922 matches
-
Tudor Arghezi, prin mai amplul ei „coeficient de imaginar”, de publicistica gazetarului, criticul avansează câteva definiții: bunăoară, imaginea mediului monahal (Icoane de lemn) îi apare ca una de „pandemoniu”, realizată cu „o cruzime a observației și o voluptate a dezvăluirii sordidului” neobișnuite, în Tablete din Țara de Kuty o ironică „mască de sobrietate” susține deriziunea, în timp ce amplificarea fantezistă a absurdului, „încrâncenarea voioasă” a satirei au drept ținte ordinea statală, instituții, personaje publice, toate caricate grotesc. Față de astfel de dominante ale pamfletelor
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
universuri se confundă. Lumea fictivă a cărții ascultă de aceeași regulă a jocului - simularea - și se supune principiului lui „ca și cum”. În narațiunea titulară mistificarea este ridicată la puterea a doua, mimând o formă deja golită de sens. Refugiat în lumea sordidă de bloc, un grup de nostalgici comuniști debusolați imaginează un grotesc simulacru de democrație al unei lumi definitiv apuse: adunarea de partid. Maimuțărindu-i pe adulți, copiii care mișună pe maidanele promiscue din jurul locuințelor-ghetou nu se mai travestesc în hoți
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
Amintiri dintr-o popicărie, Ucide-mă, fericire și Haltă în paradis, toate demne de interes în ciuda inegalităților, nimic din viața fizică și sufletească sub comunismul opresiv nu lipsește din poezia scrisă de V., Vară de noiembrie fiind doar o recapitulare: sordidul cotidian, rigole murdare, magazine pustii, mulțimi larvare în stațiile autobuzelor, frigul, foamea, „porția/ gramajul dresajului”, întunericul, frica, pânda „gardienilor”, „servitutea continuă a uralelor și aplauzelor”, „eczema abdicărilor fără număr”, căderea în subdemnitate, ca a popicelor mecanice, ca a saltimbancilor ratați
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
cei cu relații. Zona dintre blocuri, niște chichinețe de beton nevăruite, era un șantier părăginit, cu munți de pământ, bozii și câini maidanezi rămași de la demolări - lingeau pe jos urmele de sânge animal scurs din pachetele de la cozi. Un peisaj sordid, pe care-l părăseam când ne întorceam acasă de la rând pe ulița cu case vechi, vizavi de stadionul „IUC” (astăzi „Astra”). Cele mai ample și mai agresive cozi erau, de departe, cele la carne. Coada la carne era, alături de cea
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
permanent la pândă și căutând diferențele dintre provinciile culturale: Banatul este lumea burgheză, individualistă, iubitoare de confort material, lumea mătușii Valeria din proza lui Sorin Titel, iar Valahia ar fi lumea iacobină a lui Jupân Dumitrache, dar și a mahalalei sordide, pentru care nu numai ficțiunea lui I. L. Caragiale, ci și decorurile teatrale ale lui Lucian Pintilie sunt un model. În ultimă instanță, cartea este o pledoarie contra izolării confortabile a artistului, dincolo de furtunile istoriei. Memorialul deportărilor în Bărăgan din anii
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
și începuturile meseriei de ziarist, iar în Subomul (1993) și în Prea târziu (1996) buna surprindere a atmosferei din mină indică reminiscențe din stagiul de geolog. Preferința se îndreaptă spre cazurile extrem-dramatice, înscrise pe fundalul cenușiului exasperant sau al negrului sordid, ceea ce consonează cu alegerea universului închis ca spațiu de desfășurare a acțiunii. Transpunerea ficțională presupune o documentare atentă, dar și permanenta grijă de a o depăși prin încapsularea parabolică, uneori cu derivații de factură senzațională. Tehnica de compoziție a scrierilor
POPESCU-21. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288942_a_290271]
-
În realitatea subpământeană a minei din Fundesac au loc o serie de crime și textul se organizează sub forma unei anchete. Rezolvarea presupune recurgerea la un deloc binevenit efect de senzațional: ucigașul nu e racolat dintre cei care alcătuiesc fauna sordidă a locului (personaje reușite ar fi Îngeru’ sau omul cu caprele), ci este „subomul”, creatură cu aspect de maimuță, ins tarat psihic, refugiat pentru totdeauna în mină. Nu parabola, destul de anemică, interesează - moartea concomitentă a anchetatorului și a „subomului” -, ci
POPESCU-21. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288942_a_290271]
-
în femeia iubită, Laguna, se poate recunoaște o versiune a doamnei T. din Patul lui Procust de Camil Petrescu. Pe lângă temele principale - armata și dragostea -, rețin atenția și alte teme ori motive: moartea și frica de moarte, violența, oroarea de sordid și derizoriu, prietenia, solidaritatea ș.a. Să crești într-un an cât alții într-o zi, tot un roman de actualitate și despre tineri, pare mai puțin consistent, dar face loc modalității picarești și umorului, iar Sfârșitul bahic, cu acțiunea plasată
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
