1,549 matches
-
fel și acoperișurile și copacii. Copiii își umpluseră buzunarele cu pietre și fredonau cântece de sărbătoare. Oamenii îl scuipau pe Su Shun în timp ce trecea închis în cușcă. În clipa când a ajuns la locul execuției, fața îi era acoperită cu salivă și pielea îi era sfâșiată de pietre. O Clipită a golit o sticlă de băutură înainte de a urca pe eșafod. Cu greu îi venea să creadă că îl decapita pe Su Shun, căci în trecut primise ordine de la acesta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de bărzoi, omul perora cu gesturi largi, scoțînd printre dinți clăbuci; în gură îi cădeau riduri batjocoritoare. Pesemne mina mea i s-a părut stupidă: măsurîndu-mă din cap pînă în călcîe, își dezveli dinții încălecați și-mi întinse un deget. Saliva de satisfacție: - Ce scrii, tinere? Atenție, întreabă poetul Vlad Orăscu. - Da... Ba nu. N-am publicat nimic. - Nu fi ridicol, bebé. Numai imbecilii publică, poeții scriu. I am recitat un catren mai vechi. - Tu nu știi să tai? făcu el
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vibrau Îndelung și amețitor din pricina ritmului alert. Când eleva ridica mâna să azvârle știuletele pe spate, flanela subțire se lipea de pieptul bogat, sfârcurile Împungeau țesătura roșie, moale și mângâioasă. Lui Zidaru ochii i se beleau și lăcrimau, firișoare de salivă i se scurgeau pe la colțurile gurii. În astfel de clipe de rătăcire, porumbii azvârliți de el ajungeau departe, la mama dracului, și Într-un rând se Întâmplase că-l loviseră chiar pe Director, care strigase: «Lăsați-o mai moale, tovarășu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
plini nu numai cu mânie bărbătească, ci și cu lacrimi femeiești. N-ați simțit recent, noaptea, un fior care vă străbate până în vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare? Dar un țiuit în urechi? Sau să vi se fi uscat saliva, lăsându-vă în gură un gust ca și cum ați fi mestecat mărăcini? Aveți vreunul dintre aceste simptome? Au fost nopți când n-am putut dormi, dar astă noapte am dormit bine. Ei, vă sunt, desigur, îndatorat pentru grija dumneavoastră, doctore, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fața mea într-o postură gânditoare. Arăta ca un om care se pregătește pentru o conversație îndelungată. — După o seară în care-am făcut-o lată, chiar m-am gândit la sinucidere, mi s-a destăinuit el. Am simțit cum saliva începuse să-mi curgă încetișor pe bărbie, dar m-am temut să nu par insensibilă dacă mă ștergeam. —Stomatologia e profesia în care se înregistrează cea mai mare rată a sinuciderilor. îți vine să crezi? Am încercat să-i transmit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cea mai mare rată a sinuciderilor. îți vine să crezi? Am încercat să-i transmit toată compasiunea mea ridicând de zor din sprâncene și scăpărând din priviri. Sigur, e o viață foarte singuratică. Toată ziua te uiți în gurile oamenilor. Saliva care mi se prelingea pe obraz se transformase într-o veritabilă Niagara. — Toată ziua, fir-ar să fie! După asta, doctorul a spus pe o voce plângăcioasă: —Mă doare măseaua, poți s-o repari? Mă doare dintele, fă ceva! Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
credea extraordinară. Partea cea mai nasoală era că atunci când intra în starea aia flirta cu tot ce mișca. Dacă prin preajmă se găsea vreun bărbat care, în opinia ei, să arate mișto...“ Josephine a făcut o pauză, și-a înghițit saliva, după care a continuat. „... se arunca pe el.“ Eram șocată, îndurerată, rușinată și furioasă. —Cum îndrăznești? am țipat. Ai avut noroc c-am avut de-a face cu tine. Cum îndrăznești să mă insulți în felul ăsta? — Dar cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
furiatc "Zgomotul Și furia" — Claire?! Capul mi-a sărit de pe birou. Ochii injectați căutau furioși prin lumina fluorescentă. Nu din nou. Nu vrusesem să-mi odihnesc decât un minut capul care-mi bubuia de durere, dar judecând după balta de salivă care se formase pe manuscrisul pe care-l editam, probabil că adormisem. Ceea ce, în fond, nu era de mirare, dacă luam în considerare cât de puțin dormisem în noaptea precedentă și subiectul sclipitor de care mă ocupam: memoriile unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
