3,995 matches
-
scurt: La revedere. La revedere, răspunde băiatul. Despărțirea celor doi tineri nu a adus liniștea în sufletele lor. Fata căuta anunțurile deceselor prin ziare. Este șocată să citească: "Inginerul Ionel Datcu... în seara zilei de..." El este, spune fata, puțin speriată. De unde știi tu? Locuiește pe strada... Nu vezi? Dumnezeu să-l ierte. Și pe noi. Dar noi, ce? Păi..., "dacă era ceva mai devreme"... Ce vină avem noi? L-am omorît noi? Dar nu sîntem oameni? Păi, n-am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să salveze o farfurie de mici și cîteva felii de pîine și, tot numai un zîmbet, deschide portiera mașinii Lui, ca să-l servească. Vîntul nu știe de glumă. A prins portiera și a deschis-o cu o forță teribilă. Parpanghel, speriat, scoate un picior afară ca să ajute "viitorul primar" la reînchis portiera. Numai că voinicul cîrciumar reușește să facă singur acest efort și izbește, ajutat și de o rafală, ușa la loc. Singura oponență a venit doar de la piciorul Lui. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a putut desluși nici un cuvînt din scurtele lor conversații. Pe la ora două noaptea, cînd somnul este cel mai profund, Maria sare ca un arc, speriată de i s-a oprit inima. Poliția! Deschide ușa, poliția! Băieții au ieșit pe hol, speriați, tremurînd ca varga. La ușă se aude un bubuit cumplit și ușa se face țăndări. Polițiști mascați țipă ca apucați de satana. Culcat! Nu mișcați! Băieții se culcă, pun mîinile pe cap și tremură de frică. Maria rămîne cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o lună, o ține două și bossul s-a săturat. Îl cheamă pe patronul ziarului și propune pace. Mi-l dați...? sare patronul. Cu o condiție. Dă-l afară pe gunoiul ăsta! S-a făcut. Mîine este șomer. Rămas singur, speriat și necăjit, Mircea deschide ușa bossului, ăla cu pămîntul. Vă rog, un minut. N-am știut că... vă rog să mă iertați... Era cu privirea în pămînt și plîngea. De unde să vă dau 100 de milioane? (atît socotise Tribunalul!) Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
despărțit din cauză că Monica era generoasă mai cu țîrîita, pe cînd Ramona era pusă pe pomană. Vai, ce frumoasă chestie ai, Monica. Doar nu este vie lighioana asta! Spunînd cuvîntul "lighioană" Ramona apasă cu forță degetul pe ploșniță. Ploșnița crapă și, speriată, Ramona își șterge degetul de rochie, mimînd un imens dezgust. Ce parșivenie! Doamne, ce pute! Femeile se adună roată, Monica dă să leșine, dar nu poate și scena devine interesantă. Vai, ce mai pute! se aude un cor al doamnelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și nervii creșteau proporțional cu timpul de așteptare în fața casei Danei. Tinerii veneau agale, se sprijineau unul de altul și își ofereau cîte un sărut fugitiv. Ce faceți, măi, copii? întreabă cu un calm aparent zdrahonul. Ce... faci aici? întreabă speriată Dana, îndepărtîndu-se de Radu. Păi, aștept o explicație de la tine și de la jigodia care te însoțește. Radu se cocoșește surprinzător de curajos și întreabă cu calm: Nu vrei s-o rezolvăm între noi, bărbații, fără Dana? Un pumn în maxilar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
se pregătește pentru a doua tranșă și rămîne surprins, cu pumnul în aer. Radu trage foc după foc în Rodion și bilele de cauciuc produc efecte serioase. Rodion cade la pămînt și Radu continuă să tragă. Ai pistol? întreabă Diana speriată. Cu bile, nu moare, dar o să mă țină minte. Vorba este abia inteligibilă, gîfîită și cuvintele le pronunță cu dificultate. Ce ai la gură? Mi-a rupt maxilarul. Rodion îl apucă de un picior și-l bușește jos pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
destul de mare și fără stăpîn. Întotdeauna murdar și flămînd, Blegul constituia ținta batjocurii copiilor din sat. Uneori era înconjurat de prichindei, fiecare avînd cîte un ciomag în mînă și începea jocul sadic, care consta în a-l otînji pe Blegul. Speriat, disperat, potaia încerca să fugă și șarja într-o anumită direcție, aș zice cu ochii închiși. Dracii de copii nu erau proști și dirijau ciomegile cu destulă precizie și forță astfel încît Blegul încasa destul atunci cînd spărgea blocada. Afurisiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pășeau, ca niște orizontale ale nopții, perechi, două câte două, patru câte patru. Întunericul suprapunea incubatoare până în cer. Prin fereastră, Petru nu a reușea să o zărească. Din dreptul magaziei s-a auzit un foșnet, cineva era ascuns în