din ilegalitate, pagini menționabile despre periferia bucureșteană, în tradiția unor Ion Călugăru sau I. Peltz), romanul ar fi fost unul comun fără încorporarea memorialului rusesc, unde autoarea reușește, prin notația de tip fragmentar, cu fraze scurte, sacadate, atente la nuanțele sordidului sau ale dramaticului, să creeze o bună proză de atmosferă. În chip neașteptat, descrierea colhozurilor, a experienței siberiene e făcută netendențios; există chiar pasaje antologice: bombardarea trenului de refugiați, convoiul evacuaților, unele scene din spitale. Din volumul Adevăr și fantezie
RADULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289099_a_290428]
-
și fantezie (1970), în care sunt reunite diferite intervenții publicistice, interesează însemnările de călătorie (acelea din Italia, spre exemplu) și îndeosebi câteva reportaje din „Cuvântul liber”, un colaj aproape fotografic, unde R. surprinde, într-un stil nestrident contestatar, „pulsul” realității sordide a lumii de „umiliți și obidiți” ai periferiei, cu „carnavalele monstruozității” (Moșii, Ghetto) și figurile ei specifice (Ghiță Boambă, Orbul, Păsărarul etc.). De reținut este și notația de tip suprarealist și absurd din Magazinul. SCRIERI: Vârtej, București, 1964; Adevăr și
RADULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289099_a_290428]
-
plan literar. Unele reușite ale acestei tehnici sunt certe și au fost confirmate de critică. În Bocet pentru Ion Zăpadă sau Farfuria zburătoare, din volumul Zidul în care s-a tras cu pușca (1979), realul contemporan, de o banalitate adesea sordidă, este proiectat în transistoric, dobândind valențe mitice. Această carte, poate cea mai interesantă ca varietate, are și o valoare de document, aici R. aplicând cu mare curaj tehnicile sale compoziționale pentru a camufla și scoate în afara timpului prezent mărturiile cu privire la
RADULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289098_a_290427]
-
cele două curente, vorbind nediferențiat de „realiști și naturaliști” sau substituindu-i pe unii altora. V.S. Bielinski grupează realiștii ruși sub genericul „școala naturală”. La noi, C. Dobrogeanu-Gherea prezintă „realismul și naturalismul artistic” drept un singur curent, stigmatizând însă reliefarea sordidului de către Zola și adepții săi ca „realism scârbos”. Criticii români de seamă, de la Titu Maiorescu și C. Dobrogeanu-Gherea la Tudor Vianu, G. Călinescu și cei de după al doilea război mondial, sprijină în fond r., însă terminologic acest concept mai circulă
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
abordat romanul. La marginea orașului, autobiografic într-o măsură, năzuind să înfățișeze anevoioasa ascensiune a unui tânăr venit la București pentru a se realiza în lumea presei, sfârșește prin a fi o colecție de experiențe erotice, banale când nu sunt sordide. Ceva mai multă substanță epică există în celălalt roman, Ne caută pământul. Dar povestea a două surori cu firi opuse, cea mare - realistă, acceptându-și senină destinul, cea mică - romanțioasă și aventuroasă, este grevată de un tendenționism caduc și de
MUNTEANU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288296_a_289625]
-
practică o poezie polifonică, în care pojghița realului e fisurată de clișeele discursive ale limbii de lemn și de elemente livrești. Așa se întâmplă, de pildă, în Lecțiile deschise ale profesorului de limba franceză A. M., unde se conturează o atmosferă sordidă, de mitocănie generalizată, cu navetiști apatici, cu seraliști semianalfabeți și cu duhori de țuică, peste care plutește sumbru obsesia vidului și a ratării: „e cazul să ieșim și noi/ balul bobocilor deși a început/ atacul nemilos al cheliei e cazul
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
modern, un fiu al frământatului secol XX, cu o gândire și cu o sensibilitate acut contemporană. A sfârșit într-o tragedie de tip antic sofoclean. Un sfârșit tragic, cu torturi fizice și morale, timp de șase ani neîntrerupți, în hrube sordide. Îmi amintește de Prometeu înlănțuit pe crestele munților Caucaz, cu ficatul devorat de ciocul vulturilor.” Alți ipochimeni nu sunt însă iertați de acest mandarin rural, mândru de noblețea lui și inclement cu ceea ce el consideră a fi prostituatele istoriei. Vorbă
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
a unei familii de mici intelectuali burghezi, ale căror existențe cenușii sunt surprinse pe fundalul unui peisaj urban la fel de șters și dezolant. „Moartea cotidiană - scria N. Steinhardt - s-a vrut o rapidă căutătură asupra unui mediu sfâșietor de banal și sordid, de natură a incita la deznădejde și a da senzația nereușitei.” Din nou fără ecou în critica vremii, romanul nu este comentat nici după ce pare a fi redescoperit, în 1979, la adevărata lui valoare de „modernitate aproape sincronă, dacă nu
PILLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288814_a_290143]
-
privească-mă cine e altul/ și va rămâne altul”), în ciuda captivității în generalitatea rituală a vieții, erosului, regresiei spre stingere. Dominantă e acum o lirică intimistă, cu tot mai frecvente, în vădită descendență bacoviană, ricanări sardonice pentru degradarea în alcoolism sordid: „Și iar paharul dus, îngropat/ în peștera cu dinții mei la gură/ și brațul asudat al celuilalt/ pe umerii tăi ca pe o căzătură”. Amar reflexive - dominantă e frica de moarte pendulând între paroxism și amânare - sau irigate intermitent de
