587 matches
-
aroma apetisantă a cărnii bine făcute care alunecă pe gâtlej când brusc, plăcutul moment este întrerupt de apariția unui imens Horsch cu runele SS pe portieră. Automobilul rulează cu viteză mică pe aleea flancată de molizi pitici, apoi stopează în scrâșnet ușor de frâne în fața peronului. Imediat, șoferul, o matahală cu grad de Scharführer133, iese afară și deschide iute portiera din spate. Încremenește într-o impecabilă poziție de drepți în fața pasagerului său. "Oh, Mein Gott134, un ștab cu grad înalt! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și țărână înghețată cade dureros peste spatele, umerii lui. Izbită în plin, casca îi zboară la pământ. Înainte să o pună din nou pe cap, privește indiferent înfundătura schijei făcută în metal. La fel de brusc cum începuse, atacul se termină, apoi scrâșnetul metalic al unor șenile zgârie liniștea dimineții. Legănându-se ca niște uriași monștri preistorici, două tancuri Panther își fac apariția. Cel din frunte oprește și liniștea se lasă apăsătoare pentru câteva clipe în timp ce țeava groasă vizează amenințător. Sinistrul interludiu sfârșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un fluture de lampă. Majoritatea cadrelor tăiate cu o precizie chirurgicală baleiază între tabloul naturalist și tușa expresionistă care redă forța absorbantă a elementarului. O sclipire a privirii sau a dentiției cu ceva carnasier răzbat din întuneric, rîsul ca un scrîșnet de balama adăugînd o intensitate stranie acestor scene, precum cea în care cei doi frați discută și în care Daniel ridică puțin cortina asupra caracterului său. Muzica excelentă a lui Jonny Greenwood își aduce din plin contribuția la scenele de
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
cel care împrumutase identitatea fratelui său, Daniel trebuie să compare în fața congregației în rolul de ticălos purificat prin intervenția providențială a lui Sunday, spectacol de forță pentru petrolistul agresiv, neobișnuit să se umilească. Furia exorcizării, licărul de nebunie din priviri, scrîșnetul de fiară prinsă în cușcă relevă tensiuni tectonice la acest personaj tăiat parcă în rocă, cu izbucniri tot mai abrupte. Suflul epopeic al filmului vine din fresca vieții pionierilor petroliști ducînd o viață dură, trăind în condiții precare, unde personajul
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
pe unde să fugă pentru a se ascunde. Vasquez se ridică și se duse să-i ajute pe Hicks și pe Burke să împingă în ușă. Cu toate eforturile lor unite, panoul se deschidea încet spre exterior. Metalele și balamalele scrâșnete de protest. Hicks găsi deștul suflu pentru a striga la Gorman: ― Vino să ne ajuți să închidem ușa asta! Locotenentul ieși din buimăceală și reacționă. Se dădu înapoi scuturând din cap, cu ochii bulbucați. Hicks înjură și împinse cu umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sas. Dar transportorul ăsta nu putea fi represurizat și ea nu beneficia nici de protecția iluzorie a unui scafandru spațial. Nu avea ce vicleșug să încerce și nici vreme să găsească vreunul. Călcă pedala frânei. Roțile mari se blocară, iar scrâșnetul lor acoperi zarva exterioară. Se simți aruncată în față și capul îi fu împins înspre gura căscată. Dar centura de siguranță o ținea legată de scaun. Extraterestrul nu avea un astfel de echipament. Încovoiat deasupra parbrizului, avea o priză precară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
slab luminate: suprafața lui Acheron, încadrată de zidurile stației. Într-o clipă, VTT-ul era afară și rula pe drumul ce ducea la terenul de aterizare. Un vacarm asemănător zdrăngănelii unor buloane într-un mixer se auzea din spatele blindatului. Câteodată, scrâșnetele erau asurzitoare. Aceste zgomote indicau niște stricăciuni, poate ireparabile; lubrefianții nu mai puteau face față. Ea mânuia comenzile dar, exact ca în coșmarurile ei cronice, zăngănitul continua obsedant. Hicks veni lângă ea și-i luă mâna de pe accelerator cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
subsol. Sunetele ajungeau la intervale regulate, și cu toții erau conștienți de semnificația lor. ― Au ajuns la ușa izolatoare, murmură Ripley. Vacarmul era tot mai puternic și mai aproape. Auzeau acum și un sunet care le punea la grea încercare nervii: scrâșnetul ghearelor de oțel. ― Credeți că ar putea să vină până aici? (Ripley era uimită de calmul lui Hicks. Era încredere... sau resemnare)? Cel care a încercat să-l tragă pe Gorman din VTT a reușit să smulgă un tambuchi, ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fascicul îngust, antena va trebui să fie orientată cu precizie. Îmi va mai trebui... ― Ascultați! îl întrerupse Vasquez cu un strigăt. ― Ce? Nu aud nimic, făcu Hudson care se răsuci încet. ― Tocmai. A încetat. Operatoarea criblorului avea dreptate. Bubuiturile și scrâșnetul care veneau de la subsol încetaseră brusc. Apoi liniștea fu spartă de vibrația acută a unui detector de mișcare. Hicks se uită pe consola tactică. ― Au reușit să intre. Nu le luă prea mult timp pentru a strânge materialul de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
