1,056 matches
-
că unul abia desenase capul șarpelui, altul nu terminase coada acestuia. Atunci, omul nostru, foarte îngâmfat, ce-și spune? Hai să mai fac șarpelui meu și câteva picioare! Să fie mai frumos!" Zis și făcut. Dar între timp, un alt slujbaș termină desenul, îi smulse din mână ulcica și îi spuse: Cine a mai văzut un șarpe cu picioare?" Și, fără să aștepte ca istețul să răsufle, dădu pe gât tot vinul din ulcică. Jadul Heshi Bian He din statul Chu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
onoare nu vă spun adevărul, pentru că le este frică, iar ceilalți fiindcă așteaptă să le pice câte ceva. Dacă veți continua astfel, veți trăi în minciună și lingușeli. Aceste vorbe îl impresionară adânc pe principe. Cugetând îndelung, el dădu poruncă tuturor slujbașilor și cetățenilor să-i judece fără teamă greșelile, deschizând porțile adevărului în principatul Qi. Broasca din fântână și broasca țestoasă de mare O broscuță care trăia într-o fântână era tare veselă acolo, în lumea ei mică. Pentru ea, Pământul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
prin frumusețea limbajului ales, Song a fost un continuator și reprezentant eminent al acestui gen de poezie. Un articol intitulat " Slăbiciunea pentru femeile frumoase" conține o povestire amuzantă legată de acest poet. Song Yu și Deng Tuzi au fost amândoi slujbași la curtea regală a statului Chu și apropiați ai suveranului. Invidios pe talentul lui Song, Deng îl vorbea de râu în fața regelui ori de câte ori avea ocazia. Într-o zi, Deng i-a spus regelui: "Măria-ta, să fii atent la Song
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
perioade din istoria Chinei. Descurcărețul Dongfang Shuo Poveștile despre înțelepciunea lui Dongfang Shuo circulă și acum în China. El a fost un cărturar din secolul al III-lea î.e.n., cu un simț dezvoltat al umorului. A început să lucreze ca slujbaș în Chang'an, capitala Chinei de atunci. În vremea aceea, la curtea imperială, caii erau îngrijiți de niște oameni pitici, care, deși nu dețineau un rang însemnat, aveau șansa să fie în preajma împăratului. Ca să aibă și el parte de atenția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
din palat și au cerut îndurare. Nedumerit, suveranul i-a întrebat ce s-a întâmplat. Piticii i-au răspuns că Dongfang Shuo le-a spus că împăratul vrea să-i ucidă pe toți. Atunci, împăratul l-a chemat imediat pe slujbaș și l-a întrebat de unde a scormonit aceste vorbe. Dongfang Shuo a spus: Tot mă veți pedepsi cu moartea, așa că dați-mi voie să vă spun adevărul. Acești pitici sunt de două ori mai scunzi ca mine, dar primesc în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
de la bătrânii din regiune cum este viața populației locale, Ximen află un lucru ciudat. În acest ținut se practica un obicei: în fiecare an, o tânără fată trebuia încredințată ca soție lui Hebo, zeul Fluviului Galben, altfel acesta provoca inundații. Slujbașii locali și o vrăjitoare asigurau cu zel împlinirea acestui ritual căci, în cinstea acestei căsătorii anuale, ei percepeau taxe exorbitante. Bătrâna vrăjitoare se ocupa chiar ea de alegerea noii mirese ce urma a fi sacrificată zeului Fluviului Galben. Când vedea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
la etajul cinci, intru în biroul șefului Serviciului aprovizionare, îngînînd un "bună ziua" leșinat, fără să-mi scot casca, gata să las frîu liber sictirului ce-l am pe buze. Poziția mea e fermă, aproape țeapănă. Șeful Serviciului aprovizionare, un fost slujbaș pe la vechiul consiliu raional, care și-a făcut Facultatea de Științe Economice la fără frecvență, cu care eu am mai avut cîndva o ciocnire, trîntește stiloul pe birou, nervos că a fost deranjat și ridică privirea, gata să mă expedieze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
