1,573 matches
-
1877, bunul și dragul matale prieten Eminescu pleacă în București, la ziarul „Timpul”. Doamne, că în rău ceas a pornit! Trecuse abia o lună și îi scriai „Bădie Mihai. Ai plecat și mata din Iași, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală... Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Bădie Mihai nu pot uita acele nopți albe când
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
Sânge-rece“, care invectiva și scuipa, cu nasul În vreun zid, până i se usca gura, [astfel că] maică-mea văzându-l, cu mine Încă În pântecele ei, mi-a lăsat, după mulți ani și pentru multă vreme, acest tic de scârbă (pentru oameni?). și am fost eroul ultimului „cartel“ sau provocare la duel; și asta nu pentru vreo femeie de Împărțit sau pentru vreo mănușă zvârlită cu elegantă impertinență și schimb de cărți de vizită, ci pentru un caz de beție
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prieteni ai mei de rele, altfel inteligenți și sensibili la toate, dar ajunși Înainte de vreme deprimați și veșteji pe urma searbedelor exerciții și arti ficii cu femei pe potriva lor, cu care astăzi abia Își mai dau bună ziua, fiindcă le e scârbă unuia de altul. Dintr-o eroare de când lumea a naturii omenești, atât de eronată În multe privințe, o gravă confuzie avea să se producă, așadar, Între farmecul atât de complex al Amorului, cu mulțimea și diversitatea condimentelor lui emoționale, și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
incult, urât și cu părul ca morcovul de roșu - hei! dar cu perspective de case, vii și acareturi pentru toți acești comperi sau complici ai unei infernale combinații succesorale În care așteaptă toți moartea bătrânului pe paiele Închisorii? ... Cum? Nici o scârbă sau greață, să-ți verși mațele, nu altceva!, când asistă la intimitatea zilnică a celorlalți doi, se hrănește cu ei din aceeași strachină alimentată, În bună parte, din golo ganii lui de om „În câmpul muncii“, plătind regulat chiria - nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de stupefacția și de ridicolul aflării mele În acel loc, În acea situație și cu acea femeie, Întrupare demonică a succubelor din Închipuirile delirante ale Evului Mediu. Ah! dar omul, femeia, ființa omenească, În sfârșit, cu reacțiile ei firești, cu scârba și grețurile tardive pentru tot ce săvâr șește Împotriva sfintei ordini a Naturii, mi-a apărut ca o mustrare violentă În clipa următoare, când i-am văzut expectorările, râgâielile și vomitările incoercibile ale acestei sărmane prosti tuate care arunca jos
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de drumul tău și eu de al meu. Ar fi mult mai bine. - Tu ai ceva aparte care mă atrage foarte mult. - Doamne Dumnezeule, numai tu nu mai erai în viața mea. De unde ți-a venit ideea asta? Mi-e scârbă de ceea ce spui. Nu cred că te gândești așa departe. - Dacă ai să corespunzi te iau și de nevastă. - Mă faci să râd. Te-ai întrebat dacă tu corespunzi? - Mai vedem noi. Fiecare zi e cu secretul ei. Nici o zi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
decât el? Găsea ea atâta putere să-l aducă în rândul celor care merită să se bucure de viață așa cum se bucurau atâtea persoane după Revoluție? Când îi văzuse ulcerul varicos deschis pe gamba unui picior, Carlina se înecă de scârbă. O revoltă foarte tare și neașteptându-se la acest lucru, salivase ceva amar după care ieși să vomite. Nu mai văzuse niciodată așa ceva. Piciorul îi era șănțuit până la os. - Ce ai la picior, Leon? Nu ai nevoie de un medic
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca la o bucată de carne cu garanția expirată și pusă pe o lespede de scurs urmând a fi dată ca rebut într-un container. Prezența lui devenise un clopot de alarmă, făcând-o să simtă fiori de groază și scârbă. Acum regreta că îl cunoscuse, dar era prea târziu pentru regrete. Voise doar să-l ajute. Astfel, Carlina își amintise cu nostalgie, că încă din perioada când era o adolescentă faină, așa cum îi spuneau vecinii, își făurise ca orice tânăr
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
