1,284 matches
-
singuri și urcară în tăcere pe drumeagul spre Ganj Namé, după ce se odihniseră după masă. Nu găsi nici căldura deșertului și nici forfota din Kerman. Străbătură podul de cărămizi, străjuit de tarabele negustorilor, și apoi Omar zări muntele: un hanger roșiatic, uriaș, înfipt în cocoașele norilor, iar trufia lui nemișcată îi plăcu mai mult ca orice. Ganj Namé era Cartea comorii, asta însemna în persană, iar Islamul lua aurul tuturor. Douăzeci de ani căutaseră în pământ și în piatră comori, dar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de cusut care-și trage ața, fusese nu într-o copie, ci într-o lucrare originală, singura, pe care i-o făcuse cadou chiar Veterinara. Era compoziția unui pictor modern, cu o ușă galbenă, care avea o clanță de cupru, roșiatică și ornamentată, în forma unei labe de leu, și atât, cam ăsta era tot tabloul. Eleonor se-mbulzise prima să-și facă loc, ca acasă, și văzură că ușa nu era încuiată. O urmă cu sfială, fiindcă se simțea ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
prestanță ― clătina capul plină de demnitate. Afișa o tristețe reținută, politicoasă, zâmbea cum știu să zâmbească oameni deprinși în general cu societatea. Grigore Popa, încotoșmănat, arunca priviri piezișe în jurul lui. Purta un palton lung, îmblănit. Gulerul de lutru prinsese nuanțe roșietice pe la margini. Lângă el, Doru Matei tremura. Se bâțâia de pe un picior pe altul uitîndu-se mereu la ceas. ― Lipsește Valerica Scurtu, observă locotenentul. ― Poate n-a reușit să scape de la slujbă. Oricum, mai are timp să sosească. Privea atât de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ȘI APARATELE AUTOMATE DE MĂSURĂ. SOARELE CEL MAI APROPIAT SE ARĂTA LA APROXIMATIV DOI ANI LUMINĂ SPRE STÎNGA LUI, IAR REGISTRUL PRISMATIC NU ARĂTA NICI O LEGĂTURĂ CU SOARELE PĂMÎNTULUI. ERA PREA GALBEN. AVEA CULOAREA GĂLBENUȘULUI DE OU. POATE PUȚIN MAI ROȘIATICĂ. IAR EFECTUL CRESCU PE MĂSURĂ CE NAVA SE ÎNDREPTA SPRE EL. LA 150 DE MILIOANE DE KILOMETRI ERA DOAR O MINGE GĂLBEJITĂ DE FOC PE CARE NICI UN OCHI DE PĂMÎNTEAN N-O MAI PRIVISE PÎNĂ ATUNCI. ASTA N-AR FI ÎNSEMNAT PREA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
fi decât nebuni între zidurile noastre, spune Rieux. Își simțea gâtlejul uscat; era și din pricina oboselii. ― Să bem ceva. În cafeneaua mică în care au intrat și care era luminată de o singură lampă deasupra tejghelei, în aerul încărcat și roșiatic, oamenii vorbeau in șoaptă, fără vreun motiv aparent. La tejghea, Grand, spre surprinderea doctorului, comandă o băutură alcoolică pe care a dat-o odată peste cap și despre care spusese apoi că era tare. Apoi a vrut să iasă. Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
s-a dus să se așeze în fundul sălii. Era chiar la ora în care, în cafenele, dintr-un ordin superior, se întârzia pe atunci cât mai mult cu putință momentul aprinderii luminii. Crepusculul invada sala ca o apă cenușie, cerul roșiatic al apusului se reflecta în geamuri și marmora meselor strălucea ușor în întunecimea care începea să se lase. În mijlocul sălii pustii, Rambert părea o umbră pierdută, și Rieux se gândi că era ceasul uitării lui de sine. Dar era totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
astăzi. Brusc, o licărire țâșnise din partea de unde se auziseră strigătele și, venind împotriva vântului, o zarvă nedeslușită a ajuns până la cei doi bărbați. Licărirea s-a stins numaidecât și, departe, la marginea teraselor, nu a mai rămas decât o boare roșiatică. Într-o clipă de acalmie a vântului s-au auzit distinct strigăte de oameni, apoi zgomotul unei împușcături de armă și urletele unei mulțimi. Tarrou se ridicase și asculta. Nu se mai auzea nimic. \ Au fost iar încăierări la porți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
întinzându-se pe zece metri în lungime și cinci în lățime. Chiar și la lumina aceea, Ziad putea vedea claritatea culorilor realizate de nenumăratele plăcuțe: galben, verde, ocru, maro, un roșu intens ca vinul, o nuanță mai aspră, precum cărămida roșiatică, însoțită de negru intens, alb și multe feluri de gri. După cum i se spusese, podeaua era împărțită în trei panouri distincte. Cel mai îndepărtat părea a fi schița unei sinagogi, incluzând două candelabre evreiești tradiționale, menora-ul. La bază, se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mai mare parte a zborului. Avea nevoie de o singură stewardesă, dar întotdeauna zbura cu trei. Îi plăcea să aibă companie. Îi plăceau râsetele și pălăvrăgelile lor. Îi plăcea pielea tânără și netedă pe blană, cu lumina ambientală redusă, caldă, roșiatică, senzuală. Și, la naiba, la doisprezece mii de metri în aer, era singurul loc în care putea fi sigur că nu-l prindea nevasta. Gândul la ea îi întunecă dispoziția. Se uită la papagalul care stătea pe stinghie, în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
