572 matches
-
E-o pușlama haioasă. Fidorous mă conduse în micuța cabină de sub puntea superioară, ca să-mi găsesc ceva uscat de îmbrăcat. Hainele din rucsacul meu erau atât de roase, că nu le mai puteam purta. Doctorul îmi arătă în colț un scrin mic, ce fusese burdușit cu haine de tot soiul. Spuse că acelea erau ideile de haine lăsate acolo de oamenii care-și imaginaseră sau visaseră că urcă la bordul ambarcațiunii în trecut, dar mie, la atingere - și unele la miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
umplute cu cărți de telefon și aparate electronice de formare rapidă a numerelor. Păreau absolut neschimbate față de formele lor originale, însă Fidorous se burzului doar când am pomenit despre asta. — Ei, sigur că așa sunt. Ce te așteptai, la un scrin și la un suport pentru pălării? M-am hotărât să nu mai pun alte întrebări. Comenzile ambarcațiunii se aflau pe puntea superioară, care funcționa și ca acoperiș al cabinei. Scout era acolo sus, întinsă pe un prosop cu ochelari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o urmă, dar băgă de seamă că femeia lăsase ușa deschisă, ca și cum ar mai fi așteptat pe cineva. Se obișnuise, Însă, cu capriciile soartei, care-l arunca adesea, fără voia lui, În medii unde era parcă mereu nelalocul său. Pe scrinul masiv de stejar - comandat anume de doamna Wilcox la fabrica de mobilă Tudor - era așezată o salopetă curată, cu o cască de oțel deasupra; asta Îi aminti lui Rowe de Închisoare, unde trebuia să-și lase hainele la intrare. — Frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu coarne și urechi de bizon. Se vedeau, în fund, peretele acoperit de rafturi cu cărți, colțul unui birou masiv, picioarele umflate ale unui fotoliu. Dincoace, lângă ultima ușă, balansoarul în piele verde, atingând un pat de călugăr, lângă un scrin alb : adăpostul, poate, pentru musafiri cheflii sau pentru popasul călăto rilor veniți de departe. Peretele din fund n-avea decât ferestre. Toate deschise, în soarele verii care albise tencuiala. Lumina venea, însă, parcă, circular, prin toate încăperile care înconjurau holul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vreme rea. Ăsta o să ardă toată noaptea. — O să rămână cărbuni, ca să faci focu’ dimineață. — Așa e, fu Bill de acord. Purtau o discuție foarte elevată. — Hai să mai bem una, spuse Nick. Cred că mai e o sticlă deschisă-n scrin. Îngenunche În fața scrinului și scoase o sticlă pătrățoasă. — E scotch, spuse. Mă duc să mai aduc niște apă, se oferi Nick. Se duse din nou În bucătărie. Umplu urciorul cu apa limpede și rece de izvor din hârdăul de lângă masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o să ardă toată noaptea. — O să rămână cărbuni, ca să faci focu’ dimineață. — Așa e, fu Bill de acord. Purtau o discuție foarte elevată. — Hai să mai bem una, spuse Nick. Cred că mai e o sticlă deschisă-n scrin. Îngenunche În fața scrinului și scoase o sticlă pătrățoasă. — E scotch, spuse. Mă duc să mai aduc niște apă, se oferi Nick. Se duse din nou În bucătărie. Umplu urciorul cu apa limpede și rece de izvor din hârdăul de lângă masă. Întorcându-se, trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bărbați în mărime naturală care purtau armamentul de gladiatori. Figurile acelea războinice, teribile în agresivitatea lor imobilă, dădeau încăperii un aer lugubru. Manteus îi făcu semn soldatului să iasă. Când rămase singur cu Valerius, oftă și se așeză pe un scrin aflat lângă masa de lemn. Arătă spre statui. — Sunt cei mai buni gladiatori pe care i-am avut. Acelea sunt armele lor. Vezi coiful de bronz care acoperă în întregime capul celui dintâi? Eu însumi am pus să fie făurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat, Manteus se trase în lături și intră în sală înaintea lui Proculus, clătinându-se pe picioarele umflate. Se așeză pe scrinul pe care stătea de obicei, lângă masa unde sclavii așezaseră deja farfuriile cu mâncarea pentru prânz. După cum vezi, Proculus, mănânc sănătos, spuse Manteus iritat, arătând spre cerealele și legumele fierte din fața lui. Proculus nu-i răspunse. Trecu încet prin fața statuilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
