KorAP: Find »[drukola/base=semantică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...74 >

1,848 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

interpretate individual din punct de vedere semantic. Sensul lexical unitar reprezintă o sinteză a sensurilor tuturor elementelor componente: a trage pe sfoară, a o lua la sănătoasa etc. O prepoziție chiar (element lingvistic lipsit de sens lexical, dar cu o semantică a sa, particulară) poate să modifice - prin absența sau prezența ei, prin natura sa „semantic-funcțională” - înțelesul lexical al întregii locuțiuni: a da seamă, „a răspunde” (de...)/a da în (pe) seamă, „a încredința”. Aceeași situație caracterizează pronumele, element lingvistic „reprezentativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a desperechea, a împacheta, a echilibra, a dezechilibra etc.; • verbe rezultative (verba efficiendi); o „variantă” a verbelor factitive; ele conțin în planul lor semantic și în structura semnificantului rezultatul acțiunii verbului implicit „a face” sau al altui verb cu o semantică determinată: a fărâma = a face fărâme, a găuri = a face găuri, a (se) oua = a face ouă; a doini = a cânta doine, a hori = a cânta hore, a valsa = a dansa valsuri etc.; • verbe de mișcare: a pleca, a intra

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
1. Sinonim cu verbul nepredicativ a fi, este verb copulativ absolut: „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară. (Lucian Blaga) „Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează iubirea.” (M. Eminescu) 2. Când planul său semantic păstrează, însă, legătura cu semantica substantivului semn din structura temei verbale, este verb copulativ lexico-gramatical, introducând în sintagma pe care o condiționează, sensul de „semnificație”, “înțeles”: „Arald, ce însemnează pe tine negrul port Și fața ta cea albă ca ceara, neschimbată?” (M. Eminescu) Verbe semiauxiliare

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nu se supăra. Unele valori modale implică totdeauna aceeași formă temporală a semiauxiliarului; astfel, irealul și dezaprobarea sunt introduse în sintagma predicatului compus numai de imperfectul indicativ sau de perfectul potențial al semiauxiliarului, sinonime între ele și conținând în însăși semantica lor temporală posibilitatea exprimării acestor valori modale: Putea să alunece și să-și frângă gâtul. Cel mai adesea, semiauxiliarul a putea se construiește cu modul conjunctiv: Poți să mă bați, eu tot nu plec. Sunt, însă, destul de frecvente sintagmele cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
flexionare. Se opune verbului auxiliar a fi, prin lipsa de autonomie morfologică a sintagmei în care se cuprinde. Se opune verbului copulativ, prin structura generală a sintagmei din care face parte, prin condiția sa semantică și prin rolul său în semantica sintagmei. Exprimă, ca semiauxiliar, în spațiul sintagmei predicatului, • irealul: „Era să dărm bunătate de casă din pricina carului.” (I. Creangă) • potențialul: „...Nu era să dai tu opt sute de lei taxiului.” (I. Vinea) Capacitatea flexionară a verbului este redusă la maximum; se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de plecare: cauza, originea acțiunii, stării etc.; • un punct de sosire: rezultatul acțiunii etc. Prima limită (originea, cauza, punctul de plecare) a (al) procesualității introduce în conținutul semantic al verbului o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
verbe care admit deopotrivă un subiect interior propoziției, totdeauna de persoana a III-a, sau o propoziție-subiect: a se cuveni, a se întâmpla, a-i plăcea, a-l durea etc. Posibilitățile de selectare sunt foarte reduse, limitate, în general, de semantica verbului. Subiectul, pe de altă parte, nu este, de fapt, un protagonist activ, ci doar o limită a acțiunii verbale, a stării exprimate de verb. Este o specie de subiect-obiect: Se întâmplă multe etc. Subiectul nu poate fi realizat prin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interpretare mai complexă, cu luarea în atenție atât a dimensiunii sintactice, cât și a dimensiunii semantice în organizarea și funcționarea textului lingvistic. Având punct de plecare (cauză, origine) cel mai adesea în exterior, într-un subiect (sintactic sau numai semantic), semantica verbului își caută o limită externă, un punct de sosire, prin care se fixează și care totodată determină semantica și sintaxa enunțului în funcție de prezența acestei trăsături lexico-gramaticale; tranzitivitatea este o componentă semantică permanentă a verbului (realizată pozitiv sau realizată negativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
funcționarea textului lingvistic. Având punct de plecare (cauză, origine) cel mai adesea în exterior, într-un subiect (sintactic sau numai semantic), semantica verbului își caută o limită externă, un punct de sosire, prin care se fixează și care totodată determină semantica și sintaxa enunțului în funcție de prezența acestei trăsături lexico-gramaticale; tranzitivitatea este o componentă semantică permanentă a verbului (realizată pozitiv sau realizată negativ), preexistentă înscrierii acestuia într-un context sintactic, dar îi condiționează verbului și îi orientează poziția și rolul în desfășurarea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
au nevoie de un complement semantic secundar și, de aceea, nu guvernează relații sintactice de dependență care să genereze un complement-obiect; nu pot avea complement-obiect (obiectual), pentru că nu le este necesar; verbul nu are nevoie de o limită externă a semanticii sale; sensul mesajului este determinat, complet, înafara relației cu un complement-obiectual; semantica verbului, determinată, fără echivoc, poate fi doar înscrisă între diferite coordonate exterioare, facultative: temporale, spațiale etc. Se cuprind aici: a. verbele, expresiile și locuțiunile verbale impersonale absolute, suficiente