întuneric becurile colorate ale străzii, siluetele fantomatice ale clădirilor sau umbrele copacilor, ușile se închid apoi și frigul se dispersează, dar tu între timp ai început să te gîndești la ale tale, după vreo jumătate de oră apare și culoarea roșiatică a răsăritului undeva pe cerul gri alburiu de iarnă... îți lasă cu siguranță o impresie durabilă... alteori un guturai și totuși, e preferabil călătoriei cu mașina decapotabilă, de exemplu... sigur că nimeni nu merge cu mașina decapotabilă prin frig, dar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ea... dar n-are curaj, nu îndrăznește și stă pe loc, o lasă să treacă pe lîngă el, privind-o fascinat și încîntat să se afle atît de aproape de ea. Ea ajunge în capătul sălii, o urmărește atent prin lumina roșiatică și razele albastre cum discută cu dj-ul, apoi mai trec doar cîteva minute și ea se întoarce, la fel cum a intrat. Trece din nou prin fața lui, acum l-a observat deja și își ia o atitudine demnă și reținută
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
loc de unde să o poată vedea peste capetele tuturor celor din ringul de dans. Se cațără pe un gard de metal din partea laterală a sălii, o privește atent. Ea e nespus de frumoasă, părul în valuri e colorat de lumina roșiatică și privirea de foc ajunge pînă la el, lui îi trece prin cap că a fost observat și se bucură... privirea ei e fascinantă, hipnotică, transmite totul și îl captivează, el simte mai mult decît poate crede că avea să
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Kitty era surprinsă. — O știi pe de rost? — Am o memorie foarte bună. Oricum, e o carte Îngrozitoare, nu prea mă omor după rahaturile astea pompoase. Se aplecă spre ea și Începu să se joace cu o șuviță care strălucea roșiatic În lumina soarelui puternic. — Scriitoare... tipul Carrie Bradshaw, nu-i așa? — Iar tu ești tipul Mr. Big, nu? râse ea. Râse și el. — Suntem precum Carrie și Mr. Big, doar că mie mi-e și mai frică de relații serioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
doarme - pe canapea? Pe canapeaua aia? — Nu-mi pasă. Ar fi grozav să văd măcar fereastra și biroul de unde mi-ai scris toate acele mesaje minunate. — Da, ar fi... dar nu ești liber... Când se trezi, Kitty văzu o dungă roșiatică deasupra râului. Se uită la ceasul de pe perete: era 5:20 dimineața. Matthew era, probabil, În drum spre aeroport. Parcă Îi vedea limuzina gonind spre JFK1, pe autostrada pustie. Pe bancheta din spate, Matthew Își cerceta Blackberry-ul, citea programările și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Parcă Îi vedea limuzina gonind spre JFK1, pe autostrada pustie. Pe bancheta din spate, Matthew Își cerceta Blackberry-ul, citea programările și mesajele, Îl băga Înapoi În buzunar, se cufunda adânc În scaunul lui mare, negru, de piele și privea soarele roșiatic ce scălda În lumina lui orizontul, sub un strat jos de nori. Același soare pe care Îl privea și ea acum. Oare la ce se gândea În călătoria lui singuratică? La faptul că femeilor le place ideea asta naivă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
postamentului era rabatată Înainte, formând un fel de pasarelă care Înlesnea ieșirea printr-un culoar. Iar de acolo ieși Într-adevăr un individ cu un felinar - poate unul cu gaz, cu sticla colorată, care Îi lumina fața cu niște văpăi roșietice. M-am lipit Într-un colț și nu m-a văzut. Cineva dinspre cor Îl ajunse din urmă. „Vite“, Îi zise acesta, „repede, peste o oră sosesc“. Aceea era deci avangarda, care pregătea ceva În vederea ritului. Dacă nu erau mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
