828 matches
-
a inesențialului și deci cu respingerea eticii. După cum notează Jacques Bouveresse, aceasta Înseamnă să acreditezi „ideea că ceea ce ne interesează În primul rând de acum Înainte este mai curând diferendul nerezolvabil și nu dialogul, disensiunea, nu acordul, nehotărârea, nu decizia, singularitatea și incomensurabilitatea, nu existența sau căutarea unui punct comun” (Bouveresse, 1984, p. 128). Ar trebui deci să renunțăm la rezolvarea unor probleme sub pretextul că ele ar genera aporii sau paradoxuri. Aceste filosofii ale incomunicabilității se află la antipozii celor
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
hegeliană Ideea cea mai importantă a lui Hegel, În mare parte legată de lucrările lui Hobbes, Machiavelli, Rousseau și, mai ales, Fichte, este următoarea: conștiința de sine depinde de experiența recunoașterii sociale. Altfel spus, eu cer să-mi fie recunoscută singularitatea mea ca persoană: teoria hegeliană a recunoașterii Își propune deci să traducă exigențele necesare construirii identității moderne. Acțiunea reciprocă devine specificul omului: comunitatea umană este, În mod fundamental, o comunitate a recunoașterii. Și, dincolo de fundamentul metafizic al acestei teorii (recunoașterea
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
RN EVENIMENT DISCURSIV. Potrivit lui M. Foucault, un enunț este întotdeauna un eveniment dacă analiza lui se poate reduce la considerații asupra limbii, sensului sau referentului. În acest mod, el a inițiat cîmpul evenimentelor discursive, prin care urmărește să restituie enunțului singularitatea ca eveniment, căci enunțul aparține arhivei ce nu este simpla punere în joc a unei structuri lingvistice, ci este tratat ca o irupere istorică. În cadrul a n a l i z e i d i s c u r s
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
l u i, evenimentul discursiv este definit prin raportare la înscreirea a ceea ce este spus la un moment dat în configurațiile de enunțuri. Accentul este pus pe procesul complex al transformării unei situații într-un eveniment discursiv, prin urmare, pe singularitatea punctelor de vedere individuale, care constituie caracterul evenimențial. Astfel, evenimentul discursiv nu este în mai mare măsură reductibil la un ansamblu decît la un context particular. Evenimentul discursiv nu se înscrie într-un lanț cauzal în măsura în care nu toate situațiile istorice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în timp, care pătrunde în istoria oamenilor, ale cărui intervenții constituie acte decisive [...]. Biblia este documentul acestei istorii. Și este remarcabil că, din toate cărțile sacre, numai cea a creștinilor este o istorie, și nu o expunere de doctrine"14. Singularitatea și caracterul definitiv al Întrupării sunt afirmate categoric de Sfântul Pavel. Hristos, scrie apostolul, "a intrat odată pentru totdeauna (hapax) în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, și a dobândit o
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
electoral profesional în t3; Mair și organizarea partidelor în carteluri în t4. În ultimul rând, analiza comparată a participării se dovedește a fi cel mai greu de pus în aplicare. Este adevărat că, pe măsură ce ne apropiem de actori, cuantumul de singularitate va fi tot mai considerabil: cu cât relativitatea valorilor politice va fi mai mare, cu atât mai imperioasă va fi necesitatea studiilor naționale, dacă nu locale. Ele constituie astfel primele cerințe ale oricărei forme de comparație micro analitică; dar riscul
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
bine, mult mai bine. Intenția noastră nu este aici una strict metodologică. Pentru a aplica paradigma lui Rokkan țărilor din Europa orientală, orice analist politic trebuie să împace două exigențe contradictorii: respectarea regulilor modelului, pe de o parte, și respectarea singularității și originalității țării avute în vedere de analiză, pe de altă parte. În definitiv, trebuie să evităm capcanele așa zisului conceptual stretching și să nu transformăm modelul în pat al lui Procust. A respecta regulile modelului constituie un principiu logic
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
Sub pecetea tainei 2 a intrat în atenția criticii relativ târziu. Fragmentarismul și impresia că textul ar fi rămas neterminat au sporitnebuloasa jin jurul acestui neobișnuit roman polițist. Reeditarea din 2008 a romanului poate fi înțeleasă ca o afirmare a singularității sale în literatura română și, într-un sens metaforic, ca o reiterare a naturii sale misterioase, evidentă deopotrivă în formă și în substanță. Trei episoade distincte se conturează ca prilejuri pentru poveste, meditație și nostalgie. La "Carul cu bere", protagonistul
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