poate că alergau spre ele pe podea. Nu auzeau decât bâzâitul caloriferului. Ripley trase aer în piept, înghiți, se îndreptă de spate pentru a prinde lamele somierei metalice și începu să o depărteze de perete. Picioarele patului scrijeliră solul, iar scrâșnetul metalic îi păru asurzitor în liniștea profundă. Când spațiul dintre somieră și perete fu suficient, ea se ridică grijulie, cu spatele lipit de perete, și întinse mâna dreaptă spre vibratorul pe care-l pusese pe saltea. Degetele căutară pe cearșaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
această mașină vie ca într-o armură cibernetică, mergea drept spre regină. Picioarele încărcătoarei bubuiau pe puncte și fața lui Ripley se metamorfoză într-o mască a furiei materne de pe care dispăruse frica. ― N-o atinge, scârboaso! Regina produse un scrâșnet înspăimântător și se năpusti asupra adversarului mecanic. Ripley comandă o mișcare a brațului cu care încărcătoarele și celelalte mașini de acest fel nu erau obișnuite, dar aparatul se supuse docil. Un enorm membru hidraulic se abătu asupra țestei reginei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o ascult. Umilința mă teroriza (niciodată n-am suportat sentimentul), pluteam în plin ridicol, fentați de-o mică activistă pupăcioasă. La un moment dat, s-au auzit zgomote puternice de motor și de pe-alee a țâșnit un Aro, cu scrâșnet de frâne, ca-n filme. Din el au coborât patru milițieni, au strigat ceva, l-au apucat pe Paul de guler și de brațe și l-au aruncat în spate, prin ușa metalică. Portiera nu s-a închis bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
găsea coloana de sunet din memorie. I-am deschis portiera și-am privit-o cum se îndepărtează, pe tocurile alea năucitoare. Aș fi dat un an din viață să aflu cum își păstrează echilibrul pe ele. Apoi am demarat, în scrâșnet de roți, cum îi place oricărui bărbat. Te făcea să te simți puternic, stăpân pe situație, parcă îl călcai pe-unul în picioare, fără să te vadă nimeni. Am prins toate stopurile pe verde (nu mă întrebați cum, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așa, drept imagine, drept expresie artistică. Cică se grăbesc, tună, bat, zoresc pentru fericirea omenirii! „Prea mult zgomot și prea multă industrie se adună în sânul omenirii, puțină e liniștea spirituală“, se plânge un gânditor plecat dintre noi. „Fie, dar scrâșnetul căruțelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decât liniștea spirituală“, îi răspunde triumfător un alt gânditor, care călătorește prin tot locul și, plin de orgoliu, îi întoarce celuilalt spatele. Nu cred eu, infamul Lebedev, în căruțele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu tandrețe într-un cufăr uriaș. Îmi amintesc zâmbetul ei umed, victorios, însalivat la colțurile vinovate ale gurii, zâmbet ce-i lingea parcă întreaga-i față când mă anunța dulce că astfel îmi voi desăvârși educația de adevărat cavaler. Auzeam scrâșnetul fin al zăvoarelor de argint vechi, muzica cheilor în lăcatele de aur. Interiorul era de mărimea odăilor mele strâmte, joase. Lângă un perete aveam culcușul alcătuit din perne umplute cu pufuleț de gâscă, șaluri de lână afumată, perdele rupte, rufării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
ziarul prin cafenele. Chill și voie bună. Familii, tineri, mulți tineri. Vroiam să spun speranță, multă speranță, când, în drum spre camping, la o intersecție, la trei metri, un motoscuter s-a intersectat cu un taxi - model Zastava, Dacia sârbilor. Scrâșnet de roți pe asfalt de vară, bufnitură... triplu salt. Mortal. Liniște pentru o secundă. Spectatori fără voia noastră, am amorțit. Gust amar. În Serbia încă se moare... ca peste tot. Sforzando Schimbare de ritm. Cu Andra la un party drum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
la mașină. Cu câtă compasiune suntem priviți! Viorile se jelesc. Coborâm printre cioclii care se opintesc pe scări cu pachete de certificate de deces. Unii s-au prăbușit, zac pe trepte, cu jiletcile răvășite. Intrăm în labirintul subteran. Cu un scrâșnet teribil, ghilotina taie bilețele cu nume și simți că e însuși sufletul tău cel pe care tăișul nemilos îl desprinde de corp. Te apropii, citești - sunt numele celor dinaintea noastră, și-ale noastre, și-ale celor ce vor urma... O
