943 matches
-
să-i demonstreze reprezentantului Casei Albe că se grăbește să se întoarcă la datorie. Maggie ieși în urma lui Davis. Toți au plecat prea repede ca să-l mai vadă pe Miller scoțându-și mobilul sau să audă cele trei cuvinte scurte, sacadate, pe care le șopti în telefon imediat ce se făcu legătura cu Washingtonul: „Totul decurge perfect“. Capitolul 9 Ierusalim, marți, 3.17 p.m. Maggie se îndrepta spre camera pe care i-o pusese la dispoziție Davis, acesta fiind spațiul de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra echilibrul. Le urcă tropăind, respirând sacadat. Odată ajunsă în vârf, trebui să se întoarcă pe o parte doar ca să treacă, atât de îngustă era despărțitura. Auzi o femeie țipând în spatele ei: cineva tocmai văzuse arma. După asta ieși din nou într-un spațiu deschis, un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
la început, apoi clar. Suspinase. Stomacul ei se încordă, o încordare ritmică. Lisa începu să își maseze sânii și să geamă încet. Mergea. Rick își dublă eforturile. Ea răspunse puternic. Era clar că mergea ... mergea ... Lisa gemea tare acum ... respira sacadat, se zvârcolea, se încorda ... spatele ei se arcui ... Și, dintr-o dată, se ridică brusc și țipă: — Da! Da! Brad! Daaaa! Rick se trase în spate, ca și cum ar fi fost lovit. Lisa își duse repede mâna la gură și se rostogoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
care se simțea În stare. Inima Îi bătea prea tare. Își pierdu cumpătul. Nu vedea cum o va scoate la capăt. Poate că n-o va scoate niciodată la capăt. Inima Îl trezise din somn cu pulsațiile ei surde și sacadate ca În Stravinski. Tulburările de ritm cardiac nu erau tocmai lucrul de care avea cel mai urgent nevoie. Simțea bătînd o inimă de balenă În inima lui rămasă prea mică. În Gaspesia, pe un mal al fluviului Saint-Laurent, văzuse trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de lenta electrocutare a celulelor prin poluarea electrică a lumii moderne. Pentru a opri soneria aia care-l Împiedica să adoarmă la loc, făcu niște gesturi pe care le-ar fi comparat, Într-un roman, cu salturile repetitive și comportamentul sacadat ale unui animal În cușcă. Mai bine ar fi lăsat deșteptătorul ăla În Canada, de unde-l adusese cu un an În urmă. CÎnd călătorea, Îi plăcea să achiziționeze obiecte practice: la Întoarcerea la Paris, s-ar fi folosit de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nu vrei să ghicești, insistă Marta, zâmbind, iar Cipriano Algor, enervat puțin pe fiica lui și mult pe sine, dar conștient că singurul mod de a ieși din impasul în care singur intrase ar fi să-și recunoască eșecul, rosti, sacadat, un nume, învăluindu-l în cuvinte, A fost văduva, vecina, Isaura Estudiosa, ca să mulțumească pentru urcior. Marta negă cu o mișcare din cap, Nu se numește Isaura Estudiosa, corectă, numele ei este Isaura Madruga, Ah, bine, spuse Cipriano Algor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
somn. Se culca el, nu mă lăsa nici să citesc, „iertați-mă, îmi bate lumina în ochi”, și începea teroarea din fiecare noapte. Din pricina lui cunosc toate felurile de zgomote pe care le face marea lovindu-se de țărm, rare, sacadate, mângâioase, aproape șoptite, tandre, lenevoase, ori, dimpotrivă, surde, furioase, anxioase, amenințătoare. Nopți întregi n-am făcut decât asta, să le studiez. Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la culoare cu ouăle murate de la bar. — Nu se poate. Cu cine naiba se mărită? — Cu doctorul care conduce secția pentru tratarea infertilității, spuse Stevie încet. Se numește Laurence Westcott. Jack simți o apăsare în piept și începu să respire sacadat, aproape ca și cum ar fi avut un atac de cord. Francesca era pe cale să se mărite. Și, culmea, cu Laurence Westcott. Durerea prezentă și trecută îi străbătu întreg trupul ca un fier înroșit, torturându-l cu amintirile plăcute și cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și, în general, nu are intenții parodice”). În plus, Urmuz este catalogat drept „cosmician” și metafizician „utopist”; oamenii lui sînt „niște ființe vărsate în univers” prin tuburi de comunicație, plămădiți „din același material ca și visele”, deși altminteri au „ceva sacadat, mecanic, de robot”. „Nu știu cine în literatura universală a simțit mai puternic dorul de a se elibera de gravitație”, adaugă exaltat Sorescu, remarcînd nevoia personajului Stamate de a „fecunda misterul” prin contrabalansarea atracției legilor cerești. Autorul subliniază, de asemenea, „chintesențializarea” romanescă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