carte a mutațiilor de gen, textul de față modifică și bulversează relațiile spațio-temporale într-un joc ce rimează cu regimul excesiv al suprarealismului și cu profunzimea perspectivei realismului magic. Dar Winterson refuză etichetele de orice tip, scriindu-și cărțile în singularitatea unei viziuni apropiate de pulsul imaginației. Povestea lui Jordan și a Femeii cu Câini este, în primul rând, o istorie de familie. Uriașa mamă, fascinantă și grotescă precum un animal de circ, îl adoptă pe Jordan, un copil găsit pe
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
față. Prin urmare, e de văzut ce-i cu "teroarea istoriei" și cu ceea ce decurge de aici. Eseistul pornește de la o analogie: figura poetului îi evocă ceea ce Eminescu numește un "arheu jignit". Este pretextul de a identifica starea arheică, de singularitate și aceea de reprezentativitate (pentru spiritualitatea românească). S-a ivit momentul de a dezvolta o "temă" mult îndrăgită de Theodor Codreanu: tensiunile profunde ale ființei care trec în transindividual, în "matricea stilistică românească" (Blaga). În viziunea sa, poetul Cezar Ivănescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ultimelor decenii, observă că poezia lui Cezar Ivănescu își are izvorul în orfism, în sincretismul poeziei cu cântecul, "statuându-i un sens oracular" (83). Poetul trece cu naturalețe de la condiția de poet oral la cea de poet cult. O altă singularitate canonică a poeziei lui Cezar Ivănescu e decelată de Marin Mincu în "expiațiunea textuală", "moartea fiind un procedeu absolut al intrării în text" (p. 84). Regretatul Petru Ursache, unul dintre cei mai statornici și mai profunzi cercetători ai operei cezarivănesciene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de texte, Nu e și un "vizionar", un privitor de la altitudine, cu perspectivă generală și metodă sintetică. Autorul nu e așezat în epocă și nici definit într-o perspectivă generală alături de marii romancieri și prozatori contemporani, pentru că oricât am sublinia singularitatea unei opere, ea nu poate fi un caz izolat, abstras din determinismul creativității, dintr-o perioadă istorică. Dedicat istoriei, autorul nu se poate abstrage propriei istorii. Apariția acestei importante exegeze, cu pronunțat și aplicat caracter analitic, ar putea fi un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
legate de lumea literară și universitară, de viața revistelor de cultură, bogată în călătorii și în evenimente culturale, în legături intelectuale și cărți, cu permanentă raportare la viața de familie. Prima parte a cărții în sine, "Fundamentele fenomenologiei epice", conturează singularitatea prozatorului în peisajul literar, ca scriitor cu program și având "curajul de a fi tradiționalist" ca autor de romane istorice, aspirând la complementaritate exemplară și la construcția unei "fenomenologii epice naționale" cu o analiză a stilisticii acesteia. Partea a doua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conceptului de canon național (odată cu ideea de "poet național", pe care o consideră o invenție a naționaliștilor români). Aceștia susțin cu frenezie omogenizarea globalistă a literaturilor prin estetic și istoricizare. Un estetic separat de matricea sa ontologic-arheală, rupt abuziv de singularități și o istoricizare totalitar-reducționistă fixată pe problematica "echității" minoritare. Și, ca o remarcă fundamentală la polemica în jurul lui Eminescu și canonul occidental: "Postmoderniștii trăiesc cu iluzia ideologizantă că noi îl inventăm pe Shakespeare și pe Eminescu, pe când, în realitate, ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
analog cu Goethe pentru cultura germană, sau Shakespeare, pentru cea engleză, ca un fel de "canon literar" al culturii naționale. El se distanțează explicit de Nicolae Manolescu, care, în recenta Istorie critică a literaturii române, a procedat la recunoașterea diversității "singularităților" tutelare ale literaturii române. Eminescu joacă, în opinia lui Theodor Codreanu, un rol analog cu cel al lui Rimbaud și Mallarmé în poezia franceză. "Pur și simplu este vorba la Eminescu de o altă direcție întru modernitate, ale cărei virtualități
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
În primul rând, Budai-Deleanu punctează unitatea teritorial- geografică a Transilvaniei, Țării Românești și Moldovei. Este indicată apoi unitatea politico-istorică a provinciilor românești, care în trecut au fost prinse laolaltă în regatul Daciei. De asemenea, Budai-Deleanu arată unitatea etnică a românilor, singularitatea unui aceluiași popor răsfirat pe toată suprafața vechii Dacii. Mai mult, este invocată unitatea de destin istoric, întrucât populația care a viețuit pe aceste teritorii "au fost supuse acelorași prefaceri". În fine, cheia de boltă a întregului argument este invocarea
