558 matches
-
este dintotdeauna acolo. Și este acolo încă de la Facere, când... la început a fost cuvântul. Apoi, cuvântul însuflețit a devenit, din duh, om însuflețit. Ceea ce simte omul în sine, cu sine și pentru sine este iluminarea lăuntrică, duhul cuvintelor, bocet, scâncet, cântec de leagăn și de alint, adică Poezie. Ceea ce are omul de împărtășit cu ceilalți e, însă, altceva, e ceva din speța epică, e poveste adică, e proză. Așadar, Poezia îi este, omului, structural și fiziologic, mult mai apropiată și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ruga să ne oferiți un poem. Cu plăcere, iată "Norul Interior", o poezie care deschide volumul cu același nume (în formă digitală): "Trupul îi era înconjurat de pleoape cărțile o încercuiau până la grindă în jurul patului zăceau leșinuri povești de ceară, scâncet și cuțite așa dormea sâmbetele cu cărți grele uitate pe piept cu sânii striviți de carete de bronz trase de lei ce mușcau din carnea ei tânără și muștele de cuvinte zumzăindu-i în coada ochiului. pe un fir subțire
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
noi urmăm Partidu-n drum!". Ce minuni puteau publica George Lesnea sau sonetistul Mihai Codreanu, primul, Pentru pace: "Acum dintr-un capăt într-altul al lumii,/ Semnăm pentru pace, semnăm cu avînt,/ Căci nu vrem iar sînge pe-ntinderea lumii,/ Nici scîncetul foamei, nici lacrima mumii,/ Nici neagră ruină nu vrem pe pămînt.// Vrem pace, ca holda să legene-n soare/ Belșugul de aur al vremurilor noi:/ Uzina să nască mașini și tractoare/ Și-n goana spre mîine de roți și motoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Victor ieși repede din casă și acum stătea lângă mine, lătrând și scheunând. Privea în direcția pădurii. - Gura, am zis eu, obosit. Mai ține-ți gura. Mi-a aruncat o privire îngrijorată și s-a lungit, scoțând un fel de scâncet. Am încercat să mă destind, pielea mea înfiorându-se în bătaia brizei călduțe, însă atenția mi-a fost atrasă de ceva ce se afla lângă jacuzzi, care scotea bulbuci - cineva dăduse drumul la jeturile din cadă - și aburii se împleteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
jos și se târî sub pat. M-am ridicat în picioare, cu răsuflarea tăiată, scuturându-mă frenetic de ceva inexistent pe halatul meu sfâșiat. În afara sunetelor pe care le scoteam era liniște în casă. Apoi l-am auzit și eu. Scâncetul. - Tată? întrebă Robby. Non-răspunsul meu a fost întrerupt când am auzit ceva urcând treptele în grabă. De unde stăteam eu și Robby privind spre ușa dormitorului, o umbră - cam de un metru - s-a apropiat spre noi, în lumina care pâlpâia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urcând treptele în grabă. De unde stăteam eu și Robby privind spre ușa dormitorului, o umbră - cam de un metru - s-a apropiat spre noi, în lumina care pâlpâia; înainta lateral, nesigur, pe lângă perete, și când a ajuns mai aproape de noi scâncetul s-a transformat în sâsâit. - Victor? am întrebat, neîncrezător. E Victor, Robby. E doar Victor. - Nu e Victor, tată. Conform lui Robby, am spus: - Atunci ce naiba e? Chestia s-a oprit, de parcă ar fi contemplat ceva. Era 2.30 când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
undeva în vârful clăii, rotindu-se involuntar de jur împrejurul orbitei plate, de forma unui disc. Robby: - Tată ce-i asta ce-i asta ce-i asta? Făptura s-a oprit în cadrul ușii dormitorului - schimbasem locurile - și începu să scoată iarăși acele scâncete. Am încercat din răsputeri să nu mă panichez dar îmi pierdusem respirația și mâna care ținea lanterna tremura atât de tare încât a trebuit să mă folosesc de cealaltă mână ca s-o țin și să localizez arătarea în fascicolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o făceam, Victor - sau altceva - băgă de seamă. Capul lui zvâcni brusc în sus. Cum câinele bloca ușa de la intrare și cum nu vroiam să trec peste el, am dat înapoi spre scări. Mă deplasam deliberat. Pretindeam că sunt invizibil. Scâncetul lui Victor se metamorfoză brusc în mârâit. M-am oprit, sperând că asta îl va calma pe Victor. Răsuflam adânc, sacadat. Câinele, încă ghemuit pe marmura holului, începu să facă spume la gură. De fapt, spuma se revărsa pur și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu tulpinile subțiri și ude de ploaie. Pe culoar, Andras Ferenc Kovacs contemplă la rându-i împrejurimile