997 matches
-
care să ateste că comuniunea cu yedinovertsy nu este contrară normelor canonice ale Bisericii Ortodoxe Pomoriane Vechi. Părintele AK a solicitat Direcției pentru Culte să decidă dacă părintele Mirolubovs și adepții săi și-au schimbat confesiunea prin actul de comuniune sacramentală cu ortodocșii. Direcția pentru Culte a recunoscut deciziile luate în cadrul reuniunii din stradă. RGVD a contestat poziția Direcției în instanțele de judecată. Chiar dacă prima instanță a anulat deciziile Direcției, Curtea Supremă de Justiție a respins, în cele din urmă, cererea
[Corola-publishinghouse/Science/84982_a_85767]
-
ascuns prin excelență, este fanta sexuală, este pîntecul, este cavitatea cea mai Încărcată cu valențe sexuale, este umedul, uterinul, yoni, caliciu feminoid, În care se Înfige spada masculină și din care șiroiește uterul marin. Ungherul mai este și acel spațiu sacramental al oricărei case În care se află un mic altar personal, larii și penații sunt păstrați aici, aici vin membrii familiei să se roage, este altarul personal. Loc Întunecat și umed ungherul este un spațiu descensional, o intimitate pe care
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
de dominat de conotații religioase. La vremea când terorismul internațional modern a apărut prima dată, niciunul din grupurile teroriste identificate nu a putut fi clasificat ca religios. Teroriștii de azi privesc actele lor de moarte și distrugere ca o trecere sacramentală sau transcedentală către un nivel spiritual sau escatologic. Rezervările pragmatice ale teroriștilor laici nu i-au impresionat pe teroriștii religioși. Teroriștii laici pot vedea violența nedescriminatorie ca imorală. Pentru teroriștii religioși, violența nediscriminatorie poate să nu fie justificată moral, dar
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
299, botezul, învierea și înălțarea, ca și chemarea maranatha în aramaică, O, Doamne, vino! reprezintă tradiția nouă. Misterele elene au fost absorbite și reinterpretate privind inițierea în doctrina esoterică a creștinismului a adepților ei, imnurile și gesturile simbolice, sau consacrările, sacramentale etc. La fel s-a întâmplat și cu cele mithraice 300. Comunicările secrete ale lui Isus către discipolii săi au fost transmise oral, ca de fapt și tradiția până în secolele 1 sau al 2-lea când au fost scrise în
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de puterea seculară, pe de o parte, și de moda curentelor științifice, pe de altă parte, pierduse conștiința deținerii Adevărului Revelat și a Predaniei. Întreaga gândire teologică naeionesciană dă măsura unui creștinism dogmatic, ecleziologic și mistic, recuperând realismul metafizic și sacramental patristic, printr-un limbaj viu, modern prin argumentare, ce se desprinde de pietismul, psihologismul și utopiile intelectuale ale secolului al XIX-lea. De fapt, activitatea lui Nae Ionescu se derula sub patronajul Sfântului Sinod și al Pariarhului Miron Cristea cu
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
raporturilor opozitive dintre catolici și protestanți, pe filiera lui Luther, din perspectivă ortodoxă, cu aplicație la câteva probleme esențiale: răul radical al firii omenești; mântuirea prin credință, nu prin fapte; îndreptățirea păcătosului prin jertfa lui Hristos; religiozitatea interioară opusă formalismului sacramental; evanghelism antitradițional; spiritualismul apolitic, anticlerical și antipapal. Dacă Luther consideră păcatul ca fiind congenital firii umane, catolicismul crede în virtutea regeneratoare a omului, născută în sufletul său din lucrarea mântuitoare a Harului Dumnezeiesc, a Sfântului Duh "care alungă păcatul din această
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
faptul fundamental potrivit căruia Hristos realizează lucrarea mântuirii, plătind pentru păcatele umane, catolicismul pune accent și pe implicarea omului care "ia parte, în el" la această jertfă ce se prelungește în viața tainică a Ecclesiei. De fapt, aceasta este semnificația sacramentală a Liturghiei la catolici care nu mai reprezintă comemorarea sacrificiului lui Hristos (teza luterană), ci permanenta lui resăvîrșire sacerdotală. În viziunea catolică, "Biserica administrează pe pământ lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt în sânul comunității credincioșilor, care continuă această jertfă în
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
viziunea catolicismului, evlavia autentică e "aceea care se manifestă supusă, în comunitatea credincioșilor care iau parte prin Împărtășanie și prin celelalte Taine (botez, ungere cu Sfântul mir, cununie, spovedanie, preoție, maslu) la viața tainică a Bisericii, în care Dumnezeu lucrează sacramental, direct, cu puterea lui proprie (ex opere operarum) delegată urmașilor regulați ai lui Petru și ai celorlalți apostoli, care au dobândit putere să lege și să dezlege păcatele în numele lui"15. John Meyendorff consacră un capitol extrem de important aspectului privitor
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