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de figuri istorice este Ștefan cel Mare, pe care îl elogiază conferindu-i singularitate eroică: "Pământul patriei noastre nici mai înainte, nici după aceia n'au mai avut un asemine barbat" (Albineț, 1845, p. 133). În timp ce la Moldovan, în manualul său de Istori'a Ardealului, eroul absolut devine Iancu de Hunedoara, despre care autorul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de-al Treilea Reich trebuie scos din izolarea în care încă se găsește chiar și atunci când este analizat în cadrul "Epocii Fascismului". [...] Demonizarea celui de-al Treilea Reich trebuie să înceteze. [...] O investigare amănunțită și o comparare penetrantă nu va elimina singularitatea celui de-al Treilea Reich [...] (cf. Maier, 1988, pp. 17-18). Argumentul "revizioniștilor"36 a fost că cultura germană în general și memoria colectivă în special manifestă o obsesie față de Holocaust care trebuie depășită. Încă din 1981 cancelarul Helmut Schmidt a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Holocaustului ca o specie a genului genocidar, ca un episod tragic în istoria Germaniei și a Europei, dar care își are corespondente în episoade de un tragism comparabil care au zdruncinat istoria altor societăți. Normalizarea implică renunțarea la ideea de singularitate istorică a Holocaustului, considerat prin această prismă a unicității sale intrinseci ca fiind un eveniment meta-istoric. Corolarul normalizării pentru care militează Nolte și ceilalți revizioniști constă în eliberarea conștiinței germane din prizonieratul Auschwitz-ului. În loc să continue să bântuie din ce în ce mai agresiv prezentul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu ar trebui, pe baza experimentelor filosofice evocate mai sus, să încercăm să scoatem ideea preeminenței umanului de sub constrângerile judicative fapt neîmplinit în filosofiile celor numiți pentru a o reformula non-judicativ? Preeminența judicativă a ființării conștiente conduce către singurătatea și singularitatea (ființială) a omului; de aici, poate, chiar dificultatea constituirii sensului de Celălalt și, în urmare, a ființării sale. Sau poate că singurătatea și singularitatea conduc spre această preeminență, cu totul discutabilă, pe măsură ce judicativul își slăbește puterea de a constitui? Deși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
celor numiți pentru a o reformula non-judicativ? Preeminența judicativă a ființării conștiente conduce către singurătatea și singularitatea (ființială) a omului; de aici, poate, chiar dificultatea constituirii sensului de Celălalt și, în urmare, a ființării sale. Sau poate că singurătatea și singularitatea conduc spre această preeminență, cu totul discutabilă, pe măsură ce judicativul își slăbește puterea de a constitui? Deși problema tocmai formulată își aliniază datele la sensurile directe ale dictaturii judicativului, singurătatea și singularitatea omului nu depind, direct, de preeminența judicativă a ființării
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmare, a ființării sale. Sau poate că singurătatea și singularitatea conduc spre această preeminență, cu totul discutabilă, pe măsură ce judicativul își slăbește puterea de a constitui? Deși problema tocmai formulată își aliniază datele la sensurile directe ale dictaturii judicativului, singurătatea și singularitatea omului nu depind, direct, de preeminența judicativă a ființării umane. Cred că unul dintre filosofii care s-au apropiat cel mai mult de o înțelegere a preeminenței umanului în condițiile scoaterii din sens a singurătății și, poate, a singularității, cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și singularitatea omului nu depind, direct, de preeminența judicativă a ființării umane. Cred că unul dintre filosofii care s-au apropiat cel mai mult de o înțelegere a preeminenței umanului în condițiile scoaterii din sens a singurătății și, poate, a singularității, cu un cuvânt și un gând al lui Blaga, este Max Scheler. E drept, acesta pare a reactiva o doctrină veche de când filosofia, prin ideea sa despre "persoană" ca topos al unității Spiritului cu Viața, acestea două fiind posibile și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
printre păpușoi, nicidecum printre surate dicotiledonate, precum fasolea să spunem; de altfel, conform aceleiași Înrădăcinate culturi mixte, fasolea e o altă plantă cultivată pe lângă porumb. Și atunci, coexistența bostan-porumb care ne-a surprins de la Început Încetează a mai fi o singularitate, devenind o fațetă a unei reguli ce alătură, Într’un arc peste timp, ființe diferite, nu similare, din punct de vedere evolutiv. Ar mai fi o taină, inedită de-al binelea. Anume, orice plantă simte, În sămânță fiind, momentul În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
apa păstrează amintirea locului În care a adăstat, iar planeta Însăși e tot mai excedentară, negentropică, pe măsura apropierii de centru. Să vă dezvălui și cauza preferinței prietenului Nicu pentru apa minerală: Ori de unde ar fi luată, ea e o singularitate, având același biocâmp, care astfel poate ajunge și pe placul moldoveanului, și al ardeleanului, și al munteanului, adunându-i laolaltă; pare-mi-se că prietenul Nicu nu prididește să promoveze acest lucru. Tot despre memorie fiind vorba, eu, picătura de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]