stropșiți de mulțimea turcească, au rămas dobândă la turci. Și atâta de ai noștri au perit, cât au 'nălbit poiana de trupurile celor periți. Și mulți din boierii cei mari au picat și vitejii cei buni au perit și fu scârbă mare în toată țara..." Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei A A 'NĂLBIT POIANA CU TRUPURILE LOR 26 iulie 1476 Fugi Măria ta!!! Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
viața!" L-am scuipat în față: "Ucigașule! Pe taica nu-l poți răscumpăra cu tot aurul din lume!!" Îi clănțăneau dinții, guița ca un porc dus la tăiere. Puțea: se cufurise pe el de groază... Îmi venea să vărs de scârbă. Taie-l!! am poruncit gâdelui. Alexandru bate din palme, cu bucurie: L-ai răzbunat pe bunicu'! Capul descăpățânat s-a rostogolit într-o mocirlă. Își găsise tronul. L-am ridicat de chică: picura cu noroi și sânge... Am văzut multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Capul descăpățânat s-a rostogolit într-o mocirlă. Își găsise tronul. L-am ridicat de chică: picura cu noroi și sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prin mănăstiri cu slujbele, tămâierile, aghezmuielile, doar-doar s-o îndura Cerul de vreun ajutor, de ceva, că de altunde nici o nădejde... Blăstămu' a bântuit sălbatic un pătrar de veac și mai bine. Țara risipită se ducea de râpă... O așa scârbă cuprinsese țara, de-i era omului silă să mai trăiască. Și... și, domnul țării cum îngăduia atâta fărădelege?! întreabă Alexandru gâtuit de revoltă. Era doar "Domn!" Ha! Ha! Ha! hohotește sarcastic Ștefan. "Domnul țării?!"... Otreapă sub călcâiul crailor vecini, cârpă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Curte..." Ștefan pipăie pânza, o netezește cu palma, în admirație: E aur! Aur curat! Fantastic! Ce încântare! La "balurile de la Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată bucăți-bucăți, să fie dată celor mai viteji oșteni ai mei, drept obiele pentru opinci! poruncește cu un zâmbet batjocoritor. Cam puțin pentru cât am dat noi, continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că se poate! Ne luăm puterea înapoi! îi ține isonul Cupcici. Destul ne-a prigonit Satana! răbufnește Negrilă. Destul ne-a despuiat Nelegiuitu'! se vaicăre Cupcici. Destul am jucat țonțoroiul după cum ne-a cântat Diavolu' blond! spune Isaia scuipând cu scârbă. Și-i lingem încă dreapta ce ne lovește!... Și ce frumusețe de barbă mi-am tăiat pentru că Măriei sale nu-i prea plăceau "bărboșii"! se frăsuie Cupcici. Să zici bogdaproste că nu ți-a tăiat și capul, o dată cu barba, îl înțeapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai pomenit boier fără moșie?! se slobozește Negrilă. Îi mai smintește mintea și grecoteiul de Zamblako Comnenul, cum că niște "înțelepți din vechime" cică ședeau într-un butoi și propovăduiau că toți oamenii, ar fi chipurile egali! scuipă Isaia cu scârbă. Grecoteiul aista nu-i întreg la minte. Îl smintește și pe Vodă, parcă nu-i el smintit îndestul. Aiștea-s nebuni de legat! întărește Negrilă scuipând și el, cu sete. Boier și țăran ne bagă în aceeași oală! De-om merge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Încă unul, spune Ștefan și citește: "Soarta Europei s-ar schimba, dacă și ceilalți principi ar avea inima, măreția sufletului vostru!..." Frumos! Din păcate, numai vorbe pe buze; din inimă, nicidecum. Numai minciuni! spune el abătut și le aruncă cu scârbă. Le păstram ca toate aiestea să stea mărturie în veac, cât de... de "teribil" a fost "acel Ștefan Vodă", ce-i mai ziceau și "cel Mare"... Pute! strâmbă el din nas mirosind un pergament. S-au împuțit! Știți ce fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stropșiți de mulțimea turcească, au rămas dobândă la turci. Și atâta de ai noștri au perit, cât au înălbit poiana de trupurile celor periți. Și mulți din boierii cei mari au picat și vitejii cei buni au perit și fu scârbă mare în toată țara... După poticala dentâi a lui Ștefan Vodă, ce au perdut războiul, de sârg au strâns oastea ce au putut degrabă și s-au dus după turci și i-au ajuns trecând Dunărea, și lovindu-i fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unde