1,315 matches
-
lung pe ARTUR; apoi se apropie de cei patru; îi privește în ochi.) Ce stați? N-ați auzit? ARTUR: Toboșar, covor, trompeți! GUVERNATORUL: Toboșar, covor, trompeți! (Se trece la o improvizație grosolană; fiecare aduce câte ceva; un simulacru de covor, un simulacru de trompetă, un simulacru de toboșar; se improvizează un eșafod, se agață ornamentații jalnice din batistele celor prezenți; toate obiectele dorite de ARTUR au apărut, dar la limita de jos a valorii lor.) GUVERNATORUL (Către ARTUR.): Spune-ți ultima dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se apropie de cei patru; îi privește în ochi.) Ce stați? N-ați auzit? ARTUR: Toboșar, covor, trompeți! GUVERNATORUL: Toboșar, covor, trompeți! (Se trece la o improvizație grosolană; fiecare aduce câte ceva; un simulacru de covor, un simulacru de trompetă, un simulacru de toboșar; se improvizează un eșafod, se agață ornamentații jalnice din batistele celor prezenți; toate obiectele dorite de ARTUR au apărut, dar la limita de jos a valorii lor.) GUVERNATORUL (Către ARTUR.): Spune-ți ultima dorință! (ARTUR tace; se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
crăpate continuau să strângă chiștocul de țigară. Dar se întâmplă frecvent, nu trebuie să vă faceți probleme. Am ieșit un pic la aer, în felul acesta, această ploaie insistentă ne-a trimis pe toți în domiciliu forțat. Se dorise un simulacru de glumă, pentru eventuala destindere a atmosferei. Vizitatorul slobozi un oftat, iar chiștocul de țigară zbură pe verandă. Ar trebui să te pun să dai cu mătura, gândi... Apoi mișcă din cap întrebător, privind ostentativ către încheietura mâinii stângi, acolo
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
au identificat și cu natura relației indisolubile încheiate între ei în acest scop. El este întreținut prin jertfirea unor victime care ispășesc, anume alese și, care primesc aparența de trădători. Pe de altă parte, prin asumarea partiturii lor în acest simulacru, legătura care-i unește devine mai puternică și se lărgește periodic. Dacă aceste procese sînt o culme a calvarului marxist, este întrucît ele acoperă cu un înveliș de plumb timpul începuturilor: acesta devine gaura neagră din memoria colectivă. Ele marchează
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
forță profetică perfect actuală. Pentru gânditorul din Montpellier, creștinismul nu este un episod istoric bun de conservat în niște arhive ale memoriei europene, ci „vestea cea bună” care poate ridica umanitatea postistorică de astăzi din grava sa captivitate în universul simulacrelor, al vidului, al nimicului, al morții și al răului radical. Miopia lumii și revelația Viețiitc "Miopia lumii și revelația Vieții" Dacă Eu sunt Adevărul a stârnit stupori în rândul filozofilor și replici șovăitoare printre teologi 2, Întruparea (2000) aduce un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rumege orice Ersatz soteriologic. În piața de idei soporifice, el celebrează dreptul la moțăială. Pacifismul fricii declină somptuos scleroza lașității. Din ce s-a născut această dezafectare generalizată? Cum se explică extazul colectiv produs de efectele de scenă ale acestor simulacre? Care este soluția la criza coabitării dintre sacerdoțiul identității, asumat de orice conservator, și profetismul diferenței, îmbrățișat de revoluționarii cu patalama? De ce este atât de atrăgătoare celebrarea unei generozități de împrumut? Fără îndoială, am putea vorbi aici despre produsele unei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
noi”. Atracția Sarei față de kibuț, evidentă în mai multe etape ale poveștii vieții sale, poate fi interpretată ca o altă manifestarea perspectivei ei asupra lumii sociale ca familie. În acest fel, străinii sunt integrați în rețeaua familiei sau formează un simulacru de familie pentru Sara, toți contribuind la crearea unei lumi relaționale calde, sigure, care o înconjoară. Sara însăși pare să contribuie la selectarea și formarea unităților sau rețelelor care o înconjoară - deși această parte a poveștii e de obicei camuflată
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
literară, în filosofie, în antropologie etc., decât „realul”, neîndoielnic una dintre obsesiile vremurilor pe care le trăim și, în același timp, „oaia neagră” a studiilor literare. Euforia acumulării de experiențe inedite, setea de autenticitate, nevoia de adevăr și nevoia de simulacru, fascinația lucrurilor privite intens și de foarte aproape, incontestabila putere de seducție a ceea ce este mai real decât realul (în terminologia lui Jean Baudrillard, hiperrealul) nu puteau rămâne fără ecou în teritoriul de nisipuri mișcătoare al teoriei și criticii literare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