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
caracterizarea ar putea fi adecvată, însă la o examinare nuanțată lucrurile nu se mai prezintă chiar atât de simplu. Pe de o parte, nu puțini optzeciști importanți manifestau o deschidere certă, incontestabilă către real, către biografismul derizoriu sau către cotidianul sordid, precum și o angajare puternică, o autenticitate ostentativă, deși mediată de ingineria textuării. Pe de altă parte, nouăzeciștii sunt departe de a fi străini de rafinatele cuceriri ale scriiturii textualiste, iar sporul lor de gravitate și realism este dublat uneori de
NOUAZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
relațiile), cultural și școlar (studii, diplome, cultură generală), capital de prestigiu, adevăratul simbol al bogăției dobândite În timp și pe căi legitime. Am citit această carte cu o plăcere nedisimulată, cu bucuria de a evada din lumea mediilor nefavorizate și sordide, asupra cărora m-am aplecat În cercetările mele, cu un interes aparte pentru tipul de demers ce ni se propune : socioanaliza cercetătorului aflat În situații de anchetă, autoanaliza epistemologică a condițiilor practice ale cercetării. Dorința lor este să rupă tăcerea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
poezie sunt considerate renunțarea la gravitatea modernistă, refuzul înfiorării patetice sau a tonului înalt, de vaticinație pe teme ontice, respingerea exprimării măiestrite și promovarea tonului familiar, colocvial, ironic și autoironic; biografismul truculent și colorat, dublat de magnificarea hâtră a derizoriului, sordidului sau a insignifiantului prin recuperare manierist-cărturărească, de fapt ironică, mitologizarea burlescă a cotidianului prin recurs la procedeele culturii populare; caracterul narativ al poemelor, recursul la listă sau la panoptic, la acumulări descriptive. Totul dublat de o aplecare spre ceea ce s-
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
latură comună cu poezia voluptuos ironic conjugală a lui Emil Brumaru”, dar într-o perspectivă cumva mai scrâșnită ori mai urmuzian-grotescă. Inventarul cotidianului prozaic nu e cultivat decorativist, cu o complezență neangajantă pentru pitoresc (fie el și un pitoresc al sordidului), ci vehiculează, cu o retorică burlesc-minimalistă, desfășurări ambițioase. Marginalitatea și întâmplătorul sunt aparente, semnalate cu umor răutăcios și blând totodată, și conectate la paradigmele imprevizibile ale heterotopiei. Arătate cu degetul, cu simulat parapon prăpăstios, ele sunt convertite pe loc în
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
aparențelor nemilosului univers tentacular. Blocat la limita a două lumi - cea interioară și cea exterioară -, Marlowe își percepe neputința într-un mod ironic și tragic, în egală măsură. Deși aflat în slujba descoperirii adevărului, el constată, adeseori, că acesta e sordid, respingător, malign, agresiv și rapace. Marlowe e, de fapt, un Don Quijote fără iluzii, un însingurat care, în absența lui Sancho Panza, își proiectează fantasmele pe cadranul opac al paginii de carte. El este deziluzionat și din ce în ce mai înăcrit. E un bărbat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
avea de ce să le scoată la iveală. Ca mai toți colegii de breaslă, Philip Marlowe e și el mereu pe drumuri, mereu în căutarea - sau evitarea - aventurii. El unește biografii și destine, spune istorii și descrie locuri incompatibile: de la străzile sordide de unde se recrutează actorii crimei până la palatele opulente în care trăiesc indivizi întru nimic mai respectabili decât asasinii care-i vânează. Amestec de sociolog și agent sanitar, detectivul creat de Raymond Chandler este ghidul moral eșuat într-o lume instinctiv
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
singuratic și un alcoolic. Personajul este, prin urmare, o modalitate prin care Chandler și-ar putea explica propria recluziune excentrică (Hiney, 1997, p. 102). Caracterul lui Philip Marlowe e marcat, în egală măsură, de voința autorului, dar și de lumea sordidă prin care își plimbă frustrările. Alcoolici, drogați, neguțători de literatură pornografică, personaje imorale, cadavre și crime - iată orizontul la marginea căruia se ivește, în The Big Sleep, detectivul. Înainte de a fi un autor de intrigi polițiste, Raymond Chandler este un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în care nimfomanele drogate și afacerile cu literatură pornografică se află la concurență cu obsesia adulterului și asasinatul comis de un homosexual pentru a-și răzbuna partenerul. Violența e tratată însă oarecum de sus, fără a se insista pe detaliile sordide ale scenelor. Ne aflăm în fața unei lumi respingătoare mai degrabă pentru că așa ne informează naratorul. Dar el nu ne oferă și descrierea propriu-zisă, în cheie naturalistă - adică probele. Precum un filtru, perspectiva lui Marlowe îngăduie să ajungă la cititor o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]