1,034 matches
-
Vrea să mă scoată la tablă să fac niște demonstrații. Sigur nu aș fi putut face nici un pas... Dar sună clopoțelul și mi spune că data viitoare să mă prezint la tablă fără să mă cheme ea. E pauză. Copiii roiesc în jurul meu și recunosc toți că nu au înțeles nimic, nici unul.„ Dar mi-e îmi place matematica”, gândesc. Și mă revăd elevă, la generală, cu două degete veșnic ridicate pentru a salva copiii cu urechile-nroșite și perciunii smulși de câte
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Îndepărtându-i mâna. Nu m-am obosit să-i răspund la privirea sugestivă. În fond, mi-o arunca de ani de zile. Mie și altor câteva sute de fete. ― Cinci minute! anunță Angela. O să fiți grozavi. Toți dansatorii Începură să roiască În jurul meu. Simțeam un gol imens În stomac, ca și când urma să leșin. Poate că până la urmă chiar Îmi trebuia un calmant. Ne Îndreptam cu toții spre scenă. Nu știam câte priviri se ascundeau după perdeaua neagră sau ce așteptări aveau de la
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
văzut, a pornit să depene calea spre iazul din vale. După o vreme, a catadicsit să îngaime: Până om ajunge în vale, fă bine și gândește-te cam despre ce ai vrea să sporovăim astăzi... Gândurile au început să-mi roiască prin cap ca furnicile în mușuroi și numai nu puteam să prind unul... În timp ce ne apropiam de iaz, luciul apei arunca țăndări de mărgăritare culese din razele soarelui. Acest lucru m-a făcut să asemăn acest joc cu armonia arabescurilor
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
să-l văd pe Mike aplecat peste biroul recepționistei Efervescente. Oare Efervescenta era o madonă sau o curvă? m-am întrebat. O fată minunată ca tine? Mike gângurea ca un porumbel și-i făcea cu ochiul. Aș zice că bărbații roiesc în jurul tău. Curvă, cred. Hei! a mugit Barry către el. Iarși! O să te pedepsăsc! Mike a sărit de trei coți. —Ei, mult noroc! Ne mai vedem, i-a zis el în grabă Efervescentei, după care a luat-o la goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
una, fierbând de furie. Tânărul profesor Anatol Dominic Vancea Voinov, maestrul snob al rebelilor de provincie, un fel de ciudățenie clasicizată a orășelului!... Nu era nici cu zece ani mai în vârstă decât acești tineri, mulți foști elevi ai săi, roind în jurul tumbelor sale, elevi studenți ingineri medici, rotind discuri reviste magnetofoane paradoxuri sticle pipe, în mijlocul cărora trăsnitul Tolea îndeplinea rolul de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sau Jimmy. Era prima dată când îl întâlneam și trebuie să recunosc că nu m-a impresionat prea plăcut. Era înalt și prezentabil, așa cum mi-l lăudase Tom, dar s-a plâns fără întrerupere de căldură și de musculițele care roiau în pădure, văicăreală pe care am interpretat-o ca pe un semn de infantilism și de prea multă grijă față de propria persoană, mai ales când venise acolo ca să aducă un ultim omagiu unui om care nu se va mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nici nu se mai dezbracă seara pentru culcare) și pornește cu barca în larg. Se întoarce pe la opt, când soarele de vară s-a ridicat bine, la patronul borțos al cherhanalei: Ce’ bă, ăsta-i pește? Cu câinii și pescărușii roind în jurul lor, pescarii aleg din barcă peștele bun și-l aruncă pe cel otrăvitor, atât de repede’ că-ți ia ochii operațiunea asta și te trec fiori, dacă nu s-a ales tot peștele rău, o să orbim... Se mai vinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
la sută, de „sex frumos“. Dimineața, când încă nu mă hotăram să migrez din cochilia Melcului într-o ținută decentă, îmi treceau pe sub fereastră, ultrasociabile, rareori solitare - seara, când mă întorceam acasă cu senzațiile ațâțate de un păhărel, altele o roiau de la orele de după-amiază, tot așa volubile, în grupuri de cinci, șase gagici înconjurând câte-un băiat rătăcit. Băăi, nu vedeți că dorm pe mine? Am nevoie de-o bere să mă trezesc!! țipa una chiar în mijlocul drumului, înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și puțin cunoscutul critic literar Nie Yuan-zi, în vârstă de patruzeci de ani. Fiecare dintre ei e lider în școala sa și muncește din greu să o mulțumească pe Doamna Mao Jiang Ching. Precum sute și mii de albine care roiesc ca să atace un animal, ei încearcă să alunge din campusuri Echipele de Lucru. Ele opun rezistență. Echipele de lucru insistă să facă ordine în sălile de curs. Izbucnesc bătăi, în timp ce tensiunea continuă să crească. La însărcinarea vicepreședintelui Liu, conducătorul Echipelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
