758 matches
-
le distribuie din ușă-n ușă. Încă Își amintea cum aștepta În Încremenirea imobilului de locuințe de lângă konak-ul lor cu tava În mână. Pe ea se afla o jumătate de duzină de boluri, fiecare pentru un alt vecin. Mai Întâi ronțăise stafidele presărate În fiecare bol, Încredințat că dacă le mânca doar pe acelea, nimeni n-avea să observe nimic. Însă apoi trecuse la sâmburii de rodie și la migdalele mărunțite, folosite la ornat, și, Înainte să-și dea seama, mâncase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ani, unsprezece ani: scena se repeta Întocmai an de an. Tata se Închidea În birou cu prietenul lui, André Migot, care lucra la Fisc. Ieșea de acolo ca o vijelie și cu o proastă dispoziție cumplită ca să se ducă să ronțăie ceva la bucătărie, plîngîndu-se că nu se găsea niciodată nimic bun de mîncare În casă - cînd mama mă trimisese să-i cumpăr ficat de vițel -, iar eu profitam ca să iau la goană portăreii. Dacă-l omoram pe vreunul, discursul funebru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nimic... O jumătate de oră mai tîrziu, mi-am Încercat iarăși norocul. O nouă intervenție a mamei! Nici vorbă să pot atinge genunchii fetei! Dar despre mica Chantal ți-am mai vorbit?“. Zscharnack mîrÎia: „N-avem altceva mai bun de ronțăit?“. Logodna mea cu Tina! Era marele meu succes! Lungit pe divan, de fiecare dată cînd anunțam că o visasem pe Tina și că aveam să-mi reîncep povestea logodnei, efectul era garantat: parcă eram Gilbert Bécaud anunțînd că o să cînte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mă aștepta. Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine. Uneori mă retrăgeam în cameră devreme. Renunțam și la masă, înghițeam în grabă un ceai cu un somnifer și ronțăiam câțiva biscuiți, după care îmi trăgeam pătura peste cap, fericit că individul cu mers de pisică încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, „cine naiba a lăsat scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tocmai bun”. Câteva zile, ca să se liniștească apele, ara evitat întâlnirile cu bătrânii. După ce înotam, mă apucam de lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream sa mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ăla, nu? — Desigur, eu sînt. De fapt, sîntem mai mulți. — Deci, nu trebuie să-mi dai o a doua șansă, dacă cred În tine? El Malefico ridică ochii către stele, acolo unde stăpînii săi cu bărbi Întunecate șed În jurul focului ronțăind sufletele pe care le aduce el. — Nu-mi spune, și asta tot dintr-o carte ai scos-o. — Da, mă rog. Ce spui? Nu putem face un soi de aranjament special? Nu sînt cel mai exigent dintre oameni, ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Bietul om se săturase probabil să tot audă de minunatul doctor Westcott. Dosarul de extrase care-i fu trântit pe birou era surprinzător de voluminos, conținând mai ales articole despre eforturile secției de-a obține fonduri sau despre nașteri miraculoase. Ronțăindu-și biscuitul, se apucă să citească despre lupta dusă de Laurence cu administrația spitalului pentru achiziționarea unui echipament scump. Nu trebuie să-nceapă să-l vadă pe acest bărbat ca pe-un erou. Fran Tyler, își spuse ferm, încetează. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care stătea vizavi îi mai arunca câte o privire curioasă de după ziarul pe care-l citea. Până la urmă a împăturit și el ziarul și a adormit. Bătrâna cocoșată de lângă el și-a deschis cutiuța cu mâncare și a început să ronțăie, ca un șoricel, o turtă mare de orez. S-a întors spre Gaston și l-a întrebat zâmbind: — Sunteți american? — Nu... Gaston a clătinat din cap, jenat. Nu vreți o turtă de orez? Nu, mulțumesc. Am mâncat. — Unde mergeți? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-s plin de suc. Am rîs, cînd se auzi o altă voce, precizînd: Încercăm să-i dovedim că nu e totul doar o treabă de femei. Salut! Emma ședea la masa de bucătărie, răsfoind un număr din revista Hello! și ronțăind cu pumnul alune trase În miere, dintr-un castronel de porțelan aflat În mijloc. Își ridică privirea și-și salută fratele, apoi mă măsură din cap pînă În picioare. În secunda următoare, mi-am dorit să mă fi Îmbrăcat altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nuntă, momentul cel mai potrivit n-ar fi cu o oră Înainte de a păși spre altar, ca să nu mai spun că Dan m-ar omorî dacă i-aș spune maică-sii fără să fie și el de față. — Am tot ronțăit snacksuri În ultima vreme, spun eu cu nonșalantă, Încercînd să ofer o explicație pentru talia mea, care ia proporții rapid. — Snacksuri? exclamă Linda Îngrozită. Majoritatea mireselor slăbesc, Ellie, nu se Îngrașă, pentru Dumnezeu. Ce-o să ne facem? Vocea ei atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
