1,927 matches
-
Gri-gri, Hans, Intim, L. Van-tyn, A. Museus, Mizilic, Nastratin, Oblivius, Palicar, Piccolino, Pincenez, Quodlibet, Timon, Valentin, Zoil ș.a. Se percep, în cozeria doar aparent cordială a tânărului C., zvâcnirile acelei verve sarcastice, mușcătoare ce avea să facă din el un satiric de temut. Tonul e volubil și pare nonșalant, dar surâsul e mai curând un rictus, vădind o tensiune continuă a spiritului critic, o pornire de maliție, ațâțată de priveliștea ridicolelor de tot soiul. Intenționa să alcătuiască un ciclu de „studii
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Rromânul, Rromânca, Savantul sunt persiflate șovinismul, snobismul, imoralitatea femeii, găunoșenia unor pretinși oameni de știință. Chiar dacă acest ciclu nu s-a realizat, opera întreagă a lui C. mișună de asemenea „moftangii”. În „Ghimpele”, „Claponul”, „Moftul român”, unde îi apar cronici satirice, fanteziste, literare, scriitorul își caută cu înfrigurare uneltele, recurgând la formule și scheme hazlii din gazetele umoristice ale momentului. El practică acum un comic alert, ușor, compunând „gogoși”, „curiozități”, „zigzaguri”, uzând de alegorii și de hiperbola dibaci meșteșugită, debitând cu
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
cărți au fost considerate de autor ca „erori ale tinereții” și așa și sunt, raportate la scrierile dintre 1906 și 1910. Între acestea, Urlătoarea este o cuminte povestire vânătorească, într-o scriitură fără notă personală, iar Pâine albă anunță pornirea satirică, creionând câteva portrete de burghezi, în care nu lipsesc unele accente teziste. Ampla narațiune Vinul de viață lungă se încadrează perfect literaturii începutului de secol, atât prin zugrăvirea mediului de provincie abrutizant, cât și prin figura bătrânului boier Manole Arcașu
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
și autor al unui mic îndreptar de prozodie, Meșteșugul stihurilor românești, în cuprinsul căruia se arată interesat de conținutul și de tehnica versificației. Semnează, singur sau în colaborare, primele comedii culte din istoria literaturii române, având ca obiect al demonstrației satirice aspecte din realitatea vremii sale, considerată critic sub raport social și moral. Aceste texte, care „nefiind teatru, s-au giucat la păpușării”, au meritul de a încerca trasarea unor caractere în acțiune și de a cuprinde replica personajelor în versuri
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
în mai multe orașe, în anii de dinaintea pensionării aflându-se la Ploiești. Temporar, a avut și funcția de inspector general al învățământului secundar. După câteva încercări neînsemnate, C. publică, din 1912 versuri în „Viitorul” și „Flacăra”, iar în „Adevărul”, stanțe satirice și politice, care i-au adus notorietatea. Între 1918 și 1922 a colaborat cu proză la „Universul”, „Dimineața” și „Rampa”, iar în perioada 1932-1943 susține o intensă activitate publicistică în „Cele trei Crișuri”, „Pământul” și în numeroase reviste ploieștene, cele mai multe
COSMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
liberalizantă”, C. se numără printre indezirabili. Publică la „Preocupări literare” (1942), revenind în 1945-1946 la „Revista Fundațiilor Regale”. Totodată e comentator literar la Radio-București, paralel cu Perspesicius și Șerban Cioculescu. La „Ritmul vremii” scrie sub pseudonimul Hyperion, iar în revista satirică „La zid!”, a graficianului Ion Anestin, semnează pyrrhon sau p. const. Călătorește în Italia, Grecia și Turcia (1937-1938), cu soția sa, Constanța Constantinescu, profesoară. Debutează editorial în 1927, cu volumul Mișcarea literară, alcătuit din „medalioane, portrete și foiletoane critice”; vor
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
în 1859, este numit apoi ministru ad-interim la Departamentul Dreptății și ministru al Cultelor. În 1882 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Debutul lui C. se leagă de „Curierul românesc” al lui I. Heliade-Rădulescu, unde în 1847 publică notații satirice în proză și cronici teatrale, urmate de versuri patriotice, apărute fie aici, fie în „Pruncul român”, „Popolul suveran” ori în „România viitoare” și „Republica rumână”, reviste scoase la Paris de emigrația română. Are un rol însemnat în înființarea societății „Junimea
CREŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286484_a_287813]
-
în 1924, în volumele Balade, colinde și bocete din Maramureș și Cântece poporane din Maramureș. Descântece, vrăji, farmece și desfaceri. Cele două volume conțin balade istorice și voinicești, colinde, bocete, cântece de dragoste, de jale și de supărare, cătănești, cântece satirice, cântece de petrecere, chiuituri ș.a., toate însoțite de referințe despre localități și informatori și de note explicative. Cele mai multe texte au fost culese din Berbești (700) și Ieud (150). Editată cu sprijinul lui G. T. Kirileanu, colecția a fost bine apreciată
BARLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285648_a_286977]
-
