623 matches
-
de voce. Uneori, clima asta catalană ne mortifică pe noi, cei din sud. — Pot să vă ofer un pahar cu apă? Întrebă preotul, consternat. — Dacă luminăția voastră nu vedeți nici un inconvenient... Și poate și o ciocolățică, pentru treaba cu glucoza... Sacerdotul Îi turnă un pahar cu apă, pe care Fermín Îl sorbi cu aviditate. — N-am decît bomboane cu eucalipt. Vă convin? — Dumnezeu să vă răsplătească. Fermín Înghiți un pumn de bomboane și, pe dată, păru să-și recupereze Întru cîtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai scoate nimic de la noi, părintele Fernando ne puse să jurăm că Îl vom ține la curent cu tot ceea ce aflam. Ca să-l liniștească, Fermín se puse să jure pe un Nou Testament ce zăcea pe masa de scris a sacerdotului. — Lăsați În pace Evangheliile. Îmi ajunge cuvîntul dumneavoastră. — Nu lăsați să vă scape nici o ocazie, așa-i? Părinte, ce fiară sînteți! — Haidem, vă Însoțesc pînă la ieșire. Ne-a călăuzit prin grădină pînă la grilajul de lănci și se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că tu nu ești acasă, ba chiar, dacă tot telefonezi, nu știi cumva unde e? Singurele momente de gelozie. Dar chiar și În felul acela i-o smulgeam pe Cecilia saxofonistului. Să iubești sau să crezi că iubești, precum eternul sacerdot al unei străvechi răzbunări. Lucrurile se complicaseră cu Sandra: de data aceea Își dăduse seama că povestea mă prinsese prea mult, viața În doi devenise cât se poate de Încordată. E cazul să ne despărțim? Atunci să ne despărțim. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să trimitem drăcușori la nu știu cine! Noi practicăm dogma și ritualul Înaltei Magii, nu suntem babe făcătoare de farmece!” Domnule conte, fac apel la domnia voastră. Domnul Bramanti are, lucru cunoscut, raporturi cu abatele Boutroux, iar domnia voastră știți bine că de acest sacerdot se zice că și-a tatuat pe talpa picioarelor răstignirea ca să poată să calce pe Domnul nostru, mai bine zis al lui... Bon, eu Întâlnesc acum șapte zile acest pretens abate la librăria Du Sangreal, cunoașteți, el Îmi surâde, lipicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
au făcut egiptenii ca să ridice blocurile piramidelor? Erau ridicate stâncile prin zguduiri electrice, erau făcute să zboare prin fisiunea nucleară? Egiptenii găsiseră modul de a elimina forța gravitației, și posedau secretul levitației. O altă formă de energie... Se știe că sacerdoții chaldeeni acționau mașini sacre doar prin intermediul unor simple sunete și că preoții de la Karnak și de la Teba puteau deschide larg porțile unui templu cu sunetul vocii lor - și la ce altceva se referă legenda lui «Sesam, deschide-te?»” „Și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
orice naș Își are nașul, autorul ne prezintă cel mai inestimabil creol autentic, portret care ocupă deja un loc binemeritat lângă acelea, nu mai puțin vestite, lăsate nouă moștenire de un Del Campo, de un Hernández și de alți Înalți sacerdoți ai chitarei noastre folclorice, printre care strălucește autorul poemului Martín Fierro. În agitata cronică a investigației polițiste, lui don Isidro Îi revine onoarea de a fi primul detectiv Întemnițat. Dar criticul, al cărui fler este deja recunoscut, poate sublinia ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-i picioare, maestrul a improvizat una dintre fecundele tirade lirice ce-i năucesc deopotrivă pe istoric și pe lingvist, pe omul rece, rațional și pe cel cu inimă mare. A arătat că În alte vremuri taurii erau animale sfinte, oarecum sacerdoți și regi; mai curând zei. Că soarele ce-și arunca lumina peste parada taurilor văzuse defilând, În galeriile din Creta, oameni condamnați la moarte pentru că huliseră taurul. A vorbit de bărbați care, cufundându-și trupul În arzătorul sânge al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
singură efigie, care aglutinează artistic vaporoasa barbă a unuia, nasul cârn al amândurora și laconica statură a celuilalt. O sută douăzeci de pilule neînsemnate dau acestui tribut o notă de prospețime. O dată expediați ambii ideologi, iată-ne acum În fața marelui sacerdot al bucătăriei pure: Pierre Moulonguet. Primul său manifest datează din 1915: un Manuel Raisonné - trei volume in octavo mare - din 1929. Înălțimea lor doctrinară e atât de cunoscută, Încât ne vom mulțumi Deo volente cu cel mai sec și descărnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
