4,770 matches
-
dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cântările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând În mareea cântărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trâmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plânsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care‑i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
uite‑n stânga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mântuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mătase. O să râdeți, dar zvonurile astea sunt adevărate. Apăsând unde a apăsat Angelique, lucrând zona reflexului genital de pe suprafața plantară a călcâiului, l-a făcut pe bărbat să geamă cu fața în pernă. Înainte să-ți obosească mâinile, omul nechează, scăldat în sudoare, cu mătasea albastră a pijamalei lipită de spate și de pulpe. Când a tăcut, când nu-ți poți da seama nici dacă mai respiră, Angelique șoptește că e timpul s-o ștergem. Omul de la birou vă dă fiecăreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
am să vă arăt cum să dați afară ce-ați înghițit. Un stomac plin cu înghețată de piersici, o pungă de Halloween cu minibatoane de ciocolată, șase gogoși cu glazură, doi cheeseburgeri dubli. Chestiile obișnuite. Și uneori, spermă. Cu fața scăldată în licărele exercițiilor de aerobic, ambiția ei imediată e să reducă rezistența inițială a cumpărătorului. Cu un scop pe termen lung de-a deveni investiția pe termen lung a cuiva. Ca un bun durabil de consum. Camera verde O poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vreo membrană sau vreun mușchi pleznește înăuntru, și el simte valul de sânge cald lovindu-se de plămâni. De ficat și de inimă. Apoi simte fiorii reci ai șocului. Sudoarea îi năclăiește părul cărunt de pe piept. Și fața îi e scăldată în sudoare. Mâinile și picioarele îi tremură de frig. Primele semne ale comei. Nimeni n-o va crede pe doamna Clark, acum că e noul personaj negativ. Noua noastră supervulpiță diabolică, noua noastră torționară. Nu, punerea în scenă a acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să facă sex niciodată, în vecii vecilor. Cu cât treaba devenea mai grea, cu atât se așteptau să câștige mai mult. Cu cât îi dureau mai mult să se atingă pe pielea crăpată sau să se întindă pe salteaua rece, scăldată în sudoare, cu atât mai luminos trebuia să-și închipuie viitorul. Fețele îi dureau de la atâta zâmbit. Îi ardea pielea înroșită de mângâieri. Cu cât maratonul dura mai mult, cu atât recompensa trebuia să crească la proporții tot mai incredibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nici măcar că nu era nebună. Și totuși a învins. Exact asta fac oamenii: transformă obiectele în persoane, persoanele în obiecte. Înainte și înapoi. Cu aceeași măsură. Asta va găsi poliția dacă se apropie prea mult. Copiii mutilați. Morți cu toții. Animalele scăldate în sângele ei. Morți cu toții împreună. Dar până în clipa aceea, Cora are un rezervor plin cu benzină. Are o pungă de cocaină plină din camera probelor, care s-o țină trează. O pungă cu senviciuri. Câteva sticle de apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins. Picurând „frunze” de sticlă și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de praf ars al fiecărei piersici „coapte”, încă strălucind alb incandescent. Prea fierbinți ca să le atingi cu mâna goală, fără o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Mama ofta. Mă rog la Domnul să nu dai piept cu uraganul prea curând... Clasa a II-a a început-o sub imperiul gustului dulce al coroniței obținute în primul an. Fusese prima recunoaștere a muncii și inteligenței sale. Își scăldase, pe timpul verii, satisfacția în marea învolburată, își prăjise gărgăunii de vedetă pe plajă, la soare și se întorsese la școală gata să se apuce de treabă. Dar acest an nou avea să debuteze cu un mare eveniment. La nici două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sus, în cele mai neașteptate poziții și mai mai că-i venea să le pună la treabă, profitând de energia și puterea lor. Unele "sărituri" eșuau, fetele se rostogoleau peste