penumbră. Speriată, s-a prăbușit în pat. Spaima deschide ochii, spaima închide ochii, palmele se vor gratii, zidul, munte înalt, cu fața la perete. Genia refuza întunericul. Vru să se ascundă, să țipe, să lovească, să șteargă, dar holograma bătrânului se proiecta în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochelari, a răspuns la salut printr-o bălăngănire necontrolată a capului. În fereastră, în loc de sticlă, o bucată de carton. Umbra a ferit icoana ce obtura geamul spart, apoi a stropit cu apă sfințită duhul care i-a tulburat rugăciunea. Petru, speriat, a privit dincolo. Umbra avea chip: era roșie-vineție la față, mâinile noduroase, degetele strâmbe, pline de negi, fără gât, fără umeri, părul și barba o cagulă de întuneric trasă peste creștet, ochii împăienjeniți de aburi albi. Era frig. Pe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vamă. Liniște. Candela picura lumină peste pervazul bisericii, lumina curgea spre cimitir, cimitirul creștea văzând cu ochii până în vârful muntelui. Din bărbile sfinților, râuri de mir. Două sunete ca de clopot. Pendulul ceasului de lângă scaunul judecății bătea ora 2. Petru, speriat, încerca să culeagă timpul risipit pe covor timpul fugea în Evanghelie; coperta, un capac de sicriu. 63. Ești robul propriilor simțiri, Petre. Nu de lume fugi, nu de tine: decorul întregește iluzia, forma definește percepția, concretul delimitează, obsesia. Nu lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să rescrie Evanghelia de la moarte spre naștere? Sunetele acestea sunt reverberații ale unei acustici întoarse pe dos. Ascult cântări despre dezbrăcarea de cele sfinte. Pulberea sărată măsoară timpul lacrimilor din sicriu până în scutece. Da, sigur, cineva răstălmăcește ordinea Domnului! Petru, speriat, a privit cerul: soarele s-a ascuns după nori, zorii coborau peste Bistrița cu lună plină. Dumnezeu, speriat, privea cerul. Sta în cenușă, întins pe spate, cu o desagă de oase sub cap: zorii coborau peste Bistrița pe umerii unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cântări despre dezbrăcarea de cele sfinte. Pulberea sărată măsoară timpul lacrimilor din sicriu până în scutece. Da, sigur, cineva răstălmăcește ordinea Domnului! Petru, speriat, a privit cerul: soarele s-a ascuns după nori, zorii coborau peste Bistrița cu lună plină. Dumnezeu, speriat, privea cerul. Sta în cenușă, întins pe spate, cu o desagă de oase sub cap: zorii coborau peste Bistrița pe umerii unei cruci. De pe trupul lui Petru, una câte una, s-au desfrunzit mantia, rasa, dulama, reverenda, brâul, cămașa, mirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu palmele o stare de mal abrupt, de sens unic, de tunel fără capete i-a încorsetat inima. Petru a privit conturul. Un amestec eterogen, spectral, abstract, parcă duh, parcă nălucă, i-a atins umărul, apoi s-a depărtat brusc, speriat. În bezna celulei, două respirații aproape stinse trădau prezența. Petru a încercat o poziție de drepți în fața arătării difuze, un salut milităresc, un aer solemn. Petru a inspirat moartea ca pe o aromă de primăvară timpurie, apoi (în virtutea amintirilor) a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care părinții i le confirmau ori de cîte ori erau Întrebați, refuzînd Însă tot de atîtea ori să-i explice de ce le vorbiseră În casă fetelor ungurește cînd erau mici și deloc șvăbește. Îi recitau, În maghiară desigur, aceeași frază speriată: „Nu e voie să se vor bească despre asta!“ Richi Își pusese În Încurcătură părinții cu soiul ăsta de curiozitate, pe cînd urma cursurile Liceului Eminescu din Satu Mare și frecventa aici și lecțiile de germană ale profeso rului Ernst Hauler
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nostru. Cunoscută sub denumirea de Noli me tangere, după traducerea latină a interdicției lui Isus, ea s-a bucurat de zeci de reprezentări iconografice. În prima zi a săptămânii - duminică, așadar -, Maria Magdalena vine la mormânt și vede piatra „ridicată”. Speriată, aleargă să le ducă vestea lui Petru și „celuilalt ucenic pe care îl iubea Isus”. Aceștia sosesc degrabă, „ucenicul cel iubit” devansându-l pe mai vârstnicul său codiscipol căruia, totuși, i se oferă privilegiul de a intra primul în mormânt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