existe decât ea în încăpere, și orice obiect de aur și de argint, orice postav fin sau broderie era întunecat de imensa ei umbră vălurită. Mânca pâinișoare făcute cu miere și grămăjoare de migdale, nuci și alune, pe care le ronțăia zgomotos între dinți. Mai curând înfășurată fără urmă de gust decât îmbrăcată, stătea într-o poziție vulgară, cu picioarele desfăcute, din pricina coapselor enorme. I-am sărutat poalele rochiei, și aceea pătată. M-a cercetat în tăcere o vreme. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
locului o clipă. Râdea și spunea glume deșucheate. Pe când episcopul vorbea, salutând copiii veniți din toate școlile catolice ale Romei, el cânta Federico Barbarosa/ se caca-ntr-o groapă/ și cum nu avea hârtie/ se șterse cu degetul cel mare, ronțăia caramele, le arunca În aer și le prindea din zbor cu limba, și se amuza văzând că ea suferă din cauza lipsei lui de maniere. La un moment dat Îi spusese: Pui pariu că mă urc pe statuia lui Sf. Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de neașteptat, Încât nu știu ce să răspundă. a douăsprezecea oră În parcarea sălii de dans era un autocar de șaizeci de locuri, cadavrul unei motorete și mașinile de escortă. Tabla se Încingea sub ochiul malefic al soarelui. Așezat la bord, șoferul ronțăia un sandviș cu salam. Nici un afiș, nici o pancartă nu lăsa să se Întrevadă că acela era autocarul suporterilor lui Elio Fioravanti: un grup haotic de șomeri care, de când avocatul Își Începuse etapa „din ușă În ușă“ a campaniei electorale, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
statului, spuse Lorenzo. Și tatăl lui era un slujitor al statului - era judecător la Curtea de Apel. — Ta-tatăl meu are o g-g-grămadă de pi-pistoale, spuse Kevin cerșind patetic atenția lor. — Da’ tu de unde știi? Întrebă bănuitor băiețelul cu ochi azurii ronțăind un cartof. — Le-am văzut. Fețele Înroșite ale celor trei băieței se Întoarseră spre el. Profitând de clipa aceea de atenție, Kevin se avântă să descrie colecția lui Antonio. Tata ținea mult ca el să le cunoască. I le dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
am fost aspirată înăuntru. În urma mea, îl puteam zări pe copil, luându-și la revedere de la mine. În cele din urmă am aterizat pe sofaua confortabilă a doamnei Gilbert, care tocmai sosea din grădină cu morcovi proaspeți într-o căciulă. Ronțăind ultimele jeleuri, am înhățat morcovii și am fugit spre casă. Am constatat că, în tot acest scurt timp parcurs în dimensiunea mea, am reușit să trăiesc cea mai aventuroasă peripeție a vieții mele! Berci Sara, clasa a VIII-a Școala
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o cană de ceai ciudat de plante pe care l-am primit la un moment dat de la un client. Iau un măr din fructieră, doar ca să descopăr că e zborșit tot. Cuprinsă de scârbă, arunc toate fructele la gunoi și ronțăi niște Shreddies direct din pachet. Adevărul e că nu mă interesează deloc lista. Nu mă interesează decât un singur lucru. Când ajung la birou, sunt hotărâtă să nu las deloc să se vadă cât de importantă e ziua de azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dat seama că mă dezgropam singur, săpând cu mâinile goale. Unii ar fi apreciat tenacitatea și loialitatea mea față de viață. Dar pentru mine era un lucru simplu ca bună ziua. Rosamund, după ce inspecta frigiderul gol (nu avea timp să facă cumpărături) ronțăia niște coji de brânză și, după aceea, cu părul protejat de un con Înalt de prosoape turcești, făcea un duș fierbinte. În pat, le telefona părinților ei și flecărea cu ei. Deșteptătorul era fixat să sune la șapte și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