sâni, fă. Domnul se trezește, însă, încearcă să-și monteze minusculele timpane tranzistor, să scoată casca, să pună timpanele, vede și bustul, da, da, văzuse, până la urmă, statuia Afroditei, bineînțeles, e foarte interesat, zău așa, clap-clap, zgomot sec în laringe, saliva vâscoasă, bâiguială sufocată, șarpele cravatei și iar bătaia fără sunet a gurii crustaceu, până însoțitorul înțelege comanda și o transmite manechinului, paralizată cum rămăsese, cu sânii goi pe tavă și asurzită de strigătele mustăciosului. Doar ea le aude, se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sfârșit, după atâtea ocoluri, pereche. „Irina și Dominic, Irina și Dominic“, descânta preoteasa. Gura de jăratec peste torța de jăratec. Creștea iarăși, lent lent, incubația, vibrația, tremurul, cutremurul, ferestrele vibrau, la fel și zidurile turmentate și planșeul. Gura plină de salivă și bacterii și afrodiziace bolborosind blesteme inefabile. Se trezise iarăși în vulva vulcanului, între petale vorace, umede, fierbinți, în Africa maternă, incestuoasă. Dureros, dorul de sorella captivă. Jungla întunecoasă, incendiată, canibală, tremur, tremur, scâncea Irina și mlaștina toridă. Un exercițiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și îndură. Nu mărturisește nimic. Ajunsă înapoi în celulă, e martoră la moartea unei deținute. Cadavrul e târât afară, ca să fie dat de mâncare câinilor. La următorul interogatoriu, Yunhe pare să aibă o cădere nervoasă. Râde isteric și își lasă saliva să-i curgă din colțul gurii. Este cea de-a cincisprezecea zi a mea de închisoare. Sunt foarte bolnavă, am febră mare. Mă apuc de meseria mea și încep să joc rolul convingător al inocentei. Cânt opere clasice. O operă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
numele cu blândețe și-l face să se uite înapoi spre ea. Nu-mi place de mine, zice brusc Micul Dragon Ea simte cum între ei crește o tensiune stranie. Se trezește că rămâne fără cuvinte. Micul Dragon își înghite saliva. După un timp, ea întreabă: Ai vrea să-l rog pe tovarășul președinte să te transfere? Nu, Doamnă, vă rog. Aș vrea să-l slujesc pe tovarășul președinte tot restul vieții mele. Desigur, murmură ea. Înțeleg. Iar tovarășul președinte are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
întreb pe Wu dacă îi poate oferi lui Nah postul de editor-șef la Armata de eliberare. Favorul îmi este acordat și Nah se duce la lucru. După câteva săptămâni, fiica mea îmi spune că se plictisește. Oricât de multă salivă consum, ea nu se duce înapoi. În ultimele două săptămâni, grijile mele cu privire la Nah mă împiedică să dorm. Încerc să obțin ajutor din partea lui Mao, dar starea lui de spirit s-a acrit. E nemulțumit că nu poate genera ura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
șaizeci de ani. Puterea mea este exersată în fiecare zi. Mao nu a reușit să-și ascundă starea proastă de sănătate față de ochiul publicului. În mâinile celui mai bun operator de imagine și ale celui mai bun editor de film, saliva lui Mao curge fără să se poată face nimic într-un documentar intitulat Întâmpinarea Imeldei Marcos. I s-au lasat pleoapele, bărbia îi atârnă, iar gura și maxilarul nu mai stau la locul lor. Optzeci și doi de ani. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
atunci când le atingi. — ...M-a toropit somnul, din cauza căldurii... Își desface și Își pune la loc centura În care a adormit, ca un cal În ham. Zdrențe incomprehensibile din vis Îi flutură În fața ochilor În timp ce strigătele mute zac, Înecate În salivă, Între mușchii paralizați ai gâtului, ai limbii. Bănuiește, de fapt, care este visul, se tot repetă ori de câte ori Îl doare piciorul, e bolnav sau doarme În condiții inconfortabil. Și, În plus, l-a auzit povestit de sute și sute de ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
vorbă. Își mai amintește Într-adevăr Christa ce s-a Întâmplat acum patruzeci de ani sau Își amintește doar ordinea În care trebuie să repovestească aceleași episoade, cu același expresii? Iar emoția i se declanșează automat, la aceleași cuvinte, ca saliva la animalele dresate. Autostrada fără sfârșit tăiată În două de gărdulețul de leandri, Încărcați cu flori albe, roz, roșii. Culmile Împădurite urcând spre cer, petele albe ale satelor, cocoțate acum mii, sute de ani, lângă izvoare. Un sat orbitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să fie întrerupt când intenționa să facă ceva atât de interesant ca demult uitatul conținut al cutiei sale de tinichea. „Alcool“, „Maimuța de la Cinema“, „arme“, „interzicerea“, „să sperie“, „să nu se mai întoarcă niciodată“, „siguranța onorabilei dumneavoastră persoane“... Picături de salivă zburau din guri contorsionate în expresii urâte. Cu cât făceau mai multă zarvă, cu atât deveneau mai isterici. Sampath vedea în ochii lor o căutătură de nerecunoscut. Venea dintr-un sentiment pe care nu-l întâlnise la el însuși, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