făcu alb ca zăpada și dispăru. Femeia ieși în prag și privi în urma lui, dar nu era de văzut nici el, nici lumina. Nu era nimic de văzut, decât întunericul și furtuna care se întețise. Nu știa cât dormise. Deschise speriată ochii. De data asta, cineva bătea în ușă cu putere. Alergă la ușa, cu inima bătându-i nebunește în piept. Deschise ușa. În lumina alburie a zorilor, stăteau acolo, în prag, amândoi : soțul și fiul ei. Cu hainele ude, sfâșiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
noaptea ce urmează. Mult noroc, copii!” „Să trăiți, domnule căpitan” - am rostit În cor... Rămași singuri, ne-am strâns unul În altul precum puii de găină când se trezesc fără cloșcă... ― Dacă tot ai pomenit că ați rămas singuri și speriați, ca să prindeți curaj, puneți mâna pe ulcelele celea și pe câte o plăcintă și: ”Hai! Mai Îndeamnî cumătri. Nu ti uita cî nu-i. Nu-i cum trebui’, Îi bun cum esti. Bun-rău, copchii mănâncî. Mult-puțân, aici sî rămâi” - cum
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că, după ce cutreieraseră împreună toată ziua pe izlaz, trecând dincolo de Sabar, se rătăciseră și în cele din urmă se pierduseră unul de altul. Încotro o apucase Culae nu putuse da vreo lămurire, dar el nimerise seara târziu la Colibași, flămând, speriat și frânt de oboseală... Hm, se vede treaba că băiatul lui Mitică o fi ajuns la Argeș și s-o fi rătăcit pe-acolo, prin vreun sat..., își dădu cu părerea Stelian. A doua zi el află tot de la mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Fănel Trifu. Ne-am întâlnit acum trei ani aici, în București, la cârciuma lui Tănase... Sunt Corneliu Caraiani!... Fost violonist, dat afară din orchestra filarmonică de niște iude infame!... Glasul său apăsat îi făcură pe niște trecători să-i privească speriați și Fănel Trifu îl trase discret de mânecă. Fostul violonist se aprinse însă și mai tare. Lasă, camarade, nu-mi băga pumnul în gură, protestă el, că mie nu mi-e frică să spun adevărul în piața publică!... Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rămase câteva clipe cu gura căscată de năstrușnica idee a socrului său. Zici că vrei să cumperi pământ aici?!... zise el, ținând să se asigure că nu înțelesese cumva greșit. Ce să faci cu el?! continuă aproape strigând. Pentru ce?!... Speriat, Grigore îi făcu semn să vorbească mai încet și, după câteva clipe de chibzuială, se trase și mai aproape de ginerele său, hotărât să-i încredințeze până la capăt secretul și să-i deschidă mintea: Cum pentru ce?... Pentru grădinărie, ginere. Șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tineri internați în spitalul din vecinătatea casei lor. A crezut că este un însoțitor al bolnavilor, dar ciudat, de data asta, cu toate că i s-a părut că a recunoscut-o, tânărul i-a aruncat doar o privire albă de animal speriat, încolțit. S-a detașat de grup, a rămas în urmă continuând să o urmărească cu o privirea înfricoșată. O voce l-a adus la realitate : "Justin, încearcă să te integrezi în grup !" Dora a rămas cu senzația că privirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
plutește pe o spirală vertiginoasă ce o ridică spre discul luminos care o absoarbe cu aviditate lentă. Dintr-o dată, plafonul negru ca smoala frânează rotația discului care se pierde în obscuritate scoțând un mic scrâșnet ca un țipăt de pasăre speriată. Intr-o tăcere de moarte, Dora străbate cu greu o pasarelă inundată de valuri vâscoase pentru a adăsta în sfârșit, epuizată, pe un țărm necunoscut. După un timp indefinit, se regăsește într-un univers straniu, în care se simte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
electrozii sunt debranșați, intervenția și chinul tău au fost inutile. Profesorul nu va fi mulțumit dacă va trebui să repete operația. Mă auzi ? Răspunde-mi !" După un timp ce iarăși se scurge cu lentoare se aude o voce mică, pierită, speriată : Mi-a fost rău..., foarte rău !" Într-un târziu, Dora este copleșită de un somn greu ca un coșmar. Picioarele nu se pot mișca într-o masă vâscoasă din care iese ceva ascuțit care îi sfâșie coapsa stângă. O maree
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bine să vă întindeți ? Cipriane, întinde fotoliul ! Mulțumesc, nu e nevoie. Nu am nimic. Doar emoția mi-a dat niște palpitații. Dora respiră adânc, soarbe o înghițitură de apă. Durerea s-a diminuat, dar inima se zbate ca o pasăre speriată. Tâmplele și urechile sunt agresate de niște ropote aidoma celor făcute de copitele unui cal în galop. În nici un caz nu se pune problema să plecați până nu vă vede un medic, zice Ciprian. Nu se poate pune problema unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]