de la cartea lui O. Cullmann, Saint Pierre, disciple, apôtre, martyr (Neuchâtel-Paris, 1952), lucrare a cărei miză vizează dialogul ecleziologic 16. Teologul rus consideră pe bună dreptate că problema Tradiției și cea a a ierarhiei post-apostolice este strâns legată de natura sacramentală a Ecclesiei, atât sub raport istoric, cât și doctrinal. Exegeza romano-catolică consideră pasajul de la Matei XVI, 18 despre întemeierea Bisericii pe Petru ca reprezentând expresia unui principiu primordial pentru cinul ecleziatic. Problema exegetică pe care o ridică acest pasaj nu
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
catolică, chestiunea principală vizează aspectul eventualei succesiuni a lui Petru, căci, în tradiția ortodoxă și în cea catolică, nu se poate discuta despre Ecclesia fără ca acest termen să presupună o permanență în istorie. Pentru tradiția catolică, Ecclesia este "un organism sacramental care actualizează, de-a lungul istoriei, actul unic și definitiv împlinit de Hristos, la un moment anumit al timpului; Hristos este prezent în mod real în comunitatea creștină, și această prezență constituie misterul lui Hristos și al Bisericii, ce restituie
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ei pierdută cu Tatăl, și anticipează venirea a doua a Fiului Omului"17. Dacă ne raportăm la teologia pauliniană a Bisericii ca Trup al lui Hristos, noțiunea de Biserică - organism se aplică, în primul rând, adunării euharistice locale. O ecleziologie sacramentală presupune succesiunea tocmai în virtutea identității colective ce trebuie să ființeze între comunitatea creștină din vremea apostolilor și cea prezentă, cu condiția sine qua non că această succesiune nu poate fi concepută deasupra sau în afara comunității euharistice, Biserica. Potrivit lui Luther, ființa
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
o trăsătură fundamentală a Ecclesiei. Prin iconomia Întrupării și prin lucrarea de mântuire, Biserica trebuie să reunească tot ceea ce ființează: Dumnezeu, om și creație. Biserica este "noua creație" a Sfintei Treimi. Principiul comuniunii funcționează fie la nivelul structurii doctrinare și sacramentale, fie la nivelul deschiderii sale ecumenice. Recapitularea virtuală în Iisus Hristos et actualizarea sa prin Biserică sunt aspecte fundamentale ale lucrării de mântuire în teologia ortodoxă. Prin urmare, iconomia divină devine sursa și fundamentul iconomiei bisericești. A doua parte a
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
mult curaj. E oare așa de greu?". 6 Nae Ionescu, Mai avem patriarh?, în "Cuvântul", an III, nr. 835, 13 august 1927, p. 1, în Nae Ionescu. Teologia. Integrala publicisticii religioase, p. 125: "Expunerea de motive deosebește între funcțiunile predicatoare, sacramentale și cele jurisdicționale ale Î. P. S. Patriarh. Funcțiuni predicatoare și sacramentale ale Patriarhului nu există. Nici măcar asta nu se știe? Ierarhia predicatoare și sacramentală se termină în Biserica noastră Ortodoxă la episcop care reprezintă plenitudinea harurilor. Depunând, deci, efectiv funcțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
avem patriarh?, în "Cuvântul", an III, nr. 835, 13 august 1927, p. 1, în Nae Ionescu. Teologia. Integrala publicisticii religioase, p. 125: "Expunerea de motive deosebește între funcțiunile predicatoare, sacramentale și cele jurisdicționale ale Î. P. S. Patriarh. Funcțiuni predicatoare și sacramentale ale Patriarhului nu există. Nici măcar asta nu se știe? Ierarhia predicatoare și sacramentală se termină în Biserica noastră Ortodoxă la episcop care reprezintă plenitudinea harurilor. Depunând, deci, efectiv funcțiunile jurisdicționale, Î. P. S. Miron Cristea a depus și calitatea de patriarh
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
în Nae Ionescu. Teologia. Integrala publicisticii religioase, p. 125: "Expunerea de motive deosebește între funcțiunile predicatoare, sacramentale și cele jurisdicționale ale Î. P. S. Patriarh. Funcțiuni predicatoare și sacramentale ale Patriarhului nu există. Nici măcar asta nu se știe? Ierarhia predicatoare și sacramentală se termină în Biserica noastră Ortodoxă la episcop care reprezintă plenitudinea harurilor. Depunând, deci, efectiv funcțiunile jurisdicționale, Î. P. S. Miron Cristea a depus și calitatea de patriarh. Deci: sau e patriarh, și atunci nu a depus (decât prin delegație) funcțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
GÎNDIREA ECONOMICĂ ÎN ANTICHITATE ȘI EVUL MEDIU Credința noastră este că fundamentele economicului se regăsesc în legile moralei cosmice. Nu întîmplător, la începuturi gîndirea economică a fost un reflex sau o componentă a gîndirii religioase, conținută în texte cu valoare sacramentală, cum ar fi Upanișadele, Artaas-tra, Darmasastra, Legile lui Mănu, Învățăturile lui Ipuver sau Codul lui Hamurabi, texte care, pe lîngă regulile de bază ale conduitei morale, revelau nu puține și însemnate precepte și învățături cu caracter economic. Și iarăși, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