degradantă și dezolantă, ce nu mai fusese restaurată din vremea Piacentinilor, să fi fost codrii partizanilor. Oamenii de felul profesorului Îi numeau pe aceștia bandiți. O partigiano portami via. — Aceasta e cea mai mare Universitate din Italia, spuse profesorul Ferrante, sacadat. Știi cine a predat la Sapienza? Mă Îndoiesc, voi tinerii sunteți niște ignoranți. Au trecut pe aici cei mai mari oameni de stat ai acestei țări. Aldo Moro, Vittorio Bachelet. Să-ți fie rușine. Zero nu reuși să se rușineze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
așteptam să revin la realitate. Cert este că așteptam... Deodată mi-am dat seama că totul a revenit la normal. Mirificul peisaj, lacul, seara, mânia naturii de a mă pedepsi pentru dorința mea de a readuce soarele. Totul dispăruse. Respiram sacadat și simțeam cum fiecare părticică a corpului meu ardea. Ardea de emoție. Era un sentiment minunat, ca atunci când vezi cum o mașină e gata să te lovească, dar printr-o minune ești salvat și binecuvântat să-ți păstrezi viața. Era
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
coapsei, iar de acolo erau fixați de niște panglici prinse de un cordon din jurul taliei, așa, ca la indieni jambierele din piele, ei, și atunci Feri a încercat să rotească și mai repede discul, mișcările femeii s-au accelerat, devenind sacadate, dar ciorapii tot n-a vrut să și-i dea jos, se plimba numai prin cameră, o dată a scăpat ziarul pe jos și s-a aplecat să-l ridice, apoi și-a aprins o țigară, fumând așa multă vreme, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
regulat, trecură printre menhiri fără să se oprească și se făcură nevăzute una cîte una Îndărătul dolmenului, Înghițite parcă de lespedea plată tăiată În granit. O a șaptea siluetă sosi la rîndul ei. O siluetă cu mers straniu, șovăielnic și sacadat. În loc să se Îndrepte spre dolmen, ca celelalte, se duse să se posteze lîngă un tumulus celtic Înălțat În apropiere, și nu se mai clinti din loc. Liniștea se Înstăpîni iarăși. Tulburată doar de zgomotul talazurilor care se spărgeau de recifele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brațul stîng, pe care-l ținea Îndoit strîns lîngă șold, scăpă un morman de cîrpe vechi, a căror culoare albă nu mai era decît o Îndepărtată amintire. În ciuda Înfățișării masive, se mișca În tăcere, avînd un mers ciudat, șovăielnic și sacadat. Ajuns În spatele ei, Își ridică brațul drept În față. Iar mîna lui În formă de paletă viză umărul tinerei femei. Pierric Le Bihan se născuse cu patruzeci și doi de ani În urmă, victimă a unei malformații congenitale a șoldului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pregătea să i-o pună. - Eram pe poteca vameșilor, dar n-am văzut nimic, explică el. În afară de Pierric Le Bihan care se agita În mod ciudat În fața menhirului. Marie aruncă automat o privire mutului care se Îndepărta cu mersul lui sacadat, cu grămada de cîrpe strînsă sub braț, apoi atenția ei se concentră iarăși asupra lui Ryan. - Ai vorbit de lună În creștere, spuse ea scrutîndu-l. Cunoști așadar legenda jefuitorilor de corăbii? - Pot spune că din cauza ei mă aflu aici. Fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cuprinse pe neașteptate. Se clătină pe picioare și se prinse de partea verticală a unei etajere pentru a-și regăsi echilibrul. Inima, pe care o simțea strînsă de o mînă uriașă, părea că vrea să-i sară din piept. Respira sacadat cînd auzi pași În urma ei. Încercă să se Întoarcă și Întinse mîna la Întîmplare. - Tu ești, nemernicule... Restul se pierdu În zgomotul obiectelor din faianță care se sfărîmau la contactul cu solul, cînd rafturile căzură peste Yvonne. În timp ce zăcea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu picioarele, zgîriindu-l pe Lucas pe cînd el Încerca s-o țină, urcă la suprafață, unde trase În piept cu lăcomie puținul aer care mai rămăsese. Ieși la suprafață și el, alături de ea. - Refuz să mor! spuse ea cu voce sacadată, cu energia disperării. Nu așa! Nu acum! Mai tîrziu, Marie avea să spună că fratele ei era cel care Îi arătase ieșirea. Pe moment, Îi atrase privirea o scurtă strălucire În stîncă, acolo unde bătea lumina lanternei rămasă Înțepenită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
