KorAP: Find »[drukola/base=rima & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...30 >

727 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

îmi plac bărbații masivi. Strînge-mă tu. El refuză orice fel de hrană în prima zi, pretextînd că mîncase prea mult în ziua precedentă. A două zi dimineață, cînd asistenta aduse micul dejun, își tăie cîrnatul spălăcit în bucățele subțiri în timp ce Rima mînca, apoi încercă să le ascundă, punînd farfuria ei goală deasupra. — De ce faci asta? îl întrebă ea. Ești bolnav? — O să-mi fie bine într-o zi-două. — Cred c-ar fi mai bine să chemăm un doctor. N-am nevoie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
meargă pînă la baie, unde se îmbăie iar el o spălă pe spate. Se întoarseră în pat, băură coniac și se sărutară aproape adormiți. Argintul începea să-i strălucească sub piele, cînd el se gîndi la ceva și-i zise: — Rima, în camera de ardere îmi spuneai Thaw uneori. Ea se gîndi o vreme și îi răspunse în cele din urmă: — Da, visam tot felul de lucruri ciudate cînd mă aflam în armura aceea. Ți se spunea Thaw sau Coulter și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
sinucide după a ce a ucis pe cineva îevident, trebuia să facă asta), dar nu un bărbat care se îneacă de dragul unei fantezii. De ce nu ne-a spus clar oracolul ce anume s-a întîmplat? — Despre ce vorbești? îl întrebă Rima. — Povestirea oracolului despre viața mea înainte de a ajunge în Unthank. Tocmai a terminat-o. — în primul rînd, zise Rima tare pe poziție, oracolul a fost femeie, nu bărbat. în al doilea rînd, povestea se referea la mine. Erai atît de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îneacă de dragul unei fantezii. De ce nu ne-a spus clar oracolul ce anume s-a întîmplat? — Despre ce vorbești? îl întrebă Rima. — Povestirea oracolului despre viața mea înainte de a ajunge în Unthank. Tocmai a terminat-o. — în primul rînd, zise Rima tare pe poziție, oracolul a fost femeie, nu bărbat. în al doilea rînd, povestea se referea la mine. Erai atît de plictisit, că ai adormit și, evident, ai visat altceva. El deschise gura s-o contrazică, dar ea îi vîrî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
prin sală, micșorîndu-se pe măsură ce se apropia de micul tron din depărtare, unde Moboddo, ca o păpușă în verde și stacojiu, primea cu grație o hîrtie de la conducătorul delegației pigmeilor. Munro își înșurubă măciulia și le făcu semn lui Lanark și Rima să-l urmeze în direcția opusă. Dincolo de holul din nord, coridorul era traversat de un paravan din fier forjat cu o înălțime de trei metri. Poarta din mijloc era păzită de un polițist care-l salută pe Munro cînd acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
arăta minunat. Pentru că ne aflăm în vecinătatea ieșirii, ne-am putea odihni aici, sugeră Munro, și-o să vă dau sfaturi pentru drum. își vîrî bastonul în pămîntul dintr-un ghiveci, se așeză la o masă și făcu semn unui chelner. Rima și Lanark i se alăturară. — Presupun că n-o să refuzați o gustare ușoară. — Cu mare plăcere, zise Rima. Lanark căută din priviri ieșirea. — Se pare că Lanark e supărat pe mine, spuse Munro. — Nu-i de mirare! rîse Rima. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
care coboară, ar fi bine să ne menținem aici. O să mergem mai repede. Ea se puse în mișcare și el o urmă. Acum avea senzația că descinde într-o prăpastie. Fiecare pas acoperea un teritoriu din ce în ce mai mare, pînă cînd țipă: Rima! Oprește-te! Oprește-te! — Cad dacă încerc să mă opresc! — O să cădem dacă nu ne oprim. Devine prea abruptă. Dă-mi mîna. Se prinseră de mînă, își proptiră bine călcîiele în pămînt, alunecară pînă se opriră și rămaseră într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
brațele celuilalt, apoi el se rostogoli într-o parte simțind izbiturile ritmice ale rucsacului. Cînd se opri și reuși să se ridice în picioare, pămîntul părea neted și rămase singur în ceață. Nu se mai vedea nici măcar linia galbenă. — Rima! Rima! Rima! țipă el și ascultă, dar nu auzi decît marea în depărtare. O clipă, se simți îngrozitor de pierdut. Scoase lanterna din rucsac, o aprinse și descoperi linia galbenă la un metru de el, apoi își aminti că, dacă Rima ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