într-o carte, într-un film139. În acest no man’s land care este spațiul ficțiunii, al recunoașterii și, în ultimă instanță, al posibilului (sau, mai bine zis, al tuturor posibilităților), referentul însuși devine un soi de spectrum, un mic simulacru care, pe de o parte, păstrează, prin chiar rădăcina sa, un raport cu spectacolul, deci cu iluzia, iar pe de altă parte îi adaugă „acel ceva nițel înspăimântător care există (și) în orice fotografie: reîntoarcerea a ceea ce este mort”140
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și teoreticienii postmoderni încearcă să demonstreze că acest lucru este posibil. Ștergerea granițelor dintre realitate și ficțiune este, în fapt, simptomatică pentru epoca actuală, din moment ce totul stă sub semnul jocului, al imitației care substituie ființei și adevărului jocul etern al simulacrelor; realitatea se literaturizează pe măsură ce literatura (arta, în general) se substituie realului, iar lumea, în ansamblu, devine „un uriaș supratext, un continuum al natur-culturii, în care toate obiectele, reale sau simbolice, au același statut ființial, așa încât un copac sau o floare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ficțiunea se instituie ca un mod - poate singurul - prin care ceea ce odată a fost, revine, părând o clipă din nou a fi, în acel no man’s land, unde referentul însuși se transformă într-un soi de spectrum, un mic simulacru ce păstrează, prin chiar rădăcina sa, un raport cu spectacolul, deci cu iluzia, adăugându-i totodată acel ceva nițel înspăimântător care răzbate și din fotografiile vechi: reîntoarcerea a ceea ce este mort. Nota definitorie a poeziei lui Mircea Ivănescu trebuie căutată
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ca modalități de exhibare a unei autoreferențialități principiale a limbajului și a literaturii, cât mai cu seamă ca forme de reacție la stimulii unei realități iremediabil scindate (schizoidie care nu are practic prea multe în comun cu lumea occidentală a simulacrelor, în afară de aceeași inaderență la real). În poemele lui Mircea Ivănescu s-ar părea că avem de-a face cu o gamă largă de forme ale evaziunii. Toate referințele intertextuale, toate aluziile livrești și ingenioasele mises en abyme, luate împreună, nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
respectivă este tocmai sarcasmul distrugător al acestor texte, în care cititorul putea identifica sloganuri și comportamente ale vremii, alături de termeni din mai toate registrele vocabularului și de aparent inofensive aluzii livrești. Imaginea satului în viziunea lui Cărtărescu este un imens simulacru, iar țăranul un personaj tragi-comic, ascultând, sub umbra fagului, „cântecul greierilor și al lui Ioan Alexandru”, „legându-și copiii de pruni și de ostrețe”, în timp ce el merge „sub talpa casei”, să vizioneze acolo „un film cu galinacee” sau indignându-se
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
realitate și ficționalitate, dar una strict funcțională, ce presupune excluderea asumpțiilor metafizice. Se dovedește mai puțin relevant, dintr-o atare perspectivă, dacă această ordine secundă reușește să instituie ființa și adevărul sau doar să le substituie prin simplul joc al simulacrelor, capătând prioritate împrejurarea că, prin asumarea „cadrului teatral” (și a regulilor aferente), ceva de ordin strict imaterial își face apariția în lume. Afirmația poate fi valabilă pentru toate cele patru categorii descriptive ale ludicului propuse de Roger Caillois (Agon, Alea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
faptul că, tocmai dinspre sfera filosofiei analitice, abordarea lui Kendall Walton aduce o confirmare a tezei pe care am susținut-o tot timpul, anume că, în contextul de astăzi, referentul însuși tinde să devină un soi de spectrum, un mic simulacru care, pe de o parte, păstrează, prin chiar rădăcina sa, un raport cu spectacolul, deci cu iluzia, iar pe de altă parte, face posibilă depășirea opoziției virtualului și actualului, a prezenței și a absenței, spulberând logica lui sau/sau. Ceea ce
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
