cu toate ca ea nu a observat nimic străin prin casă, dar, după cum s-a trântit ușa de zbârnâiau ferestrele și-a dat imediat seama cine poate fi. Vasile, văzând cele două mogâldețe rezemate de perne învelite în prosoape, se simți de parcă l-a atacat strechea[3]. Nici nu a așteptat să zică Fana ceva, că i-a și lipit o palmă peste față, de a văzut aceasta stele verzi. Cum se aștepta la
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. III de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363789_a_365118]
-
țigănească. Mânat de aceste sentimente copilărești, toată ziulica cât era de lungă stătea cu ochii ațintiți pe capul uliței de unde trebuia să apară fătuca de la școală. Cum o vedea că se întorcea acasă, se și repezea să o aștepte, stând rezemat de poartă, ca și când era din „întâmplare” acolo. Nici Anei nu-i displăcea Cosmin. Ana avea părul lung până la brâu și îi plăcea să i-l împletească țigănușul, care începea să-l aranjeze cu un pieptăn mare din os din corn
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. III de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363789_a_365118]