700 matches
-
cele patru părți ale pământului, căci singure vor face vânt între ele și va fi mai bine. Diavolul a făcut cum l-a învățat și astfel s-a făcut vântul"; Și când tună și fulgeră tot el e pricina. Atunci scapără de mânie asupra soarelui, că-l frige și pune nouri împotriva lui să-l apere, mai ales a amiazăzi, când îl frige tare. Și ploaia tot el o dă. Își aduce c-un ciur apă din mare și toarnă peste
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
aibă un înțeles,/ o legătură,/ mă duc să joc biliard/ ca să pot pricepe lumea./ Îmi iau capul și-l așez pe masă./ E un cap detașabil, din fericire/ și numai cu el pot să joc,/ să găsesc bila roșie care scapără/ bila mare...". Sau iată-l, ca și Nichita Stănescu, eminescianizând (mai târziu), descoperind "adevăruri": Închid un ochi și văd/ mari adevăruri solide./ Îl deschid,/ și lucrurile se fac mai mici,/ și văd cu doi, jumătate/ din cât văd cu unul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau/ cadavrele/ și le dădeau drumul pe jgheab/... Era un cuptor bun, un cuptor solid,/ ar fi putut să dureze și o sută de ani/ ... Și-n vreme ce ardeau/ pe cerul înstelat/ Scăpăra violet Ursa mare". Critica, pasiunea polemică, prezența și răspunsul la toate chemările epocii sunt relatate cu discernământ: "Așa greoi și obosit cum sunt/ târziu spre dimineață/ eu totuși vă cunosc pe toți/ locuitori ai globului terestru" ("Turn solemn"). "Cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zi de la înviere], îți trece. Vineri dimineață, pînă în răsăritul de soare, dacă te vei spăla pe cap în vale, îți trec durerile de cap. Să nu bați cu papucul pe copii, că-i rău de durere de cap. Cînd scapără pentru prima oară, să te pleci jos și să iei cu ochii închiși paie, că-s bune de durere de cap. Duminecă să nu spui că te doare capul, căci te va durea mai rău. La caz de durere de
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
este fudulă. Fuior Se crede că de aceea se dă preotului un fuior, ca să se prindă de fuior toate relele. Dacă se face rețea din fuior furat, se crede că se prind în el bine peștii. Fulger Cînd fulgeră, cică scapără Sf. Ilie să-și aprindă luleaua. Cînd fulgeră, își aprinde Dumnezeu țigara. Cînd fulgeră, aprinde Dumnezeu lumînarea de caută pe drac să-l trăsnească și să-l detune*. Cînd fulgeră întîi, să iei paie de jos cu ochii închiși, căci
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
cineva, făcînd „de trimis“ [un descîntec] cuiva, să te apuce pe tine și să te zgîlțîie. Tunet Cînd tună, pușcă Sf. Ilie după draci. Tunetele sînt vaietele scoase de duhurile rele cînd Dumnezeu, la aprinderea făcliilor, le gă sește cînd scapără, apoi le săgetează. Cînd tună, merge Sf. Ilie la plimbare cu trăsura lui cea mare. Roatele au zimți pe ele și, mergînd, sparg cerul, lăsînd să curgă apa. Cînd tună toamna, Sf. Ilie se întoarce cu carele de popușoi acasă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
fac mușuroaie mici pe lîngă drumuri. Cînd purecii mănîncă tare pe cineva. Cînd arde zgura de pe fundul ceaunului. Cînd se văd scîntei pe fundul ceaunului. Cînd arde ceaunul vara. Cînd oalele dau în foc. Cînd ard pirostiile pe foc. Cînd scapără din senin. Cînd mîța toarce. Cînd se linge mîța. Cînd mîța își ascute unghiile. Cînd fumul din hogeag se împrăștie pe pămînt. Cînd luna e cu coarnele în jos. Cînd fulgeră spre apus. Cînd mascurii* iau paie în bot. Cînd
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
imaginile vizuale se împletesc, de cele mai multe ori, cu imaginile auditive. În aceste strofe se combină descriptivul cu meditația: buciumul nostalgic "sună cu jale", apele "plâng, clar izvorând din fântâne", turmele urcă dealul care se proiectează spre cer, în timp ce stele "le scapără-n cale". Personificarea buciumului și a apelor sugerează armonia naturii cu sentimentele poetului, așteptarea, dorul de iubire. Un simbol expresiv este salcâmul, martorul unei posibile iubiri terestre, care capătă valențe cosmice, tinzând spre un sentiment total. În primele strofe distingem