deja. Dar tristețea celei din fața lui îl făcu să n-o bage în seamă pe cea din spate. El o prinse de umeri și zise insistent: Sînt aici, Rima! E-n regulă. Aici sînt! Ea nu-i dădu atenție. Cealaltă Rima, care era în picioare, trecu pe lîngă el spunîndu-i cu răceală: — Nu mai trăi în trecut. — Dar nu pot lăsa o părticică din tine pe un drum ca ăsta. — Bine, ia-o și pe ea. Bănuiesc că femeile neajutorate te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de partea de jos a stomacului, privindu-l drept în față cu sălbăticie. Nu simt nimic, începu el, cînd palma îi fu atinsă ciudat prin peretele încordat al stomacului. — E cineva acolo, spuse el. — O să am un copil! se isteriză Rima. El căscă gura, iar ea îl străfulgeră acuzator cu privirea. Lanark se luptă să își mențină o figură serioasă, dar nu reuși. Pe față îi apăruse un rînjet fericit. Rima își dezgoli dinții și țipă strident: — Te bucuri! Te bucuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
povară pe care o purtase toată viața fără să observe. Apoi i se făcu rușine, îngenunche și o îmbrățișă, iar ea îl lăsă. Rămaseră multă vreme ghemuiți. CAPITOLUL 34. Intersecții O semilună plutea pe cer, cînd se uită data următoare. — Rima, cred c-ar trebui să continuăm să mergem, spuse el. Ea se ridică în picioare și porniră braț la braț. — Ai greșit cînd te-ai bucurat, zise ea nefericită. — N-ai de ce să te temi, Rima. Ascultă, cînd Nan era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
părul auriu îi atîrna pe umeri, acoperindu-i parțial fața surîzătoare. Haina era deschisă și stomacul umflat ridica rochia mult deasupra genunchilor. — Imber nu-i prea departe de Unthank, totuși, zise șoferul. — Atunci, ne luați și pe noi? îl întrebă Rima. — Desigur, dacă doriți. Se duse la cabină, deschise ușa, urcă și întinse mîna. — O să te ajut să te urci, murmură Lanark, dar ea luă mîna șoferului, puse piciorul pe osia roții de față și fu trasă înăuntru înainte ca Lanark

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să vă iau pulsul. îi ținu încheietura cu o mînă, și bătu ritmul cu cealaltă, apoi zise: — Optzeci și doi. Poți să ajungi pînă la clădirea aceea? Ai nevoie de somn, dar mai întîi o să te examinez. Arătă spre catedrală. Rima o privi lung. N-am putea să ne împreunăm mîinile și s-o ducem? murmură Lanark. Rima se forță să se ridice în picioare și zise: Nu, dă-mi brațul. O să merg. Preotul îi duse pe niște cărări întunecate, năpădite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
în stil Pompadour, drept ca la Sfinx sau în vălurele ca la peruci. Găseai decorații de toate felurile și o anume doză de nuditate. Lanark își căută cu privirea hainele, dar nu le găsi. Simți că se odihnise bine, dar Rima încă dormea, așa că se hotărî să nu se miște. Alte cupluri stăteau întinse și chiar se mîngîiau la adăpostul sacilor de dormit. Se auziră aplauze și un bărbat mărunt și încruntat, cu o mustață bogată, stătea cu un microfon în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
nu, veți spune ca domnișoara Weil că nevroza anorexică e o datorie sacră. — Da, o să mănînc! strigă Lanark cu sălbăticie. Dar vă rog să nu mă mai bombardați cu nume caraghioase și citate fără sens! Tremină toate farfuriile pe care Rima și Ritchie-Smollet le lăsaseră neatinse și, în cele din urmă, se simți umflat, drogat și trișat la modul cel mai scîrbos. — Rima! strigă o voce. O grăsană de aproape patruzeci de ani în haine țipătoare intră în cameră. Rima rîse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
O să nasc o fată, zise Rima. — O, spuse Lanark. — Nu vreau băiat. — Atunci eu vreau. — De ce? — Ca unul din noi să-l primească bine, orice ar fi. — Trebuie să mă pui mereu în dificultate, nu-i așa? — îmi cer scuze. Rima reveni în pat, privi cu furie, scrîșni din dinți, și se trudi o vreme, ținîndu-l strîns de mînă; apoi se relaxă și urlă disperată: — Spune-i să-mi oprească durerea din spate! — Unele lucruri trebuie să se înrăutățească înainte de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cîntecel domol. Sludden stătea întins pe pat, cîntînd „Dadadada“ și legănînd un băiețel robust într-un costum din lînă albastră. Rima, îmbrăcată în bluză și fustă, stătea lîngă ei și tricota. Priveliștea îl umplu pe Lanark de o furie rece. Rima îl privi ostil, iar Sludden îi zise vesel: — Rătăcitorul se întoarce! Lanark se duse la chiuveta micuță, se spălă pe mîini, apoi se întoarse la Sludden și-i spuse: — Dă-mi-l. Luă copilul care începu să zbiere. Lasă-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ostil, iar Sludden îi zise vesel: — Rătăcitorul se întoarce! Lanark se duse la chiuveta micuță, se spălă pe mîini, apoi se întoarse la Sludden și-i spuse: — Dă-mi-l. Luă copilul care începu să zbiere. Lasă-l jos, spuse Rima pierzîndu-și răbdarea. Trebuie să se odihnească, eu la fel. Lanark se așeză la picioarele patului și cîntă încet: „Dadadada“. Băiețelul nu se mai plînse și se cuibări în brațele lui. Trupul lui mic și îndesat era cald și liniștitor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
s-a dus în turlă cînd ai început tărăboiul și te-a strigat din josul scării, dar n-ai vrut să cobori. Nu mi-am dat seama că m-a strigat Jack, spuse Lanark încurcat. — Te-ai îmbătat? îl întrebă Rima. — Bineînțeles că nu. Nu m-ai văzut niciodată beat. — Poate, dar de multe ori te porți de parcă ai fi. Și Ritchie-Smollet zice că a dispărut o sticlă de lichior din bucătărie. — Plec, zise Sludden chicotind. Cei de pe margine nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
e conectată la sistemul public de canalizare. — Dar ce-o să ne facem dacă n-o să mai putem folosi toaleta? — Cred că primarul va anunța planurile pentru această situație, spuse Lanark. Discursul îl impresionase foarte mult. Se gîndea: „Mă bucur că Rima și Sandy se află în catedrală. Ritchie-Smollet a luat deja măsurile necesare.“ Luă o înghițitură din cutie. Inscripția dispăru și Sludden reapăru pe ecran. Cred că toți vă puneți următoarea întrebare: Cum vom scăpa de reziduurile corporale? După cum știți, întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
visul în zori de zi. Trecu în grabă pe lîngă ei cu gura schițînd acuze, și se duse la ușiță, alergă pe scara în spirală și apoi merse pe marginea ferestrei, prin podul cu orgă și pe lîngă nișele mansardei. Rima și Alex nu erau în nici una. O apucă spre bucătărie și se uită lung la Frankie și Jack, care își ridicară privirea, speriați, de pe cărți. — Unde sînt? întrebă el. Urmă un moment de tăcere jenantă, apoi Frankie zise cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să se îmbete sau să spargă mobila, dar i se păru că orice gest ar fi istovitor. Greutatea de plumb îl reținu în pat pînă adormi. Mai tîrziu, cineva îi puse o mînă pe umăr și el deschise ochii repede: — Rima? Lîngă pat era Frankie, cu o tavă de mîncare. El oftă și-i mulțumi, iar ea îl urmări cum mănîncă. — Ți-am luat hainele, zise ea - erau groaznic de murdare. Dar ai un costum și lenjerie nouă jos, în sacristie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
invidiam. Eram o nătîngă pe vremea aia, portavoce a cuiva care mă disprețuia. Și acum, de cînd mi-am pierdut frumusețea și am devenit mai rațională, tu te-ai transformat într-un ins slab, făcut din puf. Ți-a supt Rima toată vigoarea? — Te rog, nu vorbi așa. Gay oftă și zise: — Unde vrei să mergem? Nu știu. Ești pasagerul meu. Unde vrei să te duc? — Niciunde. — Bine, zise ea întinzîndu-se spre bancheta din spate. Asta e servieta ta. Fiică-mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de exemplu, trecea un afluent cîndva. — Taci și mișcă, tată. în cimitirul întunecos, oamenii se ghemuiau pe petecele de iarbă sau se dispersau pe micile poteci. Un difuzor plasat pe vîrful dealului le spunea oamenilor să stea departe de monumente. — Rima trebuie să fie undeva în vîrf, spuse Alexander, poți merge? — Da, da, zise Lanark înfierbîntat. Da, toți trebuie să ajungem în vîrf, o să vină potopul, un potop imens. — Tată, nu fi prost. — Nu sînt prost. Cineva mi-a spus că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se uită uimit în ochii ei mari, la fața cu nas mare și gură dreaptă, copilăroasă și serioasă. Deși puțin obosită și cu cîteva șuvițe argintii, arăta la fel cum o văzuse prima oară la cafeneaua Elite. Nu cumva ești Rima? întrebă el. Ea rîse și-i spuse: — întotdeauna ți-a fost greu să mă recunoști. Am îmbătrînit, Lanark, dar eu te-am recunoscut imediat. — Te-ai îngrășat, zise Lanark zîmbind. — E însărcinată, spuse Alexander încruntat. La vîrsta ei. — Tu nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]