rost are ? Cuvintele îmi scapă fără să vreau. Serios, ce rost are ? Să faci pâine. O faci și pe urmă o mănânci. Și s-a dus. Mă opresc brusc, neștiind nici eu ce m-a apucat. Am respirația precipitată și sacadată. Îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții. Iris mă privește cu atenție. Același lucru îl poți spune și despre mâncare, îmi răspunde cu blândețe. Sau despre viața însăși. — Exact. Mă frec pe frunte cu șorțul. Exact. Nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu există hotel mai mare sau mai luxos decât „Crillon”, unde au fost cazați ștabii Statului Major American În timpul negocierilor de pace de după cel de‑al Doilea Război Mondial. - Grozav, nu? m‑a Întrebat Ravelstein, schițând unul dintre gesturile lui sacadate. I‑am confirmat că așa era. Ni se așternea la poale centrul Parisului - Place de la Concorde cu obeliscul, Orangerie, Chambre des Députés, Sena cu podurile ei pompoase, palatele, grădinile. Firește, erau priveliști grandioase și cu atât mai grandioase acum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
am văzut deja ziarul, i-am spus. — Nu... nu e vorba de ziar, preciză el. O surpriză și mai mare. În clipa aceea părintele Keeley și Vice-Bundesfuehrer-ul Krapptauer își făcură apariția pe scări, respirând și numărând până la douăzeci în șoapte sacadate. O surpriză și mai mare? m-am mirat eu, pregătindu-mă să-l pun la punct cu atâta virulență, încât în vecii vecilor să nu mă mai considere pe mine de teapa lui. Femeia pe care-am adus-o..., începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mesajul, tâlcul gestului nostru, oftă dintr-o dată îmblânzit Goncea. Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ținem tot într-o dușmănie de clasă și de caractere. Izbucni în râs. Se lăsă pe spate, cu tot cu scaun. Râdea sacadat, de parcă îl gâdilase chiar inginerul Nisip. - Să uităm, asta-i deviza patriotică a momentului de-acuma. Asta-i indicația de la etapa asta istorică care-o trăim. Facem pace. Vă luați morții și vă vedeți de treabă. Partidul v-a iertat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mă scapi, că nu mai pot, mă maltratează, încuiată, ca la poliție, îți dai seama ce presiune e pă capul meu, nu mai pot face... Tocmai copilul meu, care știi cum l-am crescut de la Revoluțiade la Județeană încoace... Turuia sacadat, printre hohote de plâns, grăbită parcă să-i spună totul, cât mai multe, s-o facă să înțeleagă situația disperată în care se afla. Făcu o pauză. O auzi cum trage câteva înghițituri, cu gogâlțuri. - M-a scos, Vali, îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
spusă de vreun vecin; sau poate, cine știe, era un fragment de vis încă nedezlipit de creier. M-am întors așadar pe cealaltă parte. Dar glasul îi dădea înainte. Acum semăna cu turația unui motor băgat în viteză. Devenise mai sacadat, urcase un ton, și parcă se auzea și mai tare. Hotărât lucru, nu era o închipuire. Am început să caut sursa și am găsit-o după câteva minute. Era țeava de alimentare a caloriferului, din colțul dormitorului. Transformată într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în Leu, și pe Carmen au arestat-o. Era trei dimineața, se luase curentul și toți începuseră să înjure. Peste tot bănuiai grupuri de furioși, lovindu-se de pereți și agitându-și brațele. Muzica ce ne pompase în sânge ritmuri sacadate se oprise cu un oftat, și de-abia în clipele când întunericul s-a împletit cu tăcerea ne-am dat seama ce gălăgie fusese. Nu știu cine își serbase ziua, adusese pe hol o stație cât toate zilele și chemase tot căminul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]