templu vechi simplu și sever ca acela sicilian de la Segesta, dominând pașnic platoul cu fâneață în perspectiva crestelor sclipitoare ale munților. Cu picioarele goale pe treptele lui, sprijinite cu mâinile de coloane, fetele ar fi fost statuare. Un sculptor cioplind simulacrul nud al uneia putea să-l așeze în altar Și, precum în pajiște, unde albinele-n vara senină Pe flori felurite se-așează și-n jurul albinelor Crini se-mprăștie, răsună tot câmpul de murmur (lat.). ca pe o divinitate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui Jean, iar într-un colț un bust al aceluiași, opere a doi artiști care voiau să pătrundă în societatea înaltă. Pomponescu nu era modest din fire, de data aceasta simți un soi de jenă de a popula casa cu simulacrele sale. În fine, madam Pomponescu renovă somptuos, cu mobile de la Lengyel, sufrageria și salonul destinat reuniunilor feminine și care între altele era frapant printr-un mare lustru venețian cu cristale. Era pornită pe manifestări mondene mari și ceru, peste capul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
respectăm. A iubi înseamnă să fim atenți la modul cum ne comportăm cu cel drag/cu cei dragi. Atâta vreme cât avem nevoie de celălalt pentru a ne umple lipsurile (existențiale, relaționale, afective etc. n.n. G.A.), ceea ce numim dragoste este un simulacru ne atenționează I. Filliozat (2006b). Seamănă cu dragostea, are gustul dragostei, dar nu este dragoste. A iubi înseamnă a ne deschide față de realitatea celuilalt, fără a încerca să-l modelăm pe măsura așteptărilor noastre, înseamnă a-l încuraja pe calea
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
nostru intim-străin, cu multele feluri în care s-a decis pentru noi fără să fi fost întrebați. Libertatea gravitațională presupune acceptarea condiției de a construi pe un teren străin. Destinul este proiectul liber realizat pe un proiect (sau pe un simulacru de proiect) străin, cu mijloacele și în condițiile pe care nu noi le-am ales. Viața fiecăruia este rezultatul acestei conlucrări: colaborăm cu altcineva sau nimeni la realizarea vieții noastre. Această colaborare este tulburată în clipa în care încercăm să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în principiul individualului. În acest caz, unicitatea pe care o presupune hotarul intră în opoziție cu serialitatea tiparului, ceva fiind în mai mare măsură tocmai pentru că a reușit să iasă din repetiție. Pe de altă parte, serialitatea tiparului funcționează ca simulacru al eternității și ne familiarizează cu ideea de constanță a ființei. Dar deosebirea dintre tipar și hotar este în primă instanță lipsită de însemnătate pentru ceea ce urmărim aici; ea introduce doar problema unei extensii temporale, fără să modifice faptul că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
astfel, fără ca, omenește, să începem să fim. Primul pas pe care îl face copilul, în măsura în care reprezintă prima înfrîngere a fricii și prima ieșire din hotarul primit al imobilității sale, este prima zvâcnire a libertății, primul hotar propus și atins, primul simulacru de proiect și de preluare de sine în proiect. Acest "eu" gol, care premerge oricărui proiect și care se refuză oricărei preluări în proiect, îl descopăr apoi în lene. Acest "eu" gol, care apare la capătul oricărei neizbutite preluări în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Sinuciderea nu este în acest caz decât suprimarea neconcordanței între neființa mea autentică (prin dispariția celuilalt, în care eu eram, eu nu mai sînt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce "eu sânt doi", eu singur sânt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează experiența inconsistenței lui "a fi" ca "a fi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atît, încît anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e pusă din afară, și dacă această stavilă nu există, văzul se unește în mod spontan cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca o mare experiență a servituții; Nietzsche, pe aceea a unei pseudo-specii umane, de care va trebui să ne despărțim cândva "printr-o activă uitare"; iar Heidegger, habitudinea pseudo-gîndirii, de vreme ce gândirea Occidentului a ajuns să gândească, în locul ființei, doar un simulacru al ei, o ființă devenită debușeu al tehnicii și practicii. Toți aceștia au certat omenirea pentru locul unde a ajuns și au încercat să o repună pe un făgaș pierdut sau negăsit încă. Toți au ceva titanic, eroic, romantic, dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
elimină tot ce este valoare autentică. Inhibarea selecției naturale pătrunde în universul culturii din clipa în care este afectat actul prin care acest univers se constituie: "selecția cadrelor". Este un fel de boală a nașterii, care are drept rezultat un simulacru de viață culturală. Când, la un moment dat, de pildă, s-a simțit nevoia epurării schemei de cercetare - lucru care din punctul de vedere al imanenței valorilor era absolut necesar - selecția s-a făcut, aproape fără excepție, exact împotriva principiului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]