împărați. Gândește-te la Caesar, la Caligula, Nero, Galba, Otho... Destinul fiecărui despot e pătat de sânge. În ce te privește... Fericirea locului ăstuia e fragilă, Manteus, după cum fragilă e și fericirea lui Vitellius. Manteus se așeză mai bine pe scrin. — Poți să-mi spui ce vezi în viitor? întrebă, privindu-l temător pe maestru. Dacă Vitellius cade, ai face bine să-ți atragi bunăvoința altor oameni. Te referi la Vespasianus? Sau, poate, la cineva care se află nu foarte departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se strânge inima, și mâinile se desfac într-o lume de cerșetori, iubitori cu masca opacă, fără zâmbet și fără rid! Măcar un blid de aer să soarbă Inima înghețată și oarbă. Agenda Stă o agendă veche din 1966 pe scrin, mi-a răpit privirea într-un joc trist. Prin apele de venin a rămas inelul cu piatră de ametist. Agenda a trăit goală ca vremea în sine: nici o întâmplare nu mai revine, niciun arcuș nu mai taie aerul, auzit cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și metale, sticle și vitralii cucernice, pahare îmbrăcate în zale sfioase de mătase și cristale. Ce suflare și gesturi amăgitoare în linii curbe, cu prospețime de floare. Ce laude să aduc acestui miraj năuc, dislocat din timpul ceasornicului așezat pe scrin, când depresia de venin o mai ascunde: în nevrozele fără cer adunate în sertarele încuiate demult. Candelabre Enorme, princiare, în cupolele de catedrale se desfășoară sferic cu luminile venite din întuneric. Niște coarde muzicale trec prin cristale de soare. Coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pe cartelă cu puncte, poveștile mărunte, parcă nici n-ar fi fost, nimeni nu le mai știe; mai are rost să afle cum erau bunicile îmbrăcate? Spunea inginerul Calciu de lângă mine. Despre talcioc, târgul cu piese rare am aflat din Scrinul negru: ceștile de mătase paharele de velur, oglinzi venețiene și cărți uitate, îmbrăcate din piele aleasă, nu mai erau la ele acasă. Un scrin negru ciudat, o amforă veche, cine mai se-adapă cu o astfel de apă? Stau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
bunicile îmbrăcate? Spunea inginerul Calciu de lângă mine. Despre talcioc, târgul cu piese rare am aflat din Scrinul negru: ceștile de mătase paharele de velur, oglinzi venețiene și cărți uitate, îmbrăcate din piele aleasă, nu mai erau la ele acasă. Un scrin negru ciudat, o amforă veche, cine mai se-adapă cu o astfel de apă? Stau în iatac și privesc înapoi: mai bine tac și trăiesc ca o tulpină, din care a rămas o rădăcină firavă în pământul plin de otravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nu se Întîmplă invers. Și ce-o să faceți cu banii de premiu, că școala noastră n-are WC, Mariana, dragă, nu ți-ai luat cam multe rochii?, păi acum avem cu ce, da’ văd că nu te bucuri nici de scrin, l-am cumpărat ieri, un adevărat chilipir, de cireș, În principal reformulezi, mecanismul va ieși mai mic, va semăna c-un ceas, Încordezi arcul la maximum, auzi un pocnet, medicul Îți ia tensiunea, Îți găsește maxima peste douăzeci minima nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ivesc În continuare unul după altul, mă bat cu sălbăticie la table, mă Îmbată cu coniac, mă bagă sub duș ca să mă trezesc, uitîndu-mă acolo, eu adorm și ei Îmi mută mobila la loc, În tăcere. Cu rictusuri de reproș. Scrinului i s-au descleiat piciorușele, fotoliul pat nu se mai face pat, tapetul s-a dus, de toaletă nu vreau să mai vorbesc, canapeaua a fost arsă cu țigara, intenționat, i s-au desprins arcurile, cade singură, În rest nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu aluniță, și-ți poți pierde identitatea și stima față de lume dacă În loc să rîzi În hohote de aluniță, mîrÎi gemi tremuri spargi vomiți te-ncrunți calci În picioare iei pastile și-odată te trezești că te dai cu capul de scrin. Trebuie să-ncerci să te menții la nivelul de dramatică imbecilitate al lumii, acolo unde, de arunci o singură privire rotundă, te poți strica de rîs. Chiar dacă-ți vine să te spînzuri. De altfel, două acțiuni pe care le poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spus, caseta monocolor cu monoclul sticlei de votcă la ochi, și-acum mă extaziam În fața culorilor, cum cădeau ele pe canatul ușii, pe o jumătate de nas, cum pica senin lumina ca din Întîmplare pe bătrîne secundare, pe-un vechi scrin ca la Eisenstein, cum era construită fiecare scenă, fotogramă cu fotogramă, cum se tot umblase maniacal la detalii În fiecare plan, cine dracu’ o fi, un american?, nu, n-ar avea timp să se ocupe de fleacuri, de lumina pornită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
