1,075 matches
-
luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate, Eroic este astăzi copilul cel pierdut! Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate Sfințește-a ta vieață de tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vîndut! Scânteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lume prăvălite; din tainica pădure Apare luna mare câmpiilor azure, Împlîndu-le cu ochiul ei mândru, triumfal. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mie Și în mormânt albastru și-n pânze argintie, În mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sunt, iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochi-i crunți de sânge, Și încîlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii dar vai! nu poate plânge. De zile trei, își spune povestea vieți-ntrege: Eram un copilandru. Din codri vechi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cărarea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Împlîndu-și cofeile Mi-o cântă femeile. - Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânăr precum ești Tot mereu întinerești. - Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, Că de-i vremea rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunza-mi sună; {EminescuOpI 124} Și de-i vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor, Iar noi locului ne ținem, Cum am fost
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând vieață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
splendoare! Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate, Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării... Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate, Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorții Deopotrivă-i stăpânește
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Parul ei cel negru-n
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
IV Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur-numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vis și armonie - Noapte bună! {EminescuOpI 208} DE-OR TRECE ANII... De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăce, Pentru că-n toat-a ei făptură E-un " nu știu cum" ș-un " nu știu ce". M-a fermecat cu vr-o scânteie Din clipa-n care ne văzum? Deși nu e decât femeie, E totuși altfel, " nu știu cum". De-aceea una-mi este mie De ar vorbi, de ar tăce; Dac-al ei glas de armonie, E și-n tăcere-i " nu știu ce". Astfel
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da vieața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin-cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oiu cuprinde, Nime-n lume nu ne vede
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă vieața mea de veci. Te duci și rău n-o să-mi mai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cele din urmă samuraiul își reveni din uluială și îl căută cu privirea prin mulțime, din mijlocul oamenilor, chipul acela plâns îl privea țintă zâmbindu-i. O dată întorși în camerele lor, samuraiul le povesti și celorlalți întâmplarea. Ochii lui Nishi scânteiau. Hai să mergem la Tecali! Ar putea să ne fie de folos ca tălmaci. Crezi că putem să ne ducem fără știrea lui Velasco? rânji disprețuitor Tanaka Tarozaemon, după cum îi era obiceiul. Nu putem face nimic fără Velasco. Suntem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bine rostind cuvinte de laudă despre cei care îl ocărâseră. Știa că, astfel, cuvintele pe care urma să le spună dobândeau obiectivitate. Nu precupeți nici o laudă când enumeră, una câte una, toate înfăptuirile iezuiților. Apoi, în clipa în care o scânteie de curiozitate se aprinse în ochii episcopilor, zise cu putere: — Dar... fără să știe ce fac, iezuiții au săvârșit o greșeală. N-au prevăzut ce urmări grave va avea greșeala lor asupra propovăduirii în Japonia. Zicând acestea, Velasco se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
altul care cobora. Deodată, ascensorul se opri și băiatul se pomeni într o încăpere minunată, cu pereți verzi, transparenți, luminați puternic, în care o mulțime de ființe mititele, cu tichii verzi, se învârteau în jurul unor ceaunele de sticlă sub care scânteiau mici lumințe. Tichiuțele verzi cântau: Noi avem aici de toate: apă, aer și lumină. Bucătarul Clorofilă pregătește dulci bucate. Ha, ha, începu să râdă Ionel, pentru că din nenumarate ceaune ieșeau balonașe care zburau de colo-colo, cu un țiuit subțire. Oxigen
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
numai din pricina ei. Lângă mine, pe nisip, s-a întins Collette. Colette e fragilă și vaporoasă, piciorul ei mititel abia atinge pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere, și sânii mititei îi tremură ca două frunze gemene. Cu brațele pe solduri, pare un vas grecesc în care sunt închise mirodenii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