pluvioase. Îmi spune că a obosit, drumurile îl deprimă. Andras e mare, „învelit” bine cu carne, și scâncetul de copil despre dorul de casă, pe care l-a tot reluat încă de la Paris, mă face să zâmbesc. Are privirea mereu melancolică și se ține mai mult cu ai săi din Ungaria, ca și noi, de altfel, cu ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a șaptea zi, când se crăpă de ziuă, zidurile se prăbușiră și poporul dădu năvală înăuntru, urmându-l pe Iosua... Da, ce poate fi mai plin de vrajă ca acest nume biblic, hugolian, nervalian, mirosind a șofar și a anatemă, scâncet al sufletului și țipăt al fugarilor? Și ce poate fi mai dezolant, mai frust ca Ierihonul de azi? La capătul unei câmpii sumbre, presărată cu mărăcini, descoperi o aglomerație de o modernitate nelalocul ei, informă, cu clădiri joase și lipsite
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Nick tocmai ajunsese la mine cu niște bani de marfă, cînd a sunat interfonul. - SÎnt Gene Doolie, a spus vocea. Îl aștept pe Nick și-l aștept de mult timp. Vocea i s-a subțiat pe „mult timp” Într-un scîncet șuierat, care-ți zgîria urechile. - Păi, e-aici. Presupun că o să te vezi cu el curînd, am zis și am Închis. În ziua următoare Doolie m-a sunat din nou. - SÎnt prin zonă. Vă deranjez dacă trec ? Aș prefera să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
frecvent un personaj de obicei femeie totdeauna de la țară, care putea fi diagnosticat cu cea mai mare ușurință atât după atitudinea corporală, sugerând o depresie somatizată, cât și după acuzele care, în toate cazurile, erau identice, repetate, ca într-un scâncet de disperare, însoțindu-se în marea majoritate a cazurilor cu dorință de moarte din cauza răului interior. Boala era atât de caracteristică, încât diagnosticul se punea de la distanță și, în limbajul popular în care se exprimau aceste bolnave totdeauna rurale -, era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
dus, cu toată munca stoică a pompierilor, care, printre crize de rîs, țineau flăcările departe de casele vecine, cu jeturi de apă sau prin alte mijloace. Flăcările nu ajunseseră Într-un mic colț al casei, iar de acolo se auzeau scîncetele unei pisici care, terorizată de foc, mieuna Încontinuu și refuza să scape prin micul spațiu rămas liber. Alberto a văzut pericolul și, după ce l-a măsurat dintr-o privire grabnică, a făcut o săritură agilă peste 20 de centimetri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
valuri, mai teribil ca niciodată, ca și cînd s-ar fi răzbunat pe noi pentru faptul că În curînd nu vom mai fi În raza lor de acțiune. Aveam impresia unei nopți fără de sfîrșit, plină de plesnituri frenetice și de scîncete ascuțite, de jocuri nesfîrșite de cărți asemănătoare cu efectul narcoticelor, de fraze aruncate aiurea pentru a Întreține orice conversație și pentru ca timpul să treacă mai repede. Dimineața, febra debarcării a făcut ca un hamac să rămînă liber, iar eu m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ei cu Moartea prefăcută într-o bătrână care duce nuiele în spate. Simt că-s un fel de vrăjitoare hâdă, pe care n-o iubește și n-o ajută nimeni. Mi se umplu ochii de lacrimi. Scot un fel de scâncet, apoi un scheunat tot mai jalnic. E clar că o să izbucnesc în hohote de plâns, fiindcă mă simt singură și deznădăjduită. Las oiștea din mâini și vreau să-mi dau vreascurile jos din cârcă, dar o creangă se agață în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
mai mult ca prima oară, nu avea nici o șansă. Ea se simțea prinsă ca într-o buclă de timp care se mișca extrem de încet. Era prinsă ca într-o pânză de paianjen invizibilă, vrând să se elibereze. După ce auzi primul scâncet al pruncului, Carlina întoarse privirea slabă spre el găsindu-l micuț și gingaș, de o culoare roșiatică iar pe ici-colo era acoperit cu ceva albicios și umed, apoi primi felicitări și câte un număr identic prins la mână. Copilul primi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
