774 matches
-
în lumina vinovăției tragice soarta eroului care pretinde armele lui Ahile, cuvenite celui mai viteaz războinic (p. 51). Decizia Atrizilor în favoarea lui Odiseu determină tentativa lui Aiax de a-și ucide rivalii. Atena îi ia temporar mințile, astfel că el spintecă o cireadă de vite în locul dușmanilor, iar când realizează cele întâmplate se sinucide copleșit de rușine. Personajul se face vinovat de hybris, orgoliul nemăsurat al puterii fizice se confundă cu sminteala, mai ales că el dorește calitatea de erou împotriva
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Ivan Petrovici Ptițân. Cică acolo cel ofensat se duce la cel care l-a jignit și-i spune: „M-ai insultat și de aceea am venit ca să-mi despic pântecele sub ochii tăi“. Ei bine, spunând asta, într-adevăr își spintecă pântecele sub privirile ofensatorului și simte, probabil, o satisfacție extraordinară, ca și cum chiar s-ar răzbuna. Există firi ciudate pe lume, Afanasi Ivanovici! — Deci credeți că întâmplarea de acum e cam în genul acesta, îi răspunse zâmbind Afanasi Ivanovici. Hm! Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o lume de mărăcini, parcă sânt o salcie ce-și plânge crengile spre cer. Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima? Și verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide când sângele a orbit? Ce negură spintecă măruntaiele și ce ziduri se dărâmă în țesuturi? Și oasele spre cine urlă în văzduh, și văzduhul de ce-mi apasă mâhnirea grăbită înspre nimic? Și ce chemare spre înec îmi împinge gândurile spre ape moarte? Dumnezeule! pe ce frânghie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atâtea ori: am apărat latinitatea (și se citează: o oază de latinitate în Balcani); un dig împotriva slavismului, apărători ai creștinătății; păstrători ai tradițiilor romane etc. Ați înțeles: am apărat și am păstrat. Se cheamă aceasta destin? Națiunile mari au spintecat istoria, în pornirea lor de a se afirma. După flăcările lor rămâne o dâră de foc în lume, căci o cultură mare seamănă unei ofensive cosmice. Dar ce rămâne după defensiva unei culturi mici? Praf - dar nu de pușcă, pulbere
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să te duci În deșert și să dormi În cort, să petreci zile În șir fără să vezi suflet de om În afară de ceilalți templieri și de niscaiva mutre turcești, să călărești În plin soare, să suferi de sete și să spinteci alți nenorociți...” Mă oprii o clipă. „Poate că prea aduce a western ce vă spun. Există probabil și o a treia fază: ordinul a devenit puternic, unii Încearcă să facă parte din el chiar dacă au o situație bună În patria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și ca În nopțile fără lună, când, așa cum se știe, vestitul simun suflă În deșert, să nu lase să i se facă și lui, acolo, un mic serviciu de către comilitonul preferat. Cum poți să fii și călugăr, și spadasin, să spinteci oameni și să rostești Ave Maria, să nu poți nici să-ți privești În față verișoara și pe urmă intri Într-un oraș, după zile Întregi de asediu, ceilalți cruciați Îi fac treaba aia nevestei califului sub ochii tăi, minunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
acțiunea se mută În alt loc al câmpului de bătălie, altă scenă, alți morți și alte salvări de la moarte in extremis, rugăciuni cu voce tare către sieur sfântul Iacob. Iar În acest timp, bravul conte de Soissons, pe când taie și spintecă, strigă: „Domnule de Joinville, să lăsăm canaliile astea să urle, căci o să mai vorbim noi de ziua asta când o să fim În mijlocul doamnelor!” Iar regele cere vești despre fratele lui, blestematul conte d’Artois, și fratele Henry de Ronnay, prepozitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fi fost. Belbo mi-o prezentă: „Ea e Sandra, vă cunoașteți?” „Din vedere. Salve.” „Vezi, Casaubon”, Îmi spune atunci Belbo, „nu se fuge niciodată În linie dreaptă. După cum au procedat principii de Savoia la Torino, Napoleon al III-lea a spintecat Parisul, transformându-l Într-o rețea de bulevarde, pe care toată lumea le admiră ca pe o capodoperă de pricepere urbanistică. Dar străzile drepte servesc la a controla mai bine mulțimile aflate În revoltă. Când se poate, cum e cazul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ori cum i-o fi zicînd - În direcția Eastcheap. Aici se opriră, Întrebîndu-se care