E lipsită de logică după obicei, căci de atâtea ori a fost îmbrăcată cu gust." Aveam remușcări de gândul meu ascuns lângă fata care mă primea cu tot sufletul... E foarte frumoasă Ioana, dar numai când este fericită. Ochii îi scânteie, fața se luminează, emoția îi inundă toată ființa. Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporția perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoși... Tovărășia noastră fu iute întreruptă: gazdele, doamna și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
absența Ioanei am fost pentru prima oară la Saint-Malo și, după ce am părăsit hotelul de lângă gară, mergeam pe istmul lung aproape de un kilometru, ce ducea la orășelul-cetate. Eram emoționat de priveliștea ce se desfășura în față, căci zidurile trase capricios scânteiau sub soare, iar marea se întindea nesfârșită, legănând comori de pietre scumpe. Am avut o clipă în care emoția mea a fost imensă și am spus: "Dar bine că s-a terminat odată toată istoria aceea, îmi sacrificam viața inutil
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lovit de o săgeată și caii s-au înspăimântat. Tatăl tău avea un cal alb, dar a fost iute dat jos din șa. Calul l-a luat apoi un băiat - fratele tău, cred... Deodată, cu pumnii strânși și cu ochii scânteind de mânie, Frediana se întoarse către Gundovek. — E adevărat! Toate sunt adevărate. Omul ăsta spune adevărul! Un vacarm de glasuri îi întâmpină vorbele. Fără să mai aștepte răspunsul, fata scoase fulgerător un pumnal din teaca uneia dintre gărzi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că ajunsese la el, când un hun înalt și corpolent, gol până la brâu, îi bară drumul. Sebastianus recunoscu în el pe războinicul care la vad îl prinsese în laț. Celălalt îl recunoscu și el și, pentru o clipă, ochii săi scânteiară, iar pe chip îi apăru un rânjet feroce; apoi, cu toată puterea, bărbatul repezi asupra sa un buzdugan țintuit cu cuie. Sebastianus pară, ridicând cu două mâini sulița, însă lovitura fu atât de teribilă încât aceasta se sfărâmă, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deal!... Și seara, la masă la noi... Ba da, ba da! Ești invitat de mama. Să văd, ai să refuzi pe mama?!. ... Menuetul din Sonata a VII-a îi interpreta eleganța zveltă a bustului, și coroana ei de păr galben, scânteind în razele soarelui, reflectate de sticla geamului deschis, stropea cu fire de aur sonoritățile difuze în atmosfera calmă a odăii. Mi-a cântat apoi andantele din Sonata I-a, supremă debrutalizare a vieții, ritmuri de eter, rătăcite pe pământ din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nou, surprinzător. Glasurile trecătorilor de pe stradă, sonore și clare, vin parcă din depărtări. Tălăngile sună sacadat pe dealuri. Pe drum trec mereu trăsuri, în amândouă direcțiile, încărcate mai ales cu femei, îmbrăcate în culori deschise și vesele. Din ce adâncuri scânteiază în noaptea asta cerul, cu toate stelele lui și cu pulberea nebuloaselor lui?! ... În infinitul acesta etern există oare loc și timp pentru repetarea planetei în toate vârstele ei? Îmi cere Adela acum, la depărtări de ani de lumină, să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Nimic, în afară de noi, decât viața obscură a pământului, a pietrei, a vegetației mărunte și câțiva fluturi care se urmăreau, se întîlneau o clipă cu intenții de hârjoană, se îndepărtau, disproporționat de mici, în măreția gravă. Printr-o deschizătură a copacilor scânteiau priveliștile din vale, mărginite departe tare de dealurile albastre, șterse ca niște nouri gata să dispară sub orizont, care despart valea Moldovei de a îndepărtatului Siret. În varietatea haotică de păduri, de dealuri și de văi, identificarăm Bălțăteștii noștri, care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din nou afară - și după ce peste o oră doamna M... mi-a spus că Adela doarme liniștit și respiră normal - am simțit fericirea unei speranțe robuste. Era târziu. Constelațiile se mutase în altă parte a cerului, erau buchete de lumini, scânteiau cordial. O stea măruntă și vie din infinit se ivea mereu prin coroana unui plop de lângă cerdac, jucîndu-se cu frunzele copacului ca o ființă mică și grațioasă. Mă simțeam pus acolo să păzesc somnul Adelei, să-i apăr viața pe lângă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a făcut la fel. Strălucitoarele lumini globulare erau ascunse de copertina de pânză din fața casei noastre. Seymour stătea pe bordură, cu fața spre noi, în echilibru, cu mâinile în buzunarele paltonului căptușit cu blană de oaie. Luminile arcadei de pânză scânteindu-i în spate, fața îi era cufundată în umbră, eclipsată. Avea zece ani. Din felul în care stătea pe marginea trotuarului, din poziția mâinilor lui, din câtimea x în sine, am știut atunci, așa cum știu și acum, că și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]