606 matches
-
poată descărca marfa la Chuenpee, o insulă de lângă Humen. Pentru a împiedica vasele britanice să procedeze ca "Thomas Coutts", Elliot a ordonat o blocadă a râului Perlelor. Luptele au început la 3 noiembrie 1839, când un alt vas britanic, "Royal Saxon", a încercat să ajungă la Guangdong. Atunci, vasele marinei britanice HMS "Volage" și HMS "Hyacinth" au tras salve de avertisment către "Royal Saxon". Conform raportului marinei chineze, aceasta a venit în ajutorul vasului comercial. Elliot a raportat că marina regală
Primul Război al Opiului () [Corola-website/Science/322122_a_323451]
-
blocadă a râului Perlelor. Luptele au început la 3 noiembrie 1839, când un alt vas britanic, "Royal Saxon", a încercat să ajungă la Guangdong. Atunci, vasele marinei britanice HMS "Volage" și HMS "Hyacinth" au tras salve de avertisment către "Royal Saxon". Conform raportului marinei chineze, aceasta a venit în ajutorul vasului comercial. Elliot a raportat că marina regală a acționat pentru a-și proteja cele 29 de vase din Chuenpee de bateriile chineze. Elliot știa că chinezii vor respinge orice contact
Primul Război al Opiului () [Corola-website/Science/322122_a_323451]
-
era asediată de vizigoți. Astfel, romano-britanii au rămas izolați de restul creștinătății. În acest context, a apărut Biserica Celtică, o biserică creștină independentă de Biserica Latină din Imperiul Roman de Apus. În anul 446, Vortigen, regele romano-britanilor, a cerut ajutorul saxonilor, un popor germanic din sudul peninsulei Iutlanda, deoarece aveau nevoie de ajutor în războiul cu picții, celții din Scoția. Saxonii, s-au stabilit în sud-estul Britanniei și i-au alungat pe romano-britanii din provincie, pe locul căreia au întemeiat șapte
Biserica Celtică () [Corola-website/Science/329697_a_331026]
-
biserică creștină independentă de Biserica Latină din Imperiul Roman de Apus. În anul 446, Vortigen, regele romano-britanilor, a cerut ajutorul saxonilor, un popor germanic din sudul peninsulei Iutlanda, deoarece aveau nevoie de ajutor în războiul cu picții, celții din Scoția. Saxonii, s-au stabilit în sud-estul Britanniei și i-au alungat pe romano-britanii din provincie, pe locul căreia au întemeiat șapte regate anglo-saxone. Britanii au fost nevoiți să plece în Scoția, Țara Galilor și în Irlanda deoarece saxonii erau păgâni și îi
Biserica Celtică () [Corola-website/Science/329697_a_331026]
-
picții, celții din Scoția. Saxonii, s-au stabilit în sud-estul Britanniei și i-au alungat pe romano-britanii din provincie, pe locul căreia au întemeiat șapte regate anglo-saxone. Britanii au fost nevoiți să plece în Scoția, Țara Galilor și în Irlanda deoarece saxonii erau păgâni și îi persecutau pe creștini. Odată cu retragerea romano-britanilor și tânăra Biserică Celtică și-a pierdut influența acolo. Misionarii romano-britanii, ajunși în Irlanda, cel mai cunoscut fiind Sfântului Patriciu, i-au convertit și pe celții de acolo la creștinism
Biserica Celtică () [Corola-website/Science/329697_a_331026]
-
reintrodus termenul în secolul al XIX-lea, în cadrul cercetării limbii estfaliene, ca dialect al limbii germane. Odată înfrânt ducele Widukind de către Carol cel Mare în cadrul războaielor saxone și botezat în 785, pământurile sale au fost integrate în Imperiul Carolingian, iar saxonii s-au convertit la creștinism. De asemenea, au fost instituite episcopatele de Halberstadt și Hildesheim în partea răsăriteană a Saxoniei, mărginită de râul Oker, în 804 și respectiv 815. Ducatul medieval de Saxonia a fost divizat în districtele Estfalia ("Ostfalahi
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
se mprginea cu pământurile locuite de slavii polabi de dincolo de râurile Elba și Saale, el a devenit teritoriul din care a pornit extinderea germană către răsărit ("Ostsiedlung"), începută prin invaziile promovate de regele Henric I "Păsărarul" și continuate de markgrafii saxoni. După ce ducele Henric Leul din dinastia Welfilor a fost plasat sub interdict imperial în 1180, Estfalia a fost tot mai mult subdivizată în state mai mici, printre care Ducatul Welf de Braunschweig-Lüneburg și comitatele de Anhalt, Wernigerode și Blankenburg, alături de
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
aplicat râului Elba și se referă la o arie teritorială localizată în special la nord de Elba Inferioară, corespunzând aproximativ cu regiunea actuală Holstein. Situată în ceea ce astăzi este Germania de Nord, ea a reprezentat cea mai timpurie stăpânire a saxonilor. Potrivit cronicii "Gesta Hammaburgensis ecclesiae pontificum" scrisă de Adam de Bremen în 1076, cuprindea trei regiuni tribale ("Gaue"): Triburile nordalbingiene au fost aliate cu saxonii situați în landul Hadeln ("Haduloha"), de la sud de Elbe. În răsărit, "Limes Saxoniae", o regiune
