1,572 matches
-
aveți acolo, dom’ doctor? Prezervative de pomană, am răspuns. S-au înfipt toți la ele imediat. Tocmai atunci, o fată mai slăbuță, cu un nas ascuțit și pistrui mă cheamă deoparte și mă întreabă: — Domnule doctor, e adevărat că prezervativele scârțâie când le folosești? — Cine ți-a spus asta? — Prietenul meu. A zis că nu putem să folosim așa ceva, că e din cauciuc și scârțâie. Nu e deloc adevărat... M-am îndreptat spre sacoșa cu prezervative, să desfac unul și să
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
nas ascuțit și pistrui mă cheamă deoparte și mă întreabă: — Domnule doctor, e adevărat că prezervativele scârțâie când le folosești? — Cine ți-a spus asta? — Prietenul meu. A zis că nu putem să folosim așa ceva, că e din cauciuc și scârțâie. Nu e deloc adevărat... M-am îndreptat spre sacoșa cu prezervative, să desfac unul și să-i arăt că e bine uns cu lubrefianți și substanțe spermicide. Dar fata a dispărut repede, îngrozită de apropierea acelui obiect. Pe unde se
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
doi pași de rai în țară... Și ochii se fac galbeni, cu ceară picurați, sau vineți câte-o dată, ca unghia strivită... Ficatul când se umflă, când se usucă-ncet și inima se joacă „de-a alergata-n cerc” și scârțâit de oase cu zornăit de lanțuri se-amestecă-ntr-un cântec cu armonie gravă și pedalată lung... ... și-adorm lipit de zid! O, ce scump e visu-acesta! Ce Taină crește-n zid, de crapă de lumină, Lumină izvorând? Serafice cântări mă însoțesc în
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de apă, salcia prea uscată ieșind din prund, la vărsarea Vișeului pod pe gura apei, rambleul e malul, curgerea apelor, cinci metri, doi-trei metri km 239+9, tunel-copertină cu picioarele în Tisa, rîpa s-a dus peste tren, face versantul, scîrțîit de pietrișuri, malul rutean abrupt pînă în apă, șoseaua calcă de sus masivul împădurit, mișcarea la nivel cu calea ferată, poienile cu arbori presărați, merii bătuți de roadă, creste îmblînzite, în Lunca la Tisa prepoziția calc slav, bărbații la coasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
declarase: să vii cu armata în Țările de Jos, nu e nebunie? absurd că nu l-au legat, că au instalat numai două, grija cea mare e și ea alta, să nu mă uite în tren pe linie de garare, scîrțîie în mers trei pe două biciclete, dacă sîntem la Huedin și dacă mă încuie în vagon. Ora 3,35, în personalul Cluj-Napoca Oradea, vagonul în care m-am părăsit singur tren în mers, Brădișoru, nu știi, este loc la clasa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
mai rămăsese din locuința lor blestemată și s-au mutat pe bule- vardul Carol I, într-o casă veche, modestă și sărăcăcioasă, dar o casă. Cu acoperiș întreg, cu pereți sănătoși, solizi, chiar dacă scorojiți, cu ușile la locul lor, chiar dacă scârțâiau groaznic uneori, cu o baie în care se puteau spăla în voie și o bucătărie în care puteau mânca pe scaune, la masă, ca oamenii. Acolo au luat-o de la început. Au frecat pereții până au făcut febră musculară și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
în evidență ciorapii tot mai colorați, poartă cravate ori prea mari, peste curea, ori prea mici și înguste, de preferat de altă culoare decât sacoul în carouri sau pantofii din piele, cu bot lat și cu talpă extrem de groasă, care scârțâiau. Pentru noii adolescenți, costumele scumpe, elegante și rafinate ale lui Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez sau Zavaidoc încep să pară tot mai bătrânicioase. Un nou gen de sexualitate plutește în aer, prin hainele tot mai strâmte, mai scurte și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
o privire de admirație. Hai să presupunem... că o veți chema... să vină aici să mă vadă... Stăteam în vegetația înaltă, de un verde luxuriant, care tocmai dădea în floare, flori pufoase, rozalii. Iarba era răcoroasă și foarte uscată și scârțâia ușor când mă mișcăm. Mă aflam la liziera pădurii, în capătul cel mai îndepărtat al cărării, la același nivel cu grădina bungalovului Nibletts. Țineam în mână o oglindă. Hartley tocmai ieșise în grădină. Titus nu făgăduise încă nimic pentru viitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
al clarului de lună. Am ascultat din nou și mi s-a părut că aud un sunet sacadat, un zgomot greoi, adânc și din ce în ce mai accelerat, venind de foarte departe. Am înaintat cu încetineală, pășind foarte grijuliu, ca scândurile să nu scârțâie. Vedeam acum limpede ușa camerei lui Hartley și cheia în broască. Voiam să întind mâna, să răsucesc cheia, dar mi-era teamă să mă grăbesc, mi-era teamă să intru în încăperea aceea de groază. Am pus totuși mâna pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