își avea cuibul puiul de ofițer, și a provocat nu numai un scandal, dar și o veritabilă tragedie: soțul înșelat chiar cu propriul frate a suferit cumplit și, oricât de robust era, la prima boală a și părăsit cu scârbă lumea asta grea de păcate. Nu-l țin minte pe unchiul Salustiu decât la ultima masă ce s-a dat în strada Coșbuc de ziua lui (pentru salvarea aparențelor), când i s-a făcut deodată rău; a fost cuprins de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mea, care o iubea mai mult decât pe ceilalți copii, n-o lăsa să facă nimic din ale gospodăriei, purtând-o mereu la doctori, la Cluj, cocoloșind-o într-atâta, încât a stârnit pizma celorlalți, care o considerau o mică scârbă. Bunicul i-a obținut o bursă liceală în România (sora ei, Virginia, fusese trimisă la o școală germană, la Brașov), dar maică-sa nu s-a îndurat s-o știe atât de departe și au dat-o la călugărițe, la
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
sileam să mâzgălesc ce ni se poruncise, eram chior sub ochii mici și negri, sclipind malițios, ai pictorului Capidan, mărunt la trup și la talent, dar plin de superioritate, care ne dăscălea cu insistență de ciocănitoare și îmi azvârlea cu scârbă: „Mai bagă în gură, măi băiete, cârpa aia de spălat vase“ (multă vreme, într-adevăr, scoteam fără să-mi dau seama limba din gură când mă concentram la scris, așa cum nu mi-au lipsit ticurile: să-mi rod unghiile, să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în definitiv, (sub)culturi comu niste. Cezar Paul-Bădescu își asumă sfidător, cît se poate de explicit, această perspectivă, oricît de inopor tună ar fi ea : „Pe unii, cuvinte ca tovarășa sau tova rășu’ s-ar putea să-i umple de scîrbă sau de indignare. Pe mine, nu. Din perspectiva mea, comunismul a fost ceva îngrozitor, într-adevăr, dar asta numai în plan general - social, politic, economic, național etc. Însă pentru mine, ca individ, el nu a fost ceva mon struos. M-
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu o floare roșie în piept. Din nefericire, primul an de școală se termină în curînd și începu, cu soarele ei strălucitor, vacanța mare. Nostalgii comuniste Pe unii, cuvinte ca tovarășa sau tovarășu’ s-ar putea să-i umple de scîrbă sau de indignare. Pe mine, nu. Din perspectiva mea, comunismul a fost ceva îngro zitor, într-adevăr, dar asta numai în plan general - social, politic, economic, național etc. Însă pentru mine, ca individ, el nu a fost ceva monstruos. M-
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
miere, inimă de fiere. Leului mort mișelul îi smulge barba. Trei prietini ai cât trăiești: focul, apa și sarea. Patru lucruri rele: lucrezi și n-ai spor, te culci și nu dormi, ceri și nu capeți, aștepți și nu vine. Scârba-i viermele inimii. Greu faci, ușor desfaci. Musafirului nu-i plac musafirii, gazdei nici atât. Supărarea prostului e că nu poate fi totdeauna vesel. Tatarul vinde și pe tatu-său. Să nu fii dator turcului (țăranului spre distincție de Otoman) că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
declarat că-i dezamăgit de unii din foștii săi colegi de la muzeele locale („la Naturale se face bișniță ordinară”) și de cel ce conduce actualmente Cultura: „e un instalator... de veceuri!” Nu mi-a explicat ce anume i a provocat scîrba, iar eu nu i-am cerut lămuriri, ca să nu par că mă îndoiesc. * Imediat după ce ne-am salutat, bădia Lazan m-a reținut ca să mă întrebe „Care-i culmea «spațiului mioritic»?” știam că urmează un banc, dar am făcut o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
niște mărginași lipsiți de pămînt arabil. Pînă la urmă, la insistențele Magdei, vara mea, măritată cu un activist de partid, și „înțepat” de autorii textelor de brigadă, a cedat, printre ultimii! Față de difuzor a rămas însă cu un soi de scîrbă: îl lăsa „să meargă” (pentru hatîrul mătușii Valeria), dar refuza să-l asculte: „Doar n-ăi vrea să-mi bat capul cu mincinoșii aiștea!” Atitudinea sa mi se părea retrogradă, deci comică. Judecata mea era, totuși, departe de a fi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]