facă rochia? — Danny, te rog, spune-mi. O să fie gata rochia? Se lasă o tăcere lungă. — Trebuie să fie gata chiar azi? zice Danny în cele din urmă. Adică, chiar azi? — Peste șase ore am avion! Glasul îmi devine un scâncet. Trebuie să fiu cu ea în biserică în mai puțin de... Tac și clatin din cap. Știi ceva, nu-ți fă griji. O să port altceva. — Altceva? Danny lasă jos revista Vogue și se uită la mine, fără expresie. Cum adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-mi spui ceva. — Ăă... Îmi dreg glasul, brusc conștientă de ecoul tăcerii la celălalt capăt; de distanța dintre noi. Păi, voiam să... ăă... O, Doamne. Îmi tremură bărbia și vocea mea de prezentatoare de știri s-a transformat într-un scâncet nervos. Ce-i, Becky? Mami ridică vocea, îngrijorată. S-a întâmplat ceva? — Nu! Doar că... că... Așa nu merge. Știu că Christina are dreptate. Știu că n-am de ce să mă simt vinovată. E nunta mea, sunt adult în toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zdravană peste față. — Ai dreptate, spun în cele din urmă. Îmi pare rău, spune ea, și nici ea nu pare mai veselă. Dar chiar am dreptate. — Știu. Mă frec mecanic pe față. O să... le înfrunt. Nu știu cum, dar o s-o fac. Scâncetul lui Ernie se transformă treptat într-un urlet în toată regula, și abia reușesc să mă aud pe mine. Cred că e momentul să-i punem punct, zic. Transmite-i finului meu toată dragostea mea. Spune-i că nașei lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din urmă, pe la trei dimineața, mă dau ușor jos din pat, mă duc în sufragerie și o sun pe Suze. — Bună, Bex! spune surprinsă. Cât e la tine? În fundal aud zgomotul metalic făcut de emisiunile matinale britanice și micile scâncete ale lui Ernie. Dumnezeule, îmi pare foarte rău că ți-am vorbit așa ieri. M-am simțit nasol toată seara... — E OK. Serios, am și uitat. Mă trântesc pe parchet, strângându-mi capotul în jurul meu. Suze, fii atentă. Luke s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
principii Europei. Dată în Cetatea Sucevei ianuarie 25, anul Domnului 6983 (1475) două săptămâni după izbânda Moldovei asupra turcilor la Podul Înalt Vaslui, 10 ianuarie 1475 1 "Pentru Moldova și Ștefan !" "Mamă!... Mamă!... Unde ești mamă!" "Oameni buni!... Ajutați-mă!..." Scâncete, tânguieli, pe românește, pe turcește... "Unde sunt?... Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia îngână glasul ce se stinge încet, încet. "Mamă... mamă..." Tăcere... Ninge, fulguiește ușor. Peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite în moarte, plutesc, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trompeta: "Mi-o dădu mie... nu-ș' ce-oi face cu ea; să fie...", îmi spuse Burcea. Așa a început povestea cu trompeta. Încercând să cânte "Stingerea", cea mai ușoară melodie potrivită acestui instrument, Burcea a nimerit altceva, un fel de scâncet, compus din fragmente de alte cântece; în câteva zile, încercările lui, care avea timp și nu se grăbea, au devenit, foarte explicit, melodia "Tatăl nostru". Încet, încet, Burcea nu se mai desprindea de trompetă; devenise chiar enervant cu "Tatăl nostru" cântat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la ședințe de lupte importate din Orient? Grivei ar avea o unică șansă: să-și găsească un Dumnezeu al său, unul scris cu literă mică, "dumnezeu", ca un secret al lui; un dumnezeu dispus să-l asculte, priceput în descifrarea scâncetului său și în citirea ochilor lui. Și ar fi destul. * Dar înainte de a încheia, trebuie să vă spun că Grivei, cel care trage să moară sub scara blocului, s-a trezit, deodată, din lunga lui agonie și, abia ținându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
greu decât craniul. Îmi amintea de bagheta de fildeș a unui dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin. M-au trecut fiori. M-am postat în fața televizorului și am lovit fruntea craniului cu cleștele. A scos un sunet ce semăna cu scâncetul unui câine mare. Mă așteptasem la un sunet mult mai dur. Asta era și pace! N-aveam de ce să-mi fac probleme și nici motive de protest. Nu-mi stătea în putere să schimb sunetul și chiar dacă-l schimbam, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în camere-limburi sau de treceri și adăstări prin cele mai diverse spații (camera, strada, orașul, câmpul): „Urcam dimineața prin pădure și aerul scârțâia/ sub pașii mei,/ ca zăpada în februarie./ Mă împresurau o respirație nemaiîncercată,/ o rupere de țesuturi, un scâncet, o negură deasă;/ era cum te-ai prăbuși brusc în afara lumii,/ cum te-ai rezema de pereții de gheață/ ai balenei albe,/ de umbra dovleacului uriaș,/ răsărit miraculos dintr-un munte de nisip.// Și-atunci, deodată se făcu ziuă și
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]