1,492 matches
-
sfârși o tragedie, începu a plânge strigând: A murit! Schiller era emoționat de aventurile personagiilor sale, ca și cum ar fi fost adevăruri. Artistul spune ceia ce natura voește să spună. În limbajul ei mut, natura e înțeleasă numai de artist. Arta simboliștilor și decadenților se poate asemăna cu o cupă de aur fals, frumos cizelată, dar în care nu se află nici o picătură de vin. Frumosul e tot ceia ce e uimitor zice Baudelaire. Dar când uimirea, nu a ținut decât o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Trecem prin pâcle. Ușoare goluri de aer. 16 Mai. La Moscova, ploaie. Vom sta aici câteva zile. 17. Am văzut un spectacol de Ostrovschi, pus din nou în scenă de un regisor îndrăzneț. Piesă realistă întrețăsută de agrementări romantice și simboliste; lung și obositor spectacol. Vechea simplicitate și naturalețe a pieselor lui Ostrovschi denaturată. Publicul a ascultat patru ceasuri cu răceală. Apletin mi-a povestit o anecdotă interesantă. Însoțea pe un scriitor bulgar spre coloniile acestui neam în sudul Rusiei. Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
substi- tuie un dispozitiv hermeneutic. În mod cert, Caragiale a fost un antiromantic și un antisimbolist, dar unul care le respingea cunoscându-le, și chiar mai mult decât atât, repertoriindu-le ironic procedeele printr-o deformare spe- ci fică : parodia. Parodiile simboliste stau la vedere, critica nu le-a dat prea mare atenție tocmai pentru că prozatorul compromitea sistematic coborând în deriziune un rol major în literatura pașoptistă și postpașoptistă, acela de poet. Parodiile simboliste relevă însă o perfectă stăpânire a mijloacelor poetice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
printr-o deformare spe- ci fică : parodia. Parodiile simboliste stau la vedere, critica nu le-a dat prea mare atenție tocmai pentru că prozatorul compromitea sistematic coborând în deriziune un rol major în literatura pașoptistă și postpașoptistă, acela de poet. Parodiile simboliste relevă însă o perfectă stăpânire a mijloacelor poetice cu care scriitorul ar fi putut foarte bine să-și construiască un profil simbolist și nu neapărat în descendența lui Macedonski. Refuzul romantismului se degajă din întreaga operă care ridică preocuparea pentru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prozatorul compromitea sistematic coborând în deriziune un rol major în literatura pașoptistă și postpașoptistă, acela de poet. Parodiile simboliste relevă însă o perfectă stăpânire a mijloacelor poetice cu care scriitorul ar fi putut foarte bine să-și construiască un profil simbolist și nu neapărat în descendența lui Macedonski. Refuzul romantismului se degajă din întreaga operă care ridică preocuparea pentru trivialul, anecdoticul existenței cotidiene decupat adesea din ziar, de la rubrica fapt divers, la nivelul unei alegeri estetice substanțiale. Altfel, Momentele și chiar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la nivelul unei alegeri estetice substanțiale. Altfel, Momentele și chiar comediile evidențiază decupajele câte unei fraze de sensibilitate roman tică, grefate ironic în contexte prozaice care scot în evidență contrastul. Însă dereglarea sistematică a simțu- rilor aparține nu numai poeziei simboliste, ci și epocii, constituie o deformare particulară care survine în contextul modernității cu descoperirea unei noi forme de sensibilitate cuantificată de către pozitivismul secolului al XIX-lea și ulterior de către psihanaliză. Lumea operei lui Caragiale reflectă această nouă sensibilitate. Ea este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
romanul era înregistrat încă în proximitatea melodramei prin romanul de mistere sau romanul sentimental - a se vedea traducerile din George Sand. O a treia axă o constituie momentele și schițele, la care aș adăuga ca o discretă códa și parodiile simboliste rămase în umbră deși ele constituie corespondentul „liric” al prozaismului autorului momen- telor. Este poate partea cea mai bine reprezentată a operei lui Caragiale, cea care constituie și liantul ei, și în care scriitorul realmente excelează. El ridică acest gen
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în personajele caragia- lești ale Momentelor dacă situăm acest termen în contextul teratologicului sau al patologicului. Există la aceste per- sonaje o sensibilitate mai accentuată, un «naturel mai sim- țitor», ne aflăm într-o perioadă în care poezia romantică și simbolistă îi marchează în mod definitoriu o zonă discursivă de cuprindere modelând comportamente, generând o ges- ti culație specifică care va reverbera până departe în lite- ratura interbelică. Fin de siècle înseamnă și simbolism și postromantism în formule adesea epigonice, dar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