se ridica un mic altar pe care erau așezate mai multe cărți deschise, un echer și un compas mare. În fund, pe un tron îngust, dar foarte înalt, îi aștepta Venerabilul. Ampla eșarfă aurie de pe cap îi dădea prestanța unui sacerdot egiptean. D’Autrey se înclină în fața lui și își prezentă plin de mândrie invitatul. Venerabilul înclină doar puțin capul. Deși avea trupul firav, vocea se dovedi extrem de puternică, impozantă chiar, atunci când începu să vorbească. Era capabil să nuanțeze, să sublinieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu au dispărut și practicile rituale în discuție, ci au fost preluate fie (în mod diluat) de preoții creștini, fie (mai ales) de chiar meșterii constructori. Este greu de demonstrat existența în vechime, în spațiul carpato-dunărean, a unor astfel de sacerdoți specializați. Este totuși interesant de trecut în revistă unele date folclorice, etnolo- gice și istorice care par să se refere la această problemă. în unele variante ale legendei tip Meșterul Manole, cea care le dezvăluie constructorilor sacrificiul ce trebuie înfăptuit
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
podurilor. Contribuția acestora era considerată ca fiind majoră, de vreme ce erau numiți „făcători de poduri”, în dauna celor care le construiau propriu-zis. Importanța acestei confrerii se observă și din faptul că numele preotului pontifex a ajuns, prin extensie semantică, să desemneze sacerdotul în general și pe marele preot (pontifex maximus) (112). Comentând ansamblul arhitectonic de biserici rupestre des- coperit la Basarabi-Murfatlar (secolele VII-IX e.n.) - „un monument de tranziție de la incintele sacre de tipul celor promovate de mitologia daco- romană la cele promovate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
puneau cununi de iederă pe frunte. De la savantul roman aflăm și în ce cadru se încoronau tracii cu frunze de iederă : „Iedera încununează și astăzi tyrsul zeului [Bacchus = Liber] și chiar coifurile popoarelor Traciei în cadrul sărbătorilor sacre”. Dar nu numai sacerdoții și oștenii își puneau cununi de iederă, ci și poeții. Plinius vorbește despre „soiuri de iederă ce se folosesc la cununile poeților”, dar și despre ceremonii în care „se încunu- nează [cu iederă] poeții, zeul Liber sau Silen” (Naturalis historia
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
este că „prima limbă vorbită, în care comunica pere chea primordială, Adam și Eva, a apărut pe teritoriul țării noastre și nu a fost alta decât româna străveche. Limba Bibliei și a Vedelor indiene a avut la origine încifrarea de către sacerdoți a românei adamice. Tot din spațiul carpato- danubian ar fi pornit : latina, greaca, slavona, idiomurile indo-europene și toate celelalte limbi, dialecte și graiuri cunoscute. În aceeași vatră s-ar fi mani- festat epicentrul culturii universale, în care își au rădăcinile
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fardați, epilați, purtători de bijuterii. Unii erau dansatori, alții Își slujeau stăpânii ca sclavi, alții, sclavi aduși din Orient spre vânzare, erau la discreția doritorilor. Statutul bărbaților care se prostituau era același cu al femeilor. Preotesele romane prestau și ele sacerdoții pentru Vesta, veche divinitae a căminului și a focului domestic; vestalele erau educate În familii bune, rămâneau fecioare, erau alese prin tragere la sorți; prima vestală era amata, iubita, probabil veșnic tânăra protectoare a focului. Dacă Își Încălca jurământul era
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
martorul de atunci al fulminantei experiențe cu Elena-prima mi-o aduce aminte: „-Îți amintești cum ți-am spus că ai trăit? “întreabă el cu voce tare. Tînărul fusese și atunci diagnosticat corect: „-Tu parcă ești un actor care se vrea sacerdot al ritului său dramaturgic. Vrei să acționezi direct asupra spectatorului, să-l subjugi chiar agresîndu-l, să-l silești să creadă și să trăiască în scenariu. El, care se crede protejat în fața televizorului, privindu-l în pijama pe Hamlet. Trezește-te
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
raj-ului, revine spre a-l bântui. Căci implacabilul Asoka, mânuitorul sarcofagului care aduce răzbunarea, este Gita, prima iubire a tânărului Mortimer. Dragostea, trecută prin vămile despărțirii și ale urii, îi dă Gitei puterea de a deveni, după moartea tatălui ei, sacerdotul acestei religii a cruzimii și focului. Îi va fi dat lui Mortimer, byronian, să fie cel care îi redă liniștea acestui suflet tulburat, ucigând-o. Nici măcar știința nu poate stinge acest foc care arde. Prințesa Gita se sfârșește tragic în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
acestui Pacific care adună, ca pe o scenă shakespeariană lichidă, o colecție de siluete încărcate de taină. Prezența centrală, ca o comoară aruncată în mare, insula Escondida, citadela pe care s-a instalat Călugărul, conducătorul unei confrerii de pirați și sacerdotul unei religii a câștigului și tainei. Aflat pe insula uitată de hărți ca și cum ar fi existat dintotdeauna, drapat în veșmântul său de eremit care îi ascunde chipul și biografia, Călugărul este un personaj conradian ros de propria sa taină. Domnind
