4,125 matches
-
complexității obiectului (pe care, desigur, tratarea dintr-o singură perspectivă l-ar sărăci lamentabil), iar pe de alta spiritul de sinteză cu o minuțioasă tehnică a detaliului, toate puse în valoare de un stil nuanțat și curgător, de calitatea unei scriituri pe alocuri "de-a dreptul năucitoare", după expresia lui Jean Delumeau, autorul prefeței. Informațiile strict istorice, tehnice și precis datate, curiozitățile legate de procedeele utilizate de meșterii venețieni și de cei francezi, competiția dintre ei, contrabanda cu oglinzi - toate demne
Critica și experiența cotidiană by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16029_a_17354]
-
un tînăr și o tînără. În Cybernetic Conspiracy, majoritatea personajelor sînt idei abstracte, iar modul meu de scris combină proza și poezia în același timp. Am întîlnit o definire a acestui gen sub numele de Kunst Prose, ceva similar cu scriiturile profetice din Vechiul Testament, la proorocii Amos sau Hosea. Mai ales aici, în America, unde aceste texte sînt citite cu frenezie pe scară largă și deloc accidental, acest lucru mi s-a părut fascinant, pentru că îmi permite să aplic același stil
Constantin Virgil Negoiță și inovațiile literar- matematice by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/16040_a_17365]
-
cel cu care, azi, se învecinează măcar la acest capitol, prin forța lucrurilor. Devenit dintr-odată retractil, opac, își taxează astfel drept �scandal� destule observații proprii. E la mijloc un paradox involuntar. Să relevăm în final o particularitate formală a scriiturii lui Alexandru George. Om al polis-ului pestriț, aidoma oricărui balcanic ce se respectă, cu tot altoiul d-sale apusean, acesta e, după cum am văzut, mînat de o frenezie participativă, de năzuința de-a se pronunța hic et nunc asupra
Alexandru George show (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16113_a_17438]
-
rețea sub înaltă tensiune. E un lirism de măști care se sustrage exprimării directe. Un labirint de senzații și de gânduri se traduce în versuri reci, sticloase, dar pline de un sânge viu care le irigă în interior. Rareori o scriitură mai exactă metaforic a transcris o mai puternică tensiune lăuntrică. Tot așa cum o aparentă detașare ascunde cel mai radical pesimism. În ultimele poeme, versul se dezgolește de coaja metaforelor biblice sau shakespeariene și poetul rămâne singur pe scenă, cuprins de
„Călare pe un iepure șchiop” by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2792_a_4117]
-
nesfîrșit decorul autumnal. Ce îl împingea pe tînărul aflat în splendoarea fericită a celor 18 ani și promis unui destin glorios să se înscrie prematur în tabăra celor sceptici și învinși? Vom afla mai tîrziu răspunsul. Sonetul transcris dezvăluia, în scriitură încă naivă, cifrul poeziei pillatiene, un cifru de descurajare victorioasă, de îmbătare cu melancolie. Curînd, poetul va modifica sonetul clasic construind o formă specifică, tot mai frecventă în poezia sa de maturitate: poezia cu patru strofe, fiecare de cîte patru
Modelul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2800_a_4125]
-
cinema, pictură etc. În această primă carte, dar și în următoarea, Pentru o Europă albastră / Pour une Europe bleue (Arcane 17, 1985), majoritatea poemelor erau foarte lungi. Dacă privești în urmă, ți se pare că modul tău de a scrie (scriitura ta) începuse să se transforme încă de pe atunci, comparativ cu cel al primelor texte scrise direct în franceză și publicate în reviste suprarealiste precum L’Archibras, de exemplu? Routes du Paradis nu a fost prima mea carte în franceză, ea
Interviu cu Petr Král - „O reverie asupra cotidianului“ by Sebastian Reichmann () [Corola-journal/Journalistic/2659_a_3984]
-