spătarul băncii și se adunau de jos zăpăcite, cu ochii scăldați în lacrimi. Ema le penaliza cu note usturătoare. Ea tăia în carne vie, la adăpostul mesei de arbitru. În final, epuizate și dezmembrate, fetele așteptau verdictul. Singura care n-ar fi trebuit să-și facă probleme era, firește, Doinița, învățată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mână, până când aceasta se transforma într-un rulou galben cu pete albe. Brusc, celor doi băieți li se tăie pofta de mâncare. La prânz, au pornit-o spre capătul satului, acolo unde se adunau rațele și gâștele pentru a se scălda în gârla secată pe jumătate. Au stat întinși la soare, bucurându-se de odihna binemeritată. Nici măcar Luanei nu-i mai venea să zburde, îl privea pe Oliviu, frumușel foc și tot numai zâmbet, cum turuia întruna, ca o moară stricată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în noapte și visă doi ochi albaștri, așa cum nu mai văzuse vreodată. În a doua zi a prieteniei lor, ea nu avu stare. Se foi în timpul orelor și nu pricepu nimic din ce se preda. Gândul ei era departe, se scălda în marea ochilor pe care-i aștepta. Ernest veni la facultate s-o întâmpine. Dădu, roată, în jurul clădirii și-o zări prin geam, într-una din sălile de seminar. Ședea în banca de lângă geam și tot căutând în întunericul de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
inimă neîntinată, orașul se Încețoșa, tulburat de primejdii nevăzute. În depărtare se profilau bulevarde largi care se stingeau În neființă, clădiri mari argintii, pline de oameni ocupați cu lucruri pe care Adam n avea cum să le Înțeleagă, erau cartiere scăldate În lumini multicolore și mahalale cufundate În Întuneric. Uneori străzile erau pline de mici vagabonzi și de milionari, alteori erau deșarte. Imaginația dădea viață acestui oraș, care părea mai tangibil decât pustietatea În care trăia. Era limpede că trebuie să
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
zburau pe lângă ei, nedeslușite și sclipitoare, cu luminile proiectate spre cer. Uneori, și-a spus Johan, uneori Îmi pare că nu eu aș fi În oraș, ci că orașul se află În mine. Mulțimea care se bulucea la Rialto era scăldată de strălucirea aurită a vreo zece mii de becuri și a tuburilor de neon ale reclamelor desfășurate pe fațada cu alveole ascuțite a cinematografului. Lângă un panou care indica PARCAREA INTERZISĂ era o funie prinsă Între doi stâlpi. Un grup de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
place să stau aici pe iarbă. Sau pe nisip, ca localnicii. În fața lor terenul cobora În pantă abruptă, un mal cu tufi șuri de un verde catifelat care se Întindea până la râu. În apa de un albas tru argintiu se scăldau copii. Unde era mai profundă, apa părea liniștită, Întunecată, aproape neagră, și reflecta fâșiile albi cioase ale norilor acelei zile minunate. — Așa cum stau pe iarbă, a zis Karl, aproape că-mi aduc aminte de zilele din copilărie, când eram În
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
așterneau la picioarele copiilor rămași nemișcați. Adam avea să petreacă ore de-a rândul privind lumea aceea miniaturală și Învârtind globul ba Într-o parte, ba Într-alta. Îl așeza pe pervaz și contempla razele refractate ale soarelui, care Îi scăldau pe copii În culorile curcubeului. Nu fi prost, Îi zicea Johan, nu-i cu putință să fie totodată și zăpadă, și soare. Lui Adam nu-i păsa. Tu crezi că noi o să vedem vreodată zăpada? Îl Întrebase Adam, iar Johan
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mai vedeau nici pânze, nici cutii de vopsele, abia a Întrezărit siluetele unor șevalete, prin cadrul cărora se Întrevedea valea peste care căzuse noaptea. S-au așezat pe treptele din spatele căsuței, unde Începea coasta abruptă. Era foarte târziu, valea era scăldată În lumina lunii, era greu de crezut că ziua ar fi putut fi mai multă lumină decât atunci. — Uită-te-n jurul tău, a șoptit Karl. Nu cred că sunt În stare să plec, dar trebuie. O pasăre de noapte