este cel mai sigur traseu. CÎnd Julia o luă spre dreapta, Helen o trase În spate. Așteaptă, spuse ea fără suflu. Cerul, În direcția aceea era spintecat de razele reflectoarelor. Asta-i spre est, nu-i așa? Spre docuri. Nu-i așa? Să nu mergem pe-acolo. Să ne Întoarcem pe unde am venit. — Prin City? Am putea merge la stația Monument. — Da. Oriunde. Nu suport să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lanceput. După cum știi, tipu ăstai fiu de diplomat, zice el, coborându-și vocea și ridicându-și privirea, de parcă ar trebui să spun: Uau! Marfă! Mi se fâlfâie. — Înțeleg, Înțeleg. Ce fel de ciocan e? — O, e un ciocan cu vârf spintecat din oțel, cu coadă din oțel și mâner din cauciuc. E un obiect standard, poți să-l iei de la orice magazin de feronerie B&Q sau Texas. Numărul de serie al ciocanului a fost șters prin pilire. Băiatul ăsta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
poposește măcar fundalul acestuia. Plantele s-au trezit la viață. Primii își scot capetele argintii de lumină, din zăpada încă proaspătă, ghioceii. Ei vestesc plini de bucurie sosirea primăverii. Săgețile verzi ale firelor de iarbă ies și ele la iveală, spintecând urmele iernii. Apar apoi florile de primăvară: toporașii violeți, lăcrămioarele de cristal, viorelele mov, apoi păpădiile aurii. Se ivesc mai apoi și lalelele, îmbrăcate în diferite rochițe de sărbătoare: roșii, galbene, negre, mov. După aceea, ca un moment culminant dintr-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
lumea ta își întoarce încet fața de la un ev la altul. Alina Catană, clasa a VII-a C În munții noștri Îndoiturile Carpaților se arată ca într-o minunată panoramă, cu crestele încununate de raze, cu văile adânci și întunecoase, spintecate de izvoare repezi și umbrite de păduri seculare. Piscurile albe de calcar se înalță spre cer, ca niște turnuri de catedrală și își aduc aminte de trecutul viforos al neamului nostru. În aceste ținuturi păduroase, oamenii au stat adăpostiți, când
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să intre nimeni... Satul Zirin, cartierul diviziei de infanterie, se ascundea sub o pânză de fum și de pâclă, din care de-abia scoteau capetele, sfioase și răsfirate vârfuri de pomi desfrunziți, câteva coperișe țuguiate de paie și turnul bisericii, spintecat de un obuz. Spre miazănoapte se vedeau ruinele gării și linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început și fără sfârșit. Șoseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpul mohorât, venea din apus, trecea prin sat și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
țintă, cu gândurile slobode. Vremea trecea peste dânsul ca o apă lină, răcoritoare... Într-un târziu îi fulgeră prin minte că poate rușii îl vor disprețui că a dezertat, el, ofițer... Și chiar în clipa aceea un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în întunericul brăzdat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de-abia înfiripate ale nucilor din grădiniță, sădiți În ziua în care s-a născut el, îi gâdilau obrajii alintați de razele calde. Din cerul foarte albastru și curat cobora liniște, precum din casele împrăștiate, din copacii înmuguriți, din câmpurile spintecate de pluguri, din dealurile gălbui, din pădurile negre bătând în verde se înălța în unde nevăzute viața cea mare, atotputernică, neîndurată și totuși nesfârșit de ademenitoare. În văzduh plutea dragostea de viață cu tremurări de aripi argintate, cântând imnuri de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe toți așa de lămurit, că ar fi putut spune despre fiecare câți nasturi avea pe hainele murdare și zdrențuite... Și totuși în ochii lui, cei șapte se multiplicau neîncetat, iar braniștea se transforma treptat într-o pădure fără margini, spintecată de un drum fără sfârșit... Și în fiece copac al pădurii nemărginite, de-a lungul șoselei nesfârșite, i se părea că atârnă alți oameni, mereu alții, toți cu ochii după el, cerîndu-i socoteală... Automobilul gonea acuma alături de linia ferată pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
greu. Au trecut atâția ani pe care cuvintele nu îi vor aduce înapoi, cu toate chipurile, surâsurile și rănile. Trebuie totuși să încerc să povestesc. Să povestesc ceea ce mă chinuie de douăzeci de ani. Remușcările și marile întrebări. Trebuie să spintec misterul ca pe un pântece și să mă cufund în el cu mâinile goale, chiar dacă nimic nu va reuși să schimbe nimic. Dacă aș fi întrebat prin ce minune știu toate lucrurile pe care le voi povesti, aș răspunde că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