în reviste suprarealiste precum L’Archibras, de exemplu? Routes du Paradis nu a fost prima mea carte în franceză, ea a fost precedată de o monografie a pictorului Christian Bouillé și de un mini-volum intitulat & Cie, ambele apărute în 1979... Scriitura mea din acea epocă era într-o continuă evoluție, ca urmare, printre altele, a faptului că îmi schimbasem țara și, mai important încă, orașul - precum și limba. Acestea fiind zise, poemele lungi m-au atras, ca să spun așa, dintotdeauna - primul poem
Interviu cu Petr Král - „O reverie asupra cotidianului“ by Sebastian Reichmann () [Corola-journal/Journalistic/2659_a_3984]
-
volum scris între 1984 și 1987, un nou fel de a scrie se afirmă, mult mai ancorat în concret și din care dispare toată acea bogăție metaforică ce îți era proprie pînă atunci. Întrebarea mea este dacă această evoluție a scriiturii tale poate fi considerată un semn al distanțării față de suprarealism sau, mai curînd, o tentativă (mai mult sau mai puțin conștientă) de a relua pe cont propriu anumite trăsături ale suprarealismului ceh, care îl deosebește de cel francez - și aici
Interviu cu Petr Král - „O reverie asupra cotidianului“ by Sebastian Reichmann () [Corola-journal/Journalistic/2659_a_3984]
-
sau Jacques Réda. Dacă ne-am imagina că ai fi rămas la Praga, unde suprarealismul își păstrase încărcătura subversivă de-a lungul întregii perioade a comunismului (ca de altfel și la București, mă gîndesc îndeosebi la Gellu Naum), crezi că scriitura ta ar fi evoluat în același sens? Așa cum știi, nu poți reveni asupra unor posibilități care nu s-au înfăptuit: ce nu a fost nu are nici o șansă de a mai fi, nici măcar una speculativă. Și sînt mulțumit că am
Interviu cu Petr Král - „O reverie asupra cotidianului“ by Sebastian Reichmann () [Corola-journal/Journalistic/2659_a_3984]
-
căutam fără încetare în toate jocurile și plăcerile mele intime (prima mea întîlnire cu jazz-ul avea să fie de aceeași natură)“. Poți să ne spui ceva mai mult, pentru cititorii noștri, despre relația dintre pasiunea ta pentru cinema și scriitura poetică? Poate că și mai importantă pentru mine este pictura, iar jazz-ul cel puțin la fel de important ca și filmul... Însă acesta din urmă este legat, fără îndoială, de modul meu de a scrie, care se apropie de mișcările aparatului
Interviu cu Petr Král - „O reverie asupra cotidianului“ by Sebastian Reichmann () [Corola-journal/Journalistic/2659_a_3984]
-
e mai specific unui loc anume - își îngăduie abateri spre imaginarul nestăpânit, spre nonrealism și exotic. Instrument redescoperit: limbajul, cu asumata întoarcere la forța cuvântului și la poezia lui secretă. Prozele din volum taie până la os evenimentul mărunt, cu o scriitură dezvrăjită și încântătoare. Marca cea mai personală a perspectivelor auctoriale mi s-a părut a fi privirea norvegiană, amănunțită, privirea scandinavă: un ochi atent, ațintit și lacom, căci lumina e avară în tărâmurile nordice, mărește detaliile cotidianului și izbutește să
Privirea scandinavă sau despre subtext by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2677_a_4002]
-
Claudiu Constantinescu Saxofonist de jazz, psihanalist cu cabinet într-o vreme, Christian Gailly (1943- 2013) s-a făcut cunoscut mai ales ca prozator, începînd cu anii ’80. Romanele sale au o scriitură pe cît de minimalistă, pe atît de provocatoare, topind ritmurile într-un jam session stupefiant, inventînd armonii ale neliniștii și, în general, improvizînd cu o dezinvoltură larg polifonică pe tema tragediilor cotidiene. O seară la club (Minuit, 2001; Premiul Livre
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
grobianism, etc.). * Poezia lui Cezar (sau Cae sar) - nu este a Ivan-escului, ci a Fecioarei - Geea, matriceale, mater dolorosa spațiului antic indo-european, pre-dacic. Le gătura (religio) este una singură, ancestrala: limba mă terna, condiția învățării lumii de la Mama. * Pentru Cezar, scriitura este „armă melodioasa” a sufletulu lui omenewsc, contra dictaturii (vezi seria inaugurată de el la Junimea”„Dictatură și scrii tură”.). Aceasta parafrazică faptă a scrierii (și cântecului orfic, de „îmblânzire a fiarei din om”!) ne este temeiul unei noi maieutici