principii majore. Abe avea prieteni admirabili la Paris. Fusese bine primit de écoles și instituts, unde ținea dizertații asupra unor subiecte franceze, În franceza lui specifică. El Însuși studiase cu ani În urmă la Paris cu faimosul hegelian și Înalt slujbaș de stat Alexandre Kojève, care educase o Întreagă generație de gânditori și scriitori influenți. Printre aceștia avea câțiva amici, admiratori, cititori. În Statele Unite era controversat. Acasă avea mai mulți inamici decât Își poate dori un om normal, mai ales printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să se țină de cuvânt. Cei doi munciră în forță și ridicară o parte din zid. În ziua ce urmă, găsind intact rodul muncii lor, bărbații crezură că visează. În jurul orei zece, apăru arhitecta șefă a orașului, însoțită de un slujbaș al primăriei. Primise reclamații de la ceilalți ocupanți ai casei și venise să vadă despre ce este vorba. Probabil că se așteptase la cine știe ce palat deoarece, văzând cămăruța îngustă, rămase în loc, prostită. Se înroși, asigură femeile că-și pot vedea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Luni, la prânz, o sunase la birou. La celălalt capăt al firului nimeni nu ridicase receptorul. Alertat de nenumăratele apeluri rămase fără răspuns, hotărî să meargă la fabrică. La poartă îi fu interzis categoric să intre. Rugă atunci pe îndărătnicul slujbaș, ce-și apăra instituția de parcă în ziua următoare i-ar fi rămas moștenire, s-o anunțe pe doamna Noia de la registratură că este căutată. Invitat să aștepte, Ștefan nu reuși să-și găsească locul. Va insista, la nesfârșit, până o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
era încă departe, el încetă să mai caute copii nereușite a ceva ce numai ea putea întruchipa. Pierdut în gânduri, Ștefan sesiză cu întârziere agitația din jur, auzi ca prin vis sirena salvării ce ieșea pe poartă, îl văzu pe slujbaș făcându-i semne și pricepu că cea purtată de dubița albă era Luana lui. Alergă ca un nebun în parcare, urcă la volan și urmări mașina din față, pradă celor mai negre presimțiri. Urmă trupul inert al Luanei în goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
găsi o pedeapsă mai cruntă decât să trăiesc printre acești sălbatici, și mi-am dorit ca șederea mea aici să fie cât mai scurtă. Când am apărut în sala de mese, nici măcar Rotari nu m-a băgat în seamă. Un slujbaș mi-a arătat o băncuță, cel din urmă loc la masa cea lungă, la marginea unde, de obicei, sunt împinse vasele goale pentru a fi duse la spălat. M-am așezat, înghițind înjosirea și privindu-i pe ceilalți cum vorbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi dorit îmi era alungată de gânduri negre. Din care m-am trezit odată ajunși la destinație. Numai ce am descălecat în fața casei lui Gisulf, când un om în vârstă s-a apropiat de mine. Am crezut că era un slujbaș de la grajduri, și i-am luat seama doar atunci când m-a tras de mânecă și m-a întrebat: - Tu ești Stiliano? Am remarcat că pe sub tunica de servitor avea o alta din inul cel mai bun. - Da. Ce vrei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spre ajutor și apărare. Sorții au decis să fie Gundo, singurul care, neavând copii, ar fi lăsat în urma lui doar o femeie văduvă. Și-n plus, era cel mai mic de stat dintre longobarzi, putând astfel să treacă drept un slujbaș oarecare. Trebuia să ne strecurăm în ținuturile bizantine ca niște simpli pelerini, trecând pe cât posibil neobservați. Socotisem, pe baza timpului scurs între răpirea lui Rotari și apariția lui Andras la Pavia, cât de departe s-ar fi putut afla tinerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dintre noi nu era obișnuit să-și procure hrana de unul singur, vânătoarea pe care o practicaserăm ținând mai mult de distracție: foarte curând ne-am dat seama că, în timpul partidei, meritul pentru prăzile ucise a fost aproape întotdeauna al slujbașilor care ni le scoteau în bătaia armelor. Unde mai punem că armele noastre erau puține: doar două spade și trei sulițe. Vânatul a fost pe măsură: câțiva iepuri, ceva potârnichi și prepelițe, pierzând mult timp, deoarece trebuia să ne pitim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bazilică, slujba a luat sfârșit, bazilica s-a golit, și preotul Giovanni s-a apropiat de mine. M-a luat de braț și m-a dus în reședința episcopatului fără să-mi zică un cuvânt, dar asta nu înainte ca slujbașii să fi coborât din tavan marele cerc de fier cu cele douăzeci și șase de lumini, spre a fi stinse. Odată ajunși în mica sa odaie, am luat loc pe o laviță și, cu o anume jenă, mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din urmă, suferință necurmată. Stefano învățase multe, dar s-a arătat neputincios să pună un diagnostic și să trateze cazul respectiv. S-a oferit însă să-mi dea niște preparate pentru alinarea durerii. Drept care, deși ninsese mult, am plătit doi slujbași ca să bată drumul călare până la Aquileia și să-l aducă pe Garibaldo. S-au întors după două zile doar cu promisiunea unui om pe care-l găsiseră în