KorAP: Find »[drukola/base=sacralitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...38 >

936 matches

Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808

creată de un mare zeu. Din acest punct de vedere există o simetrie între crearea omului și originea lumii, în ambele cazuri, materia primă este constituită din substanța unei divinități primordiale decăzute, demonizate și ucise de zeii tineri, victorioși. 22. Sacralitatea suveranului mesopotamian La Babilon, Enuma eliș era recitată în templu, în a patra zi a serbării de Anul Nou. Această sărbătoare, numită zagmuk ("începutul anului") în sumeriană și akitu în akkadiană, se desfășura în primele douăsprezece zile ale lunii Nisan

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
captivității" lui Marduk în munte. Regele personifică zeul în bătălia împotriva lui Tiamat și în hieros gamos cu o hierodulă. Dar identificarea cu zeul nu este întotdeauna indicată: așa cum am văzut, în timpul "umilirii" sale regele se adresează lui Marduk. Totuși sacralitatea suveranului mesopotamian este amplu atestată. Am făcut aluzie la căsătoria sacră a regelui sumerian, reprezentându-1 pe Dumuzi cu zeița Inanna; acest hieros gamos avea loc în timpul festivității de Anul Nou (§ 19). Pentru sumerieni, regalitatea era socotită coborâtoare din cer; ea

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
reprezentându-1 pe Dumuzi cu zeița Inanna; acest hieros gamos avea loc în timpul festivității de Anul Nou (§ 19). Pentru sumerieni, regalitatea era socotită coborâtoare din cer; ea avea o origine divină, și această concepție s-a menținut până la dispariția civilizației asiro-babiloniene. Sacralitatea suveranului era proclamată în multe feluri. Era numit "regele țării" (adică, al lumii) sau al "celor patru regiuni ale Universului", titluri rezervate la început zeilor 38. Ca și la ceilalți zei, o lumină supranaturală radia împrejurul capului său39, încă înainte de

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Osiris, Regele asasinat (= faraonul decedat), asigură prosperitatea regatului condus de către fiul său Horus (reprezentat de faraonul nou instalat). Se ghicesc, în linii mari, raporturile dintre Ra, Faraon și cuplul Osiris-Horus. Soarele și mormintele regilor constituiau cele două izvoare principale de sacralitate. După teologia solară, faraonul era fiul lui Ra; dar deoarece succeda suveranului decedat (= Osiris), Faraonul era de asemenea Horus. O tensiune între aceste două orientări ale spiritului religios egiptean, "solarizarea" și "osirianizarea"38, apare în funcția regalității. Așa cum am văzut

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
e vorba de "cea mai mare enigmă a preistoriei". Oricum, și oricare ar fi ipoteza adoptată - continuitate sau convergență - nu se poate vorbi despre o singură cultură megalitică. Pentru discuția noastră este important de remarcat faptul că, în religiile megalitice, sacralitatea pietrei este valorizată mai ales în relație cu postexistența. Se vede efortul de a se "întemeia" un mod anume de a exista după moarte, prin intermediul ontofaniei specifice pietrelor, în culturile megalitice ale Europei Occidentale, fascinația exercitată de către masele de piatră

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
cu râs sardonic", în fața acestor statui, "sfărâmăturile de vase ating mai mulți metri înălțime; altele se înfundă în solul etajului al treilea subteran. Cronologic, ele se succed, fără întrerupere, de la începutul mileniului al II-lea până la sfârșitul perioadei romane"61. Sacralitatea grotei s-a menținut până în zilele noastre. Foarte aproape se ridică o micuță capela albă dedicată Sfintei Paraschevi. La intrarea în grotă, la 26 iulie, se strânge "toată populația văii Aposelemi și din regiunea Kersonnesosului: se dansează pe două suprafețe

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sunt de asemenea imaginați ieșind dintr-o stâncă, precum soarele, a cărui lumină strălucește în fiecare dimineață deasupra munților. Dar această temă mitică nu poate fi redusă la o epifanie solară 16. S-ar putea spune că petra genitrix întărește sacralitatea Mamei-Pământ cu virtuțile prodigioase cu care se presupunea că sunt îmbibate pietrele. După 14 Primii traducători au propus "genunchi". Cei doi termeni sunt eufemisme pentru organul sexual masculin. 15 După anumite fragmente mitologice, se pare că zeii care se găseau

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
proaspăt ieșit din stâncă, este cu Soarele; victorios, el îi răpește coroana de raze. Dar la scurt timp după aceasta cei doi zei își pecetluiesc prin strângere de mână prietenia. Religiile hittiților și ale canaaneenilor cum am văzut (§ 34), nicăieri sacralitatea masei stâncoase n-a fost mai exaltată ca în religiile "megalitice". Nu din întâmplare Ullikummi este așezat pe umărul gigantului care susține cerul; dioritul se pregătește să devină el însuși o columna universali*. Totuși, acest motiv, specific religiilor megalitice, este