c-o aștepta un nou început fusese acum sabotată de Susan cea veche, de acea femeie cu umerii lați, de înotătoare pe care apăsa toată greutatea lumii. Încrederea ei în sine se scurgea în sifonul chiuvetei, alături de ultimele resturi ale salivei mentolate. Teflon și aricitc " Teflon și arici" Julia s-a uitat, din nou, la ceas. Nu trecuseră decât două minute de când se uitase ultima dată, dar ei se părea că trecuseră ore. Julia stătea singură, într-un colț retras al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
deloc apăsarea hangerului. Un firișor de sânge începu să curgă pe gâtul căpitanului îngrozit, și în scurt timp se amestecă cu transpirația ce îi scălda pieptul. Știi cine sunt? Făcu semn că da. — De ce mi-ai ucis oaspetele? își înghiți saliva. în cele din urmă, cu un efort și aproape fără glas, șopti: — Așa era ordinul. Un ordin foarte strict. Tânărul trebuia să moară. Celălalt, nu. — De ce? Nu știu. Vârful pumnalului încovoiat se înfipse cu mai multă forță. — De ce? insistă targuí-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se tângui uriașul. Cine-și închipuia că în plină zi... — Tu nu, în orice caz. Și probabil că asta o să te ducă până la urmă în fața plutonului de execuție. Dacă nu apare vinovatul, tu vei răspunde pentru asta. Celălalt își înghiți saliva, respiră cu greutate și întinse mâinile într-un gest de rugăminte: — N-am fost eu, dom’ sergent. De ce-aș fi făcut-o? Peste patru zile urma să plecăm în căutarea caravanei ăleia. Dacă mai amintești de caravană, o să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de bani. Răzvănel tăcu. Mărturisirea lui Rafael că nu-l știe deloc pe Zizi nu pica bine. Se mirau câteșitrei, iar el dădu ochii peste cap odată cu halba și o trânti la loc pe masă, expirând stropi de bere și salivă, spunând că s-ar putea să-l știe din vedere, chiar dacă numele nu-i spune nimic. — De unde zici că ești de fel, băiete? îl întrebă sobolul bătrân. — De pe-aici, din zonă. Mă-nvârt de niște ani prin părțile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de cavalerul lipsit de scrupule, după care i se acordă mâna prințesei. Rex se lungise chiar lângă mine, cu labele întinse, burta i se mișca întruna în sus și în jos, avea gura căscată și din bot i se prelingea salivă. Limba îi atârna într-o parte. Dacă i-aș fi tras un șut în falca de jos cu pantoful meu cel greu, și-ar fi retezat-o cu dinții. Rex mi-a udat dosul palmei lingându-l, cu puțin săpun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
părul, al legiunilor celor cu vederea slabă și auzul dificil, ale celor cu hernie, ale celor cu catar, ale celor care și-au fracturat colul femural, ale paraplegicilor, ale cașecticilor acum nemuritori care nu sunt capabili să-și rețină nici saliva care li se scurge de pe bărbie, excelențele voastre, domnilor care ne guvernați, poate că nu vă vine să ne credeți, dar valul care vine peste noi este cel mai rău dintre coșmarurile pe care le-a putut avea vreodată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
macabru decât de prost gust, că ea poartă afișat un fel de zâmbet permanent, dar asta nu e adevărat, ceea ce poartă la vedere este o grimasă de suferință, pentru că amintirea timpului În care avea gură, și gura limbă, și limba salivă, o urmărește În continuu. Cu un scurt suspin, trase spre ea o foaie de hârtie și Începu să scrie prima scrisoare de astăzi, Stimată doamnă, cu regret vă comunic că viața dumneavoastră se va termina În termenul, irevocabil și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
liberă, moartea se apucă de treabă. Scrise, scrise, orele trecură și ea tot scria, și erau scrisorile, și erau plicurile, și era Îndoitul, și era lipitul, vă veți Întreba cum reușea dacă nu are limbă nici de unde să-i vină salivă, asta, domnii mei, era În vremurile fericite ale artizanatului, când Încă trăiam În cavernele unei modernități care abia Începea să răsară, acum plicurile sunt din acelea numite autocolante, li se Îndepărtează fâșiuța de hârtie, și gata, dintre multele Întrebuințări pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]