659 matches
-
mai departe. Ceea ce nu a fost un lucru înțelept. Ceea ce era o porcărie... Am intrat pe ușă. Pe jumătate orbit de întuneric, am zărit o scară abruptă și m-am, îndreptat spre ea. Apoi am auzit în urma mea pași și scârțâitul ușilor în balamalele țepene și zgomotul mortal al lanțurilor agitate. Ascultă la mine, am urcat scările alea mai repede ea un curist fript, mânat de o cumplită spaimă diuretică provocată de spatele meu expus... Ușa grea din capăt nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ornic muzical cât unghia și un altul, cam cât o pălărie, ce anunța orele prin interjecții licențioase: oh, ah, aaa..., îh, cât și printr-o seamă de zgomote potrivite: pupături, suspine și pleoscăituri; miezul nopții era marcat de un anume scârțâit de pat. Un maestru al mecanismelor sensibile; dat în judecată, din considerente morale, de către o societate a femeilor titrate, trebuia acum să-și dovedească priceperea în lucruri folositoare cetății. Să pornească orologiul! Să-l repare dacă era stricat! Apoi, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
însă pentru preaonorabilul Poha pentru care una din resursele aflate mereu în criză era timpul. Încă nu se grăbea să ajungă sus, întrunirea nu începuse. Urcușul către mansardă deveni după numai câteva trepte un târșâit de picioare, care combinat cu scârțâitul treptelor împrăștia sonorități cu iz de ritual ancestral. În sine, totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe treapta următoare, un nou hârșâit, o notă șuierată printre buze, rotiță așezată lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
ar fi stat locului. Toamna, prin toate ale ei, stârnește stări contemplative, de duioșie, de nostalgie și, până la bucuria primilor fulgi, sensibilitatea copilului e mai înclinată spre îngândurare, spre o anume tristețe, doinire și dor. Savel și prin pereți auzea scârțâitul căruțelor și carelor venind cu poamele grădinilor la piața târgului moldovenesc, sporindu-i dorul de veșnicia satului și zburdălnicia libertății. Cum Seminarul din Dorohoi se desființează, părinții își mută copilul la renumitul liceu umanist “Laurean”, din Botoșani. Bucuria nu i-
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
me in etc.), dar a fost o con tesă cum nu s-a mai văzut, totuși. Cam la o oră după ce mă trântisem, de data asta chiar îm brăcat, în patul meu cu baldachin și oaie fierbinte, m-a trezit scârțâitul greoi al ușii dormitorului. Am văzut-o atunci pe contesă strecurându-se, luminată violent de stele pe-o parte, întunecată și enigmatică pe cealaltă. Am văzut oaia zburând cât colo și buf nind greu lângă pat. Contesa a intrat în
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Sertorius Macro continuă: — ...Planul de a pune mâna pe putere, de a îndrepta cohortele împotriva Curiei, de a-l ucide pe împărat... Frazele, scrise chiar de mâna lui Tiberius, cădeau încet în liniștea aceea, înăbușind orice reacție. Se auzeau doar scârțâitul scaunelor, respirația agitată a unora și apoi, încet-încet, fiorul de emoție eliberatoare ce îi străbătea pe senatori, mișcarea unei togi, frânturi de exclamații, până când Sertorius Macro, cu o senzație de putere absolută, puse jos foaia pe care o citise. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Autoarea nu s-a mulțumit însă cu un banal calambur, n-a uitat de cricul uitat în iarbă și a ținut să-l pună nu doar în valoare ci și în acțiune. Și a reușit o neașteptată performanță: cricul, cu scîrțîitul lui greoi și răbdător, scoate domol luna din pămînt și o înalță către zenit. Cred că, dincolo de abila folosire a jocului de cuvinte, poemul înscenează și un paradox: pune în cîrca greierilor truda de a răsuci noapte de noapte pe
Cric vechi ?n iarb? by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83685_a_85010]
-
ochii, el își dădu seama că nu mai ploua și prin ferestruica nu mai mare decât palma de deasupra lui zări luna, ivindu-se printre norii răzlețiți. Dar nu sfârșitul ploii îi curmase somnul. De dincolo de ușă se auzea limpede scârțâitul unor roți de căruță, așa că, fără să stea pe gânduri, Culae se repezi pe ușă afară. O căruță se vedea apropiindu-se încet pe drum, cu un felinar bălăngănindu-se între roți. Hooo!... Pttrrruuu!... strigă căruțașul, când îl zări la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