victime"), de Novalis, de Musset, de Jules Laforgue... Iordan răspundea la orice chemare de-a concerta împreună. Și tata, la orice chemare a lui Iordan. Cum se înveselea casa de pe strada "Trompeta" cînd venea "tătișor"! Am găsit de curînd, în scrinul de nuc, programul unui concert comun. E în "tradiția" românească să nu se specifice nici anul, nici luna. Numai ziua, o vineri, orele 18: Nopțile în grădinile Spaniei de De Fallo, cinciul lui Beethoven, șaptele în do minor de Mozart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pîine caldă, dar amestecat. Cu carne arsă. Cu carnea ta arsă, Iordana. E cazul să-l mai dăm în pînzele lui". Pînzele sună a înjurătură. Ba nu. Vreau să înțeleg de ce. Mă aflu prea pretutindeni în pictura lui. Răscolesc în scrin, după eboșele pentru vitraliu. Cel din partea stingă. Partea inimii. Nu găsesc răspuns în crochiurile năvalnic-apăsate, ca și scrisul. Mai sînt fotografii după o expoziție la Roma. Exclusiv peisaje, obcine românești. Totdeauna m-a ținut Russ la curent cu ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
născocesc o vietate din acelea născute (nu făcute) de marii condeieri? Ca șoricelul lui Boris Vian, ca motanul Behemoth, ca Mr. Boun, ca melcul lui Ion Barbu, ca lycorna lui... Măcar un obiect, Cristoase, un scaun din cele douăsprezece, un scrin negru, planiglobul lui Gulliver, pălăria pe care o așază Faulkner, cu zîmbetul lui rar, pe capul domnișoarei Meaddowfill. Sau "perișoarele de jad în zeamă de sare", hrana bătrînului chinez, pregătită de Dai Sijie. Cu răbdare, migală, vreme și multă excentricitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
juca; scutură deci țigara și o așază pe marginea scrumierei, se Întoarce puțin, atât cât să i se vadă doar profilul (pare un bărbat În puterea vârstei. trecut de mezzo del cammin di nostra vita), face doi pași spre un scrin de lemn (ar trebui să spun „venețian” sau „florentin”, chiar așa să și zicem, un scrin din lemn florentin, dar nu se Înțelege bine dacă lemnul este florentin sau numai stilul, dar „ce-am scris, am scris“, acum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
i se vadă doar profilul (pare un bărbat În puterea vârstei. trecut de mezzo del cammin di nostra vita), face doi pași spre un scrin de lemn (ar trebui să spun „venețian” sau „florentin”, chiar așa să și zicem, un scrin din lemn florentin, dar nu se Înțelege bine dacă lemnul este florentin sau numai stilul, dar „ce-am scris, am scris“, acum nu mai pot schimba, rămâne la alegerea cititorului, că și ăsta prea le vrea toate mură-n gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
unghiul În care mă aflu, s-ar putea să fie o cheie de aur sau de argint; ar fi bine să știm ca să putem urmări exact intriga; dacă deschide cu o cheie de aur, sigur că nu va scoate din scrin același lucru ca și când ar fi deschis cu o cheie de argint (un romancier ce se respectă cât de cât aici ar fi fost riguros), deschide scrinul, stă o clipă aplecat scotocind Înăuntru (nu prea văd ce caută), dar, iată, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
intriga; dacă deschide cu o cheie de aur, sigur că nu va scoate din scrin același lucru ca și când ar fi deschis cu o cheie de argint (un romancier ce se respectă cât de cât aici ar fi fost riguros), deschide scrinul, stă o clipă aplecat scotocind Înăuntru (nu prea văd ce caută), dar, iată, a scos un plic nu tocmai voluminos, pe care-l privește lung, ca și cum ar sta În cumpănă: „să-l deschid, să nu-l deschid“ (vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de descriptor), acum se mișcă puțin printre cărți (nu se Îmbracă În costumul lui Monte Cristo, nici În cel al lui Sherlock Holmes; nu se Înarmează cu un pistol Înzestrat cu silenziatore), mai trage un fum, se Îndreaptă iar spre scrinul florentin sau În stil florentin; sunt curios ce va mai scoate de acolo, iată-l, a scotocit; scoate o cutie din metal argintiu (poate e chiar de argint, dar, cum nu sunt absolut sigur, nu pot să fac o afirmație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]