așteptase la tot ce putea fi mai rău. Cărnuri, oase, creiere zdrobite risipite pe zăpada însângerată - și iată că regăsea doar o mare liniște. Norul se destrăma, se risipea leneș. Treptat, reuși să vadă și caii. Se roteau la pas. Roiau atrași ca de un magnet de ceva aflat undeva, în centru. Și de acolo, din mijlocul lor, țâșni deodată în sus femeia. Bărbatul tocmai o punea pe spinarea unui cal. Și amândoi erau vii, nevătămați, râdeau. Nu se întâmplase nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că, până la urmă, nu va ieși nimic, nu va fi capabilă de nimic și va simți aceeași cumplită oroare, așa cum i se mai întâmplase de nenumărate ori. ― Și totuși, dragul meu Guibert, va trebui să dispar. ― De ce? Când tinerii îndrăgostiți roiesc în jurul tău mai mult ca oricând? În fiecare zi primești dovezile lor de iubire. Coșuri cu flori, colivii aurite cu porumbițe în gulerașe de dantele, pomiere de zahăr cu tot felul de amorași, fluturi sau peștișori, lădițe din tombac aurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zor un nou raport foarte lung. Cățelul nu-și mai făcea iluzii că acesta i-ar acorda o cât de mică atenție, așa că zăcea, cuminte și teribil de indispus, pe covorul din fața biroului. De acolo vedea cel mai bine cum roiau ideile. Numai că stăpânul său nu era capabil să pescuiască nici măcar una. Și iar i se înroșise fruntea de la degetele cu care și-o tot freca neputincios. Nasul fin al cățelușului prinse chiar și o undă neplăcută de sudoare iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tot râsul să-ți dedici viața unei femei sau, dacă te țin curelele, mai multor femei. Dacă ai vocație pentru așa ceva, dacă ai sânge-n instalație, iar privirea lui, rotindu-se, parcă ar fi vrut să le țină-n loc. Roiau în jurul lui, se foiau, se sfădeau, cât ți-ai mai face iluzii că femeia poate fi ținută-n loc, s-o stăpânești, s-o pui să facă ce vrei... Nu vroia decât se le numere, ca pe copii la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ridic mâna și o strecor între degetele lui, și așa, mână în mână, ne trezim în fața oamenilor cu veste fosforescente, care ne deschid ușa, iar roțile tărgii se învârt atât de repede, de parcă n-ar purta nici o greutate. Un cuib roind de boală și durere ni se dezvăluie în fața ochilor în timp ce suntem conduși, el pe targă, eu pe picioare tremurânde, croindu-mi drum printre mulțimile condamnate să aștepte în dreptul ușilor, ca la magazin, de parcă s-ar vinde ceva greu de găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
contează, bani să fie. Dar, scuzele mele, permite-mi să am unele rezerve, cum c-ar fi-nțeles corect ceea ce i-ai cerut. Prea l-ai luat și tu criptic, din prima, frățioare. Se citea-n ochii lui, când a roit-o. Adicătelea, cum, ce vrei să zici? Care-i treaba, nene? răspunde Dan, lezat. Ce e greu de priceput, în chestie? I-am spus omului, clar, să ne descurce repede, cu o hârtie de o sută de lei noi. Bref
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-ntorc...! Și Cei Străvechi, Necruțătorii, Umvelenanii, Belnefogii, vor reveni și ei, laolaltă cu mine....! Vai, vai, vai...! Vai, vouă...! Vai...! Sfârșitul-sfârșitului...! Răzbunarea...! Praful și pulberea...! O...! O-o-o-o...! Iehovah Sabaoth! Iehovah Nisi! Adonai Melekh! El Gibor! El Shaddai! El Hai! El Roi...! Fir-ar să fie! Pe Tabernacolul Leviților! Feri, Doamne! Parcă-parcă... A fost olecuță mai rău. Mai dur. Mai gloduros. Mai tăricel și mai supărător, ca nici o altă dată! hâcâie zdravăn Comandantul, după ce zdruncinăturile și emanațiile sulfuroase încetează. Ce mai bulibășeală
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mine? 5 Oricât se silea avocatul Stavrat să-și uite spaima și să fie numai amabil și curtenitor, îi era peste putință. Își zicea că ar da dovadă de mare nesimțire și cinism dacă, în împrejurările acestea, când toate primejdiile roiesc în aer gata să se abată asupra lui, s-ar mai putea gândi la aventuri amoroase. De altfel, acuma toată "curtea" lui îi apărea sie însuși mai mult ridicolă decât pasionată. Parcă ar fi înțeles subit că e om bătrân