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cu popoul, vocea ei plină de rezonanță, ce stupid! Se comportase ca o tâmpită. Acum îi fusese așa de comod, să se simtă normal, femeie, femeie cu adevărat și să nu fie jenată de realitatea aceasta. Cât de simplu se scăldase în boarea de simpatie a Sidoniei, a lui Ovidiu. Traversa strada împreună cu ceilalți oameni și în suflul ei începuse deja să pătrundă o altă aromă. Ea, care mai ieri trecea ca o nălucă pe trotuare, astăzi era deja alta, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
auzise niciodată perorând împotriva alianței, ce argumente sarcastice ar mai descoperi în ce-i privea pe ei doi, prin ce lupe i-ar fi observat, cât de deformat, cum ar fi sunat verdictul? Într-adevăr, au fost amândoi radioși, au scăldat-o într-o mică ploicică de complimente, măsurate la gramaj, i-au imputat absența și au stabilit că vinovatul principal era, desigur, Ovidiu. El își recunoscu partea de vină, nu prea avea chef de comunicare, asta i se întâmpla adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sau mai târziu va accepta și asta nu dintr-o pornire interioară, o vor asalta zeci de amănunte legate de Fana, de Sidonia, ce-o vor orienta către Ovidiu, neapărat către el. Înainte de a pleca au văzut câmpul și pădurea scăldate în lumina amiezii, de culoarea ruginii și a aurului. Fetița apărută parcă din senin lângă mașină le-a făcut cu mâna și șuvițele blonde s-au clătinat pe frunte. Să mai veniți oricând aveți voi chef, le strigase Fana, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încă, tot mai reușea să învioreze culorile pale ale vegetației din jur. Era multă pace, parcă-ți amintea de după amiezile când se terminau de udat micile grădini de zarzavat încropite pe lângă casă, când aerul încărcat de vapori de apă îți scălda plămânii și te făcea să-l respiri până la saturație. În curtea împrejmuită cu plasă de sârmă, cele câteva găini scormoneau în țărână, mereu în căutarea hranei. Alături, porcul mare, bălțat, cumpărat din primăvară, ședea tolănit peste un braț de paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
genunchii prinși între palmele împreunate, întărind: Chiar așa și este, maman. I-a văzut într-o altă lumină, așa, de parcă-i privea printr-un reflector și unda de percepție avea asupra celor două personaje puteri de disecție, văzu țesuturile lor scăldate de sângele plin de particule asemănătoare, circulația lichidului rubiniu ce ajungea atât de aproape de suprafața corpurilor încât ți se părea imposibil că stratul minuscul de tegument poate opri acel flux continuu ce părea ilogic, să poată fi stopat și reîntors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și a încuviințat. Știa cât de mult îi plăceau Carminei strugurii, și, deși avea în fiecare an struguri în pod, niciodată nu avusese impresia că îi sunt dăruiți ca acum, aduși ca o ofrandă pentru merite deosebite. Se simțea bine scăldată în călduța lui afecțiune, se simțea bine că știa că îi va răsplăti încrederea, nu se va bucura ca un hoț din dărnicia provenită din iluziile lui. Seara au mâncat macaroane cu brânză și pește marinat, la televizor era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cuibărește obrazul în pernă... Deocamdată Ovidiu doarme împăcat, obosit și mulțumit după dragoste, îmbăiat, deocamdată e al ei, al ei fără nici o îndoială, celulă cu celulă, o ține în brațe, prizonieră a somnului său, deocamdată subconștientul său încă mai este scăldat de beatitudine, încă nu-l săgetează gândul că trebuie să plece, încă nu. Cei câțiva ani de căsnicie le lăsaseră un gust insipid, îi înlăturau din gândurile lor, preferau să nu se gândească la acel timp și abia acum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împreună. Cum este acum modern să se spună? Mai acordați-vă o șansă. Știi maman că așa ceva nu se mai poate, se auzi vocea lui Ovidiu, fermă. Ședea cu spatele la ele, privea pe fereastră nerăbdător, îl irita plăcerea Sidoniei de a scălda situația când așa, când așa, după bunul ei plac, voind să lase o portiță deschisă și Carminei față de care se simțea ca naiba! Toate astea le-ai mai spus de o mie de ori, ce naiba și a fost inutil. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]