4,031 matches
-
era cel puțin o regină și coșulețul din plastic galben nu era nicidecum un biet coșuleț din plastic ci un însemn, se apropiase de ea și o privise sfidător și doar cineva foarte atent i-ar fi observat cuta dintre sprâncene, o cercetase de sus, surâzător și o întrebase cântat: Ce, ai mai venit pe la mine, maman? Am mai venit, fată, îi răspunsese și din poșeta plic scoase o batistă brodată și-și șterse fruntea de sudoare. Ce cald e! Fana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
minuțiozitatea descrierii, avea o voce puțin răgușită, cântată, foarte plăcută auzului, știa că Fana se simte în elementul ei când vorbea, buzele de un roșu aprins, natural, se rotunjeau frumos atunci când rostea vocale, avea mare grijă în alegerea cuvintelor, mișcarea sprâncenelor, a ochilor, a mâinii cu degete lungi, subțirele. Ce minunat mai era s-o asculți! Carmina simțea că pică din nou sub vraja acelui glas, o ascultă și, undeva în interior, se destinse, o stare de confort psihic, de parcă lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
practică, puțin snoabă și un spațiu uriaș unde se putea manifesta... Ovidiu mormăia din când în când câte o vorbă în completare, era mulțumit ca un motan la gura sobei, torcea. Personajul principal era Fana, gesticula cu spatele drept, cu sprâncenele ridicate pe fruntea îngustă, instaurase magia vorbelor sale cântate, șuierate, meșteșugit alese. Ea care era stăpână pe fiecare clipă a zilei și căuta semne favorabile în toate nimicurile vieții, și nu știa ce înseamnă condică de prezență sau raporturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
făcea liberă trecerea: un sărut pe obraz. Mulțumită, a aplecat capul și s-a dat la o parte din ușă. L-a poftit să intre, l-a condus ceremonios către Carmina. Era un bărbat prezentabil, cu tâmplele cochet albite, cu sprâncene dese, cu colțurile ridicate în sus amintind de fălnicia unui vultur. Avea fața înăsprită de vânt și căldură, fața omului care stă mult timp în aer liber. Purta blugi și o jachetă cu buzunare multe, fermoare și capse, dar dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
somn. Ca într-o boală... Abia a treia seară s-a dus la Sidonia, a intrat în bucătărie, femeia prăjea pește proaspăt, s-a așezat pe un scaun și a spus simplu: Ovidiu a plecat. Sidonia a privit-o cu sprâncenele mult ridicate pe fruntea îngustă, cu furculița în mână, suspendată. A ascultat apoi relatarea Carminei, întorcea peștii, îi așeza la loc în uleiul încins, pe urmă a tras un taburet, s-a așezat cu cotul sprijinit pe grătarul aragazului. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
posibil, murmură ea, ca momentul acesta de pace să dureze și peste o jumătate de oră și peste o oră! Fața îi era transfigurată, o tristețe adâncă îi marca trăsăturile. Îl privea cu seriozitate: un bărbat în plină vigoare, cu sprâncenele dese, cu un aer foarte hotărât. Se credea deopotrivă cu el, cu pălărioara ei grena, cu costumul din cașà, o doamnă bine, fără doar și poate. Diferența de ani era neglijabilă, bineînțeles! O, dacă ar fi reușit să se observe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care se iubesc, au grijă de sufletul lor. Pe când eu, eu? Cum rămâne cu mine, ei? Am ajuns o epavă, vă spun adevărat, o adevărată epavă și nici nu am avut vreme să mă uit bine în jur... Își ținea sprâncenele în sus, voia să împiedice, cu orice preț, să-și formeze acea mimică devenită la ea reflex, de a-și îngropa ochii sub ridurile dispuse ca niște raze, clipea des, aproape că-i dădeau lacrimile. Și totuși trebuia să reziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avea atunci când se maimuțărea în fața oglinzii în cămașă de noapte lungă din finet, închisă bine până la gât, cum își mai ridica părul și-și imagina diverse coafuri fanteziste și se studia dintr-o parte și alta, întinzând grațioasă gâtul, înălțând sprâncenele, împingând în față pieptul abia înmugurit, ca imediat să se apropie la câțiva centimetri de suprafața oglinzii, să se studieze cu atenție și supărată să scoată limba la propria ei figură iar oglinda să rețină aburul gurii ei și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lingând țigara cu limba în lung, calm și atent, uitându-se în același timp în ochii mei și zâmbind cu un anume înțeles, eu râd de privirea lui care înseamnă, da, Bianca, e frumos ca un înger, ridică dintr-o sprânceană și privește în lateral, scurt, cu o mișcare ovală a capului, ca un dans oriental, lăsându-se învăluit în căderea pleoapei care are efect de, iar apoi mă privește în ochi știind că are efect de. Pinochio e Păianjen și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