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe fundal de piscină stil Hollywood. Și chelneri șlefuiți și reci precum un diamant. Becalizare sau civili zație occidentală ? Ambele... Flori de mucegai... Un rahat imens prin care fojgăie gîndaci de bălegar și din care răsar flori diafane în jurul cărora roiesc albine fără stup. O societate care se scufundă și indivizi care se ridică, imprevizibil, unde te aștepți mai puțin, un spațiu abandonat și oameni care sfințesc locul. Dracu’ să mai înțeleagă această țară ! Cîndva, demult, am hotărît însă că o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
toți pereții, aproape plângând de disperare, dar fără rezultat. Trebuia să ieșim pe poarta muzeului. Dacă era încuiată, eram pierduți. Ne-am întors din drum înfruntînd valurile de insecte, care acum erau vioaie și agresive. Era limpede că nu mai roiau la întîmplare, ci se îndreptau toate împotriva noastră: scorpionii își înfigeau ghimpii cozii în pielea pantofilor noștri, fluturii ne izbeau peste față ca să ne amețească, furnici roșii începuseră să ni se cațere pe picioare. La parter, toate animalele, acum răgând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
viața e un dar neprețuit, însăși viața e un miracol pentru fiecare dintre noi. Știu că lupta cu cei din jur e una crâncenă și vei avea nevoie de un scut pentru a te apăra de milioanele de săgeți ce roiesc în jurul tău. Nu trebuie să te refugiezi în brațele viciilor pentru a-ți face viața mai ușoară... nu vei reuși. Pe moment, vei uita de probleme și de griji pentru că intervine așa-zisa "plăcere de moment”, însă, ce-ți va
Dragă trecător prin viaţă. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Trifu Robert Vladimir, Bota Claudia () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2009]
-
morală avea un simplism (unii ar spune o naivitate) de care, în mod cert, filozofia lui nu dădea dovadă. Fusese marcat profund, pe vecie, de copilăria lui metodistă. Așa cum observau de pe acum, în articolele lor „perceptive“, viitorii săi biografi, care roiau ca hienele în jurul lui așteptându-l să moară, metodismul făcuse din el un puritan cu un obsesiv simț al adevărului, marcat de sentimentul culpabilității originare, în care unii vedeau motivul filozofiei lui. Dacă exista vreo etichetă tradițională care să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
O luară pe cărarea umedă ce se strecura printre copacii și arbuștii dinspre zid și, pe măsură ce înaintară, văzură Papucul cu toate lămpile aprinse revărsând o baie de lumină peste iarbă. Pe la marginile bălții de lumină și, intermitent, în centrul ei, roiau, tălăzuiau o sumedenie de oameni, unii în costume medievale, alții mascați cu capete de animale, și alții purtând lampioane aprinse (din recuzita piesei). Vreo două tranzistoare bâzâiau, nu prea tare, fiecare dintre ele reglat pe alt program de radio, amestecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie a vorbit. — De la sine înțeles că nu. — Dar îți aduci aminte, în noaptea aceea, în grădină, aram amândoi afumați și am început să vorbim între noi despre ideea lui John Robert și despre tine și Hattie, ori în jurul nostru roiau o sumedenie de oameni și cineva a putut să tragă cu urechea. Dumnezeule mare, ai dreptate. Totuși, ce-am vorbit noi putea să pară nebunie curată. — Destul ca cineva să fi preluat ideea. — Da... Doamne, ce dobitoci suntem! Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
soldat Toaibă, că din această clipă trebuie să stai pe propriile-ți picioare! Am înțeles, domnule colonel! - a răspuns Toaibă, rămânând țeapăn ca un stâlp. Repaus, ostaș! Toaibă a auzit comanda ca prin vis, atât de încordat era. Gândurile îi roiau în cap ca albinele la urdiniș... „De ce m-o întrebat tocmai pe mine? Și de ce zâmbea? Sau poate mi s-o năzărit? Nu, nu. Nu mi s-o părut. Chiar o zâmbit când o dat cu ochii de mine. Numai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
gura. Să încetez să vorbesc. Aș aparține atunci gării. Aș fi și victima și Dumnezeul ei. Un Dumnezeu mut și indiferent, culcat pe o bancă din sala de așteptare, cu o mască de sticlă pe față. Păianjenii și țânțarii ar roi în jurul meu ca niște slujitori credincioși. Mi-e frică de asta, de aceea vorbesc continuu. Dacă m-aș opri, mi-ar fi greu să mai mișc buzele. Ele ar deveni de sticlă. Și m-aș teme să nu le sfărâm
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]