un câine lătrând ascuțit. Bade Vasileee!... strigă căruțașul cu un glas gros, care răsună în văzduhul nopții, stârnind și câinii de prin curțile vecine. Hai, bade Vasile, ieși afară, că ți-a venit nepotul!... Ușa căsuței se crăpă cu un scârțâit stins și din dosul ei se ivi umbra unui bătrân, care zăbovi puțin în prag, încercând să deslușească cine era la poartă. Tu ești, mă, Petre? întrebă, cu o voce răgușită, stăpânul casei, părând să se dumirească. Apucând un toiag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ușa locuinței fiului său. Era o ușă dintr-un placaj ordinar, cu o clanță veche de alamă, care de-abia se mai ținea la locul ei. Puse mâna pe clanță și o apăsă. Și surpriză ușa se deschise, cu un scârțâit de balamale ruginite. Se vede că băiatul vecinei n-a spus minciuni, constată Stelian, la fel de mirat ca și Mișu Leibovici că găseau ușa descuiată și că, în ciuda acestui fapt, Aronică părea să nu fie acasă. Intrară într-un mic antreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe tejghea, oftă din adâncul inimii, ca un om peste care căzuse cea mai mare năpastă a vieții lui. Pentru câteva minute în prăvălie se lăsă o tăcere de moarte, întreruptă doar de zgomotele care răzbăteau de afară și de scârțâitul pe hârtie al peniței de la tocul lui Stelian. Domnu șef..., domnu Stelică, de ce nu mă-nțelegeți? reîncepu gestionarul, cu un glas ca din butoi, potrivind coceanul de la sticla de țuică la loc cu o lovitură zdravănă de pumn și făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
puse sticla pe jumătate golită înapoi pe masă și se șterse, ca un adevărat om din popor, cu mâneca costumului alb de vară la gură, plescăind din limbă mulțumit și ușurat. În clipa următoare, ușa biroului se crăpă cu un scârțâit sfios și prelung și în cadrul ei își făcu apariția Fane, cu un pahar gol în mână. Dând un "bună ziua" smerit, omul de serviciu depuse cu băgare de seamă paharul lângă sticla cu apă minerală și o făcu la stânga-mprejur, dornic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu au fost de ajuns ca să-i întoarcă mama din drum. Tata o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei nu a mai fost profund și liniștit,tresărea la fiecare scârțâit al porții de la drum. Apoi speranțele se risipeau. Era doar vântul. Dezamăgită, plângea până adormea. De o săptămână își visa mama în fiecare seară. Se bucura ca de un semn bun. Potecuța din marginea pădurii devenea mai puțin greu de
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
încet, aproape numărându-și pașii. Copilul se urcă în căruța deja plină și-și găsește loc pe fânul moale unde se așază pentru a privi stelele care încă nu plecaseră la culcare. Liniștea este întreruptă din când în când de scârțâitul roților de car, de geamătul boilor și de cântatul cocoșilor care se aud în depărtare. Diii, Joian! Deși îl văzuse de mii de ori, Ion stă cu ochii ațintiți la bolta cerului. Era de un albastru închis, iar cele câteva
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ulița satului se ivește un tânăr brunet, cu ochii de-un albastru-verzui precum marea, cu părul creț de parcă niște șerpi s-ar încolăci pe capul lui, îmbrăcat în costum de aviator. Se oprește în dreptul unei case bătrânești. Deschide ușa și scârțâitul acesteia i se pare neschimbat. Înaintează cu emoție oprindu-se în camera unde, pe un perete, se află multe diplome. O lacrimă se prelinge pe obraz. Bieții lui părinți, câte sacrificii trebuie să fi făcut pentru ca el să-și termine
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