efect al înstrăinării ei.” Aș înclina mai degrabă către a doua moti- vație, adăugând că fascinația pe care Caragiale o are față de monstruos, și care reiese din nuvelele naturaliste, fas- cinație nu foarte departe însă de cea a decadenților și simboliștilor execrați de autor, își are corespondentul în această fascinație pe care o încearcă față de „monstruozi- tatea” limbajului, și anume, față de acel principiu de exorbitare care este și motorul tuturor deformărilor în contextul unei retorici scăpate de sub control. Și aici întâlnim
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unei grații fără a-și ajunge ținta și astfel negându-se pe sine”, Octavian Goga e un „renegat de sine” (în Din umbra zidurilor), ca și Elena Farago, iar N. Budurescu, I. M. Rașcu și Hidalgo (Alfred Hefter) constituie „remorca simbolistă”, N. Davidescu și Mircea Dem. Rădulescu sunt „două amfibii” etc. Drastic este cronicarul și cu „maestrul simbolist” Ovid Densusianu, care e numit „poet al poeziei”, după ce i se pune la îndoială vocația lirică („dacă ar fi poet”) și după ce sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
renegat de sine” (în Din umbra zidurilor), ca și Elena Farago, iar N. Budurescu, I. M. Rașcu și Hidalgo (Alfred Hefter) constituie „remorca simbolistă”, N. Davidescu și Mircea Dem. Rădulescu sunt „două amfibii” etc. Drastic este cronicarul și cu „maestrul simbolist” Ovid Densusianu, care e numit „poet al poeziei”, după ce i se pune la îndoială vocația lirică („dacă ar fi poet”) și după ce sunt detectate insuficiențele ideilor sale despre simbolism. La fel, într-o măsură mai redusă, procedează cu Ion Minulescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
păcătuind în De vorbă cu mine însumi prin autopastișare, prin cădere în manierism. Aprecierile sunt în mare parte juste și, ca atare, unele vor fi validate de posteritate. În această situație se găsesc parțial și cele privitoare la unii poeți simboliști despre care a scris, dar eronată e concluzia de aici, care neagă „existența, legitimitatea ori numai posibilitatea unui curent simbolist în România”, întrucât nu este „sădit în geniul național specific”. Exagerată de tânărul cronicar a fost, de asemenea, aprecierea poeziei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
ca atare, unele vor fi validate de posteritate. În această situație se găsesc parțial și cele privitoare la unii poeți simboliști despre care a scris, dar eronată e concluzia de aici, care neagă „existența, legitimitatea ori numai posibilitatea unui curent simbolist în România”, întrucât nu este „sădit în geniul național specific”. Exagerată de tânărul cronicar a fost, de asemenea, aprecierea poeziei „de concepție” (Panait Cerna, Grigore Alexandrescu) și a prozei lui Ion Dragoslav. La început de secol XX activitatea critică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
, revistă apărută la București, săptămânal, de la 18 martie până la 5 aprilie 1912 (trei numere). Ca și alte publicații simboliste, precum „Revista celorlalți”, „Fronda”, „Simbolul” sau „Grădina hesperidelor”, I. reprezintă direcția nouă, de inovare a expresiei artistice în poezie: „Nu mai credem în actualele formule și nici în posibilitatea unei reabilitări a lor. Înțelegem, prin urmare, să călcăm drumuri neumblate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287565_a_288894]
-
de semnale și ecouri ce se destramă și reduc la absurd existența. Cântecul „catirincii”, jalnic, răscolitor, amestec de tonuri stridente și pure, sugerează paradoxul trăirilor și trezește durerea tuturor neîmplinirilor din trecut. Un tablou autumnal obișnuit, frecvent exploatat în recuzita simbolistă (copaci negri, frunze moarte într-o pâclă încremenită), pare un uriaș cimitir în care oamenii, „mai goi de visuri, mai săraci de viață, înmormântați în toamnă și ceață”, se descompun. Ploaia și ceața măresc indeterminarea, vagul și sunt agenți ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285830_a_287159]
-
înaintare spre expresia rigidă, austeră. Notele generale ale acestei poezii sunt candoarea, discreția, aerul auroral, fragilitatea, reveria, toate exprimând disponibilitatea deschiderii ființei lăuntrice spre lume. Tonalitățile de cantilenă, ca și preferința pentru imaginile florale permit stabilirea unor conexiuni cu poezia simbolistă, obsesia hibernalului și a albului pur, a increatului sugerând apropieri de G. Bacovia sau de Ion Barbu. SCRIERI: Recital, București, 1976; Nuntă pe ape, București, 1980; Estivale, București, 1980; Piatra soarelui, București, 1982; Scriere de mână, București, 1983; Stampe, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286994_a_288323]
-
nu pot să apară”. Concluzia care se desprinde din această năucitoare justificare este că tinerii de atunci nu aveau voie să citească decât scurgerile printre degetele neculane, nicidecum „noxele” unei literaturi „decadente”. Oare cenzorul nu auzise niciodată de marii poeți simboliști străini sau autohtoni din categoria cărora făcea parte și autorul?! d.d. Campanie anti-fumat timpurie În documentul din care cităm, am găsit și o referire la „iarba dracului” cu care nu putem fi decât de acord 1000/100. Totul se Învârtise