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cămeșa de pe dânsa-; murdărirea ceasloavelor folosite pentru prinderea muștelor: „când clămpăneam ceaslovul, câte zece douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muștelor!-, fuga de la școală de frica bătăii: „Și mă uitam pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să nu ieșim câte doi deodatăși alte asemenea întâmplări prin care am trecut și noi. Faptele în sine nu au ceva deosebit și de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
toți locuitorii țării-. Varietatea termenilor de care dispune autorul e impresionantă. Iată o serie de cuvinte și expresii sinonimice folosite numai pentru a arăta acțiunea de ―a fugi-: ―a alerga-, ―a o lua la sănătoasa-, ―a se cărăbăni-, ―a-I scăpăra picioarele-, ―a o pârli la fugă-, ―a se duce tot într-o fugă-, ―a o croi la fugă-, ―a-și lua rămas bun de la călcâie-, ―a o șparli-. Se observă că limbajul e presărat cu numeroase exclamații și interjecții. Scrisul
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
1 aruncă mai mult pe om În afara lui Însuși ? viața simțurilor ... ce Îl concentrează mai mult ? rugăciunea ...”. Analizînd-o pe fata de Împărat nu trebuie să uităm ce a spus același Amiel „... femeia e o pasivitate iubitoare care primește ideea și scapără, dar nu se electizează singură ... singură virilitatea Începe ceva În mod spontan, este o origine, un punctum saliens...” Care este esența feminității, care este secretul fecioarei eminesceene care este misterul invocațiilor necontenite? ... poate că Amiel să mă lămurească ... „femeia Își
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
trist, era frumos. Cerul, de un albastru închis, era pătat de nori, unii de un albastru și mai închis decît albastrul fundamental de cobalt intens, alții de un albastru mai deschis, precum albeața albăstruie a căilor lactee. Pe fondul albastru scăpărau stelele, limpezi, verzui, galbene, albe, roz, și mai limpezi, și mai sclipitoare decît e cazul să spunem, chiar la Paris, despre pietrele prețioase: opale, smaralde, lapislazuli, rubine, safire. Marea cu orizontul ei intens, plaja vînătă și stins ruginie, mi s-
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Din perioada berlineză datează un rafinat portret datorat Cellei Delavrancea: "Așa l-am pomenit: cu pălărie largă în margini, cu veston adesea maroniu și jiletcă de catifea sau de tricou frumos lucrate. Ochii lui castanii erau mari, rotunzi, și privirea scăpăra de o inteligență ironică la fel cu talentul său [...]. Caragiale apărea dimineața într-un surtuc închis și și cu o tichie care reliefa forma grecească a capului lui. Purta părul tăiat scurt și dat jos pe frunte. Pe mine mă
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
se referă la un dat spațial exterior contextului istoriei povestite (diegeză), fie că aparține microuniversului ideolectal al autorului, fie că face parte dintr-un ansamblu cultural sau ideologic mai vast. Astfel se întîmplă că în inima Emmei "amintirea lui Léon [...] scăpăra mai tare decît un foc al unor drumeți lăsat să ardă pe zăpadă, într-o stepă rusească"19. Sînt intra-diegetice procesele comparative care utilizează drept element comparant imaginea spațială anterioară sau posterioară comparației, în text, deci metonimic legată de
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
răi”. Munteanca încă se mai cumpănea între frica de moarte și gelozia feminină, între a „i se fi întîmplat ceva neplăcut” și între „s-o întoarce el singur acasă”. Ultima sintagmă, cu aluzie la crailîcurile lui Nechifor, o făcea să scapere scîntei, să se schimbe în corboaică neagră. În fond, chiar simpla aluzie presupunea vestirea unei morți. Sau, în altă parte: „- Vra să zică ți-i soț? -Da, mi-i soț. -Ș-acuma umbli după dînsul? -Ce să fac? Dacă nu umblă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Stăteam într-o zi pe colacul fântânii și mă uitam într-o carte la niște poze viu colorate și chiorâș la câteva litere care însoțeau ilustrația, când apăru lângă mine un băiețel prizărit, ca mine, cam tuciuriu, cu ochii negri scăpărând a neastâmpăr, cu niște plete negre. Era îmbrăcat sărăcăcios, tot ca mine, cu o cămășuță peticită, pantaloni scurți, rupți în fund de se vedea o parte dintr-o bucă și mă întrebă: - Ce faci?Citesc. Tu ai cuțit? l-am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