de imagine) și ale capitalei sale, mai puternice și mai sigure pe sine cu fiecare an prosper, datorită provinciilor bogate. Constantin I s-a arătat dispus să renunțe la tot ceea ce Roma îi putea oferi. A modificat el însuși protocolul sacramental al orașului chiar în timpul celor trei ceremonialuri de adventus (de întâmpinare și de omagiere) care i-au fost dedicate, prin faptul că a evitat să mai facă sacrificii închinate zeității tutelare a Romei, Jupiter Capitolinul. Învățat să trăiască departe de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ceea ce nașul sau părinții mărturisesc în locul copilului trebuie să o declare copilul toată viața de atunci înainte, ca să se împlinească în el promisiunea acelei zile, ca sămânța din acea zi să devină rod<footnote E. J. Kilmartin, „Patristic Views of Sacramental Sanctity”, în Proceedings of the Eight Annual Convention of the Society of Catholic College Teachers of Sacred Doctrine, 8, 1962, p. 79-82. footnote>. De bună seamă, cei mai mulți dintre noi, când am fost botezați, eram incapabili de a face ceva și
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
dovedirea faptului că un tânăr s-a maturizat și dispune de anumite capacități, ori dedicată dobândirii unui trofeu a cărui deținere ar avea o anumită semnificație. Vânătoarea poate fi văzută și ca o reîntoarcere de la cultură la natură, o reîntoarcere sacramentală prin care recăpătăm simțământul realității prin moarte, adică vânăm nu pentru a ucide, ci ucidem pentru a intra într-o ordine în care cel vânat se duce spre moarte 287. Conștientizăm viața ca un drum spre moarte, am spune în
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
un stadiu În istoria conștiinței, el este un element În structura acestei conștiințe. În stadiile de cultură cele mai arhaice, a trăi ca ființă umană este În sine un act religios, deoarece alimentația, viața sexuală și munca au o valoare sacramentală. Experiența sacrului este inerentă modului de a fi al omului În lume... Sacrul nu implică credința În Dumnezeu, În zei sau În spirite. El este, și o repet, experiența unei realități și izvorul conștiinței de-a exista În lume. Ce
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
Fără a avea deloc pretenția originalității, vom încerca să schițăm un răspuns în rândurile de mai jos, tratând relația dintre tradiție, Scripturi și mărturisirea Bisericii din perspectiva sarcinii primordiale a teologiei creștine. Vom insista mai întâi asupra caracterului public, liturgic, sacramental și universal al Crezului apostolic. Tradiția apostolică este o realitate non-obiectivabilă, deci apofatică. Tradiția are o autoritate duhovnicească, precedând și depășind competențele instituției vizibile a magisteriului (în Biserica romano-catolică). După o formulă celebră, Tradiția Bisericii nu este altceva decât petrecerea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
simplu mesaj. Or, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului că Scripturile și Crezul sunt mai mult decât un simplu text, documentând istoria religioasă sau culturală a unui popor. Integrarea Scripturii și a Crezului în Liturghia Bisericii confirmă natura mai degrabă sacramentală a acestor doi mari piloni ai Revelației. Fiind absorbite și transformate de orientarea doxologică a cultului, nici Scripturile, nici Crezul nu pot rămâne niște texte colbăite, așteptând pe rafturile bibliotecilor ca un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pe care tradiția apostolică l-a lăsat moștenire Bisericii. Biserica nu reproduce funcțiile coercitive ale Republicii platonice, în care femeile și copiii trebuiau supravegheați de clasa războinicilor. Liantul comunității ecleziale nu este un element juridic, ci unul personal, organic și sacramental. Botezul pecetluiește criteriile apartenenței la trupul Bisericii, în care diferența sexuală, etnică sau culturală este întotdeauna secundară. Structura ierarhică a Bisericii are o dimensiune în primul rând simbolică și o funcție spirituală. Vocația episcopului, a preotului sau a diaconului este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
probând, la fiecare generație, veracitatea acestei ontologii chenotice a donației. Retorica binelui constă, așadar, într-o viziune la fel de importantă cât toate cuvintele care îi compun exegeza. Recunoștința și recunoașterea în fața bunătății fundamentale a creației presupun transfigurarea percepțiilor printr-o sinteză sacramentală între registrul tactilității și sfera vizualului, domeniul auzului și domeniul euharistic al gustului. Bunătatea creației este un reflex al iubirii perihoretice dinăuntrul Treimii: „Dumnezeu este iubire” (1In. 4,8), fără efort, epuizare și exterioritate. Recunoașterea acestei revelații însă n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
zic unii./ E puțin. Dacă stai să te gândești: numai o lună!/ Încolo sângele e bun: dospește./ Grâul moare în el ca-ntr-un amazon,/ dar o să ne-mpăcăm. Ce frumusețe!" (Caseta cu inimi de fosfor). Pâinea (cu înțelesul ei sacramental pe care Caraion pare să-l păstreze) nu mai este accesibilă, noul diluviu ucide posibilitatea unei renașteri. Impresia de lume răsturnată în care totul se desfășoară după alte coordonate decât cele ale normalității este dată nu numai de calmul cu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]