Ardealului; acolo, munții sunt grei de balade și povești, o moară fără noroc taie cu aripile ei luna, când un bărbat cu ochii verzi și cu cămașa albă cu floricele își alungă calul peste drumurile pustii. Strânge căpăstrul și încruntă sprâncenele și se vede că-i om rău, după cum își roade mustața și după cum sparge zările tot una cu calul în spume. La ,,Moara cu noroc”, banii curg valuri și mâinile care tremură și-i pipăie nu mai sunt curate și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
eroice, să cânte melodios și cu putere: Când ne învăța cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare și înălța sus brațul; când cânta în cor, lovea cu diapazonul de colțul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă și încruntând puțin sprâncenele dădea ușor tonul: laaa!, iar băieții răspundeau într-un murmur subțire și așteptau cu ochii ațintiți spre mâna lui care dintr-o dată se înălța. Atunci izbucneau glasurile tinere. Tot el i-a învățat să iubească poveștile, citindule câte-odată sâmbăta poveștile
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de răspicat, asistenta plecă vinovată privirea. Grațian fu gata să dea un răspuns, dar renunță de teamă că ar putea compromite prin ușurătate munca de o săptămână a distinsului profesor. Arăta bine cu bascul său de velur tras pe o sprânceană. Unii Îl asemuiau cu Francisc I, alții cu un florentin din filmul Agonie și extaz. Instalat confortabil În spatele acestor aparențe măgulitoare, Toader Baștină juca dezinvolt cartea modestiei, care suplinea și regatul și opera. La un pas de profesor, capul blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rău oare? Închise caietul. Restul pentru alte zile. III. Mică publicitate 1. Din oglinda rotundă Înrămată În lemn de cireș Îl privea un ins de a cărui Înfățișare nu fusese mulțumit niciodată. I-ar fi dorit o frunte mai Înaltă, sprâncene mai stufoase, ochi mai adânci și maxilarul inferior mai ferm. Doar nasul Îi era pe plac: nici cârn, nici prăbușit peste buza de sus, arcuit cu măsură, atât cât să-i Înnobileze profilul. Fără acest profil n-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Preț negociabil.” Îl mai citi o dată și se liniști. Seriozitatea agenției nu putea fi pusă la Îndoială. După ce ai publicat un asemenea anunț, unul care privește doar un „Revelion cu vânzare” avea să fie primit fără o ridicare măcar din sprânceană. Ceea ce se și Întâmplă, la momentul potrivit. Înainte de a părăsi această mică oază de „postmodernism românesc”, capsula hilară a unei rachete căzută aiurea și nu În regiunea calculată cu precizie de cei de la NASA, Petru mai aruncă o privire manechinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în foarte multe privințe. De pildă, amnezia ta nici măcar n-a început în noaptea accidentului. Se pare că nu ai manifestat absolut nici un simptom vreme de aproape douăsprezece luni. — Și cât de neobișnuit e lucrul ăsta? Doctorița Randle ridică din sprâncene. — Așa-i. — Când s-a manifestat, însă, pierderea ta de memorie era legată doar de o singură noapte - noaptea accidentului din Grecia. Ai primit trei luni de tratament regulat pentru amnezie și făceai chiar progrese, dar apoi ai suferit prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pocite. Te iubesc. — O, scumpule, zâmbi ea. Întinse mâna și îmi atinse încet ceafa cu buricele degetelor. Ești așa de provincial. Pentru că n-am răspuns, ea se lăsă pe spătarul scaunului, legănându-se pe picioarele din spate, și ridică din sprâncene. Iată un secret: simpla idee că Clio Aames este reală și face parte din lumea asta îmi provoacă durere. Am ridicat piciorul pe sub masă și am încercat s-o împing. Ea îmi ghici gândul și lăsă scaunul jos pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Punându-mă la încercare. Punându-mă la încercare și trecând testul - nici cea mai mică zdruncinătură nu se înregistră în lume. Nici o ușoară holbare a ochilor, nici o ușoară înroșire a obrajilor, o ușoară tresărire a gurii, o ușoară ridicare a sprâncenelor, nici măcar o învârtejire a sângelui în apă, absolut nimic. Nici nu mai țin minte cât de departe, am spus și nimeni n-a simțit groapa peste care trecuserăm. Am zâmbit. — Nu mă pot despărți nicicum de el. Femeia încuviință, mulțumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