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
că viața este un dar divin, dar nu cunoaștem mitul facerii omului. O asemenea viziune religioasă nu era exclusiv canaaneană. Dar importanța și semnificația sa au fost reimpulsionate atunci când israeliții, pătrunzând în Canaan, au fost confruntați cu acest tip de sacralitate cosmică, implicând o activitate cultuală complexă și, în pofida exceselor orgiastice, nu lipsită de grandoare. Deoarece credința în sacralitatea vieții era împărtășită și de israeliți, o problemă se punea de la început: cum să păstrezi o credință asemănătoare fără să o integrezi

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
exclusiv canaaneană. Dar importanța și semnificația sa au fost reimpulsionate atunci când israeliții, pătrunzând în Canaan, au fost confruntați cu acest tip de sacralitate cosmică, implicând o activitate cultuală complexă și, în pofida exceselor orgiastice, nu lipsită de grandoare. Deoarece credința în sacralitatea vieții era împărtășită și de israeliți, o problemă se punea de la început: cum să păstrezi o credință asemănătoare fără să o integrezi în ideologia religioasă canaaneană? Aceasta implica, așa cum am văzut, o teologie specifică centrată pe modalitatea intermitentă și circulară

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
nu îndeplinea un ritual (pentru că el nu urmărea nici un obiectiv și nu înțelegea sensul actului său); pe de altă parte, "credința" lui îl asigura că nu era vorba de o crimă. S-ar spune ca Avraam nu se îndoia de "sacralitatea" gestului său, dar era "irecognoscibilă" și, prin urmare, incognoscibilă. Meditația asupra acestei imposibilități de a recunoaște "sacrul" (deoarece "sacrul" este cu desăvârșire identificat cu "profanul") va avea consecințe considerabile. După cum vom vedea, "credința avraamică" va permite poporului evreu, după a

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
radicalul indo-european (de aci înainte prescurtat: i. - e.) deiwos, "cer", în termenii desemnând noțiunea de zeu (lat. dem, skr. Deva, iran. Dâv, lit. diewas, vechi-germ. Tivar) și în numele principalilor zei: Dyaus, Zeus, Jupiter. Ideea de zeu se vădește solidară cu sacralitatea celestă, adică de lumină și de "transcendență" (înălțime) și, prin extensie, cu ideea de suveranitate și de creativitate, în sensul său imediat: cosmogonie și paternitate. Cerul (zeul) este prin excelență Tatăl: cf. indianul Dyauspitar, grecul Zeus Pater, illirianul Daipatures, latinul

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sacrificială: libație (skr. Juhoti, gr. spe'ndo), legământ verbal solemn (lat. uoueo, gr. eukhomai), banchet somptuos (lat. daps), fumigație (gr. thiio), rit al luminii (lat. lustro)"*. Cât despre "rugăciune", terminologia s-a constituit plecând de la două rădăcini 5 în plus, sacralitatea reprezentată de Soare a permis, în vremea sincretismului greco-oriental, o îndrăzneață reelaborare teologică și filosofică, astfel încât s-ar putea spune că zeul solar a fost ultima teofanie cosmică ce avea să dispară în fața expansiunii monoteismului iudeo-creștin. 6 Adăugăm că, mai

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Varuna, divinitate primordială: Devii și Asurii Imnurile nu prezintă cea mai veche formă a religiei vedice. Dyaus, zeul indo-european al cerului, dispăruse deja din cult. Numele său a ajuns, în epoca Vedelor, să însemne "Cerul" sau "ziua". Vocabula indicând personificarea sacralității uraniene a sfârșit prin a desemna un fenomen natural. Este vorba de un proces destul de frecvent în evoluția zeilor celești: ei pălesc în fața altor zeități și devin dii oțioși. Doar în măsura în care este venerat ca Zeu Suveran, reușește un zeu celest

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Agili, preotul Zeilor: foc sacrificiul, lumină, inteligență Rolul cultual al focului domestic era important încă în epoca indo-europeană. E vorba, desigur, de un obicei preistoric, amplu atestat de altfel în numeroase societăți primitive, în Veda, zeul Agni reprezintă prin excelență sacralitatea focului, dar el nu se lasă circumscris de aceste hierofanii cosmice și rituale. El este fiul lui Dyaus (RV, 1,26,10), așa cum omologul său iranian, Atar, este fiul lui Ahură Măzdă (Yasna, 2, 12 etc.). El "se naște" în

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
destinul omului, începând cu Rig Veda ea fusese identificată în tad ekam - "Unul" (neutru) - al celebrului imn X, 129. Brahmanele o numesc Prăjăpati sau Brahman. Dar în aceste tratate scolastice, Ființa Primordială era în relație cu sacrificiul cosmic și cu sacralitatea rituală. Rsi-i s-au străduit să o surprindă prin meditația călăuzită de gnosă 35. Ființa Primordială este, evident, incogitabilă, nelimitată, eternă; ea este totodată Unu și Tot, "creator" și "Domn" al lumii; unii îl identificau chiar cu Universul; alții îl