Eseu despre mistica artelor sau maieutica psihedelica. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/93_a_118]
-
Wu Chengen. Alternarea planurilor multiple, abordarea exhaustivă a subiectului și încercuirea sa pînă la saturare, ca în în poemele în proză, celebrele „rapsodiifu ”, perspectiva atmosferică a descrierilor, ca în pictura stampelor, sînt și acestea elemente idiosincratice care contribuie la originalitatea scriiturii lui Mo Yan. Extrem de semnificativă pentru poetica sa este pledoaria pentru romanul lung, pe care o atașează ca prefață la toate romanele sale în ediția de după decernarea Nobel-ului. Un răspuns adresat, probabil, celor care-i impută că-și permite
Mo Yan, poetica romanului lung by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2739_a_4064]
-
e de schimbat (adică destul de puțin), vom constata cât de multe au în comun Emil cel din roman cu un alt Emil (de astă dată cât se poate de real), și el genialoid, și el scriptor fascinat de propria-i scriitură, și el punându-și capăt zilelor din mai multe încercări. E vorba, desigur, despre Emil Ivănescu, fratele poetului Mircea Ivănescu. Să fie doar o coincidență?
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
să fie subminat din interior. Cum se explică, acest - aparent - defazaj al lui Barthes față de tonul general al criticii momentului? Cum ajung să se înscrie ocolirea programată a dogmelor metodologice, inclusiv cele de el însuși instituite, sau izbucnirile hedoniste ale scriiturii, pasiunea pentru fragmentarism într-o gramatică barthes-iană anti-structuralistă? Într-un secol dominat de la bun început de pasiunea pentru sistem și de nevoia acută de sinteză, ingeniozitatea gândirii lui Roland Barthes pleacă, totuși, de la o rețea cu valori fixe. Această rețea
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
deosebit acordat psihanalizei sunt trăsături care vertebrează discursul său, centrat pe identificarea scriitorului cu ființa retrasă definitiv în carcasa limbajului. Redus, însă, la vectorii de mișcare ai „făpturii de limbaj”, creatorul literar duce o existență complicată. De cealaltă parte a scriiturii barthes-iene, ne așteaptă, așadar, reversul acestei situații: la colț, la fel de impacient să intre în scenă, așteaptă hedonistul pasionat de stilistica paradoxurilor, voyeur-ul mistic, vizionarul poststructuralist, vânat, în cele din urmă, de propria-i subiectivitate și bântuit de umbra Autorului. Unele
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
și paradoxal al recrutării cititorilor apostoli. Aceștia din urmă trebuie „cuceriți”, seduși, fascinați, iar forța de atracție trebuie să vizeze ideea corporalității: „Textul pe care-l scrieți trebuie să-mi dea dovada că mă dorește”. Care va fi această dovadă? Scriitura, bineînțeles, care capătă din acest punct o nouă funcție: „Scriitura (...) este kamasutra limbajului”2. Scopul este pe deplin atins: mistica se deschide psihanalizei și viceversa. Pe deplin conștient că textul nu va putea intra niciodată într-un joc de predicate
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
cuceriți”, seduși, fascinați, iar forța de atracție trebuie să vizeze ideea corporalității: „Textul pe care-l scrieți trebuie să-mi dea dovada că mă dorește”. Care va fi această dovadă? Scriitura, bineînțeles, care capătă din acest punct o nouă funcție: „Scriitura (...) este kamasutra limbajului”2. Scopul este pe deplin atins: mistica se deschide psihanalizei și viceversa. Pe deplin conștient că textul nu va putea intra niciodată într-un joc de predicate normative, atâta timp cât filtrul de analiză este plăcerea, Barthes își continuă
