649 matches
-
Gaston nu cedase rugăminților ei, au luat-o pe lângă șanț, spre Ichigaya. — Deci nu mai am cum să te conving să te răzgândești? — Nu. Plec, Tomoe-san. Tomoe nu știa că în momentul în care Gaston zărise cadavrul lui Napoleon pe rogojină, i-a apărut în față imaginea lui Endō. Nici el nu-și dădea seama de ce se suprapunea imaginea câinelui mort peste cea a ucigașului. Oare pentru motivul că hoitul câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Yamagata în căutarea lui Endō. După cum remarcase și Tomoe, habar n-avea cum o să fie primit. Știa și el prea bine cât de riscantă putea fi hotărârea lui pripită. Totuși, în ziua aceea, la ecarisaj, văzând cadavrul lui Napoleon pe rogojină, în razele fierbinți ale soarelui de amiază, îi mirosise a moarte. Nu era numai mirosul câinelui, ci un miros mai general, un miros care împresura universul De câte ori începea un rând nou, degetele albe ale lui Tomoe se mișcau pe clapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fi fost normal pentru altitudinea la care se afla. Odată, cea mai înaltă temperatură din Japonia s-a înregistrat chiar la Yamagata. Și în seara aceea era foarte cald și nu adia deloc vântul. La ferestre atârnau jaluzele murdare, iar rogojinile păreau lipicioase din pricina căldurii înăbușitoare. Casa fusese bordel, mai demult, dar de când cu legea împotriva prostituției, s-a transformat în han. Mirosul îndrăgostiților care-și petrecuseră aici nopți de desfrâu părea să mai dăinuie încă în pereți și în ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe când el... Ploaia s-a oprit în cele din urmă. Vântul nu adia deloc. Îi aștepta o noapte înăbușitoare. În timp ce Tomoe îi spunea cameristei că erau în căutarea unui străin, o cunoștință de-a lor, Takamori s-a întins pe rogojină în fața unei hărți a orașului Yamagata. Numele străzilor mari ale orașului Yamagata erau foarte interesante. Multe dintre ele purtau numele obiectelor făcute de meșteșugarii care le locuiau: Lăcuitori-machi, Argintari-machi, Lumânărari-machi, Dogari-machi. Apoi mai erau A-șaptea-zi-machi, A-opta-zi-machi, A-zecea-zi-machi, în funcție de ziua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Takamori Saigo (1827-1877) a fost unul dintre liderii revoltei împotriva shogunatului Tokugawa, care și-a adus contribuția la instaurarea guvernului Meiji. Terminația „ko“ este specifică numelor feminine. Ridichi murate. Supă făcută din pastă de soia. Un soi de scrumbie. O rogojină măsoară 1,80 x 0.90 m. „-san“ este un sufix de politețe, care însoțește numele de persoane (domnul X, doamna X). Găluște din orez garnisite cu bucățele de pește crud sau înfășurate în ierburi de mare. Există restaurante mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mut ca popândăul și-ți dă brânci să faci stânga-mprejur în tine însuți, să tragi podul de la mal? Te uiți și nu-i vezi, nu-s, deși sunt în proximitatea ta. Ăștia te-aruncă-n paradox direct de pe laviță, îți trag rogojina de sub picioare și se zgâiește la tine abisu’. Da’ se poate? Te uiți în ochii lor ca-n pălăria fără fund a sperietorii de ciori? „Ptiu, numa’ tu să fii ca tine...” cum stupesc muierile de la țară când îs cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a întins, să se facă mai comodă. Din nefericire, la picioarele ei era un șarpe, iar ea și-a lăsat călcâiul chiar pe capul lui. Șarpele a mușcat-o. Așa te alegi cu mușcăturile astea de șarpe. Oamenii dorm pe rogojină, iar șerpii ies la căldurică. Apoi se rostogolesc pe șarpe, iar șarpele dă să se apere. Au tratat-o cu ierburile lor. Mai totdeauna dezgroapă rădăcini sau cojesc copaci, dar nimic din leacurile lor nu poate tămădui o mușcătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
data la care ai plasat acțiunea, nu exista televiziune: ar fi fost prima pe listă. Oamenii văd că raiul lor e iad și viceversa; privesc, în direct, războaie, lovituri de stat și revoluții. Asasinate. Execuții. Răsturnați în fotolii. Întinși pe rogojini. Frecând maioneza. Căutându-se de păduchi. Făcând copii. Scrii un roman ca să scapi. Nici măcar nu te gândești cine o să-l publice; la cititori nici atât. Nici ei nu se gândesc la tine când scrii. Dacă nu cumva ți-o fi foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