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
ud al orașului. Ceferistul de la întreținere repară provizoriu rama de geam desprinsă și face semn în carnet, peron de oameni măsurați pe linii de fugă, vagoanele de Tîrgu-Neamț depășite prin alunecare, iluminatul public pășcănean lămpi în ciorchine pe esplanadă, în scrîșnet de pietriș promiscuitatea improvizației, parcare din două Dacii și două Oltcituri înfundate la calea ferată, noapte urbană pe reperele străzii paralele, iar trupurile noastre, dacă sînt, ovaluri stau, de var, ca o greșeală Ion Barbu! congresul munților pleșuvi, trei chei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
luminezi cîteodată? De unde frăgezimi mai arăți ? omule, sfântule, rupt în bucăți pe cruce, în furcă, pe roată ? Pesemne că pe acest temei Radu Gyr, ca exponent al unei întregi generații, își manifestă „Crezul”: Puneți-mi lanțuri și cătușe Să sune scrâșnetul hain Și mii de lacăte la ușă Eu tot ceea ce-am fost rămân. Aceste versuri mă duc cu gândul la părintele Oprea Crăciun, căruia numeroșii ani de temniță nu i-au diminuat simțul umorului, manifestat pe fondul unei înalte
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
și omul, de sub dictatura Naturii. Aparent paradoxal, se apropie de om, acela care le oferă, fără să știe, prin simpla sa prezență, și protecție, și hrană; precum veverițelor, dintre care unele se grăbesc la cursuri, traversând strada la Universitate În scrâșnetul frânelor. Și fug la oraș dar, spre deosebire de veverițe, când bagă de seamă că pădurea s’a pustiit. Și așa, spre Universitate se Îndreaptă și nevăstuica. Uliul cu pricina a făcut o poate Împotriva voinței lui. Dar a Învățat astfel că
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
n’am probleme cu superstițioșii - să-mi spună Moti; dar el Îmi spune Motișor... Pe unde locuiesc eu, lângă Grădina Botanică, hălăduiesc mulțime de veverițe; toate roșcate. Le dă laba. Dar mai la vale, la Universitate, traversează ditamai bulevardul provocând scrâșnetul frânelor, niște veverițe - sunt animale antropofile - cam negricioase. Ca aceea care zburdă În curte la Radio Iași. Dar duceți-vă la „Eternitate“ (una de doar 7 ani totuși) - nu de tot, că e prea multă răcoare acolo - care beneficiază din
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mașini din seria 140.200, capabile să ia munții în piept și să treacă fluierând Carpații! Locomotiva stephensoniană avea totul la vedere, așa că-i înțelegeai truda și efortul doar văzând opintirea pistonului în capul de cruce, ascultând geamătul bielelor cuplare, scrâșnetul bandajelor și strănutul spasmodic al aburului slobozit din cilindri. Suratele lor de astăzi, fie diesel, fie electrice, sunt niște impersonale cutii lustruite pe roți. Totu-i ascuns, nimic la față de cortină, iar perfecțiunea depersonalizează. Pur și simplu mi-e dor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de limbi străine, muzică de tot felul, care s-auzea și răzbătea, fie de la microfoanele din pereții aeroportului fie, mai ales de la aparatele de radio portabile ale călătorilor. Și, peste toate, se suprapunea la scurte intervale, huruitul metalic, ca un scrâșnet satanic, al aeronavelor ce decolau sau aterizau, aproape permanent. Arhitectura ultramodernă a acestui uriaș aeroport, construcțiile diverse și liniile lor îndrăznețe, încăperile numeroase și multiforme, care deserveau deopotrivă zeci și zeci de linii aeriene și făceau un corp comun cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
pustie, plină de dărâmături și șanțuri, doar câteva clădiri din partea dreaptă de sus, a străzii, ramăseseră în picioare triste și însingurate, ca niște oameni hăituiți. Într-o zi pe neașteptate, intrară în acțiune buldozerele și în nori de praf, și scrâșnet de șenile sfărâmară neîndurător și ultimele ziduri din partea de sus a străzii, scăpate de demolarea precedentă. Aceeași tristă soartă a avut-o și faimoasa clădire „Corso”, fost „Palat Sturzesc”, în care si-a avut sediul renumitul Jockey-Club și Maison Jockey-Club
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pe accelerator, mașina făcuse un salt brusc înainte, iar pietonul s-a găsit prins o clipă în lumina puternică a farurilor, după care s-a ghemuit repede lângă o stâncă. Mașina l-a ocolit, abătându-se din drum cu un scrâșnet, și apoi a pornit-o zgomotos înainte. Am scăpat lanterna în iarba înaltă și am rămas în plin întuneric. Pietonul pe care Rosina fusese cât pe-aci să-l calce era bătrâna din sat care mi-o evocase în chip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]