curând ca un nor, întunecând orice dâră de lumină pe care ar fi putut-o oferi cerul crepuscular. Cădea o ploaie măruntă și cu toate că vântul nu sufla puternic, casa părea să se hurduce, să se zgâlțâie, să clănțăne, dârdâind și scârțâind și încordându-și mădularele, ca o corabie de lemn. Auzeam chenarele ferestrelor pârâind, perdeaua de mărgele clincănind, ușa din față trosnind, și o vibrație ușoară, ascuțită, a cărei sursă, după numeroase căutări, am descoperit-o în firul de metal al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
autor publicat frecvent în Scînteia. În ediția din 14 octombrie 1944, îi este publicat articolul "Soarta spicelor", în care vorbește despre glorioasa armată sovietică, din care redau următorul fragment: "Toamnă, cu roșu de sânge s-au împodobit codrii, pe drumuri scârțâie carele încărcate cu cereale, micuții, ca o cutiuță fermecată, deschid prima lor carte. Țara își continuă efortul. Războiul a brăzdat și pământul și fețele femeilor. La hotarele țării, Armata Roșie toacă forțele dușmanului. Uitându-te la luptătorul ce se odihnește
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
săptămâni, va publica poemul "Toamna asaltului"22, ce este practic o versificație a textului ehrenburgian fără a preciza acest lucru: "Acest noimebrie a împodobit codrii cu roșul frunzelor vechi și câmpurile de luptă, cu sângele eroilor noștri. Pe drumuri carele scârțâie încă de greul roadei, copiii din grădinile lumii poartă întâia lor carte subsuoară. După ce codrii au adăpostit pe tovarășii dârzi din spatele liniilor, după ce drumurile au purtat armatele plecate să clădească o pace fără primejdie; Cât de puține-s vorbele smulse
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
să pară, că nu-i singur. Era răcoare. De peste vârfurile de brazi venea un suflu cu miros de cetină. „Gata..!”, se pomeni gândind cu voce tare.. Și, căsuța de sub Gorun, se arătă albă în bătaia lunii. Împinse încet portița, care scârțâi îndelung, ascuțit. Negruț, câinele uncheșului, mare și lățos ca un urs, mârâi.. dar, recunoscându-l scheună subțire ca un geamăt de copil în suferință. În deschizătura ușii, s-a ivit mai întâi capul , tușei Stanca, soața uncheșului, strâns până la frunte
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Vioricăi din Paris ăaureolat de vecinătatea aproape neverosimilă cu Nôtre-Dame și cu fosta casă a lui François Mitterand), mi s-a părut o reședință vastă, glamour, rafinată, în care chiar și micile imperfecțiuni - dispunerea camerelor în vagon, scările înguste care scârțâie până la etajul 4, bucătăria mică - mi se păreau pline de șarm autentic, întocmai ca rezidenta locului. Astăzi, pot urca până la etajul 4 pe scări sau cu liftul, bucătăria e loc de masă și de amintire depănată în egală măsură, iar
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
chiar după cel în care și-a format intelectul de „estet subtil și manager întrepid”, Constantin Crișan ar fi trebuit să arate ca un moldovean ruginit. Prin dorința lui de a epata, îi șoca însă pe cei care cu adevărat scârțâiau din balamale. Când ceilalți colegi se instalau în tot felul de școli, Crișan ateriza cu brio la București, în presă, radio și televiziune. Ușor bombastice, ambițiile îi erau mari. Teza de doctorat și-o intitula Introducere la o sociologie a
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
7) 25. ATAC LA PERSOANĂ sau PURICII DEZLĂNȚUIȚI În lumea asta sunt două feluri de oameni: bogați și săraci. Bunicii mei, cu o casă plină de copii, făceau parte din a doua categorie. Ca atare, în casa lor nu au scârțâit niciodată parchetul ori dușumeaua. Altele erau prioritățile. După ridicarea pereților, umplutura de pământ era bine bătută cu maiul pentru a o netezi, pentru a realiza o suprafață plană. "Maiul" era o sculă deosebit de importantă, căci, în absența ei, tasarea pământului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Plecase în concediu de odihnă pe Coasta de Azur, la țărmul Mării Mediterane, pentru a se mai odihni puțin, dar, mai ales, pentru a-și trata afurisitul ăla de reumatism care-l chinuia îngrozitor și din a cărui cauză îi scârțâiau balamalele atât de tare, încât nici nu mai putea merge, săracul. Așa că... O, Eli, Eli, lama sabathani. (Matei 27: 46) Dumnezeule, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Atunci a început cea mai înfricoșătoare transformare a omului în animal. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