portocalie, roșie, mâzgălea noaptea cu lumină, luna spăla cămăși de sfinți pe malul gârlei, cineva scapără chibrituri în cer: O să plouă. Mai bine ai trece, Dumnezeule, lumina prin sită decât printre gratii! Petru a adormit ca un prunc pe o rogojină uscată; luna, sub fereastră, împletea pănuși de păpușoi. Neliniștea este sora mai mică a morții, vine de mai multe ori: întâi, așa, ca de "bună ziua!", apoi ca de "ce mai faci?", mai târziu, când ți se pare că te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o expresie îndurerată, de parcă cineva ar fi mușcat-o cu adevărat într-un loc sensibil. Și-a revenit imediat și a ieșit din cameră. M-am luat după ea. Doamna Miyagi era în camera alăturată, așezată pe jos pe o rogojină, ocupată să aranjeze flori și crengi de toamnă într-un vas. Avansând ca un somnabul, am ajuns fără să-mi dau seama lângă ea, ghemuită la picioarele mele și m-am oprit la timp ca să n-o calc și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
așa încât, apariția lui Makiko în fața mea și atingerea doamnei Miyagi pe piele m-au făcut să fiu aproape copleșit de voluptate. Doamna Miyagi trebuie că-și dăduse seama, căci agățându-se de umerii mei m-a târât cu ea pe rogojină și, cu tresăriri iuți ale întregii ei ființe, și-a strecurat sexul ei umed și primitor sub al meu, care a fost înghițit fără greutate ca de o ventuză, în timp ce picioarele ei slabe și goale îmi încingeau șoldurile. Doamna Miyagi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
extraordinară: picioarele ei, în șosete albe de bumbac, se încrucișau pe osul meu sacral, strângându-mă ca într-o chingă. Apelul meu către Makiko nu rămăsese neascultat. În spatele panoului de hârtie al ușii glisante se desena silueta fetei, îngenuncheată pe rogojină, întinzând capul prin ușă, gâfâind, deschizând buzele, căscând ochii, în timp ce urmărea tresăririle mamei sale și ale mele cu interes și dezgust. Dar nu era singură: de dincolo de coridor, în deschizătura altei uși, o siluetă de bărbat stătea imobilă. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și bidivii plini de fală. În ciuda iernii care Începe, Omar s-ar fi culcat sub cerul liber, dar scorpionii din Kashan sunt aproape la fel vestiți ca și faianța din partea locului. — Chiar nu există nici un colțișor unde să-mi Întind rogojina până În zori? Hangiul Își scarpină tâmplele. Se Întunecă, nu-i poate refuza unui musulman adăpostul: — Am o odăiță pe colț, ocupată de un student, cere-i să-ți facă loc. Se Îndreaptă Într-acolo, ușa e Închisă. Hangiul o Întredeschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de-a lungul ultimilor treizeci de ani ai vieții sale, n-a ieșit decât de două ori din casă, și În acele două ocazii s-a urcat pe acoperiș! Dimineața și seara, era acolo, așezat cu picioarele Încricișate pe o rogojină pe care trupul său o tocise, dar pe care n-a vrut niciodată s-o schimbe sau s-o repare. Dădea instrucțiuni, scria, Își punea ucigașii pe urmele dușmanilor. Și, de cinci ori pe zi, se ruga, pe aceeași rogojină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rogojină pe care trupul său o tocise, dar pe care n-a vrut niciodată s-o schimbe sau s-o repare. Dădea instrucțiuni, scria, Își punea ucigașii pe urmele dușmanilor. Și, de cinci ori pe zi, se ruga, pe aceeași rogojină, Împreună cu vizitatorii de moment. Pentru cei care n-au avut niciodată prilejul să viziteze ruinele de la Alamut, nu este, fără Îndoială, inutil să precizăm că acest loc nu și-ar fi dobândit o asemenea importanță În istorie dacă n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