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
relații sintactice de dependență care să genereze un complement-obiect; nu pot avea complement-obiect (obiectual), pentru că nu le este necesar; verbul nu are nevoie de o limită externă a semanticii sale; sensul mesajului este determinat, complet, înafara relației cu un complement-obiectual; semantica verbului, determinată, fără echivoc, poate fi doar înscrisă între diferite coordonate exterioare, facultative: temporale, spațiale etc. Se cuprind aici: a. verbele, expresiile și locuțiunile verbale impersonale absolute, suficiente în (prin) ele înseși: a ploua, a ninge, a se face seară

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
deveni cărunt), a înmărmuri (a deveni/ca/ de marmură), a cheli (a deveni chel) etc. „Norii cerului înmărmuriră și se făcură palat sur și frumos.” (M. Eminescu) - exprimă rezultatul unei acțiuni (mai exact, acțiunea și rezultatul ei sunt conținute în semantica verbului însuși): a face + (obiectul direct): a remiza (a face remiză), a îmboboci (a face boboci), a călători (a face călătorii), a benchetui (a face/a participa la banchet) etc.: „Într-o zi se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pleonastică. 2. Verbe tranzitive Sunt tranzitive verbele al căror plan semantic are nevoie de o complinire, iar aceasta se realizează, la nivel sintactic, prin intermediul unui complement obiectual (direct, indirect) cu originea într-o relație de dependență guvernată de aceste verbe. Semantica verbului regent își caută o limită exterioară care să o determine; înafara acestei limite (descrisă de un complement obiectual), mesajul verbal ar rămâne echivoc sau indescifrabil. În enunțul El vede., verbul a vedea, lipsit de complement direct, exprimă o acțiune

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
complement direct redă verbului calitatea verbală, de proces, și înlătură orice posibilitate de echivoc: El mă vede. În funcție de modalitatea în care își împlinesc, în plan sintactic, „golul” ( K. Bühler ) structural, determinat semantic, verbele tranzitive se grupează în: a. tranzitive directe; semantica mesajului verbal se realizează pe deplin prin relația sintactică dintre verb și un complement direct: „Le-am scris cu unghia pe tencuială.” (T. Arghezi) Sunt tranzitive directe: • verbele de simțire: a vedea, a auzi, a privi, a simți, a asculta

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a-i fi teamă, a-i fi frică; obiectul-complement indirect reprezintă cauza (originea) acestor stări: Mi-e dor de Veneția. , Mi-e teamă de întuneric. etc. • verbe întrebuințate impersonal, exprimând stări, atitudini; termenul prin care se realizează complementul indirect orientează semantica verbului regent: a (nu)-i păsa, a (nu)-i arde etc.: „De astăzi nu-mi mai pasă / Că cea mai dulce-ntre femei / Mă lasă.” (M. Eminescu) Nu-i mai arde de nimic. Verbe cu dublă tranzitivitatetc "Verbe cu dubl

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
parte din verbele limbii române își au fixată poziția la una din clasele definite de specificul realizării tranzitivității. Există, însă, o serie de verbe care se caracterizează prin poziții variabile, fie în funcție de diferite componente ale planului lor semantic, fie în funcție de semantica termenului complement, fie în mod aleatoriu: un verb este intranzitiv, ca verb subiectiv: „Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri.” (M. Eminescu) și tranzitiv, ca verb factitiv: „Chiar moartea ce răspânde teroare-n omenire, Prin vinele-i vibrânde ghețoasele-i

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se, însoțind verbul, variabil, în realizarea împreună a funcției de predicat: Porțile cetății s-au închis / se închid. Verbul și pronumele-morfem se întrebuințează, de regulă, la persoana a III-a. Variază în funcție de persoană un grup restrâns de verbe, a căror semantică se situează între pasiv și reflexiv: a se bărbieri, a se tunde, a se coafa (la frizer, coafor), a se trata (la/de către medic), a se naște. Observații: Autorul acțiunii verbale (complement de agent) rămâne de obicei neexprimat: Școala s-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Eu mă + recunosc. șp.I,sg.ț șp.I,sg.ț șp.I,sg.ț Se supune aceluiași acord și cel de-al patrulea termen, dacă este introdus în sintagmă, cu diferite motivări stilistice, de subiectul vorbitor. Expresia sintactică a semanticii morfemului de diateză, acuzativul formei lungi a pronumelui reflexiv este însoțit de morfemul de caz pe: „M-am uitat pe mine însumi...” Diateza reciprocătc "Diateza reciproc\" Sintagma care asigură situarea verbului la diateza reciprocă este alcătuită din patru/cinci termeni

