1,391 matches
-
exaltați artiști boemi, rurali violenți până la crimă se perindă în aceste proze care cultivă contrastul și încearcă să speculeze conflictul dintre instincte și voința care nu este întotdeauna mai presus de impulsul irațional al patimii. O narațiune compozită, presărată cu sarcasme și paradoxuri, este Ne-om (1908), jurnalul convulsiv, tensionat al unui cardiac ce își trăiește suferința halucinant, ca pe o experiență-limită. Moartea stă la pândă, gata să-și înfigă gheara în biata ființă, pe care privilegiul cugetării sclipitoare nu o
DIAMANDY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
15; Victor Marina, „Călătorii de recunoaștere”, ARG, 1983, 4; Bucur Demetrian, Poemul ca pasărea Phoenix, R, 1995, 11-12; Mircea Bârsilă, Ioana Dinulescu sau proba dedublării, „Calende”, 1997, 3-4; Al. Cistelecan, Ioana Dinulescu, în Dicț. scriit. rom., II, 101-102; Geo Vasile, Sarcasm pedepsitor, RL, 2000, 16; Bucur Demetrian, Poetul și sufletul său, R, 2000, 5-6; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, I, 211-212; Grigore Grigurcu, Feminitate versus provincie, RL, 2003, 38. I.B.
DINULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286787_a_288116]
-
Dar pune, mamă, jar în mireasă / plângi de pe-acuma căci am să cânt, / șadă cu toții veseli la masă / eu mai întârzii pe sub pământ.” Precum se vede, un Christ cu surâs amar de bufon locuiește împreună cu cinicul ludic, înzestrat cu sarcasm necruțător, dar și cu tandreți euforice, aflat în permanent balans între revolta îngerului căzut și ghidușiile făcute cu hohot sălbatic: „Acum gelos pe fluturi ieri alăptat cu nori / nici nu știam ce-i umbra când m-au lovit cu bățul
DINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
când istoria își spală / cu neștiuți eroi frumoșii dinți.” Dacă Teroarea bunului simț (1980), Democrația naturii (1981), Exil pe o boabă de piper (1983) și Rimbaud negustorul (1985) surfilează la nesfârșit cele două fire esențiale ale acestei tulburătoare energii poetice (sarcasmul cu palori angelice și revolta metaforică), Moartea citește ziarul (1990, după ce apăruse în Olanda, în vara lui 1989) promovează decisiv ceea ce s-a numit „poezia refuzului”. Tristețile din cărțile anterioare se dezbracă de melancolie, reverie funebră și patos justițiar și
DINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
comună. Spectrul uman al personajelor culminează, în Drumul Damascului, cu portretul, de substanță dostoievskiană, dar unicat între cazurile reale cunoscute, al unui mărunt torționar care, covârșit de revelația târzie a propriei ticăloșii, se căiește, implorând să fie judecat și pedepsit. Sarcasmul destinului lui Franț Țandără este generat de persistența ocultă, dar activă a speței sale profesionale, astfel încât deconspirarea, într-un proces, a unei întregi rețele malefice este sistematic blocată, iar personajul rămâne condamnat să-și poarte povara teribilă pe „Drumul Damascului
DOINA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286814_a_288143]
-
criticii (Șerban Cioculescu, Al. Dima, Mircea Zaciu, Constantin Ciopraga, George Munteanu) D. le reproșează fie inconsistența demersului, fie erori de informație sau chiar de construcție. Stilul său deloc edulcorat ia uneori forme de o duritate extremă, ironia fiind împinsă până la sarcasm, ca în foiletonul dedicat lui I. Constantinescu. Rare sunt momentele când criticul nutrește o nedisimulată admirație pentru un confrate sau altul, dar chiar și atunci o mărturisește cu eleganță și măsură, ca în cazul lui Eugen Simion, al cărui stil
DOBRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
de adio (1932), Belfer îndrăgostit (1934). Scriitor moralist, autorul apelează frecvent la satiră. Cele mai reușite dintre povestirile lui sugerează eșecul inocenței, motiv care îl apropie de I. Al. Brătescu-Voinești. De acesta îl deosebește totuși accentul pus pe ironie și sarcasm. Personajele sunt antrenate în intrigi meschine, prozaice, cele care nu se pot adapta fiind excluse. Grotescul se datorează cel mai adesea unilateralității caracterologice. Prozatorul este atras de situațiile comune și descrierile exacte. Biografia personajului este prezentată în amănuntele ei dizgrațioase
DONGOROZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286826_a_288155]
-
românești”. Modalitatea adoptată nu a fost studiul critic, „științific”, ci articolul de ziar, ancorat în stricta actualitate, precum și eseul. Impulsul inițial e îndeobște polemic, C. procedând la demontarea și respingerea aserțiunilor enunțate de adversari, nu fără scăpărări de ironie și sarcasm, ce duc, de multe ori, la expresii tari, la violente injurii. Adesea, el face loc somptuoaselor evocări ale unor mari simboluri culturale, portretelor vii, cu precizia detaliului plastic, scurtelor narațiuni și chiar amintirilor personale, scăldate într-o undă de lirism
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
mondial să nu fie adus în fața justiției. C. este fără îndoială printre cei dintâi epigoni eminescieni. În multe dintre „romanțele” sale sună inconfundabilele acorduri ale maestrului. La fel, „monologurile” (Monologul unui calic, Monologul unui vagabond) și Satiră relevă ceva din sarcasmul „scrisorilor” eminesciene, iar ciclul Cogitanda descinde direct din Glossă. Ucenicia la „Contemporanul” nu a rămas nici ea fără urmări. Declarația atee și resentimentul proletar sunt frapante în unele poezii. Totuși, ca structură sufletească, C. e mai înrudit cu Vasile Alecsandri
CUZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286634_a_287963]
-
El practică acum un comic alert, ușor, compunând „gogoși”, „curiozități”, „zigzaguri”, uzând de alegorii și de hiperbola dibaci meșteșugită, debitând cu vioiciune anecdote uneori pipărate, chiar licențioase, strecurând ironii subțiri sau pline de echivocuri. De la zeflemea la caricatură și până la sarcasme, saltul, sub masca jovială și puțin cabotină, se produce pe nesimțite. C. pare că se amuză, făcându-i și pe cititori părtași, însă șarjele lui - se observă asta și în parodii, și în pamflete - sunt nu doar agresive, ci și
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
scrisoare pierdută (1884) rămâne capodopera dramaturgiei românești. Acțiunea piesei se desfășoară într-un târgușor de munte, în preajma noilor alegeri necesitate de revizuirea Constituției, revizuire propusă de guvernul liberal. Strașnică ocazie pentru C. de a lua în cătare, punând exploziv în sarcasme, parșivul mecanism electoral, cu manevrele lui neloiale, cu intrigi, șantaje, mistificări. E o lume coruptă, unde stăpânesc ipocrizia, felonia, venalitatea, arivismul cel mai sfruntat. Prefectul Ștefan Tipătescu, totuși personajul cel mai lucid din piesă, este și el un imoral, care
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
-n suferință,/ Cum doarme diamantul în cărbune”. Ocolind confesiunile exagerate, el tinde spre „recea armonie” desprinsă din cântărirea detașată a fiecărui cuvânt. Dacă în Diafane influențele eminesciene sunt frecvente și vădite, în volumul Din când în când, plictisul, dar și sarcasmul lucid conduc spre Baudelaire. Între aceste două repere de început poetul se caută pe sine, rezultatul, remarcabil prin limpezime și decizie, concretizându-se ca Statui (1914): o lirică dusă până la perfecțiune sub raportul formei, refuzând retorica, mai ales retorica sentimentală
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
care, în profitul câtorva paraziți, îmbrâncește în mizerie neagră plugari și salahori, șomeri și prostituate. Un scrâșnet de mânie asprește aceste congestionate, grandilocvente „poezii sociale” cu verb dur, tăios, metalic, în care invectiva, imprecația, profetismul sonor nu exclud împroșcările de sarcasm. În anii puterii populare, semețul coboară de pe baricade, ancorând țanțoș într-un festivism înstrăinat de poezie. Cântând, în ton cu atâția alții, „partidul-părinte”, privind dezmierdător la colectiviștii și pionierii „patriei socialiste”, răzvrătitul de odinioară își trăiește, în declamații sterpe, „ora