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
în ceea ce astăzi este Germania de Nord, ea a reprezentat cea mai timpurie stăpânire a saxonilor. Potrivit cronicii "Gesta Hammaburgensis ecclesiae pontificum" scrisă de Adam de Bremen în 1076, cuprindea trei regiuni tribale ("Gaue"): Triburile nordalbingiene au fost aliate cu saxonii situați în landul Hadeln ("Haduloha"), de la sud de Elbe. În răsărit, "Limes Saxoniae", o regiune inaccesibilă între Elba și actualul fiord Kiel la Marea Baltică, forma granița naturală cu teritoriile numite Wagria, populate pe atunci de slavii obodriți. În anul 772
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
și creștinarea din 785, triburile nordalbingiene au rămas în stare de rezistență până când în cele din urmă au fost înfrânte în 798, în bătălia de la Bornhöved de cptre forțele combinate ale francilor și aliaților lor obodriți, conduși de principele Thrasco. Saxonii au pierdut cu acea ocazie 4000 de oameni, iar 10.000 de familii de saxoni au fost deportate în alte regiuni ale Imperiului Carolingian. Teritoriile de la nord de Elba au fost inițial oferite obodriților, în vreme ce landul Hadeln a fost direct
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
din urmă au fost înfrânte în 798, în bătălia de la Bornhöved de cptre forțele combinate ale francilor și aliaților lor obodriți, conduși de principele Thrasco. Saxonii au pierdut cu acea ocazie 4000 de oameni, iar 10.000 de familii de saxoni au fost deportate în alte regiuni ale Imperiului Carolingian. Teritoriile de la nord de Elba au fost inițial oferite obodriților, în vreme ce landul Hadeln a fost direct încorporat statului franc. Cu toate acestea, Nordalbingia a fost în curând invadată de către danezi și
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
între cele două părți vor continua vreme de peste un secol, până când regele Franciei Răsăritene, Henric I "Păsărarul", a învins în cele din urmă forțele daneze ale regelui Gnupa la Hedeby, în 934. După moartea lui Carol cel Mare din 814, saxonii nordalbingieni au fost iertați, iar pământurile le-au fost restituite de la obodriți. Potrivit unora dintre surse, împăratul intenționase să întemeieze o dioceză de Nordalbingia, în frunte cu preotul Heridag. Planul a fost abandonat după moartea lui Heridag, iar regiunea a
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
erau definite prin granițe administrative stricte, ci prin regiunea de așezare a triburilor germanice principale. Ducii lor nu erau nici administratori regali și nici seniori teritoriali. Triburile care au devenit ducatele de origine germane au fost la început alemanii, thuringienii, saxonii, francii, burgunzii și rugii. În secolul al V-lea, migrația germanică ("Völkerwanderung") a adus un număr de triburi barbare în Imperiul Roman, aflat în stadiu de decădere. În anii 443 și 458, burgunzii s-au strămutat pentru a forma Regatul
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
popoare germanice s-a format în locul lor: bavarezii. Toate aceste triburi din Germania au fost în cele din urmă supuse de către franci; alamanii au fost zdrobiți în 496 și 505, thuringienii în 531, bavarezii cândva după 553, și în fine saxonii către 804 în urma campaniei prelungite a împăratului Carol cel Mare. Și alte entități au început să își manifeste identitatea. Domeniul ceh al Regatului Boemiei, care a acceptat suzeranitatea imperială germană ca ducat către 925, a fost promovat ulterior la rangul
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
(numele complet: Friedrich Heinrich ) (n. 18 decembrie 1869, Köln, Rheinpreußen / Prusia Renana - d. 13 februarie 1918, București) a fost un ofițer al armatei regale din Regatul Prusiei. În 1888 a intrat în rândurile armatei în Regimentul 4 Infanterie saxon. În 1889 a fost detașat la Marele Cartier General, unde a fost definitivat pe post în 1902. Între 1912 și 1914 a lucrat la Statul Major al Corpului de armată XIX din Leipzig. La 1 aprilie 1914 a fost mutat
Richard Hentsch () [Corola-website/Science/327557_a_328886]
-
prima dată de către Widukind de Corvey în Res, o cronică a secolului al X-lea din Germania. Widukind a relatat că forțele lui Mieszko au fost învinse de două ori în 963 de către triburile Veleti care acționau în colaborare cu saxonul aflat în exil, Wichmann cel Tânăr. Sub conducerea lui Mieszko (960 - 922) tribul a acceptat creștinismul și a devenit stat polonez. Viabilitatea statului în curs de dezvoltare a fost asigurat de extinderea teritorială persistentă al primilor conducători Piast. Începând cu
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