orașul pustiu că o să trimită pe cineva care primise de la călugăr puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care-l găsiseră în orașul pustiu că o să trimită pe cineva care primise de la călugăr puterea de a lecui, el plecând din oraș fără să spună încotro. A sosit într-adevăr la începutul lui martie, la trei zile după întoarcerea slujbașilor. În ziua aceea ploaia cădea ca o pâclă grea, îmbâcsind și băltind zăpada troienită vreme de câteva luni. - Sunt Janika, mi-a spus intrând în casă. L-am repezit întrebându-l unde era Garibaldo, și el s-a jurat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bătălie scurtă cu un singur mort, un bizantin ucis din greșeală. Soldații s-au predat imediat ce ne-au văzut și au depus armele la picioarele noastre. În total, șaizeci de prizonieri. Povestea mea începe însă a doua zi dimineața, pe când slujbașii frângeau armele bizantine și separau metalele după calitate și soi, sub ochii atenți ai unor negustori sarzi care așteptau să-și umple vasul cu fier, bronz și aramă, metale plătite în avans. Eu stăteam în spatele cortului și-mi curățam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cristelnița de la Sant’Eusebio. Longobarzii au pus să fie construite în podul turnurilor din spatele bisericilor, acolo unde se aflau scările care duceau spre locul rezervat matroanelor, colibe deschise în care au fixat niște bucăți de fier, aramă și bronz. Un slujbaș le lovea cu o măciucă, stârnind un sunet puternic și, pentru urechile mele, supărător. În felul ăsta zgomotos se dădea de veste credincioșilor începutul slujbelor mai importante. Culmea este că, în ziua botezului, pentru prima dată zarva aceea nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la buzunar, la batista dată de mama, mi-a înfășurat în ea lumânarea, Da! vom ieși să înconjurăm biserica și de aceea am nevoie de lumânare, de trei ori se înconjoară biserica, părintele în odăjdii în fruntea alaiului, urmat de slujbașii apropiați, în urma lor bărbații și apoi femeile, după primul tur însă părintele ajunge din urmă coada femeilor care nu se grăbesc, de ce s-ar grăbi?! timpul și-a pierdut în noaptea asta dreapta măsură, numai părintele se grăbește și murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
S-a stins un mare profesor de fizică..., dar nu ca o flacără pe care poți să o aprinzi, ci ca una care se stinge și lasă peren parfumul ! Remarcabil a intrat în legenda școlii românești, în timp ce alții sunt doar slujbași ai unui regim, fie comunist, fie actual. A iubit fizica, oamenii și familia, subtil s-a dus dintre noi, ca să nu supere pe nimeni, dar spiritul său dăinuie printre noi... Hei, voi... We need his education ! IV. ACTIVITATEA OGLINDITĂ ÎN
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
prietenul său nu-i arătase nici un semn de prietenie Îl făcea să se simtă și mai singur. — Băi, Maimuță!... Ofuku nu-și cruța cuvintele. — ...Mâine dimineață, te scoli devreme și pleci la Kiyosu. De vreme ce vei duce marfă la un Înalt slujbaș, Încarcă pachetele În cărucior. La Întoarcere, treci pe la samsarul de corăbii și vezi dac-a venit ceramica de la Hizen. Dacă pierzi vremea pe drum sau Întârzii, cum ai făcut deunăzi, n-o să mai fii primit În casă. Hiyoshi nu răspundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Încerca să ne facem timp ca să venim la Hachisuka să ne aducem omagiile personal, spuse Sutejiro. Te rog, transmite-i Domniei Sale respectele noastre cuvenite. Încă o dată, Îți mulțumim că te-ai ostenit să faci atâta drum. Soțul, soția, Ofuku și slujbașii se Înclinară adânc. Hiyoshi Îl urmă pe Takumi afară din curte, făcându-le cu mâna. În timp ce treceau pe lângă colinele Komyo, Hiyoshi se Întreba cu tristețe: „Oare ce-o mai fi făcând mătușa mea din Yabuyama? Și bietul meu unchi bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
da. Dar, În sinea lui, nu era câtuși de puțin dezamăgit. Dimpotrivă, se bucura foarte mult că primise o avansare nesperată de la Nobunaga. Când Începu munca la bucătărie, primele lucruri care Îl frapară atenția fură Întunericul, umezeala și murdăria. Umilii slujbași care pregăteau mesele, fără a vedea soarele nici măcar la amiază, și bătrânul bucătar șef lucraseră, fără răgaz, ani În șir, În mirosul supei de alge. „N-o să meargă deloc,“ Își spuse posomorât Tokichiro. Nu suporta să stea În locuri mohorâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]