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și numeroasele carențe de cultură se văd imediat: lirismul este plat în plachetele celor doi tineri, iar obscuritatea vine mai curând din confuzia gândului și neputința de a-l exprima. Ulterior T. încearcă infatigabil să își aproprieze teme și motive simboliste, sămănătoriste și gândiriste, precum și variate modalități de versificare (versul liber, metrul antic etc.), rareori izbutind să atingă nivelul unui discipol menționabil. Și cercul Adonis, constituit în jurul său, este în epocă, în ciuda celor aproape o sută de plachete tipărite, un fenomen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
în felul lui Mihai Beniuc. Cartea surprinde prin structură, fiind organizată în cicluri care poartă ca titluri indicații muzicale (Andante, Allegretto). Invocate ambițios în prefață, temele ar fi „permanențele trăirii omenești: dragostea, patria, locurile natale, războiul, bucuria, moartea”. Sugestii romantice, simboliste, moderniste, folclorice etc. dau un caracter eclectic acestei producții în care autorul cultivă nu o dată locuri comune, dar având orgoliul unui deschizător de drumuri. Totul e văzut la modul animist, alegorizant, antropomorfic, iar versul liber e înlocuit adesea cu versificarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
prin aceeași elaborare, însă au o luminozitate mai sudică, iar liniile desenului câștigă în suplețe, schițând o tendință de muzicalizare. Lui P. îi reușesc profiluri grațioase, vrednice să ornamenteze vase grecești. Funciar parnasiene, poemele sunt lucrate deseori cu o tehnică simbolistă. Vocea de pe proră din grupajul Ecouri marine, de exemplu, e transmisă cu mijloacele lui D. Anghel. Unul dintre Sonetele corintiene, Lais, pare o variantă a vreunei „romanțe pentru mai târziu” de Ion Minulescu. Pe scară mult mai largă se recurge
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
proră din grupajul Ecouri marine, de exemplu, e transmisă cu mijloacele lui D. Anghel. Unul dintre Sonetele corintiene, Lais, pare o variantă a vreunei „romanțe pentru mai târziu” de Ion Minulescu. Pe scară mult mai largă se recurge la tehnica simbolistă în Amăgiri. E tot un simbolism programatic, un produs de laborator, fruct rece al inteligenței. Oricare i-ar fi procedeele, poetul continuă să fie mai aproape de Hérédia decât de Verlaine. Noi progrese sunt realizate în Grădina între ziduri, dar și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
grav, elegiac, al neliniștilor stârnite de spectacolul „eternităților contradictorii”, o gesticulație patetic-romantică, ce transformă în procesiune sacramentală căutările sau umbletul în lume al omului, irizările simbolice, sugestia reușesc, în Drumul, să transmită prezența misterului. În ciuda mimeticelor Nevroze și a clișeelor simboliste (Parc mort, Căderea frunzelor), a neputinței de a ocoli conceptul și alegoria, C. reușește să dea o cosmică arcuire curgerii spre neființă a lucrurilor. Copacii, luna sunt paznici stranii ai morții, un alb suprafiresc își pune pecetea pe Cântecul orelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
emigrează, stabilindu-se la Paris. Prezumțiozitatea tânărului C., care afișa atitudini de rege exilat chiar și în fața lui E. Lovinescu, era prea puțin justificată. Încercările juvenile din Efluvii relevă îndemânare în versificație și un limbaj imagistic mai mult de factură simbolistă, dar reminiscențele din lirica lui Camil Baltazar, a lui Ion Vinea ori a lui Ion Barbu sunt numeroase, iar alunecarea în retorism frapează pe alocuri. Ulterior, deși polemizează violent cu avangardiștii de la „unu”, reproșându-le falsul modernism și lipsa angajării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286510_a_287839]
-
Demetrescu, redactorii propunându-și să reflecte și influența acestuia asupra poeților craioveni. În sumar intră probleme de literatură, știință, istorie locală. Rubricile „Cronica literară” și „Cărți apărute” sunt semnate de Ștefan Braborescu și I. C. Popescu-Polyclet. Colaborează cu versuri de înrâurire simbolistă sau cu o tematică preponderent socială N. Burlănescu-Alin, N. Vulovici, I. C. Popescu-Polyclet, Al. Gherghel, Florian I. Becescu, D. Karnabatt, I. Stătescu, cu proză sunt prezenți Ștefan Braborescu, O. Tafrali, V. Grigorescu-Elvir, Petre Danilescu, iar cu articole - Ștefan Braborescu, M. Galiță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288481_a_289810]
-
de Tudor Vianu, cronica plastică de Francisc Șirato, multă vreme cronicar dramatic fiind Liviu Rebreanu. Alte rubrici vor fi „Revista revistelor”, „Însemnări”, „Poșta redacției”. Printre poeți se numără la început personalități deja afirmate, unele în publicații de orientare sămănătoristă sau simbolistă: Elena Farago, D. Nanu, Victor Eftimiu, Maria Cunțan, Corneliu Moldovanu, alături de G. Rotică, Al. T. Stamatiad, Ion Sân-Georgiu, Eugen Relgis, Alfred Moșoiu, Claudia Millian, N. Davidescu, Alexandrina Scurtu, Ion Al-George. Aici lui A. Toma i se publică în 1919 poemele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289528_a_290857]