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
șcompl. de reciprocitateț Observații: Cel de-al treilea constituent sintactic (complementul de reciprocitate) poate lipsi, mai ales când verbul nu poate dezvolta, datorită conținutului său lexical, diateza reflexivă: (Ei se sărută.) sau când sensul reciproc este o componentă fundamentală a semanticii verbului: Acești factori se intercondiționează; în aceste cazuri, complementul de reciprocitate este redundant, ca și în cazul complementului direct (intern), din structurile sintactice cu verbul la diateza reflexivă: El se caută pe sine. - Ei se salută unul pe altul. În

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
din ce în ce mai greu. - impersonal El respiră din ce în ce mai greu. - activ • cu toate diatezele, în structura cărora intră pronumele-morfem se, prin incompatibilitatea sintagmei cu un pronume personal în nominativ; morfemul se, purtător al sensului de nedeterminare 14 ocupă locul pronumelui personal a cărui semantică stă sub semnul determinării. El hotărăște, respiră, doarme, înoată greu. Se trăiește, respiră, doarme, înoată greu. La diateza impersonală, verbul se poate afla numai la persoana a III-a. Verbele intranzitive stau întotdeauna la persoana a III-a singular: Se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-și aduce aminte), fără însă ca subiectivitatea asigurată de pronumele reflexiv să-i anuleze „tranzitivitatea”, impusă de nevoia descrierii unor limite exterioare sferei subiectului, ceea ce și face ca sintagma diatezei dinamice să cuprindă trei termeni obligatorii. La diateza dinamică, în semantica verbului coexistă trăsătura „subiectiv” cu trăsătura „obiectiv”: El își amintește (de) anii copilăriei. șsubiectț șverb predicatț șobiect (c. direct/indirect)ț La diateza activă, în semantica verbului coexistă trăsăturile „factitiv” și „obiectiv”: „El îi amintește șâl face să-și aminteascăț

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
face ca sintagma diatezei dinamice să cuprindă trei termeni obligatorii. La diateza dinamică, în semantica verbului coexistă trăsătura „subiectiv” cu trăsătura „obiectiv”: El își amintește (de) anii copilăriei. șsubiectț șverb predicatț șobiect (c. direct/indirect)ț La diateza activă, în semantica verbului coexistă trăsăturile „factitiv” și „obiectiv”: „El îi amintește șâl face să-și aminteascăț (de) anii copilăriei.” Verbele a coborî și a urca înscriu, prin diateză, trăsătura semantică „subiectivitate”, implicită în conținutul lor lexical (Turmele coboară/urcă), în perspectiva trăsăturii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
din perspective diferite, prin categoria (a) aspect și prin categoria (b) mod. ASPECTULtc "ASPECTUL" Spre deosebire de edițiile anterioare, noua ediție a Gramaticii Academiei, recunoaște între categoriile specifice verbului românesc și categoria Aspectului, pe care o interpretează prin consideraea în ansamblu a semanticii aspectuale, nediferențiată, a celor două ipostaze: aspectul subiectiv (perfectiv-imperfectiv,numit nonperfectiv, în . corelațiel cu opoziția durativ-momentan/punctual - frecventativ) și aspectul obiectiv (incoativ - continuativterminativ). (vol.I, pp.449-467) În procesul comunicării lingvistice, locutorul subiectivează temporalitatea prin modul specific în care și-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
el nu are certitudinea realizării ei, dar nici a nerealizării ei. Acțiunea poate fi considerată (gândită) din mai multe unghiuri: • din unghiul posibilității, în raport cu realizarea; acțiunea (starea) poate deveni reală, dar subiectului vorbitor îi lipsește certitudinea în acest sens; este semantica specifică modului Conjunctiv: „Să fie luni, să fie duminică?” • din unghiul posibilității în sine, fără perspectiva realului; potențialitatea în sine, virtualitatea; este conținutul semantic propriu modului Potențial: „Ai zice că e beat.” • din unghiul probabilității, al ipotezei, al prezumției; acțiunea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sensului gramatical de ‘număr’ prin corelația singular-plural se caracterizează prin autonomie ca „obiect” al comunicării. Prezintă această situație categoria numărului la substantiv și la pronumele nepersonale. Pronumele personale, chiar și pronumele posesiv - care dezvoltă sensul de ‘persoană’, ca o constantă semantică lexico-gramaticală (al meu vs al tău) și care, în consecință, se realizează în plan gramatical totdeauna ca persoana a III-a, („Ai mei/ai tăi/ai săi au plecat la mare.”) - se caracterizează prin „amalgamarea” sensului categorial de număr cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]