1,491 matches
-
20 prima locuință cubistă din București, e prezent în fiecare număr cu poeme simboliste destul de palide. La fel Alfred Hefter-Hidalgo și frații Solacolu (ultimii - autori de poeme despre „fecioare”, însoțite de partituri muzicale din Beethoven și Ceaikovski). În zona clișeelor simboliste, secesioniste și Art Nouveau, navighează corăbiile poetice ale lui Const. T. Stoika (pastișă după poetul latino-american José Santos Chocano, tradus de Vieața nouă), Eugeniu Speranția, I.M. Rașcu, Al. Vițianu, C.R. Ghiulea, Șerban Bascovici, George I. Stratulat, Eugeniu Ștefănescu-Est și N.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu 15 ani în urmă din sumarul ediției a doua a volumului Excelsior. Al.T. Stamatiad își onorează colegii mai tineri cu poemul „Templul iubirii“. Ion Minulescu publică în avanpremieră „Romanța unui rege asiatic“, iar Claudia Millian - două îndrăznețe poeme simboliste de un erotism aprins: „Ție, obsesia mea“ și „Filozofie banală“, ultimul cu metafore explicate între paranteze. În numărul 3, la rubrica de note, e prezentată „lucrarea despre cubism scrisă de Metzinger și Gleizes, doi dintre cei mai de seamă reprezentanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fine, virtuți de pamfletar liric de mare rafinament (...) în evidențierea punctelor nevralgice ale unui anume tip de discurs (pe care îl denunță, dar de care nu se poate detașa, afectiv, decît în măsura în care-și minează propriul edificiu” (Leon Baconsky, „Micile publicații simboliste ale momentului 1912“, în vol. colectiv Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, catedra de literatură română, comparată și teorie literară a Universității din Cluj-Napoca, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987, pp. 132). Unii colaboratori ai revistei se vor regăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adevărat. Ele ilustrează epuizarea unei paradigme și a unui limbaj, tatonarea și experimentarea altor limbaje, alternative, infuzia emancipator-demofilă de elemente „marginale” și „plebee”, alternative în raport cu aroganța narcisiacă, devitalizată a Artei. Tendințe moderniste ieșene. Versuri și proză, Fronda, Absolutio. Despre revistele simboliste și postsimboliste efemere din România de dinaintea Primului Război Mondial există numeroase referințe și cîteva abordări monografice de sinteză. Cea mai atentă și mai amănunțită explorare îi aparține istoricului literar clujean Leon Baconsky: „Micile publicații simboliste ale momentului 1912“, în vol. colectiv Studii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Versuri și proză, Fronda, Absolutio. Despre revistele simboliste și postsimboliste efemere din România de dinaintea Primului Război Mondial există numeroase referințe și cîteva abordări monografice de sinteză. Cea mai atentă și mai amănunțită explorare îi aparține istoricului literar clujean Leon Baconsky: „Micile publicații simboliste ale momentului 1912“, în vol. colectiv Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, ed. cit., pp. 96-140. O abordare mai superficială și cu unele inexactități a revistelor simboliste - în lucrarea lui Emil Manu Reviste românești de poezie, Ed.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
explorare îi aparține istoricului literar clujean Leon Baconsky: „Micile publicații simboliste ale momentului 1912“, în vol. colectiv Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, ed. cit., pp. 96-140. O abordare mai superficială și cu unele inexactități a revistelor simboliste - în lucrarea lui Emil Manu Reviste românești de poezie, Ed. Academiei, 1972, ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura Curtea Veche, București, 2001. Pentru spațiul francez „de referință”, vezi, între altele, masiva culegere L’Annee 1913. Les formes esthetiques
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de France (1890), La Revue Blanche, La Plume, Vers et prose, L’Ermitage, La Nouvelle Revue, Les Cahiers de la Quinzaine oferă indicii elocvente cu privire la „tranziția” de la cultura Decadenței la Avangardism. În 1911 apare cea mai importantă și mai longevivă revistă simbolistă ieșeană. O publicație neexclusivistă, aflată în treptată - și discretă - evoluție spre modernism: Versuri, devenită de la al șaptelea număr Versuri și proză (1911-1916), după modelul publicației omonime franceze Vers et prose. Articole „de direcție” nu prea există, revista fiind mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autori „cosmopoliți”: I.M. Rașcu și Alfred Hefter-Hidalgo. Cel din urmă colaborează în 1912 la Simbolul și îi va publica lui Tzara - la finele lui 1915, după plecarea la Zürich - o traducere din Walt Whitman („Song of myself“). Pe lîngă colaboratorii simboliști nelipsiți (Al.T. Stamatiad, Mihai Cruceanu, Eugeniu Speranția, Al. Vițianu), pontifii Al. Macedonski și I. Minulescu sau directorul I.M. Rașcu, e de remarcat prezența mai multor viitori scriitori de rezonanță: Hortensia Papadat-Bengescu, T. Arghezi, Perpessicius, B. Fundoianu, A. Maniu, G.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al estetismului european și al simbolismului decadent de la noi, recapitulează activitatea micilor publicații estetizante (Literatorul, Linia dreaptă, Vieața nouă, Revista celor l’alți, Versuri și proză, Farul, Simbolul, Insula, Grădina Hesperidelor și Fronda) și, desigur, face elogiul lui Arghezi... Orientare simbolistă „sintetică”, fără accente polemice, recenzii de I. Ludo și Geri Spina, traduceri din Wilde, D’Annunzio, Baudelaire, colaborări ale lui Arghezi, G. Bacovia, Emil Isac, N. Davidescu ș.a. Făcînd, în „Curentul nou la noi“, elogiul „celui mai mare poet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