PARASCHIV (Atinge și el pâinea, cu sfințenie.): Ce moale e... MACABEUS: Parc-ar fi o oaie... PARASCHIV: Parcă e vie... MACABEUS (Către INAMIC): Putem s-o mâncăm...? Chiar putem s-o halim? INAMICUL (Fericit.): Da, da... O mâncăm toată. O ronțăim toată. PARASCHIV (Cu ochii în lacrimi.): Parcă răsuflă... Zău... Ia pune puțin urechea... (MACABEUS și apoi INAMICUL își lipesc urechea de pline.) Nu? MACABEUS: Da, parcă răsuflă... INAMICUL: Parcă gâfâie puțin... MACABEUS: Gata, îi dăm drumu’? INAMICUL: O rupem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
părintele Ieronim stă singur la masă cum îi e obiceiul, cu o strachină de pesmeți și un degetar de vin. Părintele își pune un deget pe buze și încruntă sprânceana dreaptă. Apoi întinde mâna, apucă un pesmet și începe să ronțăie hotărât, cu meșteșug. Apoi soarbe și din păhăruțul cu vin. Pe cățel l-a botezat Mureș. Jos la rădăcina carpenului Mureș îl așteaptă, cu ochii lui de câine eschimos. Când în sfârșit stăpânul se dă jos din pom, câinele i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
chiar și o ilustrație cu sfântul, la coliba lui din taiga, tăifăsuind cu o namilă de urs. Așa aflase Sandu, de la Sfântul Serafim citire, că e bine să ai întotdeauna la tine câțiva pesmeți, când te prinde tristețea să-i ronțăi pe îndelete și să prinzi inimă, și de atunci urma întotdeauna acest sfat. Așa se face că avea mereu prin buzunare pâine uscată. ─ Cuțu, cuțu, întinde el covrigul, aplecându-se înspre arătarea lihnită. Nu, îl oprește Iulia, punându-i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pur și simplu a dat din cap, înțelegător, și a mai luat câțiva biscuiți. Actorii țineau la greutate ca niște adolescente. Păi, cred că merge foarte bine acum că am pus totul cap la cap, nu-i așa? zise MM, ronțăind un Hob-Nob. Hazel, tot vreau să repetăm încă o dată monologul tău de la sfârșitul primei scene - știi tu: „How happy some o’oer other some can be1“ dacă avem timp azi. Deși cred că o să fiu ocupată până peste cap cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nesuferit, comentai eu. Janey ridică din sprâncene. —Cu mine se poartă bine, zise Helen, și ăsta e singurul lucru de care-mi pasă. Am comandat deja? Sosiră antreurile. Mi-am mâncat supa fierbinte și acră într-o clipită și am ronțăit câteva rulouri de primăvară, în timp ce Janey și Helen atacară salata în care erau înfășurate bucățelele de carne falsă de porc și pâinea prăjită cu creveți vegetali. Ce ciudat, spuse Helen după o gură de carne falsă de porc, ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nevoie de așa ceva. Am mai descoperit ceva. Ceva grav. —O galetă? îl întrebai eu, pasându-i farfuriile. Ha-ha, double entendre 1. —Nu știu de ce te încăpățânezi să folosești replici franțuzești, că ai un accent groaznic, izbucni Hawkins în timp ce eu îmi ronțăiam galeta. Oricum, am venit să-ți zic că eu și cu Daphne ne gândim să ne logodim. Era și timpul să vă așezați și voi la casa voastră. Să știi că nu te poți juca la nesfârșit cu sentimentele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cum o fi când va trebui să curățăm pentru mâine... Scoase un mini baton de Mars din buzunar și-l rase din doi timpi și trei mișcări. — M-am plictisit și mi-e un somn, îmi zise ea. Tot timpul ronțăi ceva, e groaznic. Când spectacolul e pus pe picioare și merge, e OK, dar în săptămâna de producție întotdeauna mă fac cât casa. Dispăru din nou, cu gândul în altă parte. Ah, strălucirea teatrului. — Mi s-a părut mie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
precum James și John, nu erau de găsit. Copilul a început să se foiască. În ciuda așteptărilor, nu a izbucnit într-un urlet. A fornăit puțin, după care a adormit la loc. —Slavă Domnului, a mormăit Amanda din pat. Mi-a ronțăit sfârcurile de mi le-a făcut praf. Amanda ajunsese deja să deteste alăptatul. Când una dintre asistente îi spusese Amandei „așezați-vă într-o poziție confortabilă“, din dorința de a-i explica acesteia cum se proceda corect, între cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]