impresionat. — Tanti Ironside, așa-mi zice, i se adresă ea motanului, dar tu poți să-mi spui Tușa Rush dacă te comporți bine cât stai aici. Pe tine cum te cheamă, veselie? Am ridicat privirea din formular. — Îl cheamă Ian. Sprâncenele i se lăsară în jos și i se îmbinară preț de o clipă, apoi fură ridicate din nou de un rânjet scurt. E dureros și minunat felul în care glumele pe care le facem ne supraviețuiesc. De când am plecat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îngrozitor și îi răspunsesem c-o să mă simt mai bine după o plimbare. Nu păruse deloc convinsă de asta, dar probabil că hotărâse că nu mă cunoștea destul de bine ca să se opună acestei idei altfel decât tăcând și ridicând din sprâncene a îngrijorare. Poteca ducea spre o verandă plină de frunze moarte. Se intra prin două uși duble, făcute din lemn închis la culoare și genul acela de sticlă vălurită cu plasă de sârmă înăuntru. Am împins ușa din stânga și aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai eram acolo? Era extrem de evident că, dacă aș fi avut cât de cât minte în ultimele câteva ore, aș fi șters-o încă de mult. — Mulțumesc, am spus cât mai calm posibil, dar acum o să plec. Nimeni ridică privirea. Sprâncenele i se împreunară în spatele ochelarilor și coborî ecranul laptopului. Mi-am încordat mușchii pentru a fugi, așteptându-mă la ceva brusc și îngrozitor; ca el să sară de pe scaun și să se aproprie țipând în gura mare, inuman, de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am întrebat, împingând atitudinea lui Mark Richardson în fața mea ca pe-un scut. — Poftim? Nimeni se trase și mai în spate de la marginea cercului de lumină. — N-am spus asta. De ce să spun că suntem aceeași persoană? Mi-am simțit sprâncenele coborând. — Ai spus... Se auzi încă o bubuitură, de data asta mai puternică. Valul premergător al unui lucru imens și încă nevăzut pătrunse în cercul de lumină, distorsionând geometria dalelor albe și negre cu unduiri rostogolitoare. — O, Doamne. Nimeni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
șocat și distras de brusca ființă din mine, încercând s-o alung înapoi în întuneric. — Și-o să includem în asta și micul dejun, prânzul și cina. — Bine. — Începând de-acum. — Bine. — Nu, serios. Începând de-acum. Am ridicat încet din sprâncene, scuturându-mă de toate gândurile acelea și revenind la lumea reală. — Scuze, ce spuneai? Haide, zise ea, sărind în picioare. Sunt moartă de foame. Tușa Ruth ne pregăti amândurora două mic-dejunuri englezești complete, cu cârnăcior și șuncă și ouă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la o dezaprobare matronală din partea Tușei Ruth când o văzu pe Scout la masă. Credeam că apariția la cină cu o fată îmbrăcată la repezeală în hainele mele lălâi îmi va aduce, în cel mai bun caz, o ridicare din sprâncene și, dacă la mijloc se insinua dezaprobarea, un aspru „Pot discuta ceva cu tine?“ într-un moment viitor, mai intim. Dar la început, în afară de un călduros și scurt „Bună, dulceață“, la care Scout răspunse cu un zâmbet larg, dar ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
asupra mea, de ce ți l-ar arăta ție? Scout zâmbi. — Practic, n-am cerut permisiunea. — Mă gândeam eu că asta o să spui. Sigur că da. Nu ești așa prost precum pari. M-am întors spre ea și am ridicat din sprâncene. — Ce e? făcu ea. Am intrat pe o alee de lângă tomberoanele din spatele unui McDonalds, puțin mai încolo de ceea ce Scout spusese că e Deansgate. Era încă întuneric, încă foarte devreme. Orașul era o insomnie tăcută de smog, ceruri purpurii, bălți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ea jacheta mare, de camuflaj. — Scuze, am spus, rușinat, revenindu-mi în simțiri, dându-mi seama că timpul trecuse puțin cam ciudat pentru mine și că strângeam încă inutil hainele făcute ghem la piept. — Hei, făcu ea și ridică din sprâncene. Am glumit. Te iau peste picior. Am încuviințat. Încerca să fie amabilă și eu mă simțeam și mai prost ca înainte. Scout puse plasa cu mâncare în rucsacul ei, apoi începu să lege laptopul lui Nimeni în spate. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]