CONSTANT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
ca să vă râdă în nas, prietenii mei,/ să beie cu voi (ca niște mișei)/ și să vă fure din brațe nevasta”. Influența lui Bacovia poate fi trasată nu doar în atmosfera și imagistica versurilor, dar și în supralicitarea lirismului prin sarcasm, patetism și expresivitate excesivă. Oscilând între poza damnării și tonalitatea elegiacă, poetul rămâne programatic contestatar, fixând în notații dramatice - chiar dacă adesea teatrale - o dureroasă marginalizare: „În fuga lor, toți oamenii Cetății/ Călcau, nepăsători, pe trupul meu bubos,/ Lăsându-mă, sfârșit
CORLACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
tăcut/ pe unde trecură odată călcând în picioare o frunte.” Restructurarea lirică este și mai evidentă în volumele publicate în deceniul opt - Poeme florivore (1972), Starea de urgență (1972; Premiul Uniunii Scriitorilor) și Arcul biologic (1974) -, când limbajul emfatic și sarcasmul lasă loc unui lirism interiorizat și mai profund. C. a scris și proză: nuvele - La trântă cu munții (1949), Candidatul (1950), povestiri - Pâinea păcii (1951) și romane, cel mai semnificativ, Cazul doctor Udrea (1959), analizând dilema intelectualului între izolare și
CORLACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
și greșeală îi trezește un colorat protest împotriva celor care nu se controlează când vorbesc și, mai ales, când scriu. Terminologia freudistă în critică îi provoacă o ironie atingătoare. Nu-i place termenul „inefabil”. Găsește din nou câteva exemple, și sarcasmul criticului este necruțător. Este iritat și atunci când întâlnește „vizionăm”, „lecturăm”, „atenționăm”, „demistificare”. Ia peste picior și pe cei care folosesc termenul „scriitură” în loc de sănătosul, curatul „stil”. „Scriitură” traduce însă un concept din noua critică și înseamnă altceva decât „stilul” scriitorului
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
senzorialului se joacă foarte bine în jurnalul scris împreună cu Ștefania Coșovei, Les Années folles du socialisme (2000), carte „bicefală”, prin care petrecerile cuplului (erosul și domesticitatea, bufonadele și automatismele, dorlotările reciproce, ironia iubitoare și, în general, amestecul de giumbușluc și sarcasm) rezumă și temele poeziei. SCRIERI: Ninsoare electrică, București, 1979; 1,2,3 sau..., București, 1980; Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru și Ion Stratan), pref. Nicolae Manolescu, București, 1982; Cruciada întreruptă, București, 1982; Poemele siameze, București
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
purității” (Ion Pop). De altminteri, C. este un exemplu tipic de poet-punte între lirismul feminin al generației ’60 (Ana Blandiana, Constanța Buzea ș.a.) și cel al generației ’80 (Mariana Marin, Elena Ștefoi, Ioana Crăciunescu), evoluând de la tandrețe și transparență la sarcasmul aluziv, cinism și subversiune ca rezistență la cenzura realului, de la evanescență și puritate la senzualismul nărăvaș și notarea în priză directă a realității. Spațiul de grație (1976) surprindea prin unitatea de ton. Afilieri la îndemână sunt Lucian Blaga, Constanța Buzea
CRASNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
ulterioare dezvăluie noblețe de gândire și înălțime de concepție, demonstrând, totodată, o bună stăpânire a frazării, supusă unei argumentări patetice și unor cadențe pasionate. În pofida unui limbaj câteodată latinizat, retorica simplă (metafore în stil popular, comparații ingenioase), pigmentată adesea cu sarcasm și ironie, întărește eficiența intervențiilor lui B., explicându-i, în parte, popularitatea. SCRIERI: Raporturile românilor cu ungurii și principiele libertăței națiunali, ed. 2, Viena, 1852; ed. (Românii și ungurii), îngr. și pref. G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924; Estetica, îngr. și pref.
BARNUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
său nume”. Acest destin al „oamenilor fără ascendență” (Dintr-un foișor) l-a făcut pe A. fie să tacă, fie să dea alte versiuni asupra originii sale, amestec de adevăr și ficțiune, dar l-a marcat definitiv. Literatura revoltei anarhice, sarcasmul și dezgustul își au rădăcinile în realități dure, în confruntarea, la o vârstă crudă, a unei sensibilități acute cu „mocirla”. Copilăria în casa lui Manole Pârvulescu, comerciant, bărbatul lângă care a trăit, în București, Rosalia, este „cea mai amară” etapă
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
împânzește pasajele descriptive, inspirate de priveliștea mării. Din noianul de fapte ce asigură densitatea epică a romanului se arcuiesc îngândurări, tatonând, cu oarecare ieftinătate, „misterul” iubirii, al vieții și al morții, legitățile nelămurite ale balansului dintre iluzie și realitate. Între sarcasm și nostalgie, proza de moderație clasică a lui B., absorbind „documentele omenești” în ficțiune, se configurează într-un spațiu al autenticității. SCRIERI: Jurnal de bord, București, 1901; Sărmanul Dionis (în colaborare cu Const. Calmuschi și G. Orleanu), București, 1909; Datorii
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
în diversele variante ale sublimării prin creație. Psihocritica i-a sugerat un instrument de cercetare (rețelele de imagini) care poate servi la configurarea devenirii operei, de la intuiții poetice spontane la obsedanta aspirație spre „excelsior”. Rețelele de imagini, adică disperarea și sarcasmul, postura egolatră, mirajul, lumina, cu modificările de raporturi dintre ele, „scriu” destinul unui poet ce a debutat grăbit, fără o conștiință scriitoricească sigură, dar s-a restructurat profund după drama autoexilului, detașându-se de contingent în creație și transfigurând poetic
BESTELIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285713_a_287042]
-
mai semnat N. Bocșe, precum și cu pseudonimul B. Montana. Vehemența articolelor lui B., care împarte lumea în săraci și bogați, vine dintr-un complex social, cu energice descărcări resentimentare. Violent, dar fără spirit, el încearcă să-și convertească înverșunările în sarcasme. Numai că, în „petardele” rimate, pamfletarul nu-și alege imprecațiile. O grimasă de răutate ia locul umorului și în broșurile în versuri Demonii Mehedințiului (1932) și Romanța Severinului pe 1938 (1938). Intenția etică se perturbă în instantaneele lui grotești, luând
BOCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285774_a_287103]
-
Shakespeare, Voltaire, Goethe, Edison. Fie și prin acest soi de intertextualism, piesei La Rhapsodie des dieux nu i se poate nega tenta de modernitate. O textură dramatică „prezintă” și scrierea în proză Dialogul morților („Dimineața”, 1933), feerie politică tincturată de sarcasm. SCRIERI: Literare, București, 1932; La Rhapsodie des Dieux, Paris-București, 1940. Repere bibliografice: Nicolae Ivașcu [Nae Ionescu], Finanțe și cultură, „Ideea europeană”, 1922, 98; Camil Petrescu, Teze și antiteze, București, 1936, 206-214; Arghezi, Scrieri, XXIV, 37-41, 200-214, 220-225; Hyperion [Șt. Antim
BLANK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285759_a_287088]
-
A doua piesă importantă a lui C. este Capul de rățoi, scrisă în 1938, reprezentată la Teatrul Național din București și publicată în 1940. Neîncadrabilă într-un gen dramatic exact, scrierea amestecă pamfletul cu farsa, parabola cu expozeul simplu, direct, sarcasmul cu pledoaria umanitară și cu meditația, rezultatul fiind o lucrare în egală măsură lirică și burlescă și, în același timp, punctul cel mai înalt al histrionismului cultivat de personajele lui C. Tema de fond a piesei abordează nevoia de evadare
CIPRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286273_a_287602]