Azi”, „Reporter”, „Lumea românească” ș.a. După 1944 este redactor la „România liberă”, la Radio București (unde produce „reportaje dramatice”, evocări ale unor „momente de luptă” din anii ilegalității: Doftana, Lagărul de la Târgu Jiu etc.), redactor-șef (din 1949-1979) al revistei satirice „Urzica”, în fine, la Teatrul Național, secretar literar (1947-1953) și director artistic (1958-1961). Debutase ca poet de avangardă cu volumul Poeme cu orbi (1933) și va publica după 1944 câteva volume de reportaje și poezii agitatorice, antiburgheze și antiimperialiste, va
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
tradiții ale comicului, de la satira caragialiană la comedia lirică și/sau tragică a lui G. M. Zamfirescu, Mihail Sebastian, Tudor Mușatescu ș.a., practic inepuizabilă. Aurel Baranga a descoperit și a impus dramaturgiei contemporane câteva tipuri de teme, situații și personaje satirice proprii noii societăți românești. Traficul de influență, ridicolul jocului ierarhiilor administrative, birocrația cronică și confortul incompetenței, toate acestea, înscrise în perimetrul mai larg a ceea ce am numit ipoteza unei conspirații a mediocrității, sunt câteva din descoperirile satirice ale lui Aurel
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
situații și personaje satirice proprii noii societăți românești. Traficul de influență, ridicolul jocului ierarhiilor administrative, birocrația cronică și confortul incompetenței, toate acestea, înscrise în perimetrul mai larg a ceea ce am numit ipoteza unei conspirații a mediocrității, sunt câteva din descoperirile satirice ale lui Aurel Baranga. Servite de o pricepere rară a meșteșugului comediei, ele îi asigură autorului o prezență emblematică în dramaturgia contemporană. MIRCEA GHIȚULESCU SCRIERI: Poeme cu orbi, București, 1933; Ninge peste Ucraina, București, 1945; Bal în Făgădău, București, 1946
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
Căsnicie, Har). Mesageri îi sunt buruienile „cu fir aprins”, lăcusta, pământul, toate cele ce, fără glas, mărturisesc prezența lui Dumnezeu în creația sa (A venit, Denie, Urare). Simpatia argheziană pentru universul vegetal și animal intră și în jocul, cu sugestii satirice, în cheia căruia e scris ciclul Hore. Gluma poetului nu e niciodată nevinovată: lenea dospită a dovleacului, școala orătăniilor de curte au un ricoșeu semantic bătând înspre sensul ordinii sociale (Horă în grădină, Horă-n bătătură, Hora lui Esculap). Din
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
mijlociu, „armonic” cultivat de școală, omul liber și amăgirea de sine, omul mare și sacrosanctul său interes personal, „îndreptările” rizibile aduse de progres conturează farsa perpetuă a bâlciului deșertăciunilor (Piacere per piacere, Camuflajul, O firmă revoluționară). La un pol, intenția satirică, ironică și tehnicile denigrării - jocul insinuant cu proporțiile, distrugătoarele antiteze -, la celălalt, elogiul deschis al ordinii, al vigorii creatoare. A. n-a fost un spirit retrograd, ci un adversar al falsității. „Tezaure mocnite” zac în popor. Fierarul afirmă forța faptei
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
pe Mihail Sadoveanu și, din 1896, cei doi rămân legați printr-o nezdruncinată prietenie, evocată de Sadoveanu în Anii de ucenicie și de B. într-o proză intitulată Visuri. Împreună au tradus din Turgheniev Povestiri vânătorești, plănuind și un roman satiric, Isprăvile părintelui Tărăboi; materia unor povestiri sadoveniene din Crâșma lui Moș Precu se trage din acest proiect. Constrâns să-și găsească o slujbă, B. vine în București, unde locuia mama sa. Începe să frecventeze Academia liberă de muzică și artă
BELDICEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
îi situează în categoria celor recuperabili. Este un cusur frecvent al acestei literaturi căderea în artificiozitate, în tonuri false, în neplauzibil. Un tendenționism incorigibil viciază natura relațiilor și, consecutiv, forma lor de manifestare. Lipsite de haz sunt comediile, în registru satiric, burlesc sau parodic (Barul aventurilor, „Ce-aveți cu Bibicu?”, Magie neagră). Cât privește compunerile pentru teatrul de amatori, ele sunt simpliste, șablonarde, profesând o „aforistică” sforăitoare, prin care își face loc, la fel ca în scrierile în proză, o strategie
BERCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285705_a_287034]
-
tinereții” - temă centrală și în proza de început, în perioada deschisă de volumul Nuvele (1903), care s-ar putea numi „Bassarabescu înainte de Bassarabescu”. În afară de nuvele și schițe, a mai scris parabole pentru copii, note de călătorie, poeme în proză, monoloage satirice și epigrame sălcii. Două comedioare de Georges Courteline, Taina familiei și Liniștea casei, traduse de el, au fost puse în scenă în stagiunea 1908-1909. Comedia Ovidiu Șicană (1908) este o adaptare liberă după La Farce de maître Pierre Pathelin. A
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