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
în ochii celorlalți, dar evident de esență superioară. Există aici un soi de mistică fără religie, asemănătoare cu aceea a marilor reprezentanți ai existențialismului, cu ale căror produse culturale Barthes s-a hrănit intens înaintea decolării spre gradul zero al scriiturii. Ar fi interesant de notat o paralelă R. Barthes - Gabriel Marcel. De N. Steinhardt, existențialist creștin format într-un mediu francofon, dar „deturnat” de către căile neștiute ale Destinului spre alte experiențe existențiale și revelatorii, așa cum doar închisoarea politică sau convertirea
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
este, și el, un apologet (trubaduresc) al ideii de plăcere a textului. Tema, obsedantă, îl preocupă atât pe evreul burghez al anilor ‘30 și ‘40, cât și pe scriitorul creștin ieșit din închisoare. b. Stilistica paradoxurilor ca marcă distinctivă a scriiturii. c. Obsesia pentru falie și pentru intermitență. d. Obsesia corporalității (cu atât mai surprinzătoare la călugărul Steinhardt). e. Locul central în canonul literar acordat scriiturii proustiene, zeitate literară absolută pentru amândoi. f. Plăcerea asociațiilor, regăsirilor, a livrescului și a intertextualității
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
cât și pe scriitorul creștin ieșit din închisoare. b. Stilistica paradoxurilor ca marcă distinctivă a scriiturii. c. Obsesia pentru falie și pentru intermitență. d. Obsesia corporalității (cu atât mai surprinzătoare la călugărul Steinhardt). e. Locul central în canonul literar acordat scriiturii proustiene, zeitate literară absolută pentru amândoi. f. Plăcerea asociațiilor, regăsirilor, a livrescului și a intertextualității: „Savurez regatul formulelor, răsturnarea originilor, dezinvoltura care face să vină textul anterior din textul ulterior”, afirmă Barthes.5 g. Critica și apostrofarea textului neroditor, „frigid
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
același eveniment, dar fără să-l descrie explicit. Nu doar perspectiva se modifică sau regimul de importanță al unui fapt sau altul dintre cele descrise în carte, ci chiar faptele. Dacă în „Ihtiologie”, aparent cea mai autobiografică dintre povestiri (ca scriitură, ca racord la realul verificabil ș.a.), momentul sinuciderii tatălui e dramatizat de memoria fiului, cu pronunțate detalii vizuale, dar cu o evidentă tușă ironică („s-a spulberat acolo, printre măruntaiele de somon, iar rămășițele i-au fost ciugulite de pescăruși
În numele tatălui (și al fiului) by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2588_a_3913]
-
putut în fine să-și găsească pentru totdeauna sfârșitul”. În „Insula Sukkwan”, însă, partea centrală și cea mai consistentă a volumului, momentul sinuciderii e asumat, în mod surprinzător, de fiu, și nu de tată. Deviind de la înșelătoarea persoană I, specifică scriiturilor personale, într-o perspectivă heterodiegetică, „asumată” succesiv de fiecare dintre cei doi protagoniști, microromanul corectează realitatea autobiografică, propunând o inversare a rolurilor, o „învinovățire” simbolică a tatălui prin moartea fiului. Intriga (din care mai găsim urme și în restul povestirilor
În numele tatălui (și al fiului) by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2588_a_3913]
-
un deceniu, deși o parte dintre ele au apărut, separat, în diverse publicații), stilistica neexcesivă, strunită, de o simplitate intens studiată poate induce în eroare. Placată, contrastiv, pe o tensiune practic imposibil de rezolvat cu adevărat la nivel discursiv, această scriitură albă, perfectă pare să fie deocamdată marca definitorie pentru unul dintre cei mai interesanți prozatori americani ai momentului.
În numele tatălui (și al fiului) by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2588_a_3913]