universul femeilor din Orient, unde n-aveam defel loc. Binefăcătoarea mea nu nesocotea nimic din Încurcăturile În care intrase. Sunt sigur că, În cursul primei nopți, În vreme ce eu dormeam În căsuța din fundul grădinii, Întins pe o stivă de trei rogojini, ea a căzut pradă celei mai neîndurătoare insomnii, pentru că, În zori, mă chemă să vin, Îmi ceru să mă așez turcește la dreapta ei, Își puse cele două fiice la stânga și ne ținu o cuvântare sârguincios pregătită. Începu prin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să te las să mănânci în pace și te mai așteptăm să treci pe la noi. Îți voi trimite veste când e liniște. ― Uite aici bani, ca să-mi faci rost de niște așternuturi domnești, că îi mai mare rușinea. Dorm pe rogojină. ― Dacă poimâine le ai, e bine? ― Să mi le trimiți prin fecior. ― N-avea nici o grijă. Poftă bună! ― Mulțumesc, jupâne - a răspuns lotrul doar din gură, fiindcă ochii urmăreau plutirea cu unduirile șoldurilor și zvâcnetul sânilor sub iia hangiței. Simțea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mi-a scos un ochi. Ce-i cu toate astea aici? Banii vinovăției, a zis Mike. întotdeauna ne aduc saci de dulciuri. Cu excepția fătălăului ăla al lui Chaquie. Nu i-a adus decât o pungă cu mandarine. Ți-a plăcut rogojina lui? —Dermot? am întrebat eu uluită. Are perucă? —Cum de nu ți-a picat fisa? a râs Mike. Ziceai că are un viezure adormit pe cap. —Și de ce „banii vinovăției“? l-am întrebat. Chestia asta m-a făcut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și ajungeai la ea pe o potecă șerpuitoare umbrită de vegetația luxuriantă a tropicelor. Era un bungalow de lemn nevopsit alcătuit din două cămăruțe, iar afară se găsea un mic șopron care slujea de bucătărie. N-avea altă mobilă decât rogojinile pe care le foloseau drept paturi și un balansoar pe verandă. Bananierii cu frunzele lor mari și zdrențuite, ca veșmintele rufoase ale unei împărătese decăzute, creșteau de jur împrejurul casei. Chiar în spatele ei era un avocado, peste tot erau cocotieri care aduceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să uit niciodată seara pe care am petrecut-o împreună. N-avusesem de gând să stau mai mult de un ceas, dar el a insistat să rămân peste noapte acolo. Am ezitat, căci mărturisesc că nu-mi prea plăcea înfățișarea rogojinilor pe care îmi propunea să dorm. Dar până la urmă am dat nepăsător din umeri. Când îmi construisem casa din arhipelagul Paumotu dormisem săptămâni întregi afară pe un pat încă și mai tare decât acesta, fără alt adăpost decât niște arbuști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
magia neagră. Era frumos și obscen. — Mon Dieu, dar aici e vorba de un geniu! Cuvintele îi ieșiră din gură fără voia lui și nici nu-și dădu seama că le-a rostit. Apoi ochii îi căzură pe patul de rogojini din colț și când se apropie văzu că obiectul acela îngrozitor, mutilat, de pe altă lume, era Strickland. Murise. Dr. Coutras făcu un efort de voință și se aplecă peste oroarea aceea zdrobită. Apoi tresări cumplit și spaima îi fulgeră inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ea. Însă Ata n-a vrut să mă asculte. Îi făgăduise. N-am vrut să rămân să asist la fapta aceea barbară și abia mai târziu am auzit ce a făcut. A turnat gaz lampant pe dușumelele uscate și pe rogojinile de pandan și apoi i-a dat foc. Peste puțin timp n-a mai rămas nimic din casă decât niște tăciuni care ardeau mocnit. O mare capodoperă încetase să mai existe. — Eu zic că Strickland știa că e o capodoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Volontiers, Madame, i-am zis, ieșind pe verandă. Vraja se rupsese. LVIII Veni și vremea să plec din Tahiti. Conform datinelor agreabile de pe insulă, mi s-au făcut daruri de către persoanele pe care le cunoscusem - coșulețe din frunze de cocotier, rogojini de pandan, evantaie; iar Tiaré îmi dărui trei perle mici și trei borcane de peltea de guava făcută cu propriile ei mâini grăsulii. Când vaporul de poștă care făcuse o escală de douăzeci și patru de ore în drumul din Noua Zeelandă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid, în lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era abia înjghebată dintr-un gard de lemn, dar, peste rogojinile de stuf, fuseseră așternute cuverturi albe și, într-un colț, stătea un paravan pliant. — Hanbei, mă auzi? Eu sunt, Hideyoshi. Cum te simți? Hideyoshi se așeză încet lângă prietenul său, privind chipul de pe pernă. Poate din cauza întunericului, fața lui Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea o fetișcană. Închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc, încât dădu impresia că se frângea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]