, carte populară de înțelepciune, cu un caracter satiric. Motivul, avându-și originea în vechile legende brahmane, este acela al înfruntării spirituale, competiție de întrebări enigmatice și răspunsuri înțelepte, între un suveran și slujitorul său. Arhetipul, aflat într-un text arameic, Solomon și Așmedai, inclus și în Talmud, se
BERTOLDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285710_a_287039]
-
o revitalizare în prelucrarea, cu elemente folclorice italiene, a lui Giulio Cesare Croce della Lira, Le sottilissime astuzie di Bertoldo (1592). Interesul cărții trece de la înțelepciunea lui Solomon, înlocuit cu regele longobarzilor, la eroul popular Bertoldo, înzestrat cu vervă, spirit satiric mușcător și independență față de convențiile și servilismul de la Curte. Impulsionat de succes, Croce continuă povestirea cu isprăvile lui Bertoldino, iar scriitorul Camillo Scaligeri della Fratta compune un text despre Cacaseno, nepotul lui Bertoldo. Acest ciclu de povestiri, bogat în snoave
BERTOLDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285710_a_287039]
-
BOBÂRNACUL, publicație satirică și literară apărută la București, săptămânal și bisăptămânal, de la 1 ianuarie 1878 până la 3 iunie 1879, de la 21 decembrie 1879 până la 7 februarie 1880, apoi în iunie și iulie 1880, la 9 și 18 aprilie 1885 și între 2 februarie
BOBARNACUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285768_a_287097]
-
Efim (16.I.1951, Costești, j. Chișinău), poet. Este fiul Alexandrei (n. Bârcă) și al lui Vasile Bivol, țărani. A absolvit, în 1974, Universitatea de Stat din Chișinău. La început profesor de limba română, din 1986 este redactor la revista satirică „Chipăruș”. În volumele Lei-paralei (1985), Curcanul lăudăros (1988), Bârna din ochi (1991) și SRL (Scris cu răspundere limitată, 1993), B. cultivă o poezie satirică și umoristică, vizând, cu o bună cunoaștere a mecanismului comic, nu numai viciile general umane, ci
BIVOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285752_a_287081]
-
de Stat din Chișinău. La început profesor de limba română, din 1986 este redactor la revista satirică „Chipăruș”. În volumele Lei-paralei (1985), Curcanul lăudăros (1988), Bârna din ochi (1991) și SRL (Scris cu răspundere limitată, 1993), B. cultivă o poezie satirică și umoristică, vizând, cu o bună cunoaștere a mecanismului comic, nu numai viciile general umane, ci și realitățile politice curente. SCRIERI: Lei-paralei, Chișinău, 1985; Curcanul lăudăros, Chișinău, 1988; Bârna din ochi, Chișinău, 1991; SRL (Scris cu răspundere limitată), Chișinău, 1993
BIVOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285752_a_287081]
-
revistei se desprinde un Caragiale cu nimic deosebit de cel a cărui imagine există în conștiința tuturor - sceptic, înarmat cu o ironie mușcătoare și cu un excepțional spirit de observație. „Gogoșile” și schițele din C. îl anunță pe marele umorist și satiric, atent la aspectele rizibile ale vieții de fiecare zi și gata să le surprindă semnificațiile sociale. Anecdota ascunde o cunoaștere excelentă a slăbiciunilor umane, aparențele sunt date la o parte pentru a se releva fondul cu mijloacele umorului simplu, accesibil
CLAPONUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286292_a_287621]
-
evoluția unei literaturi se decide în momentele de ruptură, de discontinuitate, Istoria ieroglifică reprezintă un astfel de moment. C. înnoiește stilul narativ, schimbă modelul de discurs, produce trecerea de la proza cronicărească nonfictivă la proza artistică studiată, prin utilizarea alegoriei. Discursul, satiric în fond, e voalat de măști animaliere care acoperă chipurile persoanelor reale, le transformă în personaje literare, dezvăluindu-le caracterul. Alegoria propune o substituire evaluativă, aici degradantă. C. își programa să respecte principiul estetic al „descoperirii prin acoperire”, amintit de
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
lecturii doar pentru un cititor specializat, familiarizat cu structura complicată a frazei lui C. Dificultățile de lectură sunt răsplătite însă de ideile generoase, de figurile retorice rare (chiasm, paradox, oximoron, ironie) și de creațiile verbale neobișnuite. Ca ideologie și retorică satirică, Istoria ieroglifică este un roman ce aparține epocii Luminilor. După 1714, C. se ocupă aproape exclusiv de redactarea unor cărți de istorie. Scrie, în latină, un studiu bazat pe teoria evoluției ciclice, prevăzând izbânzi însemnate ale lui Petru cel Mare
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
radiat asupra altor culturi. Geniu pozitiv, C. a fost un întemeietor în varii domenii de manifestare a spiritului, în teologie, istorie și geografie, etnografie, imagologie, sociologie, filosofie, retorică, pedagogie și, nu în ultimul rând, în literatura de ficțiune alegorică și satirică. Voievod luminat, ambițios și blazat, om de lume și ascet de bibliotecă, intrigant și solitar, mânuitor de oameni și mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjește și aventurier, cântăreț în tambură țarigrădean, academician berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]