veniți repede, mi-a spus, Barbe m-a trimis! Veniți repede la Castel! Cunoșteam drumul spre Castel: îl las pe flăcău și plec ca din pușcă, imaginându-mi că-l voi găsi pe Destinat cu gâtul tăiat sau cu burta spintecată de cuțitul unui condamnat nemulțumit care se întorsese după 20 de ani petrecuți la ocnă, pentru a-i prezenta, pe căldura aceea, omagiul lui. Pe drum mi-am spus chiar că un astfel de sfârșit, ca victimă a unui asasinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
rahatului, făcându-și uitate originea și averea printr-o bunătate fără limite și prin gesturi simple. Dormea într-o cameră de bonă și își petrecea timpul, zilele și nopțile, la căpătâiul muribunzilor și al resuscitaților. Războiul masacrează, mutilează, mânjește, murdărește, spintecă, separă, toacă, ciopârțește, ucide, dar uneori pune unele lucruri în ordine. Doamna de Flers m-a luat de mână. M-a condus. Am urmat-o. S-a scuzat: — Nu mai avem camere, nu mai e loc... Am intrat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să ajungă până aici, micuțul nor Hanan, dar cerul este limpede și senin, nici un pui de nor nu aleargă prin grădinile sale, ne privește cu apatie, ca pe un cuplu îmbătrânit fără a avea copii, ghearele triste ale bătrâneții le spintecă deja pântecele, dar marea lor tristețe este deja undeva dincolo de ei. Cam pe aici pe undeva era granița înainte, spune Udi, eu mă sperii, care graniță, cu Iordania? El spune, nu, cum cu Iordania, între regatul Iehuda și regatul Israel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
viața în comun, cum de nu îmi trecuse niciodată prin minte că doar un străin poate iubi cu adevărat. Degetul său se plimbă pe toată lungimea trupului meu excitându-mă, am impresia că rădăcinile părului meu se zvârcolesc de plăcere, spintecând cu mișcările lor pământul uscat de sub capul meu, nu îți fie rușine de mine, șoptește el, arată-mi cum ești cu adevărat, iar eu încep să mă simt din ce în ce mai ușoară, ca și când exact în momentul acela ar fi fost ridicate de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe biata vacă? Dar voi, În Grecia voastră, cum obțineați lapte de vacă? A, da: În Grecia nu aveați vaci - numai capre. Ei, cum extrăgeați laptele din capră? Lasă-mă să ghicesc: atârnați capra de măslin, legată de coarne, Îi spintecați ugerul și, după ce capra Își dădea... laptele, o Închideați la loc și o invitați să continuie să pască... Vărul-unchi ajunge să se străduiască - să râdă: - Gluma-i glumă, dar eu vorbesc serios. - Și eu. Cunoașteți voi, Grecii, altă metodă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ei. Iar fetița, fetița mea... Nu pot admite că va ajunge slujnică la ruși. Sunt însurat, am și aici o copilă cu puțin mai în etate ca cea de acolo, dar asta nu mă împiedică să sufăr. Sunt ca și spintecat în două. Trebuie să le scot de acolo, deși nici aici lucrurile nu merg spre bine dar oricum le pot încă asigura o bucată de pâine, o școală în limba română, o viață mai normală. Soția mea a înțeles care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un răspuns la o întrebare: Ce să scriu. De ce să scriu, nu mă întrebam. N-aveam nimic de răzbunat, nici nu simțeam că trebuie să vorbesc despre osemintele bunilor mei vărsate în mine, vârsta testamentului era departe. Tatăl meu nu spintecase burta boierului sau vechilului în timpul răscoalei, să bage fasole în ea, și nu știam nici cine e bunicul și cum trăise el, nu-mi povestise nimeni nimic. Nici pe bunica n-o cunoscusem, muriseră de tot, niciodată n-am știut
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
trebuia imperios făcut, ca la o poruncă fatală, de care trebuia să asculți fără să înțelegi. Și această voce a lui, în care auzeam parcă pe tatăl nostru pe vreme de furtună, bă, intrați în casă, închideți ferestrele, în timp ce trăsnetele spintecau cerul și ploaia izbea în geamuri, mă făcu să înțeleg că marele oraș trăia și el ceva asemănător cu o primejdie și că trebuia să mă închid în odaie și să închid și geamurile. ... Mă trezii a doua zi spre
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]