I. Ludo și Geri Spina, traduceri din Wilde, D’Annunzio, Baudelaire, colaborări ale lui Arghezi, G. Bacovia, Emil Isac, N. Davidescu ș.a. Făcînd, în „Curentul nou la noi“, elogiul „celui mai mare poet de azi”, Ludo deplînge faptul că „literatura simbolistă a devenit un sport în mîinile unor imberbi, cari ar fi făcut mai bine să fi început cu altceva decît cu o meserie care cere talent”. „Generația de la 1914” Dacă abandonăm decupajul cronologic potrivit căruia secolul al XX-lea începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bulevardier Catule Mendes, La Bible amusante a „călugărului iconoclast” Leo Taxil, compozitorii Wagner și César Frank, presa de mare reportaj și fapte diverse... Iar „Mercure de France, această Révue des deux mondes a generației noastre (...) adăpostul ultimelor ecouri ale mișcării simboliste, era bucuria și desfătarea noastră bilunară, mai cu seamă pentru a sa Révue de la Quinzaine, atît de bogat informată de mișcarea ideilor în toate ramurile și în toate țările” (op. cit., pp. 65-66). Deși insuficient sub raport „sociologic”, inventarul lui Beldie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînul ei, de deschideri de ferestre și uși, prin care aerul viu să aducă zbuciumul căutării de sine în forme noi sau cel puțin să creeze acea atmosferă de înțelegere sau numai de combativitate necesară oricărui progres. (...) revendicările unor poeți simboliști sau moderniști de a fi susținut și pe cale critică simbolismul sau modernismul înaintea altor critici nu au obiect; e de la sine înțeles că, deveniți critici, acești poeți și-au apărat propria lor artă. Criticii adevărați (...) nu-și revendică rolul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetice, Editura Minerva, București, p. 385). Privită din acest unghi, capabilă, așadar, de inițiativă și sedusă de riscul exploratoriu, „critica poeților” inovatori apare ca o avangardă a criticii literare... Lovinescu era departe de a fi privit cu bunăvoință în mediile simboliste. E suficient să amintim atacurile antilovinesciene ale Farului și Insulei, dar și pamfletele lui Tudor Arghezi. În epoca „pașilor pe nisip”, criticul nu era agreat, de fapt, nici de „tradiționaliști”, nici de „moderniști”. E. Simion observa, întemeiat, că „E. Lovinescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe rînd, pe simboliști, Lovinescu sfîrșește prin a deveni criticul cel mai însemnat al simbolismului, în vreme ce Ovid Densusianu, propagator al noii mișcări, în 1905, respinge apoi mai tot ce a produs valoros în cîmpul poeziei, la noi, această școală: „aderențele simboliste” de care vorbește Lovinescu se manifestă nu în faza militantă a curentului, ci în faza în care conștiința lui estetică se impune. E reproșul pe care îl vor aduce (...) toți criticii „simboliști”, iritați că ezitantul de la 1909 trece, înaintea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în cîmpul poeziei, la noi, această școală: „aderențele simboliste” de care vorbește Lovinescu se manifestă nu în faza militantă a curentului, ci în faza în care conștiința lui estetică se impune. E reproșul pe care îl vor aduce (...) toți criticii „simboliști”, iritați că ezitantul de la 1909 trece, înaintea lor, drept creatorul modernismului românesc în care intră, s-a văzut, importante forțe simboliste” (Simion, op. cit., p. 208). Valorizările lovinesciene sînt mai degrabă rezultatul unor evaluări „ideo-sociologice” a posteriori, al unei opțiuni programatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ci în faza în care conștiința lui estetică se impune. E reproșul pe care îl vor aduce (...) toți criticii „simboliști”, iritați că ezitantul de la 1909 trece, înaintea lor, drept creatorul modernismului românesc în care intră, s-a văzut, importante forțe simboliste” (Simion, op. cit., p. 208). Valorizările lovinesciene sînt mai degrabă rezultatul unor evaluări „ideo-sociologice” a posteriori, al unei opțiuni programatice și al unor „revizuiri” oportune decît rezultatul somațiilor „la cald” ale propriei sensibilități estetice. De altfel, marele critic va recunoaște că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de surpriză. „Mania clasificatoare” este vituperată și în articolul „Statuia lui Jules Laforgue“: „Mizerabila nevoie a spiritului omenesc de a clasifica, de a topi ceea ce este solitar și propriu în aliajuri triviale, l-a clasat, ca pe mulți, în mișcarea simbolistă. Această grupare de elemente disparate, și cîteodată valoroase, a trebuit