târâiam cum puteam până la fântână în dosul stânei, și pe nimică pe ceas beam câte un cofăiel întreg de apă. Pot zice că, în noaptea aceea, la fântână mi-a fost masul și n-am închis ochii nici cât ai scăpăra din amnar. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul, și a înștiințat pe tata, de a venit cu căruța și m-a luat acasă. Și
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
pe la noi? bâigui Apostol, în picioare, privindu-l mereu cu mirare. ― Ți se pare așa de ciudat că vine să te vază prietenul tău din copilărie și de mai tîrziu? întrebă Pălăgieșu cu o clipire șireată, care lui Apostol îi scăpără în suflet o scânteiere de ură. Ehei, strașnic te-ai schimbat, frate... De acum trei ani te-ai schimbat de nici nu te mai recunosc! Siguranța notarului transformă mirarea lui Apostol într-o nerăbdare ascuțită ca briciul. ― Ce vrei, Alexandre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și mai ales de o încredere adâncă. Îi părea rău numai că nici un petec de cer nu-i înfrumuseța orizontul. Tocmai când inima îi era stăpânită de mulțumire, în ogradă apăru Ilona, care venea de undeva, îmbujorată, obosită, cu ochii scăpărând de mânie. Și parcă ar fi căzut de pe o culme amețitoare, Apostol simți că din suflet i s-au deșertat brusc împăcarea și liniștea, iar în locul lor s-a ivit o îngrijorare ciudată și o dorință dârză. Dădu să sară
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a luptătorului, ci ipocrizia dogmatizată, devenită instinctivă și inconștientă! Plimbîndu-se de ici-colo, prin odăița strâmtă, Gross se uita din când în când la Bologa, parc-ar fi șovăit să-i dezvăluie toare gândurile. Apoi se opri hotărât. Ochii lui mici scăpărau, iar glasul i se încălzi și căpătă mlădieri stranii: ― Iubirea a dat faliment, ca și umilința, smerenia... Omul vrea să fie acuma mândru și stăpân și egoist, să lupte și să-și biruiască vrăjmașii, oricare și oriunde ar fi ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
munte, din vale, 145Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Alunecă-n cîntecu-i moale Ș-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere, 150Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc - stele li scapără-n cale, Apele plâng clar isvorînd în fântâne - Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. 155Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-azur. Ea adoarme-ale ei spume, ca mărgăritarul, sure, Nisipișul strălucește, râuri scapără-n pădure - În oraș, lumini ca stele presărate-n mii de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
El privea la focuri roșii și la stânci de umbră pline; Ca un clopot clar albastru și stropit cu mii lumine Cerul lumea o cuprinde cu sinistru-i mândru Domn. Amorțit el mișcă limba lui de tunet printre nouri, Trezea, scăpărând printr-înșii, ale văilor ecouri, iar în cârduri cuvioase stelele se mișcă-ncet, Intră-n domele de neguri argintii, multicoloane; De-a lor rugă-i plină noaptea. A lor dulci și moi icoane Împlu văile de lacrimi, de-un sclipit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dulci și moi icoane Împlu văile de lacrimi, de-un sclipit împrăștiet. Ale focurilor raze cearcă neguri să străbată Și de dunge de lumină umbra văii e tăiată, Cari trec prin întuneric râuri și isvoare-albind; Luminând în ochi de codri, scăpărând pe repezi unde, Vântul c-o suflare plânsă codrii negri îi pătrunde Și vrăjește lin din frunze, și vorbește aiurind. Pe un vârf de munte negru rari în lună stau stejarii, Iar Traian pare că vede răsărind prin ei Cesarii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea cavaleriul. - Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, De-asupră-i s-alungă de fulgere sute. Și luna s-asvîrle pe-a norilor vatră, Pâraiele scapăr, bulboanele latră, De-asupra lui cerul i-aleargă în urmă Și stelele, -n râuri gonite, o turmă. Și munții bătrâni îl urmau în galop Cu stîncele negre, gigantici ciclopi, Greoaie hurducă pămîntu-n picior, Prăval-de pe umeri pădurile lor. Se-ntreabă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]