umplut, m-am cocoțat pe grămada de lemne uscate. Mă simțeam ca Făt frumos călare pe calul lui cel năzdrăvan. Înserarea se apropia pe nesimțite, în scurt timp întunericul se lăsă peste noi ca o pătură albastră răcoroasă. Căruța încărcată scârțâia din toate încheieturile, drumul alb nu se mai vedea, ne apropiam de râu și de podul de lemn șubrezit, cu pilonii de susținere putreziți de apa tulbure, vijelioasă. Auzeam chițcăiturile popândăilor și ciripitul nocturn al păsărilor. Dar, deodată, a răsunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
glas scăzut. Îl sperii și pe copilul ăsta. Ești un ratat, un bețiv, asta ești! Taci din gură! striga unchiul. Sparg dulapul, distrug casa, dărâm tot! Gâfâind din răsputeri izbea mai tare cu pumnii strânși în dulapul de lemn, scândurile scârțâiau sub loviturile lui năprasnice. Atunci am spus, îngrozit: Lasă-l, mătușă, nu-l mai agasa, poate se liniștește. Unchiul lovea cu furie nebună. Dulapul se crăpa văzând cu ochii, eram înmărmurit. De unde avea atâta forță? Aș fi vrut să văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cutremur sau un vânt mai puternic să o dărâme. Nu se ocupa nimeni de ea, n-o repara, n-o văruia. Tencuiala se zdrobea, crăpăturile se lărgeau, ferestrele se strâmbau, geamurile plesneau, poarta de fier forjat se închidea mai greu, scârțâia. Fostul aviator venea, pleca, încuia și descuia ușa masivă de la intrare fără să se uite în jur. La început s-a uitat, dar când a văzut câte sunt de făcut a renunțat. Cu puterile scăzute și voința tocită de timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
români. La sfârșit i-au spus prefectului - un bun profesor legionar - că argumentele mele i-ar fi convins, dar eu mă îndoiesc că spuneau adevărul. După conferință au defilat prin zăpada înaltă și înghețată, scânteind în soarele cu dinți și scârțâind sub pașii apăsați, miile de legionari veniți din diferitele sate ale județului, în minunatele costume bucovinene, cu sarica aceea brună atât de dragă Căpitanului. Către seară am avut o consfătuire cu preoții legionari, dintre care unii erau foarte înverșunați împotriva
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
copiii din vecini, Dumitru Dascălu și-a început activitatea de școlar. Sala de clasă mare și înaltă, cu pereții prăfuiți și scorojiți, cu o sobă lungă și înaltă, cârpită prin unele locuri, cu bănci vechi scrijelite, dezbinate din încheieturi și scârțâind la cea mai mică mișcare, nu reprezenta o atracție și o ambianță îmbietoare pentru novicii învățăcei. Singurul avantaj pe care îl oferea încăperea largă și lungă, mult prea mare pentru micul grup de școlari începători era că aveau loc să
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
meu, dar trebuie făcută ordine, trebuie neapărat, da, hoții și vandalii și țiganii. E ceva vreme totuși de când am Încetat să pândesc vreo schimbare, iar la o adică ea s-ar fi putut petrece și-n lipsa mea. Dacă ceva scârțâia acolo-n șalele lui, asta se trăgea mai ales de la haosul din jur. Zi și noapte trebuia vegheată bătătura asta de șantier. Hoții și vandalii și barbarii, bre! Strâmbătura și geamătul abia Înăbușit scăpărau Într-o Înjurătură, aceeași mereu, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
iar frigul dă În foame și foamea-n somn și somnul iarăși În frig și tot așa. Sărmanele oasele mele bătrâne care n-au mai fugit și tot s-ar fi odihnit, și care se văitau din toate Încheieturile și scârțâiau și parcă tânjeau după demisolul meu din Bariera Vergului, În timp ce mă Îngrămădeam cu Andrei și Florinel În livingul cu saltele, Învelindu-ne cu te miri ce și Înghesuindu-ne unii În alții de frig și-mi era foarte limpede că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe hârtie, deși când l-am auzit pe Hubert spunând acest lucru în franceză nu suna atât de rău. Nu m-a deranjat nici măcar când presa franceză m-a numit ,,Hiper-Madeleine". În politica de alianță, Franța este o roată care scârțâie. Ce știam eu însă din propria experiență era că liderii francezi ar fi rezonabili în public dacă li s-ar da oportunitatea să se plângă în cadru privat. Refuzându-li-se acea șansă, ar accentua diferențele doar pentru a crea
by MADELEINE ALBRIGHT [Corola-publishinghouse/Administrative/999_a_2507]