să răzbească, în atenția greoaie a publicului, mulțumită aceluiași factor și aceluiași procedeu de rînd: numărul și iureșul. Pe steagul care-i ralia și forma singura legătură trainică, sta scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de școli mai mici, de cele mai multe ori ostile unele altora”. După toate probabilitățile, autorul a preluat informațiile la mîna a doua, din presa franceză. Nu întîlnim nici o referință la Maiakovski sau Burliuk, în schimb sînt anexate abuziv futurismului școli poetice simboliste (acmeismul, pus în relație cu „mișcarea franceză numită paroxism”) sau postsimboliste (adamismul, care dezvoltă „o concepție anarhică a poeziei”): „Pe cîtă vreme acmeismul caută să-și realizeze idealul, asumîndu-și pe cît se poate mai multă cultură, adamismul o îndepărtează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din partea cercetătorilor decît micile reviste literare Art Nouveau apărute în perioada 1908-1912: minulescienele Revista celor l’alți și Insula, ieșenele Fronda și Versuri și proză, Grădina Hesperidelor și „revista de poezie” Simbolul. Ultima, pentru faptul că a găzduit modestul debut simbolist al viitorului Tristan Tzara (S. Samyro), alături de cîteva poeme în proză nonconformiste ale lui Adrian Maniu, de grafica lui Marcel Iancu și de o notiță redacțională anunțînd cartea lui Metzinger și Gleizes despre cubism, a fost considerată - mai mult printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lanțuri la animale/.../cu nisipul ce mai furnică în CREIER/fiindcă sînt foarte inteligent/ și în întuneric” („În gropi fierbe viața roșie“). Ca și în cazul lui Vinea („Dintr-o vară“, „Dicteu“, „Tuzla“ ș.a.), tînărul Tzara descoperă, prin breșele discursului simbolist, tranzitivitatea realului. În substanțialul său studiu despre dimensiunea tranzitivă a poeziei moderne, Gheorghe Crăciun făcea următoarea observație: „Chiar și atunci cînd Tzara își ia în serios vocația de disident al logicii gramaticale, lumea din care el pleacă și în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de provincie — provincia românească de care Tzara tocmai se rupsese. Pentru Vinea însă, „trenul” Dada trecuse, lăsînd în urma lui melancolia celui incapabil să emigreze altundeva decît în fantezie. Această ambiguitate, sesizată de toți exegeții, între imageria acut modernistă și sensibilitatea simbolistă caracterizează atitudinea poetului Vinea la care, pe lîngă luările de poziție novatoare, există întotdeauna o rezervă, o distanță față de retorica „angajată”. Este, poate, expresia unei inerții „oblomoviene”, estetismul unui „om de prisos”, un temperament scindat, care-l împiedică să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în plan artistic (1924-1927), cu precizarea că, în tradiția Faclei lui N.D. Cocea, arta este separată de politică. Atitudinea amabil-distantă sau chiar ostilă a Contimporanului față de critica de direcție modernistă (E. Lovinescu și revista Sburătorul - două serii, 1919-1923, 1926-1927) sau simbolistă (revista Vieața nouă a lui Ovid Densusianu va supraviețui pînă în 1925) se exercită atît de pe poziții politice de stînga, cît și din unghiul unui radicalism artistic modern favorabil tuturor avangardelor europene. Spiritul independent îl va conduce spre un eclectism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a Contimporanului și a Gîndirii va fi, în anii ’20, un fel de placă turnantă dinspre generația „pozitivistă” a junimiștilor și postjunimiștilor înspre „tînăra generație a anilor ’30“. Cazul Nae Ionescu este, în acest sens, simptomatic: debutant în mediile cafenelei simboliste, simpatizant al futurismului și al sindicalismului „sorelian” pînă prin 1919, devine - după o lungă perioadă de studii în Germania - tot mai atras de un spiritualism „legitimist”, iar antiliberalismul său - manifestat, o vreme, prin apropiere de Partidul Național Țărănesc - va aluneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un alt fel de inovație, mai subtilă și mai profundă: „Poemul Salomeii nu ascundea decît celor ce nu puteau să vadă inspirația simplă ca un șipot de munte, fondul îmbelșugat și fraged al poetului de lîngă pămînt, Adrian Maniu. Incursiunile simboliste de odinioară au rămas simple amintiri și simple aventuri. Maniu a rămas însă un inovator temerar al poeziei românești, a cărei brazdă o adîncește și o răstoarnă a belșug cu fierul geniului său aspru și virgin”. Alături - o consemnare moderat-elogioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în umbra periferiei moldave bomba Dada... Afirmîndu-și - o dată în plus - „precursoratul” românesc și european, revista pledează pentru o tradiție a inovației constructive. Poetic vorbind, ea cultivă un modernism tolerant, nedogmatic și ecumenic, în cadrul căruia neobucolicii și neobizantiniștii stau alături de (post)simboliști, elegiacii visători - de activiști, iar hermetizanții, orficii și abstracționiștii - de expresioniști, futuriști și surrealiști. Termenul de „avangardism moderat” - vehiculat de critica noastră postbelică - rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]