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
forțele creatoare ale geniului religios grec, această viziune tragică a dus la o revalorizare paradoxală a condiției umane. Deoarece zeii 1-au obligat să nu treacă dincolo de limitele sale, omul a sfârșit prin a realiza perfecțiunea și, plecând de aici, sacralitatea condiției umane. Altfel spus, el a redescoperit și desăvârșit sensul religios al "bucuriei de a trăi", valoarea sacramentală a experienței erotice și a frumuseții corpului omenesc, funcția religioasă a oricărei petreceri colective organizate - procesiuni, jocuri, dansuri, cântece, competiții sportive, spectacole

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
din perfecțiunea corpului omenesc reprezentarea cea mai adecvată a zeilor. Dar mai ales valorizarea religioasă a prezentului merită subliniată. Simplul fapt de a exista, de a trăi în timp, poate avea o dimensiune religioasă. Ea nu este întotdeauna evidentă, pentru că sacralitatea este, întrucâtva, "camuflată" în imediat, în "natural" și în cotidian. "Bucuria de a trăi" descoperită de greci nu este o plăcere de tip profan: ea revelează beatitudinea de a exista, de a participa - chiar la modul fugar - la spontaneitatea vieții

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ales, un "Centru al Lumii". După legendă, doi vulturi cărora li se dase drumul de către Zeus, de la cele două margini ale lumii, s-au întâlnit în omphalos. Acest venerabil loc oracular, în care se manifestau, din cele mai vechi timpuri, sacralitatea și puterile Mamei Pământ, a primit o nouă orientare religioasă sub domnia lui Apollon. Oracolul era săvârșit de Pythia și de profetul care asista consultația. La început, consultările aveau loc o dată pe an (la aniversarea zeului), apoi o dată pe lună

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
prestigiile Zeițelor Mame, dar fără a pierde prin aceasta trăsăturile ei cele mai arhaice și mai specifice: patroană atât a vânătorilor cât și a fiarelor sălbatice, și a tinerelor fete. După Homer, profilul ei începe să se precizeze: Artemis guvernează sacralitatea vieții sălbatice care cunoaște fertilitatea și maternitatea, dar nu și dragostea și căsătoria. Ea a păstrat întotdeauna un caracter paradoxal, ilustrat mai ales prin coexistența temelor contradictorii (de exemplu, virginitate-maternițațe). Imaginația creatoare a poeților, mitografilor și teologilor greci a ghicit

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
metis care îi e proprie. Inițial, ca intervine în multiplele operații tehnice proprii construcției unei nave. Dar ea îl și ajută pe cârmaci să-și "conducă drept" corabia 35. Rareori se întâlnește un exemplu de ceea ce s-ar putea numi sacralitatea invenției tehnice și mitologia inteligenței. Alte divinități ilustrează nenumărate forme ale sacralității vieții, fertilității, morții, instituțiilor sociale etc. Atena revelă caracterul "sacru", sau originea "divină", a anumitor meserii și vocații implicând inteligență, abilitate tehnică, invenție practică, dar și autostăpânire de

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
proprii construcției unei nave. Dar ea îl și ajută pe cârmaci să-și "conducă drept" corabia 35. Rareori se întâlnește un exemplu de ceea ce s-ar putea numi sacralitatea invenției tehnice și mitologia inteligenței. Alte divinități ilustrează nenumărate forme ale sacralității vieții, fertilității, morții, instituțiilor sociale etc. Atena revelă caracterul "sacru", sau originea "divină", a anumitor meserii și vocații implicând inteligență, abilitate tehnică, invenție practică, dar și autostăpânire de sine, seninătate în încercări, încredere în coerența și deci inteligibilitatea lumii. Se

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
păstra încă o structură rituală, dar "secretele meseriei", adică ceremoniile destinate să asigure abundența recoltei, erau acum universal accesibile prin intermediul unei inițieri "elementare". Se poate admite că Misterele din Eleusis erau solidare cu o mistică agricolă și e probabil că sacralitatea operei sexuale, a fertilității vegetale și a hranei a modelat, cel puțin în parte, scenariul inițiatic. În acest caz, trebuie presupus că era vorba de sacramente pe jumătate uitate, care își pierduseră semnificația primordială. Dacă inițierea eleusiniană făcea posibile astfel

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
hranei a modelat, cel puțin în parte, scenariul inițiatic. În acest caz, trebuie presupus că era vorba de sacramente pe jumătate uitate, care își pierduseră semnificația primordială. Dacă inițierea eleusiniană făcea posibile astfel de experiențe "primordiale", care revelau misterul și sacralitatea hranei, a activității sexuale, a procreației, a morții rituale - Eleusis merita, pe bună dreptate, renumele său de "loc sfânt" și de sursă de "miracole". Totuși, este greu de crezut că inițierea supremă se limita la o anamneză de sacramente arhaice

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
din urmă, unitatea lor. Dar nu e vorba deloc de o observație "subiectivă" a acestui fenomen cosmic, a cărui banalitate nu putea să trezească nici o idee religioasă, nici să producă vreun mit. Prin epifaniile și ocultările sale, Dionysos revelă misterul, sacralitatea, conjugarea dintre viață și moarte. Revelație de natură religioasă, deoarece ea este efectuată prin prezența însăși a zeului. Căci aceste apariții și dispariții nu sunt întotdeauna în relație cu anotimpurile. Dionysos se arată în timpul iernii, și dispare la același festival

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]