condoleanțelor, Armelle de Kersaint arboră la perfecție un aer de circumstanță, În timp ce la brațul ei PM Își ascundea cu greu plictiseala. Doar Juliette, care profita ca să facă pe furiș schimb de priviri cu tînărul Ronan, părea cu adevărat emoționată. În scîrțîitul pietrișului sub picioare, oamenii se Îndreptau În grupuri mici spre poarta cimitirului. Marie văzu că Gwenaëlle o pîndea și se desprinse de ceilalți. Pricepu că șovăia s-o abordeze, așa că se duse În Întîmpinarea ei. - L-ai văzut cumva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să aibă mai puțin noroc... Jeanne se schimbă la față. - Viața ei ține doar de tăcerea dumneavoastră, nu uitați, stărui ea. - Știu. Vocea Jeannei era acum abia un suflu. Arthus de Kersaint părea că dorește să mai adauge ceva, cînd scîrțîitul unei trepte Îl făcu să se răzgîndească. În clipa următoare, Marie Își făcu apariția Înotînd Într-una din pijamalele, prea mari pentru ea, ale tatălui ei, iar bătrînul o Întîmpină cu un zîmbet care aducea a strîmbătură. - Sper că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea bine cercul de lumină gălbuie care o înconjura. Nimbul acesta se lărgi treptat, apoi se micșoră din nou, în timp ce lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înăuntru nu era cu mult mai cald ca afară. Era prima dată după aproape trei zile cînd avea ocazia să se stea la orizontală și să-și mai tragă puțin sufletul. Îl văzu pe Croitoraș stingînd lumina, apoi auzi un scîrțîit de arcuri. De somn însă nici nu putea fi vorba, chiar dacă mai erau cîteva ore bune pînă să înceapă să se lumineze de ziuă. Cînd te gîndești că la aceeași oră, copiii ăia habar n aveau ce li se pregătește
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
La Întoarcere, Îi aduceau de fiecare dată câte o carte indigestă și două, trei vederi colorate. Șederea la băi le prindea bine. Noaptea, prin peretele subțire al camerei sale, treceau, ca printr-un pâlc de trestii, șoapte, râsete Înfundate și scârțâitul ritmic al patului din dormitor. Într-un târziu, peste toate acestea, venea unificator geamătul prelung, ațâțător și Înfricoșător al unei ființe misterioase care Îi tăia respirația și-i accelera pulsul. Se făcea ghem și Își trăgea pătura peste cap invocând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
deschidem geamurile. De rest s-au ocupat oamenii domnului Brândușă. 40. Prin geamurile Înalte ale sufrageriei năvăli aerul Înghețat al zilei de 1 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Din când În când, se auzeau strigăte răgușite, vorbe răzlețe și scârțâitul neîntrerupt al zăpezii sub pașii petrecăreților care se Întorceau la casele lor, tehui, doborâți de oboseală. Urmau câteva ore de somn, apoi totul de la capăt. Și tot așa până la Sfântul Ioan Botezătorul. Pe lângă bucurii, sărbătorile aduceau, odată cu excese de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și întârziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi aprobator, văzând că mă întorc atât de repede, aș fi renunțat. Când am trecut, în sfârșit, pragul (parcă aud și acum scârțâitul enervant al ușii) n-am mai văzut aproape nimic din pricina întunericului răcoros care m-a orbit; am priceput doar că mă aflam într-o tindă și m-a izbit un miros pătrunzător de mucegai și de busuioc. Ca să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Eram în vacanță, un fel de weekend prelungit la cabana unei cunoștințe. Însă când am ajuns în fața ușii, mi-am dat seama că ceva e în neregulă: eu o închisesem, iar acum ea este larg deschisă. Îi aud dâra de scârțâit. Îmi imaginez zgomotul. Prin surprindere îmi apare în față. Este el, criminalul pe care îl urmăresc. Zâmbește cu un advertisment tacit. O zbughesc către pădurea deasă, însă mă împiedic într-o capcană a sa și cad. Se oprește în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ce ai nevoie din cameră. O să mai vorbim în mașină. De data asta, Jake a făcut cum i s-a spus și-a ieșit din cameră. Nici David și nici Fiona n-au scos nici un cuvânt până când n-au auzit scârțâitul familiar al podelei de deasupra capetelor. —Așa! Vocea lui David redevenise glacială. N-o să fac mare tam-tam cu plecarea acum, că Jessica e acasă. Spune-i doar c-a trebuit să plec la serviciu. — Nici o problemă, i-a răspuns Fiona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]