VI-lea Î. Hr. Pe un alt perete, un nud timpuriu de Picasso și o mică sculptură de Giacometti, așezată pe un piedestal țin companie unei tapiserii medievale și unei amfore mari din Attica. Focul duduitor din șemineu aruncă sclipiri roșietice pe un nesfîrșit covor Aubusson care acoperă podeaua de marmură. O voce de femeie Întrerupe turul pe care Wakefield și-l oferă singur. — Domnul Redbone colectează antichități grecești, În timp ce pasiunea mea este arta modernă. Fostul meu soț colecționa amante. SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care de-abia mijesc, stă culcușit alături de un bol cu creierul fiert și condimentat. După cină, Wakefield Îl urmează pe domnul Redbone În biblioteca lambrisată cu stejar, unde se opresc În fața unui raft plin de cărți legate În piele marocană roșiatică. Domnul Redbone mormăie: — Deci ai fost la o școală bună, ai făcut o grămadă de bani Îndrugînd rahat unor ciumeci, ai și slujbă, ai și adăpost, apoi umbli prin lume criticînd totul pentru că e... prea rapid. Mă omori, Wakefield! Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
i se datora agitația din familia lui Takamori, își vedea liniștită de drum. A ancorat trei zile la Saigon pentru a încărca marfă, iar seara a ieșit iar în larg, ajungând la Manila după alte două zile, în amurg. Nori roșiatici brăzdau bolta cerească asemeni unor flăcări răzvrătite. Erau nori mari, nori mici, nori de toate formele și categoriile. Priveliștea pe care o ofereau era greu de descris în cuvinte. Pasagerii de pe punte, copleșiți de frumusețea amurgului, au rămas muți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să fie strigat. Nu era Gaston Bonaparte, ci bucătarul vasului. Avea un șorț alb, legat la brâu, și un satâr în mână. Era un bărbat gras, cu un un stomac proeminent. Își freca mereu nasul, care semăna cu o gălușcă roșiatică, poate de prea mult vin. S-a uitat la Tomoe și la Takamori și a zis, dând din cap: — Vous cherchez Gaston, n’est-ce pas? — Da, da. Takamori nu știa nici o boabă de franceză, dar auzind numele lui Gaston, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a întins așternutul lângă al lui Gaston. Când s-a trezit peste noapte, l-a văzut pe Gaston la fereastră, în yukata, privind cerul. — Gas-san. — Da. S-a sculat și Takamori și și-a aprins o țigară. Vârful se vedea, roșiatic, în întuneric. Domnea o liniște deplină. Takamori știa că se gândește la Napoleon, așa că a evitat cu dibăcie să aducă vorba. — Sunt foarte frumoase stelele, nu-i așa, Gaston? — Da. — Îți place să le privești, nu? — Da. Puzderii de stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Cel puțin pentru o tânără ca Tomoe, Gaston nu prezenta nici un interes. Era ca un copac uriaș, inert, inutil. Da, pur și simplu un copac inutil. Copacul stătea în fața ei acum, privind fix la copiii care băteau mingea. Doi-trei nori roșiatici, din pricina soarelui ce apunea, pluteau într-un colț îndepărtat pe cer. Chiar sub picioarele lor, trenuri înțesate de oameni care se întorceau acasă de la slujbă, luau încet-încet viteză, părăsind gara Yotsuya. „Tipul ăsta n-are pic de minte“, gândi Tomoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încastrat într-o nișă adâncă, chiar sub ferestruica de aerisire apărată de o gratie. Teja a luat dintr-un ungher două torțe, le-a aprins și mi-a întins una. Erau pe sfârșite, picurând rășină incandescentă și dând o lumină roșiatică, fumegândă. Ne-am îndreptat către ușa din dreapta. A deschis-o cu una dintre chei, a intrat și și-a fixat torța într-un suport aflat la începutul unui coridor strâmt, cu tavan jos și pereți de cărămidă. După care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
scurt și modest de cânepă. În picioare avea sandale deschise în față până la degetul mare, cu șireturi de piele împletite în jurul pulpei. Probabil că de-abia se-ntorsese dintr-o cavalcadă, căci peste izmenele de in purta brăcinarii de postav roșiatic care se folosesc la călărit. Nu a dat semne că ne-ar fi auzit pașii pe podea. M-am postat în fața lui, gândindu-mă să tușesc de câteva ori ca să-l trezesc din amorțeală, când, cu o voce gravă, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și-au plecat urechile și pe-aici ți-e drumul spre casă. Între timp, nori grei se rostogoleau cu repeziciune spre noi, tot mai mari și mai negri, striați de un alb vinețiu. Ni s-a arătat o lumină orbitoare roșiatică cu tresăriri de cenușiu și negru și am auzit bubuitul surd al tunetului. - E mai bine să intrăm în casă, am spus. Numai ce am închis ușa odăii mele, când a început să urle un vânt năpraznic. Cu toate că oblonul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]