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
-ne într-o mașină gata să trecem Prutul. Sculeni aici. Și iarăși Sculeni dincolo. În dreapta, poarta casei familiei Budanțev. Portiera e deschisă din afară de Victor. Vrea să prindă o mână, să ușureze coborârea dar Tata, el și parcă altul, un sacerdot, îi oferă însemnul de rang și de vârstă toiagul și coboară chinuit, bucată cu bucată. Atinge pământul cu un picior, cu celălalt și brusc se rupe așezându-se metanie în colbul drumului. Te sărut, Basarabie regăsită. * Și iată-mă, după
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
pe oaspetele său într-o prielnică lumină a aflărilor și devoalării misterelor, Vânătorul vorbi cu o voce care sporea din sine însăși, ajutându-se concomitent prin gesturi elegante și sugestive, comportându-se, sub vârtelnița lui de pene unduitoare, asemenea unui sacerdot, care îi inițiază pe învățăceii săi: Toate contururile care ne împresoară pe această lume zise el -au agonisit și depozitează în ele miezul hărăzit fiecărei plăsmuiri: miez de humă sau de cremene, de metal sau de vânt, de lemn sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mentalitate mai simplistă și mai cornută decât cea a unui amator de coride. Și servește-i atunci paradoxuri mai mult ori mai puțin umoristice cuiva entuziasmat de o estocadă a lui Vicente Pastor! Și detestă genul mucalit al cronicarilor tauromahici, sacerdoți ai calamburului și-ai tuturor lăturilor ingeniozității de cratiță. Dacă adăugăm la acestea jocurile de concepte metafizice în care se complace, e de înțeles că mulți se feresc cu dezgust să-l citească, unii pentru că atare lucruri le dau dureri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
trăia cineva. Într-adevăr, în deschiderea enormă dintre cei doi piloni văzură un bătrân care mergea agale; trupul lui slab era înfășurat într-o tunică de in alb, umerii îi erau goi, creștetul ras; pe piept purta un colier greu. — Sacerdotul, șopti călăuza. Doar el mai rămăsese în viață, zise, și singur, împreună cu un ajutor tăcut, veghea asupra templului. Și, cu durere sinceră, adăugă că “înainte de războiul roman“ erau sute de adepți. Sacerdotul se îndrepta spre ei cu pași mici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
creștetul ras; pe piept purta un colier greu. — Sacerdotul, șopti călăuza. Doar el mai rămăsese în viață, zise, și singur, împreună cu un ajutor tăcut, veghea asupra templului. Și, cu durere sinceră, adăugă că “înainte de războiul roman“ erau sute de adepți. Sacerdotul se îndrepta spre ei cu pași mici și îi privea liniștit, indiferent la înfățișarea lor străină, ca și cum ar fi vegheat timpul. Germanicus îl salută și i se adresă imediat în grecește: — Îmi poți tălmăci ce anume spun scrierile astea vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce anume spun scrierile astea vechi de pe pietre? Întrebarea lui fu prea nerăbdătoare și directă. Bătrânul răspunse într-o greacă fluentă că putea să citească acele scrieri, să le traducă și să le tălmăcească, fiindcă, așa cum arăta veșmântul lui, era sacerdot. Dar nu citi și nu traduse nimic. Soarele, care se lăsa de-acum la marginea deșertului, săpa umbre în scobiturile pietrelor. Gajus privi dezamăgit semnele și-i șopti lui Zaleucos: — Nici măcar tu nu știi să le citești? Cultul Zaleucos tăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
există o separare. Până în clipa aceea, Gajus crezuse cu tărie că limba greacă - pe care el o stăpânea cu atâta eleganță - era cel mai înalt mod de exprimare de pe fața pământului. Observă că și tatăl său tăcea. Dinaintea tăcerii lor, sacerdotul poporului înfrânt și ajuns în mizerie zâmbea ușor, obosit, un zâmbet în care nu era nici măcar ură. Pe pielea lui de culoarea cretei vechi, lumina brăzda toate ridurile. Spuse că, milenii de-a rândul, acel templu se numărase printre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răspundă. A doua curte interioară era înconjurată de un portic; și ea era pustie. În spate se zărea a treia trecere. Iar acolo se ridica uriașa stelă de granit roșu, cu vârful aurit, pe care o văzuseră strălucind de departe. Sacerdotul întinse mâna - pielea lui brună se lipea de oasele lungi, subțiri ale degetelor -, arătă spre stelă și întrebă: — Voi, grecii, o numiți obeliskos, nu-i așa? Adică micul obilos, dacă nu rostesc eu rău, mica suliță. Surâse îngăduitor, dar acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]