săi — Casa de Ascania — au deținut-o până când dinastia s-a întrerupt în 1320. În 1137 Conrad al III-lea al Germaniei, regele Germaniei din dinastia Hohenstaufenilor, l-a deposedat pe vărul lui Albert, Henric "cel Mândru" de ducatul său saxon, care a fost atribuit lui Albert, în cazul în care acesta l-ar fi putut cuceri. După câteva succese inițiale în eforturile sale de a prelua posesiunile vărului său, Albert a fost alungat din Saxonia, ca și din Marca Nordului
Albert I, Margraf de Brandenburg () [Corola-website/Science/327779_a_329108]
-
a reprezentat inițial teritoriul în care s-au stabilit saxonii la începutul Evului Mediu, în care aceștia au fost supuși de către Carol cel Mare în cadrul războaielor saxone începând cu anul 772 și care a fost încorporat în Imperiul carolingian (Francia) din 804. Până la depunerea ducelui Henric Leul din dinastia Welfilor
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
și regiunea Holstein (Nordalbingia) din landul Schleswig-Holstein. La sfârșitul secolului al XII-lea, ducele Henric Leul a mai ocupat regiunea adiacentă din Mecklenburg (fosta Marca Billungilor). Potrivit "Res gestae saxonicae" a cronicarului Widukind de Corvey din secolul al X-lea, Saxonii veniseră din Britania pe coastă la Land Hadeln, în triunghiul format de râurile Elba și Wesser, chemați fiind de conducătorii merovingieni din Francia, pentru a sprijini cucerirea regatului thuringienilor. Mai probabil, triburile saxone din Land Hadeln, sub conducerea legendarilor Hengist
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
Mai probabil, triburile saxone din Land Hadeln, sub conducerea legendarilor Hengist și Horsa invadaseră Britania în ultimii ani ai Imperiului roman de apus. "Annales regni Francorum" menționează o campanie a francilor din anul 743 sub conducerea majordomului carolingian Carloman împotriva saxonilor, urmată de o a doua expediție din anul următor a aceluiași, de această dată alături de fratele său Pepin cel Scurt. În 747, răsculându-se, fratele celor doi, Grifo s-a aliat cu triburile saxonilor și a cucerit vremelnic Bavaria. Pepin
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
sub conducerea majordomului carolingian Carloman împotriva saxonilor, urmată de o a doua expediție din anul următor a aceluiași, de această dată alături de fratele său Pepin cel Scurt. În 747, răsculându-se, fratele celor doi, Grifo s-a aliat cu triburile saxonilor și a cucerit vremelnic Bavaria. Pepin, devenit rege al francilor din 750, a invadat încă o dată Saxonia și a supus câteva triburi din Westfalia până în 758. În 772, fiul lui Pepin, Carol cel Mare a inițiat cucerirea definitivă a teritoriilor
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
și a cucerit vremelnic Bavaria. Pepin, devenit rege al francilor din 750, a invadat încă o dată Saxonia și a supus câteva triburi din Westfalia până în 758. În 772, fiul lui Pepin, Carol cel Mare a inițiat cucerirea definitivă a teritoriilor saxonilor. Deși campaniile sale neîntrerupte au fost în cele din urmă încununate de succes, Carol a trebuit să recurgă la fragmentarea teritoriilor saxone ale triburilor westfalice, estfalice și din Angria, încheind acorduri de pace pe rând, cu fiecare trib în parte
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
Deși campaniile sale neîntrerupte au fost în cele din urmă încununate de succes, Carol a trebuit să recurgă la fragmentarea teritoriilor saxone ale triburilor westfalice, estfalice și din Angria, încheind acorduri de pace pe rând, cu fiecare trib în parte. Saxonii au devastat fortăreața francă din Eresburg, iar conducătorul lor Widukind a refuzat să se prezinte la dieta din 777 convocată de Carol la Paderborn. El s-a retras în Nordalbingia, după care a condus mai multe răscoale împotriva ocupanților, care
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
care au fost drastic pedepsite de către Carol cel Mare în masacrul de la Verden din 782. În cele din urmă, Widukind a fost nevoit să jure supunere în 785, să se boteze și să devină el însuși conte franc. Răscoale ale saxonilor au continuat până în 804, când întreg ducatul de origine a fost încorporat în Imperiul carolingian. În continuare, Saxonia a fost guvernată de oficiali carolingieni, de exemplu Wala de Corbie (d. 836), nepot al lui Carol Martel și văr al împăratului
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
Printre ducii instalați se numărau deja nobili de origine saxonă, precum succesorul lui Wala, contele Ekbert, soț al Sfintei Ida de Herzfeld, rudă apropiată a lui Carol cel Mare. Este posibil ca Ida de Herzfeld să fi fost strămoșul contelui saxon Liudolf (d. 866), care s-a căsătorit cu Oda din familia Billungilor și a domnit asupra unui vast teritoriu de-a lungul râului Leine din Estfalia, unde el, împreună cu episcopul Altfrid de Hildesheim, a întemeiat abația de Gandersheim în anul
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]